Piața Unirii va fi și în acest an unul dintre punctele de atracție ale Festivalului Internațional de Film Transilvania, locul unde publicul va avea parte de proiecții în aer liber, concerte și întâlniri cu invitații TIFF. 10 filme vor putea fi vizionate în spațiul Ursus Open-Air din centrul Clujului – printre ele, Odissea spațială 2001 a lui Stanley Kubrick, Taxi Driver (r. Martin Scorsese) în variantă restaurată, sau multi-premiatul Parada, de Srdjan Dragojevic.

Unul dintre cele mai spectaculoase titluri prezentate în Piaţa Unirii la ediţia cu numărul 11 a festivalului este ambițiosul Cerul de fier/ Iron Sky, o comedie SF despre naziști care s-au retras pe Lună în 1945, și-au construit o navă spațială și se întorc în 2018 să atace Pământul.

Regizorul finlandez Timo Vuorensola declara că filmul are efectele speciale ale lui Transformers, dar un buget comparabil cu cel pentru cateringul lui. Mai exact, 7,5 milioane de euro, la care au contribuit cu donații sute de mii de fani și câteva zeci de mici investitori, comunitatea Iron Sky având în prezent circa 200.000 de fani. În final, 300.000 de euro provin din crowdfunding și circa 680.000 de euro din crowd investement, reușită care a provocat dezbateri în industria filmului despre noi metode de finanțare și potențialul internetului.

Iron Sky a fost vândut în peste 80 de teritorii, mai mult decât oricare alt film finlandez, iar succesul, spune cineastul Timo Vuorensola, i se datorează comunității online de fani. Filmul a făcut senzație anul acesta la Festivalul de la Berlin și va rula în premieră în România, la TIFF, în spațiul Ursus Open-Air din Piața Unirii, de la ora 21.45.

În aceeași seară, după proiecție, la Hotel Continental, trupa-cult Laibach, care a compus coloana sonoră a parodiei Iron Sky va susține un concert excepțional pentru publicul din Cluj.

Laibach este o formație slovenă de muzică experimentală, asociată cu genuri muzicale precum industrial și neo-clasic. A fost înființată în 1980 și a funcționat ca o lume underground, paralelă celei comuniste, coagulând în jurul ei o mișcare artistică, Neue Slowenische Kunst (NSK). Trupa și-a câștigat renumele inclusiv prin interpretarea în manieră proprie – răsturnând semnificațiile – a pieselor celebre ale altor trupe, de la Beatles și Queen la Rammstein. Concertele lor sunt puneri în scenă spectaculoase, membrii Laibach purtând de multe ori uniforme, motiv pentru care au fost acuzați de extremism – de stânga și dreapta, deopotrivă.

Spre deosebire de alte trupe industrial, cei din Laibach știu literal ce înseamnă repetitivitatea și monotonia vieții de uzină – teme tratate în muzica lor – pentru că au lucrat în fabrica de ciment din orașul Trbovlje. E doar unul dintre detaliile unei biografii extrem de interesante.

Laibach a influențat masiv numeroase formații – Rammstein este cea mai vizibil inspirată de trupa slovenă – a lansat câteva zeci de albume și a fost subiectul a mai multor documentare, cel mai recent fiind Divided States of America: Laibach (r. Sašo Podgoršek, 2004). Două albume tribut le-au fost dedicate, unul în 1999 și unul în 2004, acesta din urmă de către trupa canadiană de industrial doom Zaraza. Muzicienii dau rar interviuri, însă parcursul lor a fost urmărit cu interes de pasionații de muzică. Recent, trupa a susținut un concert „retro-monumental avangardist” în galeria de artă contemporană Tate Modern din Londra, eveniment tratat pe larg de presa anglo-saxonă.

Biletele vor fi puse în vânzare în curând pe www.biletmaster.ro și, începând din 28 mai, la casieriile TIFF din Cluj.

Una dintre surprizele de anul acesta ale TIFF-ului este și premiera mondială a lui Noseland, un mockumentar realizat de Aleksey Igudesman și Sebastian Leitner despre lumea muzicii clasice. Violonistul de renume mondial Julian Rachlin, care are şi un fetiş legat de nasuri, organizează anual în Dubrovnik, Croaţia, un Festival de Muzică de Cameră. Cel mai bun prieten al său, violonistul, compozitorul şi regizorul aspirant Aleksey Igudesman, se oferă să facă un documentar despre eveniment, doar că lucrurile merg prost încă de la început.

Rachlin descoperă cu stupoare, din ipostaza de producător, că Igudesman reușește să-i ofenseze pe absolut toți cei pe care intervievează. Inclusiv pe John Malkovich și pe Sir Roger Moore, care luaseră parte la festival în ultimii ani. Mai mult, întrebările lui Igudesman sunt de-a dreptul scandaloase: „Ce face până la urmă un dirijor?” „Chiar, de ce vine lumea la un festival ca ăsta?”.

Amuzant și atașant, Noseland este un omagiu adus muzicii clasice și celor mai reprezentativi interpreți ai genului. Filmul va fi adus la TIFF în parteneriat cu Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo și va avea parte de o proiecție specială în seara de 8 iunie, la Cinema Victoria din Cluj, în prezența celor doi regizori, Aleksey Igudesman și Sebastian Leitner, și a producătoarei Sabina Hasanova.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

Prezintă: Georgeta Dimisianu

Amfitrion: Ernest Oberländer-Târnoveanu

Apărut şi în ediţie digitală, volumul al IX-lea al consemnărilor diaristice ale Reginei Maria, ce conţine inclusiv facsimile după pagini de manuscris, acoperă anul 1927, an marcat de dizolvarea a două guverne şi de dispariţia a două figuri istorice: regele Ferdinand şi I.I.C. Brătianu.

Lupta pentru putere, tensiunile dintre Casa Regală şi partidele politice determinate de dezmoştenirea principelui Carol sau de educaţia principelui Nicolae, dar şi relaţiile adesea complicate dintre membrii familiei regale – toate acestea se regăsesc în jurnalul reginei Maria, alături de întîmplări din viaţa de zi cu zi.

