Recenzii filme si carti

Cu cateva saptamani in urma am pus la cale la JCC Bucuresti (Centrul Cultural Evreiesc) o serie de evenimente numite generic “My Jewish Bucharest”, evenimente menite sa faca cunoscute unui grup cat mai mare de interesati, comorile culturale ale orasului. Comori arhitectonice edificate de profesionisti din comunitatea evreiasca, case memoriale sau pur si simplu imobile pe care le-au ridicat sau in care au locuit membrii marcanti ai comunitatii, constructii industriale  sau sedii de banci, magazine, temple si sinagogi, monumente tombale remarcabile din cimitirele orasului. Amprenta bunului gust,  a unei vieti asezate a evreilor in istoria Bucurestiului si nu in cele din urma, contributia lor la dezvoltarea si modernizarea urbei.

Iar in ceea ce il priveste pe Marcel Iancu, pictor, arhitect si unul dintre fondatorii miscarii avangardiste Dada, Bucurestiul este singurul oras care se poate mandri cu un numar atat de mare de lucrari arhitectonice lasate mostenire generatiilor noastre si prin grija si respectul nostru – generatiilor viitoare. Citeste continuarea »

Teo de la blogul Desprefilme ne-a provocat, in aceasta saptamana, la o noua leapsa despre filmele care ne-au facut sa plangem, leapsa care a fost urmata de aproape toti prietenii nostri din blogosfera.

Asadar sa urmez si eu exemplul, in aceasta duminica, desi, sincer, nu prea am ce sa scriu despre acest subiect. Nu mi-am adus aminte, cu toate stradaniile, decat de un film la care am plans cu adevarat, undeva prin copilarie. In rest, NU PLANG la filme, nu am lacrimi in ochi, desi sunt multe momente cand se aud cateva suspine, cateva emotii care ajung in stomac si care se transforma nu in lacrimi, ci in sunete de multumire autentica pentru reusita unor personaje simple in intreceri cumplite (de cele mai multe ori, sportive).

1. Singurul film care mi-a adus de mai multe ori lacrimile in coltul ochilor a fost Jesus of Nazareth (Iisus din Nazareth), acel film pe care il vedeam de fiecare Paste pe programele Televiziunii Romane, in cateva seri succesive si care, la momentul mortii pe cruce a lui Iisus, ma determina sa suspin si sa plang cu adevarat. Asta se intampla acum vreo 20 de ani, de atunci religia e undeva departe de mine si sunt sigur ca acest film e la fel de departe. Citeste continuarea »

Prima parte aici.

In volumul  “La rasarit, catre Tartaria”, partea dedicata Romaniei se intituleaza in mod sugestiv “Marea prapastie”. Calatoria lui a avut loc in anul 1998, dupa opt ani de la cea descrisa in Fantomele Balcanilor. Evident, socul pe care il recepteaza orice calator occidental care trece din Ungaria in Romania este mare, chiar si acum, dupa 15 ani de tranzitie catre societatea de tip vestic. Intrarea in Romania cu trenul in primavara anului 1998 ii starneste spiritul de observatie: ”Aparura tot mai multe cocioabe si gunoaie, iar pe langa acestea, fabrici parasite, inconjurate de ziduri de beton si garduri de sarma ghimpata.”(pag. 27). Kaplan isi continua reteta de succes, descriind cu mult talent complexitatea lumii noastre. In Transilvania el observa «  un colt primitiv al Europei, de o frumuste tragica, loc unde cultura care mai ramasese din Evul Mediu fusese ingenunchiata de pseudo-modernizarea comunismului ce a lasat in urma taranii doborati de la sfarsitul secolului XX si biserici in stil gotic.» Citeste continuarea »

“Filmul poate fi cu adevărat bun doar atunci când camera de luat vederi devine ochiul unui poet. Cei care vând filme cred că nu poeţii fac să se vândă biletele de cinematograf. Ei nici nu bănuiesc cât de îndatorat le este poeţilor limbajul cinematografului. Fără ei, rezerva de “cuvinte” a filmelor ar fi prea limitată ca să mai poată fi pe placul spectatorului. Echivalentul unei gângăveli puerile nu l-ar putea constrânge să scoată banul din buzunar. Fără acoperirea poeziei, cinematograful ar fi rămas o simplă curiozitate tehnică…”

