Kilipirim

Colecţia “Biblioteca pentru toţi” a pregătit 40 de titluri la doar 7 lei cartea, dar şi albume de artă, arhitectură, design sau hobby cu preţuri care încep  de la 5 lei. Dacă nu demult cărţile din “biblioteca de artă” erau o achiziţie scumpă, ei bine, la Kilipirim, le puteţi găsi la doar 2 lei. Şi cărţile din colecţia psihologie practică sunt de luat în calcul pentru că 15 titluri vă atrag cu o ofertă de preţ de doar 10 lei/volum.

La Kilipirim oferta este foarte bogată nu numai în materie de titluri dar şi de preţuri. Aici am găsit cea mai ieftină carte, 1 leu, dar şi colecţia de lux, în piele, a dicţionarului Oxford, care poate fi achiziţionată cu 300 de lei faţă de 1.500, preţul de raft.

Pentru că suntem la începutul sezonului estival şi trebuie să ne pregătim de plajă şi mare, participanţii la târg au adus ediţia în română a celebrului trainer personal al vedetelor de la Holywood, Tracy Anderson, pe care o puteţi cumpăra cu un discount de 30%. Cu acelaşi discount puteţi găsi şi ghiduri de călătorie pentru vacanţe estivale iar gama de reţete de salate, paste sau dulciuri au o reducere de 60% care se traduce prin oferta specială de 5 lei.

Pentru că la fiecare ediţie a Kilipirimului organizatorii aduc mereu ceva nou, de data aceasta o noutate este şi seria audio de cărţi de poveşti, fiecare pagină putând fi ascultată printr-o simplă apăsare de buton. Oferta de carte pentru copii este îmbogăţită cu poveşti bilingve română-germană sau română-engleză, cărţi tridimensionale dar şi cărţi educative.

Pe lângă aventura în lumea cărţilor, vizitatorii se pot delecta cu obiectele unicat din expoziţia de antichităţi de la etajul galeriei, ilustrate şi hărţi vechi ale Bucureştiului, monede şi cărţi vechi. De asemenea, puteţi asista şi la demonstaţii de tipar şi legătorie pe hârtie manuală. Seara este completată de seminarii gratuite pe diverse teme de interes general: aromaterapia – armonizare şi vindecare, terapii alternative şi metode de dezvoltare personală sau exerciţii de conştientizare.

Şi pentru că o carte merge foarte bine alături de o ceaşcă de ceai sau de cafea, vă invităm să vă răsfoiţi noile kilipiruri în Cafeneaua Dalles!

Vă aşteptăm la Dalles până pe 20 mai, între 10.00 şi 20.00

Intrarea este liberă!

Trei dintre cele mai apreciate filme ale sale vor fi proiectate în secțiunea 3X3, spectatorii fiind invitați să-i (re)vadă, în cadrul proiecției speciale, pe Anouk Aimée şi Jean-Louis Trintignant în celebrul Un bărbat și o femeie/ Un homme et un femme, premiat cu Palme d’Or şi cu două Oscaruri, în 1966. Hitul său internațional l-a propulsat printre cele mai influente nume ale cinematografiei europene. Lelouch practică un tip de cinema deopotrivă popular şi de autor, Un bărbat și o femeie aducând în săli, la vremea sa, nu mai puțin de 4 milioane de spectatori.

Un succes imens de casă și de critică a fost și musicalul epic Unii și alții/ Les uns et les autres, premiat la Cannes în 1981. În film joacă și Geraldine Chaplin, celălalt mare invitat la ediției din acest an a TIFF. Al treilea titlu din 3X3 le revede pe toate celelalte – documentarul De la un film la altul/ D’un film a l’autre, lansat anul trecut, trece prin toate cele 43 de filme ale sale și prin cei 51 de ani de când Lelouch a înființat casa de producție Les Films 13.

Lelouch a colaborat de-a lungul timpului cu nume ca Yves Montand, Lino Ventura, regretata Annie Girardot (omagiată la TIFF 2005), Jean-Paul Belmondo, Fanny Ardant, Jeremy Irons, Claudia Cardinale, Anne Parillaud. A mai regizat, printre altele, Mizerabilii/ Les miserables, Bărbaţi, femei, mod de folosire/ Hommes, femmes, mode d’emploi sau Viaţa unui copil răsfăţat/ Itinéraire d’un enfant gâté. În 2009, a filmat la București Iubiri din trecut/ Ces amours-là, o comedie muzicală cu Audrey Dana și Anouk Aimée în distribuție, un proiect amplu și un demers nostalgic care a parcurs cei peste 40 de ani de cinema ai lui Claude Lelouch. Un clip dedicat regizorului puteți viziona aici: http://www.youtube.com/watch?v=RLL5CXYn9P0&feature=plcp

Secțiunea 3X3 va trece din Franța în Danemarca, apoi în Japonia – alături de  Lelouch, vor fi celebrați regizorii Ole Christian Madsen și Hitoshi Matsumoto. Cineastul danez va fi reprezentat în selecție de Rațiunea Kirei: O poveste de dragoste/ Kira’s Reason, mult-apreciata dramă în stil Dogma, Praga - o istorie de dragoste veche, cu Mads Mikkelsen pe afiș, și recentul Superclasico, ales pe lista scurtă a nominalizaţilor la Oscarul pentru Cel mai bun film străin 2012.

Din opera popularului actor japonez Hitoshi Matsumoto vor rula la TIFF cele trei filme pe care le-a semnat ca regizor: Marele japonez Big Man Japan/ Dai-Nihonjin, selecționat în Quinzaine des Realisateurs la Cannes 2007, Samurai fără sabie/ Scabbard Samurai/ Saya-Zamurai, povestea unui bătrân samurai care a refuzat la un moment dat să mai lupte, proiectată la Locarno anul trecut, și Simbolul/ Shinboru, o comedie absurdă despre un bărbat care se trezeşte într-o cameră albă, fără uşi şi ferestre, și se chinuie din răsputeri să evadeze din ea.