„Îngenuncheat la picioarele mele, agăţat de mine şi suspinînd ca şi cum i s-ar fi rupt inima în piept, era Nicky, am simţit nişte braţe în jurul gîtului meu, am văzut ochii imenşi ai Ilenei, faţa bucălată a lui Mignon scăldată în lacrimi, Lisabeta, cu părul ei roşcat, lung şi cu trăsăturile, ca într-o pictură, îngheţate într-o durere mută – toate acestea ca într-un vis, un vis îngrozitor, dar paşnic, un vis din care ştiam că nu există trezire… Acea zi a fost cît un an întreg – nu ştiu cum am trecut de ea.” (Regina Maria a României)

Regina Maria a României (1875-1938), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a fost soţia regelui Ferdinand şi mama regelui Carol al II-lea.

Figură emblematică şi una dintre cele mai încîntătoare personalităţi ale secolului XX, Regina Maria a început să-şi scrie jurnalul în decembrie 1918, în limba engleză, şi de atunci a făcut însemnări ample, cu caracter documentar, aproape zilnic, pînă în 1938, cu puţin timp înaintea morţii.

Programul este unul nou în România și-și propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone.

Actorii vor beneficia de materiale de prezentare la TIFF 2012 – broșură, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist – vor participa la o serie de workshopuri şi întâlniri şi vor fi prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (director Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti).

Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).

CRISTIAN BALINT  

S-a născut pe 11 iunie 1978, la Hunedoara. A absolvit Liceul de Informatică din Hunedoara în 1997 şi, ulterior, Cibernetica la ASE Bucureşti, în 2003. În perioada 2000-2002 a fost prezentator la MCM România, actualul MTV.

În 2003, l-a cunoscut pe regizorul Cătălin Naum şi al său Teatrul Pod. Acesta a decis chiar în ziua în care s-au cunoscut să-l distribuie într-o piesă alaturi de Gianina Corondan. Au urmat alte roluri la Teatrul Pod, în spectacole precum Hamlet, Manuscrisul pierdut, Zoostory.

În 2004, la insistenţele aceluiași Cătălin Naum, a dat admitere la UNATC şi a intrat la clasa actorului Florin Zamfirescu. A absolvit în 2008. Este actor independent. În cinema, a jucat în câteva scurtmetraje și a avut roluri episodice în Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola sau Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim.

ANIKÓ PETHŐ

S-a născut în 1985, la Sfântu Gheorghe, şi a studiat actoria în limba maghiară la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Primul rol important l-a primit încă din anul I de facultate, la Teatrul Maghiar Cluj, în spectacolul Raţa sălbatică (r. Attila Keresztes, 2004). A absolvit facultatea în 2007, an în care a intepretat şi rolul pe care îl îndrăgeşte cel mai mult, Sonia, din spectacolul Unchiul Vania, în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar din Cluj – rol pentru care a fost nominalizată la UNITER pentru debut. În prezent, este actrița acestui teatru.

Rolurile din care spune că a învăţat cel mai mult sunt Maria din Demonii (r. István Albu), Agnes din Strigăte şi şoapte (r. Andrei Şerban), Isabella din Măsură pentru măsură (r. Matthias Langhoff), Doamna Elvsted din Hedda Gabler (r. Andrei Şerban) şi Domnişoara Julie din spectacolul cu acelaşi titlu (r. Felix Alexa).

LARI GIORGESCU

S-a născut pe 28 noiembrie 1986 în Craiova. A absolvit Facultatea de Teatru – Secţia Actorie din cadrul UNATC în 2008, la clasa Adrianei Popovici. Încă din timpul facultaţii, a lucrat ca actor și dansator alături de coregraful Gigi Căciuleanu, la spectacolul OuiBaDa. Cu această ocazie, a întâlnit-o pe Miriam Raducanu, întâlnire care s-a concretizat în spectacolul Poezia visului, după versuri de Emil Botta. A fost nominalizat la Premiul pentru Cel mai bun actor în cadrul Galei Absolvenţilor şi distins cu premiul „Maria Filotti” la Gala Tânărului Actor HOP.

Între 2008 şi 2010 a urmat cursurile masterale în cadrul aceleiaşi facultăţi şi a debutat pe scena Teatrului de Comedie în Ioana și Focul, regia Cătălina Buzoianu. Tot la Teatrul de Comedie a avut primul său rol titular, Leonce în Leonce şi Lena, în regia lui Horaţiu Mălaele.

A colaborat cu regizoarea Ioana Păun în cadrul TangaProject, iar one man show-ul L-V: 8-16 a fost distins cu trei premii de interpretare la Festivalul Pledez pentru tine(ri) de la Piatra Neamţ 2008 şi la Gala Star de la Bacău – 2011. Emigranţii, de Sławomir Mrożek, este primul spectacol regizat de Lari Giorgescu, alături de Silvian Vâlcu.

ELENA POPA

S-a născut pe 13 ianuarie 1978, la Piatra Neamţ, şi a studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, la clasa Marius Bodochi, promoţia 2001. Este angajată a Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe şi a lucrat în trecut la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. A fost nominalizată de două ori la Premiile UNITER: în 2004, la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Dora din Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri, în regia lui Radu Afrim, şi în 2006 la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din Plastilina, regia Radu Afrim.

A participat la Festivalul Francofoniei din Niamey, Niger în decembrie 2005, şi la atelierul de teatru condus de David Esrig in Burghausen, Germania, în 2009.

În film, a jucat în scurtmetrajul Aşteptând zorile, de Mihai Sofronea, și în Europolis, de Corneliu Gheorghiţă.

MARIA OBRETIN

Născută în Calăraşi, pe 4 ianuarie 1978, a absolvit UNATC Bucureşti, în anul 2003, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Ion Cojar. A urmat un masterat în actorie în perioada 2004-2006, la clasa lui Adrian Pintea. Este membru fondator al teatrului Desant, un proiect la care a lucrat alături de colegii ei de generaţie. A jucat pe numeroase scene din Bucureşti, independente şi de stat (Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie), în proiecte realizate de tineri regizori, dar şi în spectacole realizate de Andrei Şerban.

A participat la numeroase workshop-uri susţinute de Andrei Şerban, David Esrig, Radu Penciulescu şi la numeroase festivaluri de teatru naţionale şi internaţionale. A jucat în reclame TV şi radio în România şi în străinatate şi este colaborator permanent al Disney pentru dublarea desenelor animate.

