VN:F [1.9.14_1148]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
“Spovedania unui invins” de Panait Istrati
Editura Cugetarea, Bucuresti, 1938
Prima parte aici, a doua parte aici.
La Gorki în vizită, afacerea Russakov
Istrati, un scriitor la mare voga în acea perioadă, a fost dus să-l vadă si pe Maxim Gorki,[1] de a cărui atitudine a fost dezamăgit căci “la Moscova, în căminul său, în timpul celor trei ore petrecute în intimidate, el n-a vrut să vorbească. (…) Şi ne-am bălăcit amândoi în banalitate.” Gorki avea motive să nu vorbească de rău un regim care-l acoperea cu aur. Scriitorul român polemizează aproape la fiecare pagină dovedind nervozitate, revoltă, este uneori confuz, alteori lucid dar descrie cu fidelitate tiparele după care se desfăşurau vizitele tematice. “Am avut totdeauna o profundă aversiunea pentru paradă, oricare ar fi ea. Şi totul era o paradă în momentul acela. Iar dacă ea mă impresiona câteva zile, după o săptămână mi-era lehamite. Uzină după uzină; muzeu după muzeu; spital după spital; şcoală după şcoală; banchet după banchet. Şi pretutindeni, pretutindeni aceleaşi groaznice discursuri. În multe împrejurări – întrunire, congres, conferinţă – fiecare orator era negreşit salutat, la sfârşit, cu aceleaşi sunete de fanfare pe care întregul auditoriu era obligat să le asculte în picioare. Prima oara mă gâtui emoţia. A doua oară, nu simţii nimic. Simţisem în ajun. A treia oară, nu mai puteam să sufăr, căci era plicticos. (…) Constatasem că oriunde eram duşi, comitetele de recepţie erau, în majoritate, compuse din oameni care te enervau.”[2]Stilistic, volumul reprezintă probabil cea mai slabă scriere a lui Istrati. Este evident că pe el nu l-a interesat literatura, chiar dacă ea s-a vrut de călătorie atunci când si-a adunat, la întoarcere, notele pentru acest volum. Citeste continuarea »