Take Shelter (2011)

Cred ca una dintre cele mai grele incercari prin care poate trece un om este aceea ca, intr-o zi, sa se trezeasca aproape nebun, cu halucinatii si cu idei fixe asupra unor lucruri, si, pe deasupra, sa fie si constient de aceasta mica (sau mare) forma de nebunie. Dificil, greu, atat pentru propria persoana, dar mai ales pentru cei din jur, care trebuie sa suporte si noua ta comportare, care poate izbucni in orice moment, dar si posibila indepartare a societatii de familia ta, o societate care nu accepta deviatia, care considera ca toata lumea sa fie conformista sau cel putin sa lase aceasta impresie. Poate nu aceasta este impresia pe care ti-o poate lasa trailerul filmului, dar este cu siguranta o baza de la care poti porni, una chiar buna, in vizionarea acestuia.

Curtis este personajul despre care vorbeam, prin parafrazare, mai sus. Un sot model, un tatic care isi iubeste fiica, un muncitor care conduce o mica echipa si care termina mereu primul toate atributiile conferite, este un reprezentant perfect al societatii americane de mijloc, care reuseste prin propriile mijloace, care nu ataca si care este iubit sau macar respectat de intreaga societate. La un moment dat insa, are un declick: incepe sa aibe premonitii despre o viitoare tornada, semne care il determina sa creada ca vine un adevarat potop, o Apocalipsa. Solutia este personala, pentru ca nimeni din jurul sau nu il crede sau, cel putin, nu considera ca este momentul de o aparare sustinuta impotriva unui pericol din viitor: asa ca se pregateste singur. Cumpara echipamente, face credite, are o idee nestramutata de a construi un adapost subteran, pe locul unei foste camare a familiei si nu ezita sa face orice pentru asta.

Familia nu poate fi usor convinsa. Comunitatea nici atat: “There’s a storm coming”. Nimeni nu il crede, nimeni nu il mai considera un barbat responsabil. Dupa prima furtuna, una mica dupa consecinte, cu prea putine distrugeri, in care el si familia sa s-au refugiat in noul adapost subteran construit special, cei apropiati il roaga sa ia masuri: exagerarile sale devin deja periculoase, slujba este pierduta, iar sotia si fiica sa sunt deja speriate de omul pe care il au langa ei. Trebuie sa mearga la psiholog si sa isi vindece, intr-un fel sau intr-altul, problemele psihologice. E greu, dar trebuie sa incerce, macar pentru a salva ceva din dragostea pe care o poarta fiintelor dragi. Se va salva el insusi din aceasta incercare?

Pentru mine, Michael Shannon, interpretul lui Curtis, a fost extrem de potrivit pentru acest rol: un om complex, dar in acelasi timp simplu, care are o idee exacta despre ceea ce trebuie sa faca in perioada urmatoare; un om bun in esenta, dar care este intr-o perioada foarte confuza a vietii sale. O poveste pe mai multe nivele, care trateaza atat drama unei persoane bine integrate in societate, dar care devine, datorita actiunilor si ideilor personale, prea singur pentru a reusi sa lupte cu succes impotriva acestor probleme. Pacat ca filmul nu a fost atat de laudat. Decat un blockbuster nesarat, mai bine un thriller cu toate ingredientele necesare.

Alte impresii: Klausen, Adina, Despre filme.

Nota: 8/10

“Autobiografia Al Pacino. În dialog cu Lawrence Grobel”

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Publica.

Moto: „Să interpretezi e o muncă grea. Câteodată este foarte dătător de energie şi revigorant. Copilăresc. Dar implică şi multă responsabilitate. E revelator, te imbogăţeşte, e vesel, monoton. E bizar, diabolic. E palpitant.”

Mă gândeam deunăzi, pe când citeam autobiografia lui Al Pacino, că simt cu fiecare carte de la Editura Publica, din Colecţia Victoria Books, că aflu amănunte noi, interesante, câteodată incredibile, despre actorii (sau sportivii, în cazul lui Andre Agassi) ale căror biografii sunt prezentate. Nici cu Al Pacino nu a fost altfel: deşi i-am văzut, de-a lungul timpului, aproape toate filmele şi pe majoritatea o sa le vizionez din nou în perioada următoare, am descoperit un om inteligent, care îşi alege cu mare atenţie fiecare rol, care are valori şi principii personale foarte bine închegate şi de bun simţ, că este îndrăgostit de Shakespeare şi, mai ales, am descoperit că se consideră în primul rând un actor de teatru şi abia apoi un actor de film: „A refuzat să se considere exclusiv actor de film. Pacino simte că îşi trage rădăcinile din teatru, la care revine de fiecare dată când presiunea de a fi o „stea” de cinema devine prea mare.”

Cartea nu este construită pe calapodul normal al unei autobiografii: ea constă dintr-o serie lungă de interviuri pe care i le-a luat Lawrence Grobel, cel care a devenit în timp şi prietenul apropiat al lui Al Pacino, astfel încât, dacă la început, interviul era strict structurat pe problemele profesionale (1979 – o perioadă în care actorul era pe pantele ascendente ale succesului), în timp acesta devine personal, plin de referinţe atât la filmele alese a fi jucate, dar mai ales cu impresiile lui Pacino despre lumea înconjurătoare, cărţile citite, familia sa, ceremonia Oscarilor, etc., o schimbare care face deliciul acestei autobiografii.

Fiind vorba de o serie de interviuri, publicate la momentul luării acestora în revistele de specialitate unde sau cu care lucra Grobel, principala calitate a vorbelor lui Al Pacino este spontaneitatea lor, aparenţa de normalitate şi de simplitate, departe de cerinţele unei autobiografii clasice, în care cuvintele sunt interns pregătite, frazele înfrumuseţate şi ideile gândite prelung până la punerea efectivă în pagină cu ocazia tipăririi. Normal că nu putem verifica dacă ideile lui Al Pacino publicate în această carte sunt aceleaşi spuse cu ocazia interviurilor de acum 30 de ani, dar exista această aparenţă că nu există nimic pregătit, că Al Pacino se destăinuie pe sine unui prieten, cu multele calităţi ale sale, cu cele câteva defecte, cu dorinţa sa de a sta departe de interviuri şi de presă, cu principiile sale şi o iubire neasemuită pentru teatru.