CRISTIAN GROSU

S-a născut la Iaşi, pe 30 decembrie 1981. A studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai, la clasa lui Miriam Cuibus, promoţia 2006. Încă din anul IV, a fost distribuit de regizorul Andrei Şerban în rolul Graham din spectacolul Purificare, rol pentru care a primit Premiul UNITER pentru Debut, în 2007. După absolvire, a devenit actor al Teatrului Naţional din Cluj și membru al Academiei Itinerante Andrei Şerban, participând la o serie de workshop-uri coordonate de regizor, printre care și cel din care s-a dezvoltat spectacolul după cazul Tanacu, la Teatrul La MaMa din New York.

Frecventează cursurile de vară ale Academiei Athanor din Germania, organizate de regizorul David Esrig, şi este asistent universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj. A avut roluri în scurtmetrajul Beţişoare Rock’n’Roll, de Cristian Pascariu, sau Amintiri din Epoca de Aur, în regia lui Cristian Mungiu.

RALUCA VERMEŞAN

S-a născut în Iaşi, pe 21 septembrie 1986. A studiat 12 ani în limba germană, la Arad. A absolvit Universitatea „Hyperion” din Bucureşti, Secţia Actorie, la clasa profesorilor Eusebiu Ştefănescu şi Rodica Mandache, promoţia 2008, iar apoi a urmat cursurile masteratului de teatrologie, management şi marketing cultural din cadrul UNATC Bucureşti.

A colaborat cu o serie de regizori importanţi precum Cristi Juncu, Dragoş Galgoţiu, Horaţiu Mălăele, Alexandru Mâzgăreanu. A obţinut două Premii pentru cea mai bună actriţă în rol principal, la Festivalul „VedeTeatru” de la Buzău şi la Festivalul de Comedie de la Galaţi, ambele în 2011. Anul 2012 i-a adus Premiul Uniter pentru Debut pentru rolul Helen din spectacolul XXL (Fat Pig) de Neil LaBute, regia Cristi Juncu. Recent, a jucat rolul unei măicuțe în filmul După dealuri, de Cristian Mungiu.

COLIN BUZOIANU

S-a născut în Timişoara, pe 10 ianuarie 1979, şi a crescut învăţând în acelaşi timp şi limba română şi pe cea germană. A studiat actoria la Facultatea de Muzică, secţia în limba germană, timp în care a urmat stagii şi la Facultatea de Muzică şi Teatru Bartholdy din Leipzig, Germania. A fost angajat încă din facultate la Teatrul German de Stat din Timişoara, după care a fost angajat la Teatrul Naţional din acelaşi oraş.

În 2003 a urmat două cicluri de studii de pedagogie teatrală, la Köln şi Stuttgart. Din octombrie 2011 lucrează ca actor liber profesionist. Roluri în teatru (selectiv): În vizită (r. Alexandru Dabija, 2010), Boala familiei M (r: Radu Afrim, 2008), Mutter Courage şi copiii ei (r. Victor Ioan Frunză, 2001).

LUCREŢIA MANDRIC

S-a născut pe 1 septembrie 1948, într-un sat din nordul Moldovei. A devenit actriţă la primul teatru profesionist din Brăila, Teatrul „Maria Filotti”, în 1972. La un an după, era actrița  Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani şi, după încă patru, a Teatrului din Baia Mare. Din 1990, joacă pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. A obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal cu rolul Louise din spectacolul Herr Paul, de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, la Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, 2010.

OLGA TÖRÖK

S-a născut pe 17 aprilie 1985, la Satu Mare. A studiat actoria în limba germană la Universitatea de Vest din Timişoara (promoţia 2008), timp în care a lucrat cu profesori din Germania, de la Universităţile din Hamburg şi Rostock. În 2007 a primit cel dintâi rol principal, Kätchen, în Kätchen din Heilbronn de H. Kleist. În urma acestui rol, a fost angajată la Teatrul German din Timişoara, unde lucrează în prezent.

În toamna lui 2008, a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Brunico (Tirolul de Sud, Italia) în coproducţia Oameni dragi, regia Claus Tröger. A participat la şcoala de vară de la Gărîna în 2009 şi 2010 sub coordonarea lui Nicky Wolcz, profesor la Columbia University din New York, şi Thomas Butz, profesor de vorbire scenică din Essen. În 2011, a participat la „Academia Itinerantă Andrei Șerban” de la Ipoteşti, şi la workshopul de performance şi dans contemporan al lui Florin Fieroiu şi Vlaicu Golcea. A jucat în filmele experimentale ale artistului video Andrei Jecza, Weak Triptych, ReBirth şi Graniţa.

MĂDĂLINA CIOTEA

S-a născut pe 30 mai 1984, în Craiova. A practicat timp de 12 ani voleiul de performanţă, apoi a urmat Facultatea de Business la Cluj şi un master în management hotelier. În tot acest timp, în paralel, a făcut şi teatru, ca membră a trupei de teatru pentru amatori „Verde Crud”.

La 23 ani, a fost admisă la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, la clasa lui Miklós Bács. A absolvit în 2011. A participat la workshop-uri susţinute de Uray Péter, Mihai Mihalcea, Cristian Theodor Popescu, Florin Şerban, David Esrig, Florin Fieroiu, Robert Cohen. Primul rol pe scena unui teatru a fost în 2011, la Teatrul de Artă din Deva. Din 2011, este angajată a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

A avut roluri în patru scurtmetraje de școală.

VLAD BĂLAN

S-a născut pe 24 februarie 1993 şi este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti. În 2010 a fost cursant al Şcolii de actorie de film înființate de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă. De asemenea, a colaborat cu Teatrul de Comedie din Bucureşti în cadrul Proiectului Opera Prima, jucând în spectacolul Dragă Elena Sergheevna, regizat de Alexandru Mâzgăreanu (nominalizat în anul 2011 la premiile UNITER la categoria Debut).

Vlad a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru pentru tineri, precum Bunte Buhne International Festival din Stuttgart, Festivalul Naţional Ideo Ideis din Alexandria, Festivalul Național de Arte „Florian Pittiş” din Bucureşti şi la numeroase workshopuri cu Florin Fieroiu, Mihaela Michailov, Alexandru Mâzgăreanu ș.a.

Editura Herald

Despre carte:

“Lucrarea de fata, ce apartine psihoterapeutul britanic Fran Wills, face parte dintr-o serie SAGE care isi propune promovarea, in randul cititorilor, a proiectelor centrate pe folosirea in a practica a abilitatilor analizate. Ea este, cu alte cuvinte, un instrument util, concis, cu valoare explicativa si focus pragmatic, dedicat specialistilor (sau aspirantilor in domeniu) in terapia cognitiv-comportamentala.

