Seria de autor „N. Steinhardt”
Incertitudini literare
Coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana”, Rohia
Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu
Repere biobibliografice de Virgil Bulat
N. Steinhardt sau arta de a trăi şi a muri cu demnitate. Preocupat de artă şi puterea ei de fascinaţie, N. Steinhardt caută forme artistice în literatură, dar şi în teatru sau în viaţa de zi cu zi. Captivat de D’Annunzio sau Malraux şi „setea lor de a trăi şi făptui”, de Jules Verne şi insulele sale misterioase, de Eliade şi prozele sale fantastice, îi dezaprobă în schimb pe autorii din ale căror jurnale răzbat plictiseala şi indiferenţ a. Volumul se încheie cu un remarcabil eseu al lui Steinhardt, „Arta ca năzuinţă”, o meditaţie asupra artei de a trăi şi a muri cu demnitate. Citeste continuarea »
Institutul Cultural Român din Berlin începe anul 2012 prezentând publicului german o serie de evenimente majore în film, literatură, muzică clasică şi artă contemporană.
Colecţia CINEMA
Cea de-a treia prezentare de carte organizată de Institutul Cultural Român în luna ianuarie a acestui an este dedicată Reginei Elisabeta (1843-1916), cunoscută publicului sub pseudonimul artistic Carmen Sylva.
Un nou volum semnat de Bogdan Murgescu, unul dintre cei mai substanţiali şi mai provocatori istorici români.
Va supunem atentiei cateva filme programate in weekend-ul acesta, productii pentru care e bine sa rezervati ceva din timpul dvs.
Seara de film Anim’est la Institutul Cultural Roman
George Bernard Shaw
•
Despre carte:
