Pentru el, interviurile cu Lawrence Grobel au început ca o joacă: era primul om căruia îi acorda şansa de a vorbi cu actorul Al Pacino, până atunci o persoană care a refuzat discuţiile cu presa, considerând că ceea ce se întâmplă dincolo de cortină, de camerele de filmat, sunt momente din viaţa sa personală, care nu trebuie să fie cunoscute de public, că orice măsură a talentului său este dată de scenele ajunse pe scenele de teatru sau pe marele ecran. Restul nu trebuie să fie cunoscut, până şi filmele nu trebuie să beneficieze de prea multă publicitate, adusă prin intermediul conferinţelor de presă de către actori sau regizori. Nu ştia ce este un interviu, drept pentru care începe cu Grobel o adevărată joacă: „Un interviu este o chestie de competiţie? Care devine într-un fel o luptă? Există tensiune între noi? O să fac interviul ăsta, dar nu o să fie aşa cum vrei tu. Sau aşa cum vreau eu. O să fac nişte lucruri să explodeze pe-aici; iar tu trebuie să faci în aşa fel încât să devină ca un joc de-a şoarecele şi pisica.”

Al Pacino nu a avut un început uşor de carieră, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul majorităţii marilor actori de la Hollywood. Copilăria sa a fost plină de timiditate, lucru pe care îl pune pe seama faptului că era singur la părinţi: „Fiind singur la părinţi, aveam probleme în a accepta concurenţa. Nu am avut voie să ies afară până să merg la şcoală, la şase ani, când am început să cunosc ceilalţi copii. Eram foarte timid. Nu era foarte plăcut să mergi la şcoală la vârsta aceea, cu sentimentul că poţi să iei bătaie oricând.” Ulterior, a lucrat ca vânzător de pantofi, a cărat mobilă, a fost mesager sau vânzător ambulant de ziare, a şters fructe sau a cărat mobilă. Nimic care aştepta succesul de mai târziu, dar lucruri din care a învăţat, fiind propria lui experienţă de viaţă.

Din adolescenţă a început să joace şi în piese de teatru, să participe la cursuri importante (a fost respins la Actors Studio al lui Lee Strasberg, dar s-a înscris la alt studio pentru actori, cel al lui Herbert Berghof). Despre această perioadă a vieţii sale, înaintea primelor succese ca actor de teatru şi apoi ca actor de film a declarat: „Scena a fost locul unde a simţit „pentru prima oară că pot vorbi. Personajele spuneau toate aceste lucruri pe care eu nu le-aş fi putut spune niciodată. Lucruri pe care mi-am dorit dintotdeauna să le spun, ceea ce a fost pentru mine o extraordinară descătuşare. M-a eliberat, m-a făcut să mă simt bine.”

În primul interviu, cel din 1979, se discută foarte mult despre tot ceea ce reprezintă Al Pacino: filmele care îi plac, cărţile pe care le acceptă, care sunt idolii lui şi cum a reuşit roluri memorabile în filmele anilor ’70, precum în The Godfather. Nu sunt uitate cultul său pentru James Dean şi jacheta roşie pe care o purta acesta în Rebel Without a Cause, discuţii asupra unei veridicităţii unei declaraţii făcute de Al Pacino după filmările de la Naşul („Or fi venit să-l vadă pe Brando, dar au plecat cu mine-n minte.”) sau despre filmele sale favorite din acea perioadă (Bang the Drum Slowly, Viva Zapata!, The Loves of Isadora, North Dallas Forty, 8 ½ al lui Fellini, La Strada), dar şi despre cele care nu i-au plăcut: „Nu prea m-am înnebunit după Amarcord. Şi nu îmi plac filmele din seria Bond.”

Coperta editiei americane

În timp, se văd momentele înaintării în vârstă şi, de ce nu, ale trăirii unei experienţe de viaţă bogate, care determină instaurarea unei stări de înţelepciune şi de profunzime în gândire. Interesante în acest sens sunt cuvintele sale despre celebritatea actorilor : „Actorii suferă de o problemă pe care o avem cu toţii: trebuie să învăţăm să facem faţă celebrităţii şi atenţiei. E la mijloc o contradicţie. Pe de o parte, trebuie să fii un observator, să-ţi păstrezi anonimatul ca să poţi lucra liber. Uneori, tentaţia celebrităţii stă acolo, la grămadă cu toate sirenele care te ademenesc, şi astfel eşti dus. Astfel am văzut actori transformându-se din actori în personalităţi. Devin atât de flataţi şi de daţi peste cap de celebritatea lor, încât uită scopul. Sunt prinşi în această celebritate şi înţepenesc în ea.”

Un actor şi un om complet, care a realizat că trebuie să evolueze cu fiecare rol, cu fiecare moment al vieţii, care şi-a descoperit o pasiune în citit, de la Balzac la Shakespeare, o pasiune pentru teatru şi o îndepărtare „ciudată” (pentru cei din jurul său) de problema banilor. Nu face nimic doar pentru bani, deşi onorariile sale nu sunt deloc mici, ci acceptă (sau accepta, la momentul apariţiei cărţii, în 2006) doar roluri care îi aţâţă imaginaţia, care-l inspiră şi care, în definitiv, îi plac cu adevărat.

Multe lucruri frumoase, spuse din suflet, ale unui actor despre care Christopher Nolan a spus că este un actor mai bun decât crede majoritatea, iar majoritatea crede că este cel mai bun. Închei această prezentare chiar cu gândurile lui Al Pacino din 2005, care sintetizează crezul său în privinţa profesiei: „Dacă ar fi să regizez vreodată, aş face un efort să iau o piesă de teatru, o piesă scrisă de un dramaturg, şi s-o adaptez ecranului. E o dorinţă de-a mea. Poate fiindcă de-a lungul anilor m-am văzut ca fiind cineva mai degrabă conectat la teatrul făcut dinaintea spectatorilor decât în film. Expresia şi legătura cu munca le-am făcut prin teatru, prin arta interpretării. Prestaţia din filme a fost pe locul al doilea. Prima parte a vieţii mele a lăsat cele mai multe urme în mine şi este cea faţă de care mă simt cu adevărat legat şi confortabil.”

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Publica.

241 de filme din 46 țări vor fi proiectate pe parcursul celor zece zile de festival și peste 800 de invitați sunt așteptați în acest an la Cluj.

Programul festivalului va fi compus atât din secțiunile deja tradiționale precum Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Ziua HBO, Ziua Maghiară, cât și din secțiuni tematice precum Oameni și zei/ Gods and Men, rezervată filmelor despre religie și credință, sau omagiul adus companiei Killer Films, celebra casă de producție fondată de Christine Vachon și Pamela Koffler, care a realizat cele mai importante filme independente americane din ultimii 20 de ani. Printre realizările recente se numără și miniseria HBO de 5 episoade Mildred Pierce, care va avea parte de o proiecție maraton în cadrul festivalului.