Pornind de la premisa ca rolul acesteia nu trebuie sa fie unul fundamental directiv, persuasiv – raportul dintre terapeut si cel care apeleaza la el fiind unul de colaborare – autorul urmareste, dupa cum el insusi subliniaza, urmatoarele chestiuni relevante pentru aceasta abordare: aspecte teoretice fundamentale, consideratii privind schimbarea interpersonala, cognitiva, comportamentala sau afectiva, procesul ce determina evolutia terapeutica in sfera gandirii, comportamentului si emotiei dar si locul terapeutului cognitiv-comportamental astazi. Wills sustine ca un element important pentru specialistii acestei arii este promovarea ideii de <<descoperire ghidata>> in procesul terapeutic, ca opusa <<schimbarii modului de gandire>>. El ofera, astfel, modalitati creative pentru facilitarea procesului. Wills afirma, de altfel, ca acest principiu, alaturi de cel al colaborarii, constituie cei doi piloni de baza ai lucrarii sale.” (Irina-Gabriela Buda, “Romania libera”)

Numiti două apariţii recente ale Editurii Herald.

Asteptam comentariile dvs. pana luni, 28 mai 2012, inclusiv, iar castigatorul va fi desemnat prin tragere la sorti, va fi anuntat pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde va primi cartea.

Succes!

Pentru mai multe carti ale editurii Herald click aici!

Concursuri Online

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, editurile Polirom şi Cartea Românească vor fi prezente cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). La standul nostru (Pavilionul C2), vizitatorii tîrgului pot găsi pachete promoţionale, peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei, dar şi cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, cca 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului). De asemenea, cititorii îşi pot întîlnii autorii preferaţi la standul nostru. Programul nostru de evenimente, aici.

Astfel, la această ediţie Bookfest, vom lansa cel mai recent proiect editorial Polirom, Seria de autor „Andrei Oişteanu”, serie dedicată distinsului istoric al religiilor şi antropolog şi care debutează cu volumele Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice şi Imaginea evreului în cultura română, cele mai recente titluri apărute în colecţia „Biblioteca medievală” (coordonată de Alexander Baumgarten): Consolarea Filosofiei de Boethius, Despre iubire de Andreas Capellanus, Cartea definiţiilor de Ibn Sina (Avicenna), două noi titluri apărute în Seria de autor „Aurora Liiceanu”, una dintre cele mai îndrăgite autoare Polirom, Cuvinte încrucişate şi Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (o nouă ediţie), titluri noi apărute în colecţiile consacrate ale editurii Polirom – „Ego. Proză”: volume semnate de Liviu Antonesei (Victimele inocente şi colaterale ale unui sîngeros război cu Rusia), Adrian Chivu (Strada), Tudor Călin Zarojanu (Mass Media Insider), „Fiction Ltd.” – titluri noi semnate de Alexandru Ecovoiu (După Sodoma), Radu Mareş (Deplasarea spre roşu), „Biblioteca Polirom”– seriile de autor José Saramago (Cain) şi Samuel Beckett (Opere II. Murphy. Watt.Vis cu femei frumoase şi nu prea), tulburătorul roman al lui David Grossman, Pînă la capătul Pămîntului, sau westernul văzut din perspectivă contemporană al lui Patrick deWitt, Fraţii Sisters, precum şi cel mai recent volum al scriitorului irlandez Philip Ó Ceallaigh, Şi te trezeşti rîzînd; dar şi ale editurii Cartea Românească: – „Poezie”: un nou volum de semnat de Nora Iuga, una dintre cele mai îndrăgite scriitoare din România, Petrecere la Montrouge, antologia de poezie erotică Sappho de Floarea Ţuţuianu, ultimul volum din Trilogia naşterii de Mihail Gălăţanu, Douăsprezece cîntece înaintea naşterii, Parohia de Dan Coman; „Proză”: titluri noi semnate de Radu Ţuculescu (Femeile insomniacului), Octavian Soviany (Arhivele de la Monte Negro), Claudiu M. Florian (Vîrstele jocului. Strada Cetăţii); „Critică şi Istorie literară”: volume semnate de Mircea A. Diaconu (I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică), Mihaela Ursa (Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă) sau Claudiu Turcuş (Estetica lui Norman Manea).

De asemenea, titluri noi apărute în Seriile de autor Polirom pot fi găsite la standul nostru: Cartea fiului, Seria de autor Norman Manea, O zi din viaţa mea fără durere, Seria de autor Marta Petreu, Monologul polifonic, Seria de autor N. Steinhardt etc.

Fanii cărţilor lui Chuck Palahniuk vor găsi la standul nostru cel mai recent roman al său tradus în limba română, Blestemaţi, fanii filmelor lui Emir Kusturica, unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, vor putea achiziţiona autobiografia acestuia, Unde sînt eu în toată povestea asta?, Hollywood, un nou roman al lui Charles Bukowski apărut în traducere la Polirom, sau romanele În Ţara lui Dumnezeu şi Spovedanie la Tanacu, de Tatiana Niculescu Bran, precum şi noi titluri apărute în colecţia Top 10+, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, vor putea fi achiziţionate, de asemenea,  cu 20% reducere de la standul nostru

Cum Michel Houellebecq este invitatul special al acestei ediţii Bookfest (Franţa este ţară invitată), cărţile sale apărute la Polirom nu puteau lipsi de la standul nostru: Platforma, Posibilitatea unei insule, Particulele elementare, Harta şi teritoriul, Extinderea domeniului luptei etc.

Programul complet de evenimente Polirom şi Cartea Românească, aici.

În onoarea ei, la TIFF va fi proiectat memorabilul Szerelem/ Love (r. Károly Makk), filmul care i-a adus o mențiune specială pentru interpretare la Cannes, în 1971. Este povestea subtilă și emoționantă a unei mame bătrâne care își așteaptă fiul acasă, din America, neștiind că a fost închis de autoritățile staliniste. În fiecare seară, nora ei (Törőcsik) îi citește scrisori imaginare de la el.

