Mihaela M- pe numele intreg Mihaela Mandru.M-am nascut undeva in nordul Moldovei, intr-o familie perfecta, iubitori de cultura si frumos, care a avut grija sa-mi asigure o copilarie fericita.
Din 1994 am schimbat dulcele targ moldovenesc pe agitatul Bucuresti, moment in care am descoperit ca lumea e departe ceea ce mi-am imaginat eu ca este. Asa ca m-am schimbat, m-am adaptat la noile provocari, m-am facut rea, realista si foarte sarcastica si am continuat sa traiesc.
Si totusi, sunt momente in care mi-e dor de mine cea de odinioara si atunci evadez in lumea desenelor animate, redescopar candoarea, duiosia si bunatatea si incerc sa v-o transmit si voua indemnandu-va sa va traspuneti macar cateodata in lumea celor mici urmarind filmele adresate lor.


















Aș fi vrut să-ţi arăt în cuvinte cât de mult te iubesc și totuși
simţind cât de minunată e iubirea ce ţi-o port îmi pare că pe hârtie
nu ajung decât umbre-ntunecate de cerneală.
Când cuvintele nu mai sunt în stare să descrie ceea ce simte,
un îndrăgostit nu mai poate spera decât că-n liniștea ce se așterne
privirea lui are să spună totul.
Îţi las aceste rânduri cu gândul că au să-ţi poarte imaginaţia
spre cel care ţi le-a dăruit și care te-asteaptă tăcut dar cu ochii
strălucitori de dragoste…
My beautifull lady… M’
[...] Mihaela [...]
[...] Mihaela [...]