Secțiunea 100%, care în 2011 a prezentat operele complete ale lui Lucian Pintilie şi Pierre Étaix, este dedicată în acest an unuia dintre regizorii cei care au marcat definitiv istoria primului secol de cinema: Stanley Kubrick.

Danemarca, Australia și China vor fi prezente în cadrul secțiunii Focus cu cele mai reprezentative titluri recente din cinematografiile lor, iar secțiunea 3×3 aduce un omagiu în acest an regizorilor Claude Lelouch, Ole Christian Madsen și Hitoshi Matsumoto.

În cadrul secțiunii EcoTIFF va avea loc proiecția specială a filmului GasLand, un documentar în regia lui Josh Fox despre exodul firmelor pornite să extragă gaze naturale de pe teritoriul a 34 de state americane. Firmele au început extracții masive pe proprietățile oamenilor, folosind sute de chimicale care au dus la poluarea apei.

Sărbătoarea cinematografică va avea loc anul acesta în locații precum Cinema Florin Piersic, Arta, Victoria, Casa de Cultură a Studenților, Institutul Cultural Francez, Cinema Mărăști, Odeon Cineplex,

Ursus Open Air (Piața Unirii), Mănăștur Open Air. Muzeul de Artă devine gazda TIFFArt, un program special de evenimente, proiecții și concerte. Castelul Banffy de la Bonțida rămâne una dintre cele mai spectaculoase și mai apreciate locații de evenimente ale festivalului, atât pentru invitații TIFF cât și pentru public.

O noutate absolută pentru ediția din acest an a festivalului în materie de locații o reprezintă inaugurarea CASEI TIFF. O clădire monument istoric cu o vechime de cel puțin trei secole, pentru restaurarea căreia echipa TIFF lucrează de un an, va deveni din 1 iunie un veritabil centru cultural, punctul cel mai fierbinte pentru invitați, dar și pentru public. Cu o suprafață utilă de peste 1000 m2, CASA TIFF va include săli de lucru și conferințe, spații de vizionări de filme dar și o cafenea-club-restaurant în care pot fi organizate deopotrivă concerte și piese de teatru.

TIFF se va bucura și în acest an de prezența unor nume celebre. Geraldine Chaplin, una dintre figurile distincte ale cinematografiei ultimelor decenii, va primi Premiul pentru întreaga carieră / Lifetime Achievement Award. În onoarea sa, TIFF aduce vineri, 8 iunie, de la 22.30, la Cinema Florin Piersic, un titlu de referință pentru cariera actriței: En la Ciudad sin limites, de Alberto Hernandez. Pentru interpretarea sa, Geraldine a primit în 2003 Premiul Goya pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

Claude Lelouch și Mari Törőcsik sunt alte două personalități omagiate la cea de-a 11-a ediție a festivalului, cei doi fiind recompensați de asemenea cu Premiul pentru întreaga carieră / Lifetime Achievement Award. Din filmografia renumitului regizor francez vor rula la TIFF Un bărbat și o femeie/ Un homme et un femme, Unii și alții/ Les uns et les autres dar și documentarul De la un  film la altul/ D’un film a l’autre. Mari Törőcsik va fi prezentă la proiecția filmului în onoarea sa Iubire/ Love/ Szerelem (r. Károly Makk), miercuri 6 iunie, ora 16:30, la cinema Arta.

Actorul, regizorul şi managerul cultural Ion Caramitru, una dintre cele mai active personalităţi din teatrul şi filmul românesc, va primi Premiul pentru Întreaga Carieră, oferit în fiecare an unei personalităţi din cinematografia autohtonă. Filmul care l-a consacrat în ochii publicului drept unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, Ştefan Luchian, va fi proiectat în prezența artistului sâmbătă, 9 iunie, de la ora 18:00, la Cinema Florin Piersic.

Pe lângă proiecțiile de filme, programul festivalului cuprinde și o serie de masterclass-uri susținute de nume sonore din industria cinematografică internațională. Jan Harlan, producător executiv al câtorva dintre filmele regizate de Stanley Kubrick, va prezenta proiectul lui Kubrick care nu a devenit niciodată film, Napoleon, lungmetrajul epopeic imaginat de acesta la finalul anilor 1960, ale cărui filmări urmau să aibă loc și în România.

Spectatorii TIFF vor putea afla mai multe despre proiectul monumental al lui Kubrick în cadrul unei întâlniri cu Jan Harlan, dar şi al prezentării dedicate volumului enciclopedic Kubrick’s Napoleon: The Greatest Movie Never Made, lansat în ediție limitată de 1000 de exemplare. Stanley Kubrick și cariera sa constituie tema unui alt masterclass, susținut de data aceasta de Michel Ciment, critic de film, președinte onorific al FIPRESCI, redactor-șef al prestigioasei reviste Positif și membru în Juriul secțiunii Zilele Filmului Românesc.

Alte două masterclass-uri de neratat sunt și cele susținute de Pen-Ek Ratanaruang, unul dintre cei mai talentați regizori din noul val al cinematografiei thailandeze, și Christine Vachon, fondatoarea casei de producție Killer Films.

Evenimentele speciale ocupă și în acest an un loc important la TIFF. Strănepoata lui Georges Méliès, Marie-Hélène Lehérissey, şi fiul ei, Lawrence Lehérissey, vor susţine la castelul Bannfy de la Bonțida Cine-concertul Georges Méliès. Un program exclusiv de filme ale legendarului cineast francez va fi acompaniat live de muzică originală compusă şi cântată la pian de Lawrence Lehérissey. Alături de el, Marie-Hélène Lehérissey va nara povestea, aşa cum se întâmpla în cafenelele de la 1900, la proiecţiile de film.

Un omagiu adus muzicii clasice și celor mai reprezentativi interpreți ai genului, Noseland, de  Aleksei Igudesman și Sebastian  Leitner, va beneficia de o proiecție specială vineri, 8 iunie, la Cinema Victoria.  Filmul, arătat la Cluj în premieră mondială, relatează într-o manieră inedită și plină de umor povestea festivalului de muzică clasică organizat anual în Dubrovnik de celebrul violonist Julian Rachlin. În film apar, printre alții, John Malkovich și Sir Roger Moore.