Versatilitatea ei ca actriță și portretele subtile pe care le-a construit din anii 50 încoace i-au adus lui Mari Törőcsik (76 de ani) numeroase premii de-a lungul timpului și recunoașterea publicului. A jucat în peste 120 de filme, debutând încă din facultate cu un rol care a plasat-o rapid printre cele mai interesante figuri noi din cinematografia maghiară: Körhinta/ Merry-Go-Round (r. Zoltán Fábri, 1955). În paralel, Mari Törőcsik a jucat pe scena Teatrului Național Maghiar, devenind în scurt timp una dintre cele mai populare actrițe din Ungaria.

Marii regizori maghiari i-au rezervat roluri pe care Mari Törőcsik le-a transformat în performanțe remarcabile în: Holdudvar/ Binding Ties (r. Márta Mészáros, 1968), Elektra/ Elektreia (r. Miklós Jancsó, 1974), Macskajáték/ Cat’s Play (r. Károly Makk, 1972), Szamárköhögés/ Whooping Cough (r. Péter Gárdos, 1986) sau Szerencsés Dániel/ Daniel Takes a Train (r. Pál Sándor, 1983). În 1990, Costa-Gavras a distribuit-o în Music Box.

Memorabile sunt și personajele întruchipate în filmele partenerului ei de viață, regizorul Gyula Maár – pentru unul dintre ele, Déryné hol van?/ Mrs. Déry, Where Are You? a fost recompensată cu Premiul pentru interpretare feminină la Cannes 1976. Experiențele ei canneze au fost detaliate în documentarul Töröcsik Mari Cannes-ban (1997), semnat de Gyula Maár.

Ca în fiecare an, filmul maghiar va avea propria zi de sărbătoare la TIFF. La Ziua maghiară, spectatorii din Cluj vor avea ocazia să vadă filmul Numai vântul/ Just the Wind/ Csak a szél, de Benedek Fliegauf, drama unei familii de romi care trăiește cu teama că va fi ucisă, ca celelalte cinci din vecinătate. Pelicula a fost distinsă cu Marele premiu al juriului și Premiul Amnesty International la Festivalul de la Berlin 2012. Retrace/ Visszatérés, în regia lui Judith Elek, e o poveste care are loc în România lui Ceaușescu. Protagonista este o femeie care a supraviețuit Holocaustului și care se întoarce în locurile natale din Transilvania, zeci de ani mai târziu, descoperind o altă lume.

Al treilea titlu din selecția Zilei Maghiare la TIFF este Magyarorszag 2011/ Ungaria 2011, o colecție de scurtmetraje produsă de renumitul cineast Béla Tarr, în care au fost cooptați 11 dintre cei mai apreciați regizori din Ungaria. Filmul a fost proiectat anul acesta la Berlinală.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 – 10 iunie 2012, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

Cartea îndrăgitului regizor, debutul său editorial, deapănă o poveste ce porneşte din vremurile de şcoală, cînd Iuri Gagarin zbura prima oară în spaţiu, traversează tragedia destrămării Iugoslaviei şi a războiului din Bosnia-Herţegovina şi ajunge pînă în ziua de azi, la prietenia cu celebrul star hollywoodian Johnny Depp şi la expatrierea în Franţa. Cele mai fascinante sînt divagaţiile, care cuprind, de data aceasta în scris, într-un stil deosebit de plastic şi antrenant, minunatele imagini cu care sîntem deja familiarizaţi din filmele sale: poveştile nebuneşti din Balcani, personajele sentimentale, uneori groteşti, însă debordînd de viaţă.

„Cred în arta ca formă de terapie pentru oamenii care s-au săturat să fie manipulaţi, şi sînt din ce în ce mai mulţi. Paradoxul acestei cărţi este că vorbeşte în acelaşi timp despre memorie şi despre uitare într-o epocă în care fiinţa umană are tendinţa să uite din ce în ce mai repede, ba chiar să ignore trecutul ce nu este pus în mod voit în lumină.” (Emir Kusturica)

„Acest film baroc, unde ironia se dispută cu extravaganţa, e semnat de Emir Kusturica. De fapt, este viaţa sa, pe care o povesteşte într-o autobiografie minunat de balcanică, la fel ca şi titlul său.” (Le Figaro Magazine)

Volumul Unde sînt eu în toată povestea asta? este disponibil şi în ediţie digitală. Click aici pentru a vizualiza întreaga listă de eBook-uri  Polirom şi Cartea Românească.

Emir Kusturica s-a născut în 1954, la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. În 1978, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Praga (celebra FAMU) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi regizori sîrbi. Este cunoscut publicului datorită filmelor sale: Ce mai ştii de Dolly Bell? (1981), Tata în călătorie de afaceri (1985), Vremea ţiganilor (1988), Arizona Dream (1993), Underground (1995), Pisica albă, pisica neagră (1998), Viaţa e un miracol (2004), Promisiunea (2007). A fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi de două ori cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, din 1999, de la lansarea albumului muzical Unza Unza Time, face turnee internaţionale împreună cu trupa sa, The No Smoking Orchestra.

O leapsa extrem de dificila pentru mine, pentru ca, pe de o parte, sunt nenumarate filme care imi ajung la suflet si unde as dori sa fiu unul dintre personaje, iar pe de alta parte mi-am inchipuit (fara succes insa!) de multe ori cum ar fi fost daca as fi ajuns actor, care dintre ei as fi si, mai ales, cum as fi simtit eu rolurile sale, cum le-as fi interpretat si ce sentimente as fi starnit.

Dificila si pentru ca sunt un fan declarat al comediilor romantice si gasesc zeci de filme, la prima vedere, in care as fi dorit sa joc si sa traiesc aievea frumusetea sentimentelor de pe marele ecran.

Sa incercam totusi, doar trei filme in care mi-ar fi placut sa joc:

1. Jeux d’enfants (2003). Asa cum veti vedea din alegerile mele, nonconformismul este cartea pe care o joc: cum altfel poate fi inchipuita ideea a doi copii, apoi adulti de a se provoca la fiecare pas, de a se juca cu fiecare provocare pana la momentul in care se vor juca cu propriul destin. Iubeste-ma daca poti! Iar Marion…. oau!

2. Bin-jip (2004). Tot despre a fi diferit: un individ interesant intra in casele oamenilor, doarme, mananca, traieste acolo o zi sau doua fara a lasa urme. O viata interesanta si o maniera de a supravietui surprinzatoare. Tot o forma de a fi nonconformist, pe care, cu siguranta, mi-ar placea sa o traiesc. Fara cuvinte.