Unul dintre filmele-reper ale cinematografiei române, Nunta de piatră, în regia lui Mircea Veroiu și Dan Pița, își va sărbători cea de-a 40-a aniversare la TIFF. La patru decenii de la apariția filmului, TIFF îi va reuni pe unii dintre membrii echipei și îi va aduce în fața spectatorilor, care vor avea ocazia rară de a afla povestea uneia dintre cele mai bune producții românești din toate timpurile chiar de la realizatorii ei.

Artistul român comparat adesea cu Marcel Duchamp și curtat de toate marile galerii și muzee din lume, Mircea Cantor, va fi protagonistul unuia dintre evenimentele speciale TIFF 2012. Pentru prima dată, câteva dintre lucrările sale video vor fi proiectate în România, în afara spațiului pentru care au fost concepute inițial, acela al galeriei. Artistul va lua parte la proiecție, publicul din Cluj având ocazia să-l întâlnească și să participe la discuții.

Un alt eveniment special la Festivalul Internațional de Film Transilvania îi va fi dedicat Fundației Arte Vizuale (FAV), care împlinește 20 de ani de la înființare.

Cosmin Bumbutz revine la TIFF cu expoziția Cuba continuă, o selecție de fotografii făcute de artist în cei 4 ani în care a fost în Cuba. Povestea Cubei și a unui popor „izolat și suspendat în timp” este completată de cartea semnată de Elena Stancu, a cărei lansare va avea loc în cadrul festivalului.

Ediția specială cu numărul 3 a revistei AperiTIFF, creată de TIFF în parteneriat cu Institutul Cultural Român din New York și cu sprijinul ICR, îndrăznește, în primul rând, să ridice întrebări asupra legitimității termenului de Nou Val în cinematografia românească a ultimilor 10 ani. Fidelă politicii de promovare a filmului românesc pe piața internațională, revista apare în limba engleză și acoperă în detaliu actualitatea cinematografică a lui 2012, insistând asupra filmelor care se vor putea vedea în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, dar și asupra câtorva titluri aflate încă în post-producție, reflectate prin interviuri cu Marian Crișan, Radu Gabrea, Nae Caranfil, Radu Jude și Tudor Giurgiu.

EducaTIFF- programul de educaţie media şi cinematografică din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la a 4-a ediţie, se va desfăşura în perioada 23 mai – 10 iunie 2012.

Pe lângă programul de proiecţii de film urmate de dezbateri şi continuarea competiţiei locale EducaTIFF – Tineri Critici de Film (adresată elevilor claselor II – XII), organizatorii au pregătit o surpriză cu totul specială: ateliere de film pentru elevi (clasele I – IX) realizate într-un studio de film adus din Danemarca, grație Institutului de Film Danez/ Danish Film Institute. FILM-Y le oferă participanţilor accesul către lumea magică a filmului, introducându-i în zona efectelor speciale şi a poveştilor. În perioada 1-17 iunie 2012, studioul FILM-Y din Danemarca va staţiona în Cluj-Napoca, la Muzeul de Artă.

Platforma educațională a TIFF, inițiată încă de la ediţiile precedente ale festivalului cu EducaTIFF și Let’s Go Digital, este întregită în 2012 de Transilvania Talent Lab (TTL). În perioada 3-7 iunie, 16 oameni pasionaţi de film şi new media vor parcurge toate etapele realizării unui film. Ei vor participa la proiecţii speciale din cadrul TIFF, seminarii şi masterclass-uri despre regie, scenariu, imagine, sunet şi vor avea şansa de a discuta proiectele lor concrete cu specialişti din industria filmului, români şi străini, prezenţi la TIFF.

Un proiect nou în România, menit să promoveze figuri noi în filmul românesc – 10 pentru FILM este lansat la TIFF 2012. 10 dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, alături de două „tinere speranțe”, care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc vor fi prezentați profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, între 7 și 9 iunie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Totodată, Competiţia Locală, dedicată atât amatorilor cât şi profesioniştilor din mediul cinematografic clujean continuă şi în acest an, creațiile lor fiind așteptate până pe 15 mai.

Programul complet al festivalului precum și toate noutățile celei de-a 11-a ediții se vor regăsi pe www.tiff.ro. În scurt timp, site-ul va avea un nou „look”. Mai atractiv și mai ușor de utilizat, noul site va fi disponibil și în versiunea de mobil, astfel încât cinefilii vor putea fi mereu la curent cu tot ce se întâmplă în festival.

Posesorii de iPhone-uri și smartphone-uri (Android sau iOS) vor putea avea acces la cele mai importante informații legate de TIFF (program, locatii) prin intermediul unei aplicații speciale, TIFF 2012, ce va putea fi descărcată gratuit.

TIFF TV, platforma video a festivalului, inaugurată în 2011, le va oferi fanilor TIFF, în timpul celor 10 zile de festival, transmisiuni exclusive de la cele mai importante evenimente, reportaje şi materiale dedicate fiecărei zile, materiale de arhivă, retrospective.

Toți cei care vor să știe în orice moment care sunt punctele de atracție TIFF din jurul lor, vor putea folosi o aplicație specială care poate fi descărcată gratuit pe orice smartphone cu Android, iOS, Symbian sau Blackberry. Aplicația le va arăta pe camera smartphone-ului care sunt punctele de interes din apropiere, ce se întâmplă în acel moment în fiecare dintre ele, ce urmează și, mai ales, cum se poate ajunge acolo. Userul va avea posibilitatea să vadă toate evenimentele și proiecțiile TIFF din Cluj, mărind raza pe care acționează aplicația.

În planul de comunicare al festivalului a mai fost inclusă o aplicație dezvoltată de agenţia Senior Interactive, care duce mai departe conceptul creativ ce-și găsește originile la Săpânța. Aplicația se numește TIFF-ul VESEL și este dedicată tuturor posesorilor de smartphone-uri. Aplicația îi provoacă pe cinefili să găsească în diverse puncte cheie din oraș 30 de trailere ale unor filme din cadrul festivalului. Pentru a putea fi vizionate, trailerele vor trebui „deblocate”. Deblocarea unui trailer se face automat atunci când, folosind aplicația TIFF-ul VESEL, vor fi găsite în locațiile cheie logo-urile TIFF. Fiecare logo TIFF deblochează un trailer, iar 5 trailere diferite îi vor aduce user-ului o șansă în tragerile la sorți pentru cele 50 de premii oferite de TIFF publicului cinefil.