3. Diarios de motocicleta (2004). Pai nu ai fi nebun daca, intr-o zi, te-ai hotari sa traversezi continentul sud-american pe o motocicleta rablagita, alaturi de un prieten ciudat si cu foarte putini bani in buzunar? Ba da, dar tocmai aici este farmecul unei tinereti fara probleme, fara griji si fara responsabilitati. Traieste-ti viata!

Voi ce ziceti?

1. Yair Dalal, Erez Monk & Trei Parale la București în concert Warm-Up la Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Fest 2012

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv & Green Hours jazz-cafe prezintă Yair Dalal, Erez Monk & Trei Parale în concert Warm-Up la Green Hours INTERNATIONAL JAZZ Fest 2012 – ediţia a IV-a, în data de sâmbătă, 19 mai, ora 20:00.

Yair Dalal este unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi muzicieni din Israel, invitat în proiecte de anvergură internațională pe toate scenele mari ale lumii. Principalele instrumente la care cîntă sînt oud-ul şi vioara, acompaniindu-se, de multe ori, cu vocea. Muzicianul de origine irakiană îşi compune singur muzica, legînd tradiţiile islamice de cele iudaice. Yair Dalal este un activist al păcii şi încearcă, prin muzica sa, să creeze punți de comunicare între culturi diferite. El va fi acompaniat de excelentul percuţionist Erez Monk şi, împreună cu grupul Trei Parale, vor concerta pentru prima dată în faţa publicului românesc.

Trei parale promovează muzicile vechi specifice spaţiului carpatic, cu variate influenţe etnice. În încercarea – reuşită – de reconsiderare a unor sonorităţi abandonate, muzicienii folosesc instrumente tradiţionale, educând astfel gustul publicului pentru muzica autentică românească. Componenţa grupului: Florin Iordan, liderul grupului (fluiere, cobză), Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie, drâmbă), Beatrice Iordan (voce, cobză) şi Dinu Petrescu (percuţie).

În data de 23 mai a.c., muzicienii români şi israelieni sunt invitaţi să participe la Festivalului “Culture of Peace” din Tel Aviv, iar grupul Trei Parale va susține un concert la Ierusalim, în data de 24 mai.
Spectacolele sunt realizate cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv.
Bilete: www.greenhours.ro

2. “Ion Luca Caragiale: din Israel în România”-Turneul Teatrului Karov în România. 26-30 Mai 2012

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită, în perioada 26-30 mai 2012, la turneul Teatrului Karov în România, cu spectacolul D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, demers unic ce constă în montarea în limba ebraică, după aproape 50 de ani, a unei piese semnată de ilustrul dramaturg român.

Premiera spectacolului – prin care ICR Tel Aviv a marcat deschiderea Anului Caragiale –  a avut loc la Tel Aviv în septembrie 2011, şi s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului larg şi a specialiştilor. Nouă actori israelieni au dat viaţă textului clasic, într-o adaptare modernă, cu o privire spre moravurile societăţii actuale. Presa israeliană titra, cu această ocazie: “D’ale Carnavalului – o comedie nebună la Teatrul Karov. Toţi actorii sunt excelenţi în rolurile lor. E o reuşită a regizorului şi actorilor, care au construit o operă comică bazată pe mai mult decât nişte fanzine. D’ale Carnavalului e “slapstick comedy”, o comedie nebunească aproape la graniţa grotescului, care iţi vorbeşte de la egal la egal, pe înţeles. Construită cu atenţie şi fără să folosească trucuri ieftine pentru a stârni râsul. De văzut.”

Parteneri în realizarea turneului: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Festivalul EuroArt Iași, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Nottara, cu sprijinul TAROM.

Traducerea şi adaptarea: Nicu Nitay; direcţia artistică: Dorit-Nitay Neeman; scenografia: Tzvi Fedelman, muzica: Maxim Svetlov.

PROGRAMUL SPECTACOLELOR:

1. 27 Mai 2012, ora 19.00, Casa Studenţilor din Iaşi. Spectacol prezentat în cadrul Festivalului de Teatru EuroArt 2012, Iaşi.

2. 29 Mai 2012, ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

3. 30 Mai 2012, ora 19.00, Teatrul Nottara din Bucureşti.

Prima parte aici

2. Cesare Pavese

Cesare Pavese s-a nascut la 9 septembrie 1908 in satul Santo Stefano Belbo din Piemont unde parintii sai se aflau in vacanta, ei locuind mai mult la Torino. Orfan de tata de la o varsta frageda ramane cu o mama sevara si catolica. Incepand cu anul 1926 urmeaza Universitatea de Litere din Torino unde isi descopera pasiunea pentru limba engleza si literatura anglofona. Traduce romanul lui Herman Melville, Moby Dick. Si-a pregatit teza de doctorat asupra lui Whitman. La inceputul anilor 1930 a continuat sa citeasca literatura in limba engleza, de la Lewis, Hemingway, Lee Masters pana la Cummings, Lowell, Anderson etc. In 1931 i-a aparut prima sa traducere: Domnul nostru Wrenn de S. Lewis. In aceslasi an Pavese  a scris prima poezie din ciclul Lavorare stanca (Munca oboseste). In 1933 i-a aparut traducerea in limba italiana a romanului lui James Joyce Portrait of an Artist as a Young Man realizata de Pavese.

Destinul lui Pavese se va schimba in mod dramatic in ziua de 13 mai 1935 cand a fost arestat impruna cu Carlo Levi si Einaudi in urma raziilor efectuate de politie pentru a elimina grupul antifascist Giustizia e Liberta din care insa el nu facea parte, spre deosebire de Carlo Levi chiar daca era directorul revistei La Cultura, editata de Einaudi. A fost detinut in inchisoarea torineza Nuove, apoi la Roma pentru a fi condamnat la trei ani de exil, la fel ca si Carlo Levi, in sudul Italiei. Intre 5 august 1935 si 16 martie 1936 Pavese a avut domiciliu fortat in Calabria, in satul Brancaleone. In acest interval, femeia pe care o iubea s-a casatorit cu un altul, eveniment care l-a marcat profund si care a constituit unul din motivele pentru care a inceput sa scrie un jurnal, intitulat Il mestiere di vivere, publicat postum.  Victoria lui Musollini in Abisinia ramasa in constiinta posteritatii prin masacrele efectuate de camasile negre fasciste si prin folosirea gazelor de lupta este marcata printr-o relaxare politica interna. La fel precum Carlo Levi si Pavese este eliberat inainte de executarea intregii condamnari. Pavese isi reia activitatea de traducator, publicand traduceri din Dos Passos, Steinbeck. A continuat sa scrie litaratura, atat poezii cat si povestiri. In 1939 a terminat de scris romanul Il Carcere in care se regasesc ecouri din exilul calabrez.