Biletele pentru cea de-a unsprezecea ediţie a festivalului vor fi puse în vânzare începând cu luni 28 mai 2012 la Cinema FLORIN PIERSIC, P-ţa Mihai Viteazul, nr. 11, Cinema ARTA, str. Universităţii, nr. 3, Cinema VICTORIA, B-dul Eroilor, nr. 51, Casa de Cultură a Studenţilor, P-ţa Lucian Blaga, nr. 1, Piaţa Unirii, Odeon Cineplex (în incinta Polus Center) şi Casa TIFF, str. Universităţii, nr. 6 (doar pentru invitaţi şi persoanele acreditate). Începând cu acest an, biletele pot fi achiziționate și on-line prin BILET MASTER (www.biletmaster.ro)

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

Prizzi’s Honor (1985) – Onoarea familiei Prizzi

Daca am continuat seria filmelor cu Jack Nicholson, am fost constient ca, odata cu inaintarea acestuia in varsta, calitatea filmelor a scazut intrucatva. Nu o spun eu, o spun criticii de film si adevaratii cinefili, care ii recunosc acestuia “varsta de aur” a filmelor de calitate undeva prin anii ’70 si inceputul anilor ’80. Asa cum fac, de exemplu, si pentru Al Pacino, pentru Robert De Niro sau pentru Woody Allen. E ceva normal, pentru ca, odata cu varsta, vin si altfel de roluri, nu mai poti lupta atat de usor cu noua generatie de actori pentru rolurile de Macho sau pentru cele de luptator neinfricat. Nu ca Jack ar fi facut asta in tineretea lui, dar este normal sa avem un altfel de actor, care trece usor in varsta a doua si are o altfel de perspectiva asupra propriei persoane.

Asa cum spuneam si cu alte prilejuri, nu am o simpatie deosebita pentru filmele cu Mafia. Nu stiu din ce deriva acest sentiment, dar filmele cu acest subiect le aleg pe spranceana, dupa mai multe esecuri anterioare, astfel incat numai clasicele isi mai strecoara cateodata coada si ma obliga sa apas butonul ‘Play’. “Prizzi’s Honor’ nu este un film obisnuit al acestui gen: daca regulile din renumita familie Prizzi se bazeaza inca pe onoare, pe crime atunci cand este necesar, pe relatii bine stabilite si pe afaceri cu multi bani, intinse pe mai multe aspecte ale vietii orasului, atunci totul ar fi pe fagasul normal al acestui gen. Dar nu este asa: greseala unuia din membri de frunte este ca se indragosteste de altcineva, de o persoana care pare, la o analiza atenta, un adversar.

Charlie Partanna (Jack Nicholson) nu pare un om prea inteligent, se afla in familia Prizzi mai mult din cauza prieteniei dintre tatal sau si Don Corrado, Nasul, si nici nu pare a avea mari perspective. Este surprinzator ca este chemat inca la marile decizii, ca este consultat in problemele majore, ca este implicat in actiunile mafiote criminale. Nu este idiotul din alte filme, dar nici cel mai atent dintre mafioti. Pare doar ca locul sau nu este aici. Si asa se si dovesteste in timp: la o nunta, se indragosteste de o blonda perfecta (o Kathleen Turner in anii ei de glorie, cand putea fi visul oricarui barbat), care se dovedeste, cum spuneam mai sus, adversarul sau. Devenita sotia lui, dupa o serie de incidente care ar fi dat inapoi orice persoana, este angajata pentru a-l ucide. Si viceversa. Incitant, nu?

S-a spus despre ‘Onoarea familiei Prizzi’ ca este exact genul de film care i-ar fi adus impreuna pe Bogart si Bacall. Poate acesta este unul dintre motivele transformarii lui Jack Nicholson: cu un accent de New York inconfundabil, el a avut ideea de a juca tot filmul cu buza de sus umflata si cu o garderoba impresionanta, ciudata, un kitch perfect mafiot, cumparata personal de catre Jack din magazinele second-hand. Iar rolul si interpretarea acestuia sunt pe masura: pe langa aspectul fizic, el reuseste sa ilustreze perfect diferenta dintre vechea generatie de mafioti (inteligenti, articulati, reci si amuzanti, aproape perfecti) si cea noua, una plina de lichele, fara compromisuri si, mai ales, fara prea multa minte. O realitate pana la urma, pe care multi au recunoscut-o ca atare, o comedie amara asupra gruparilor criminale ale acelor ani.

Alte impresii: FilmSinopsis, Zoso.

Nota: 7.5/10

-Sunt incantat cand vad recomandate pe blogurile mele favorite filme clasice. De data aceasta, tot pe FilmSinopsis.ro, descoperim Detective Story, un film din 1951, cu Kirk Douglas si Eleanor Parker in rolurile principale: “Detective Story este un film despre moralitate, despre cât de subţire e graniţa dintre cei cinstiţi şi infractori. E un portret al vieţii de zi cu zi într-o secţie de poliţie, o caracterizare generală a celor care ajung în acest loc. Filmul lui William Wyler intră la categoria one room movie, lucru datorat camerei de filmat, iar povestea e prezentată din nou aproape ca o piesă de teatru. Avem o scenă – secţia de poliţie, avem recuzita (echipamentele polițiștilor, costumele, etc.), două-trei încăperi, dar numai două prezentate publicului şi personajele.”

-Bogdan de la Blogul cu filme ne prezinta “Once Upon a Time in Anatolia“, o reintoarcere in prim-plan a regizorului turc Nuri Bilge Ceylan: “Prin ultimul său film, Ceylan se întoarce la dragostea lui veche, Turcia rurală, după ce s-a pierdut prin vrejurile urbane ale Istanbulului. E un pariu cu sine: acela de a mânui cu bine un film ”cu buget mare”, filmat în locații deschise, după ce, în ”Uzak” de exemplu, a scrijelit pereții apartamentului personal. Un film noir amestecat cu un road movie (să îi spunem ”mai special”), la capătul căruia nu doar un cadavru este dezgropat, ci amintiri ale devenirii. Iar drumul presărat cu amintiri spre găsirea certitudinii nu se termină, pare să ne spună Ceylan, niciodată.”