In 1941 a publicat la Editura Einaudi primul sau roman, Paesi tuoi pe care autoritatile il condamna ca pe o ofensa adusa patrei, Patrie aflata in plin razboi mondial, cu apetitul teritorial amplificat. Scandalul a fost provocat de naturalismul unor descrieri, zugravirea prejudecatilor poporului italian si, mai ales, prezentarea realista a vietii satului italian (o alta asemanare intre Pavsese si Levi). In agitata si dureroara perioada 1943-45, cand Italia a fost teatrul direct al confruntarilor dintre germani si Aliati, ea fiind de altfel si divizata, Pavese s-a aflat la Torino, in zona germana. Ulterior s-a refugiat in zona deluroasa piemoteza la Serralunga spre a scapa de zelul criminal al fascistilor lui Musollini. Nu a luat parte la confruntarile dintre partizani si fascisti si germani, sanatatea lui fiind subreda inca din copilarie, el avand astm. Dupa sfaristul razboiului s-a apropiat doctrinar si politic de comunism. La 10 iulie 1945 Fernanda Pivano i-a respins definitiv cererea de casatorie. Chiar daca lui Pavese incepea sa i se recunosca talentul literar, perioada postbelica a reprezentat pentru el una plina de neimpliniri pe plan sentimental. Ultima idila, cea cu actrita americana Constance Dowling, intalnita la Roma s-a sfarsit tragic prin tradarea iubitei, nemultumita de performantele scriitorului.. La 17 august 1950 Pavese a inchiriat o camera la hotelul din fata garii din Torino iar la 26 august s-a sinicis, se pare noaptea. Pe noptiera s-au gasit saisprezece capsule goale de somnifer iar pe prima pagina a volumului sau aparut in 1947 Dialoghi con Leuco a scris “Ii iert pe toti si tuturor le cer iertare. E bine asa? Si fara prea multa galgie, va rog.”

“Il mestiere di vivere” (Meseria de a trai) a aparut la Editura Einaudi in anul 1952 si reprezinta unul din cele mai cutremuratoare jurnale scris vreodata, insumand scrierile lui Pavese din perioada 1935- 1950. Citindu-l ai impresia ca autorul nu a scris cu cerneala ci cu propriul suflet, pe care-l descarca de dureile unei vieti chinuite. “Imi petrec ore intregi rozandu-mi unghiile, exasperand din pricina oamenilor, dispretuind lumina si natura, cuprins de spaime copilaresti dar atroce; e o intoarcere la vremea cand aveam douazeci de ani. Ce lume s-a afla dincolo de marea aceasta nu stiu, dar orice mare are si celalalt mal, si voi ajunge. Ma las scarbit de viata pentru  a o putea savura inca o data.”

Pavese, profund nevrozat si nefericit revine constant asupra vietii avute: “Dar la naiba: a avut vreun rol tineretea in meseria mea? Iar daca cei sapte ani n-ar fi lipsit, si daca s-ar fi terminat cu bine, adica daca as fi compus poezii care sa reziste, daca as fi gasit o munca satisfacatoare, o nevasta si o multumire in viata, daca as fi avut si eu o casa si as fi fost impacat cu spectacolul public; daca toate astea ar fi fost asa, as avea acum ceva mai mult? Ar fi meritat osteneala? As fi stat la masa aceasta cu mai multa placere?” (pag.37)

Durerea si dezamagirile repetate i-au ascutit atat de mult spiritul incat ai impresia ca nu-si coboara garda nici o clipa. Unde putem gasi un elogiu mai virtos al liberatati, al individualitii decat in aceste randuri: ”Arta de a nu ne lasa descurajati de reactiile altuia, amintindu-ne ca valoarea unui sentiment este judecata noastra intrucat noi suntem cei care-l simtim, nu cei care intervin. Arta de a ne minti pe noi insine stiind ca ne mintim. Arta de a privi lumea in fata, adica si pe noi insine, ca si cum toti ar fi personaje dintr-o nuvela de-a noastra. Arta de a ne aminti mereu ca, nevalorand nimic, nici noi si nici vreunul dintre toti ceilalti, noi valoram mai mult decat oricine, pentru ca suntem noi. Arta de a considera femeia ca pe o bucata de paine, chestie de abilitate. Arta de a cobori fulgerator in inima curerii, pentru a ne ridica printr-o lovitura de calcai.” (pag.118)

Marziano Guglilminetti scria in prefata editiei romanesti a volumului: “Nazism, fascism, comunism si democratia insasi, nu joaca in gandurile sale acel rol important la care ne-am ingadui, omeneste vorbind, sa ne asteptam. Politica este colaterala vietii si artei dar nu absenta, si din perspectiva razboiului emite refectii asupra poparelor si al puterii, asupra imperiilor si al revolutiilor ce nu rapesc spatiul celeilalte directii a notatilor, devenite maxime; despre atitudinea umana, marile sentimente ( iubire, ura dar si manie si entuziasm), despre marile categorii ale existentei (singuratatea, libertate, pacat, suferinta, durere)”. In aceasta perspetiva Pavese scria “Fantezia umana este infinit mai saraca decat realitatea. Daca ne gandim la viitor noi il vedem tot timpul dezvoltandu-se dupa un sistem. Nu ne gandim ca trecutul este un haos multicolor de generatii. Aceasta poate de asemenea sa ne serveasca drept consolare fata de groaza cauzata de barbaria tehnica si totalitara a viitorului. In urmatorii o suta de ani se va putea produce o suita de cel putin trei momente in spiritul uman va putea sa traiasca succesiv in piata, in puscarie si in ziare.”

Acelasi Marziano Guglilminetti  preciza ca“ (…) in Meseria de a trai sinuciderea este, in primul rand, adresarea unui ramas bun cuvantului si scriiturii< Nu vorbe. UN gest. Nu voi mai scrie>. Intr-un jurnal a nu mai scrie sau a te sinucide coincid in mod necesar.”

Anxietatea si amarciunea de a trai nefericit, diferit fata de semenii sai razbate constant, ca o mare tema existentiala “Nu, nu sunt nebuni oamenii acestia care se distreaza, care se bucura, se plimba, fac dragoste, lupta- nu sunt nebuni, caci adevarul este ca am vrea sa facem si noi la fel.” “Adevaratul raté nu e cel care nu reuseste in lucrurile mari- cine reuseste?- ci in cele marunte. Sa nu poti avea un camin al tau, sa nu poti pastra un prieten, sa nu poti satisface o femeie, sa nu-ti castigi viata ca oricare altul. Acesta este cel mai trist raté.” (pag49) “Nu va trebui sa mai iei niciodata in serios lucrurile care nu depind de tine singur. Ca dragostea, prietenia si gloria.”

Cruzimea si ipocrizia lumii si a semenilor/ semenelor, cinsimul socio-uman sunt criticate virulent “ Si mai afla un lucru: oricat de ingrozitoare au fost pana acum incercarile, esti facut astfel incat maine vei fi supus unor incercari si mai grele. La tine se intampla, cu vremea, sa creasca numai capacitatea de-a te dezlantui, nu aceea de a rezista. Ai fost vreodata altceva decat copilul de odinioara? Ca lumea sa aiba mila de noi trebuie sa ne prezentam bine (keep smiling) sa nu fim prea murdari, sa reprezentam un avantaj pentru cine se ocupa de noi. Pe cand celui care intr-adevar ar cere mila si sacrificiu- umilitul, obsedatul, omul sfarsit, muradar si stangaci la vorba, disperat si insetat- cine ar vrea sa-i dedice viata sa?” Notatiile lui si-au pastrat valabilitatea si dupa o jumatate de secol . “E de notat ca devenind adulti, oamenii nu invata noi moduri de a face bine- de a fi buni- ci doar de a face rau, de a fi rai. In privinta aceasta, fireste, nu ispraveste niciodata de invatat.” Aceasta cruzime il determina pe Pavese sa devina si el, la randul sau, un cinic:   ”E o neghiobie sa fii indurerat de pierderea unei tovarasii: puteam sa nu ne intalnim niciodata cu persoana aceea, asa ca putem sa ne lipsim de ea.”

Un posibil leac la cruzimea lumii? “Lasati sa treaca o experienta care va parea nefericita, o veti vedea cu alti ochi si va fi extraordinara. Scurgerea timpului in tacere reintinereste popoarele si indivizii.”

O alta tema majora in jurnalul lui Pavese este complexul femeii, de o importanta majora tocmai pentru ca este conex temei esecurilor in viata fiind in mare masura declansatorul acesteia din urma. „Orice femeie doreşte cu pasiune un prieten căruia să i se destăinuie şi cu care să-şi umple golul orelor în care al treilea e departe; şi pretinde acestui prieten să nu-i tulbure dragostea; se înfurie dacă acest prieten îi cere ceva care să aibă vreun amestec cu dragostea ei; acest prieten trebuie deci sa se abtina si sa-si struneasca propriile priviri si propriile cuvinte cu singurul scop de a nu mai incerca dorinta, dupa care numaidecat femeia- orice femeie- scoate la iveala priviri, unghii si cuvinte ca sa descopere aceasta dragoste si sa-si vada prietenul cum sufera. Si o face fara sa isi dea seama” Referirile autobiografice sunt evidente caci in timpul exilului sau fortat una din iubirile sale l-a abandonat preferand un altul. „Toata seninatatea si altrusimul si virtutea si sacrificiul pier in prezenta celor doi- barbat si femeie- despre care stii ca s-au culcat si se vor culca impreuna. Misterul lor nerusinat este de neingaduit. Si daca unul din ei este tot ceea ce visezi tu? Atunci ce-o sa se aleaga de tine? A iubi pe cineva este ca si cum ai spune: de acum inainte aceasta persoana se va ingriji de fericirea mea mai mult decat de propria sa fericire. Ce poate fi mai imprudent decat asta?”

Una din posibilele solutii de aparare, un adevarat scut este imaginata in randurile „Ca sa posezi ceva sau pe cineva trebuie  sa nu i te dai cu totul, sa nu-ti pierzi capul, ci sa ramai superior. Dar e o lege a vietii ca sa te bucuri numai de ceva caruia i te dai cu totul. Au fost tare isteti cei care au descoperit dragostea lui Dumnezeu: altceva care, in aceeasi masura, sa fie si posedat si sa te bucure nu exista.” „ Nu trebuie sa ne plangem daca o persoana pe care o iubim foarte mult se comporta uneori ca dusmanii, calcandu-ne pe nervi, sau facandu-ne intr-un fel sa suferim. Nu trebuie sa ne plangem ci sa tezaurizam cu aviditate aceste manii si amaraciuni pe care le avem: ne vor servi sa ne indulcim durerea in ziua cand acea persoana ne va lipsi intr-un mod oarecare. (pag.115) La 27 octombrie 1938 Pavese scria “Este posibil sa nu te gandesti la femeie asa cum nu te gandesti la moarte.”

Florin Chiritescu preciza in postfata volmului ca “Pentru Pavese poezia, scrisul constituie singurele elemente, ca aerul, ca apa, care-l mai pot mentine, retine in viata. Obsesia mortii devine atat de puternica, incat scriitorul trebuie sa se lupte cu disperare ca sa-i scape, si jurnalul sau intitulat nu numai atat de sugestiv ci si cu o disperare atat de vitala, de dramatic umana, il situeaza pe o pozitie de o demnitate incontestabila”

3. Concluzii

Levi si Pavese sunt doi reprezentanti de marca ai culturii italiene din secolul trecut, legati atat prin aceleasi optiuni politice antifasciste care i-au determinat pe amandoi sa simpatizeze si sa adere la miscarea comunista italiana, comunism pe care nu-l cunosteau decat din auzite, invelit in aura romantica a rezistentei impotriva fascismului si nazismului cum era in acele prime momente postbelice, cu o aura complet nemeritata care ascundea vederii atat crimele lui Stalin cat si pactizarea cu Hitler din 23 august 1939 cat si prin atractia fata de rural, fata de satul italian, piemontez in cazul lui Pavese sau lucanez, in cazul lui Levi. Satul italian traieste in scrierile lor asa cum era in acea perioada, plin de viata, crud uneori, inapoiat, pastrandu-si insa vigoarea brutala determinata de apropierea nemijlocita de pamantul iubit.