-Pe blogul „Un film pe zi”, o alta capodopera: The Graduate (1967), un film exceptional cu Dustin Hoffman: „Deși în aparență filmul e o comedie despre un tânăr absolvent prins într-un triunghi amoros interzis, regia lui Nichols și talentul lui Dustin Hoffman spun povestea unei generații dezorientate, a unor tineri cu aptitudini care nu știu încotro să se îndrepte. The Graduate e diploma de absolvire cu care tinerii din perioada hippie care au ales să termine o facultate sunt aruncați într-o lume fără repere. Chiar și când ți-ai găsit femeia pe care o iubești și pleci cu ea la drum, zâmbetul îți piere, înfricoșat de un viitor necunoscut și nesigur.”

-Înainte ca Adina să mearga la Festivalul de la Cannes (succes, Adina!), ne-a readus aminte de capodopera lui Alain Resnais, Anul trecut, la Marienbad: „Anul trecut, la Marienbad e o poveste de dragoste incertă, în care el şi ea împărtășesc amintiri contradictorii. În cea mai mare parte a filmului, el monologhează încercând să o convingă pe ea că există ceva petrecut ”anul trecut, la Marienbad” care îi leagă. Iar ea neagă în permanenţă, dar în acelaşi timp pare să îl stârnească, să se lase sedusă. Dar povestea rezumată în două fraze e prea puţin importantă. Filmul lui Resnais e despre caracterul selectiv si capricios al memoriei. Pasaje din trecut sunt reluate mereu sub altă formă – fiecare îşi aminteşte altceva.”

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv

Discuţiile vor avea în vedere atât etapele traducerii operei lui Amos Oz,  prezentate publicului participant de către doi dintre traducătorii principali ai acestuia,  cât şi receptarea operei scriitorului în rândul publicului românesc prin prisma seriei de autor „Amos Oz” apărută la Editura Humanitas începând cu anul 2007.  Printre titlurile apărute în această colecţie se numără: Odihnă desăvârşită (2011), Cutia neagră (2012), Să nu pronunţi: noapte (2010), Poveste despre dragoste şi întuneric (2008, 2010, 2011), Deodată în adâncul pădurii (2010), Rime despre viaţă şi moarte (2009, 2011), Scene de viaţă campestră (2011),  Cum să lecuieşti un fanatic (2011).

Invitat de onoare: scriitorul Amos Oz.
Participanţi la Masa Rotundă:
- din România: Denisa Comănescu, editor principal al seriei de autor ”Amos Oz”,  director general al Editurii Humanitas Fiction; Gina Pană, director ICR Tel Aviv, E.S. Edward Iosiper, ambasadorul României în Israel.
- din Israel: Marlena Braeşter şi Any Shilon (traducătoare ale operelor lui Amos Oz în limba română) precum şi Riri Manor, poet.

This Means War (2012) – Sa fie razboi!

Daca ne uitam la inceputul acestui film, este clar ca, in lipsa informatiilor anterioare, avem de-a face cu un film tipic de actiune, aflat undeva in lumea spionajului occidental, cu o lupta deja uzata a americanilor contra rusilor. Cam asa arata primele cinci minute din acest film, cu o inclestare plina de impuscaturi intr-un club exclusivist. Numai ca, dupa aceste prime minute, parca totul se schimba: suntem intr-o firma plina de culoare (frumoase birouri, n-am ce zice!), unde Lauren, o blonda simpatica si plina de savoare, prezinta un nou produs si garantiile si problemele pe care acesta le are. Cum sa fie oare filmul? Un action-movie cu desfasurari de forte impresionanta? Un click-lit dulceag despre lumea modei si a culorilor aduse de o blonduta? Sa vedem.

Fiecare dintre cele trei personaje principale are o problema personala in perceperea lumii si in propria integrare in societate: Lauren (la fel de simpatica Reese Witherspoon) este inca sfatuita de mama sa cu privire la invitatiile in oras si intalnirile cu barbatii. Nu este nici disperata, dar nici prea linistita cu privire la viitorul sau sentimental. Cauta, dar nu gaseste, are nevoie de o prima intalnire cu cineva care sa o fermece si sa o faca sa se simta daca nu iubita, macar admirata. Iar sansa vine cand mama sa o inscrie pe un site matrimonial, iar faţa ei apare imediat pe Internet.

Tuck (Tom Hardy) are si el aceeasi nevoie de iubire, motivul fiind insa faptul ca, dupa o casnicie care s-a incheiat mai putin fericit, nu a mai iesit cu nicio alta fata. Din cand in cand, se duce la lectiile de judo ale fiului sau (da, are un fiu de 7 ani!), unde nu poate riposta ironiilor altui tata, intrucat nimeni, dar absolut nimeni nu stie ca este spion, ci doar un simplu agent de turism. In sfarsit, FDR (ce nume!, Chris Pine) e colegul lui Tuck si cel mai bun prieten al acestuia, un tip care pare genul de afemeiat notoriu, frumos si cu o casa care poate satisface cele mai mari fantezii ale unei femei. Poate de aici si frica lui relatii adevarate, pe termen lung, fiind adeptul aventurilor de o noapte, fara sa sune a doua zi. Cu exceptia stewardezei care il viziteaza in fiecare saptamana, in ziua ei libera.

Numai ca, intr-o zi, Tuck intra pe site-ul matrimonial, da de anuntul ei si o contacteaza pentru o intalnire. Care decurge frumos, ei se potrivesc, sunt amandoi mirati de faptul ca o intalnire cu un necunoscut poate decurge asa de bine si se despart cu promisiunea unor intalniri viitoare. Ea intra in magazinul de DVD-uri pentru a inchiria un film si se intalneste intamplator cu FDR, pe care il farmeca la fel de mult. Si, astfel, cei doi descopera curand ca urmaresc amandoi aceeasi femeie, de care s-au indragostit. “Care va fi mai bun?” este intrebarea care si-o pun, este intrebarea care lanseaza o adevarata vanatoare pentru inima ei, dar si pentru a se opri unul pe celalalt. Rezulta un film light, care nu are valori importante, dar este poate ingredientul aproape perfect pentru o seara de sambata.

Alte impresii: Klausen, Adina, Life is m0n0.

Nota: 6/10

Noul Val Francez, de Michel Marie

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii IBU Publishing.

Cu trei-patru ani in urma cinematecile si festivalurile de film din intreaga lume au celebrat jumatate de secol de la aparitia pe scena cinematografiei franceze si internationale a fenomenului numit Noul Val Francez – o generatie de creatori in mare majoritate tineri grupati in jurul revistei Cahiers du Cinema care au inceput sa creeze simultan filme personale si directe, care puneau sub semnul intrebarii multe dintre formulele cinematografiei clasice – productia, scenariul, distribuirea, tehnicile de filmare, alegerea actorilor si a tematicii. Cu aceasta ocazie s-au scris si destul de multe articole in revistele de specialitate si carti, printre care apare in traducere romaneasca in seria ‘Filmul pentru toti’ a editurii IBU Publishing, 2010 cartea din 2007 a profesorului universitar Michel Marie ‘Noul Val Francez – O scoala artistica‘. Traducerea ii apartine lui Laurentiu Dulman, prefata Magdei Mihailescu.

Sunt pasionat si de film si de carti. De la o carte de film astept in primul rand informatie, organizata in asa fel incat sa-mi clarifice si sa puna ordine si sa adauge perspectiva filmelor pe care le-am vazut. Daca am sansa de a da peste o carte de film buna, ea ma va si atrage in universul filmelor de care se ocupa prin perspectiva celui care a scris-o si va constitui o invitatie pentru viitoare vizionari sau eventual revizionari. Cartea lui Michel Marie atinge cu brio primul obiectiv, si doar partial pe cel de-al doilea. Se simte in organizarea materialului, in rigurozitatea prezentarii informatiei, in foarte utilele tabele si anexe care complementeaza textul scris formatia academica a autorului, si fara indoiala voi pastra cartea multa vreme in biblioteca si o voi scoate din cand in cand pentru a-mi aminti despre un film, pentru a-l localiza in opera autorului si in relatie cu creatiile celorlalti creatori ai generatiei.

Am aflat multe lucruri interesante care imi ofera dupa lectura o perspectiva mai completa a epocii si filmelor sale. Povestea Noului Val porneste desigur de la Cahiers du Cinema, sondajele si cronicile filmelor lui Vadim si Melville din anii 55-57. Apoi apar primele filme ale lui Truffaut, Godard, Chabrol, Varda. Anul 1958 in care se lanseaza Noul Val este si anul marilor schimbari politice in Franta si al crearii celei de-a Cincea Republici. Andre Malraux devine Ministrul Culturii si incurajarea noilor forme de expresie si a noilor creatori (asociati in parte si cu vederile politice de dreapta) devine intr-o oarecare masura politica de stat. Stilul personal al noii generatii de creatori rezulta din doua surse principale – asumarea in masura mult mai mare a controlului asupra felului in care este realizat filmul de catre regizor (filmul devenind o creatie personala si regizorul autorul sau inconstestabil) si economia de mijloace tehnice care ii obliga pe aceiasi regizori sa inventeze sau sa adopte procedee cum ar fi camera mobila, filmarea in decor natural sau urban, captarea directa a sunetului, care imprima produselor cinematografice un stil natural specific.

Coperta editiei franceze

Capitolul dedicat metodelor de productie si de distributie este pasionant, chiar cand este vorba despre detaliile  economice. Noul Val nu a aparut intr-o situatie de criza economica a cinematografiei franceze, dimpotriva, economic industria cinematografica se bucura de o prosperitate continua inceputa imediat dupa razboi. Revolta a fost in primul rand estetica, criticii si regizorii Noului Val (unii dintre ei erau si critici si regizori) considerand ca criza se manifesta in modul de exprimare, in sabloanele stilistice si estetice caracteristice cinematografului zis ‘de calitate’. Scaderea numarului de spectatori in sali care incepe la scurt timp dupa aparitia Noului Val poate fi pusa mai degraba pe seama impactului televiziunii care incepand cu anii 60 isi diversifica tematica, mareste numarul canalelor de difuzare si include din ce in ce mai multe filme in programele sale. Datele furnizate de Michel Marie arata in mod elocvent ca filmele Noului Val nu au fost mai putin sau semnificativ mai putin rentabile decat cele ale cinematografiei ‘de calitate’ care continua sa fie produsa si difuzata de creatorii vechii generatii si de epigonii lor, iar filmele cele mai populare ale Noului Val au cunoscut si ele succese de casa remarcabile.

In capitolele dedicate conceptiei estetice si mai ales cel dedicat actorilor poate fi gasita acea scanteie de pasiune pe care eu ca pasionat de filme o caut in asemenea carti. Portretele facute unor actori ca Belmondo sau Ana Karina sunt superbe, iar analizele facute unora dintre creatorii Valului sau regizorilor care au creat in acea epoca, au influentat si au fost influentati de Noul Val fara a face parte din el (Vadim, Louis Malle, Melville) extrem de precise si profunde in pofida economiei de text.

Daca descrierea influentei jucate de cinematograful american nu aduce elemente de surpriza, in schimb am fost destul de mirat de aprecierea relativ moderata a influentei Noului Val asupra altor scoli cinematografice in lume. Michel Marie pare a considera ca aceasta influenta a fost mult exagerata si ca ceea ce s-a intamplat cam in aceeasi epoca si in anii urmatori perioadei de explozie a Noului Val (1958-1962) in cinematografia engleza, poloneza sau cehoslovaca a avut in principal radacini culturale si formative locale, impactul cineastilor francezi, a filmelor lor si a modului lor de abordare a artei cinematografice fiind doar marginale.

Fie ca suntem de acord, fie ca nu cu concluziile acestui capitol nu putem nici ignora si nici ocoli cele petrecute in cinematografia franceza la sfarsitul anilor 50 si inceputul anilor 60. Modul de productie al filmelor, relatia intre regizor, actori si rezultatul muncii lor, si noutatile tehnice introduse si promovate de noul val au schimbat fata cinematografiei franceze si a celei internationale. Cartea lui Michel Marie este o sursa de informatie bogata la prima lectura si o referinta utila dupa aceea in intelegerea acestui fenomen deosebit.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii IBU Publishing.