(Orson Welles, în Istoria Cinematografiei în capodopere, vol. V, de Tudor Caranfil)

Prietenii noştri de la Cinemateca Trisk ne-au invitat la o leapşă interesantă, care priveşte cele mai bune vizionate de mine, o chestiune care nu poate da răspunsuri definitive şi nici foarte exacte, dar merită făcută o încercare. Nici Marian de la FilmSinopsis.ro nu a întârziat prea mult cu leapşa şi ne-a pasat-o, a doua oară, şi nouă.

Cu mici excepţii, am reuşit să compun răspunsurile din filme pe care le-am recenzat de-a lungul timpului pe blog, câteva dintre motivele alegerilor regăsindu-se în acea recenzie.

Să purcedem aşadar:

SECȚIUNEA 1 – FILME STRĂINE

1. Filmul preferat.

De acord cu Laura că sunt “atât de multe filme bune în lumea asta”, iar alegerea mea nu a fost făcută cu uşurinţă. Am ales însă “Forrest Gump”, un film extraordinar din punctul meu de vedere. Citeste continuarea »

Robert D. Kaplan este corespondent permanent al publicatiei americane The Atlantic Monthly[1] si unul dintre autorii americani care a cunoscut un mare succes prin cartile lui in care imbina cu mult talent tehnica jurnalului de calatorie si pe cea a reportajului, literatura cu istoria.  Ultima sa carte, “Imperial Grunts: The American Military on the Ground”[2] a aparut recent la editura Random House si analizeaza  expansiunea militara a Americii dupa atentatele din 2001.

Robert Kaplan a devenit celebru in America prin succesul fulgerator pe care l-a cunoscut volumul Fantomele Balcanilor in care a sintetizat o calatorie in zona Balcanilor la inceputul anului 1990. A continuat sa publice alte sapte volume folosind aceeasi reteta (printre care The Arabists sau The Ends of the Earth). In anul 1998 a revenit in aceasta zona (e drept numai in Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia si nu si in spatiul ex-iugoslav sau in Grecia), aceasta fiind doar una din etapele mai lungei sale calatorii descrisa sub titlul “La rasarit, spre Tartaria”[3] in care a strabatut, in afara etapei central si sud-est europene si Asia Mica, Orientul Apropiat (Siria, Liban, Israel, Iordania) zona Caucazului (Georgia, Armenia, Azerbaidjan) si parti din Asia centrala (Turkmenistanul). Citeste continuarea »

1. Inceputuri

Karen Dinesen s-a născut în anul 1885 într-o bogată familie daneză. Tatăl său, Wilhelm Dinesen a fost iniţial ofiţer în armata daneză, participând la razboiul dintre Prusia si Danemarca din 1864 care s-a sfarsit cu pierderea ducatelor Schleswig-Holstein de catre Coroana daneză.  Wilhelm a luat parte şi la razboiul dintre Franţa şi Prusia din 1870-71 de partea francezilor. A rămas în Parisul răsculat si comunard scriind chiar si o carte despre aceasta experienţă. Dezamăgit de Europa, s-a exilat în America de Nord unde a preferat să vâneze si să trăiască în mijlocul indienilor scriind şi două jurnale de vânătoare pe care le va publica ulterior în Europa. Revenit pe bătrânul continent, a ales să se implice iarăşi de partea perdantă în războiul ruso-turc din 1877-1878. În anul 1881 Wilhelm s-a căsătorit cu Ingeborg Westenholz, fiica unui negustor bogat. Noua familie şi-a stabilit domiciliul în oraşelul Rungstedlund, în clădirea unui fost han. La data de 17 aprilie 1885 s-a nascut Karen Christentze Dinesen, cel de al doilea copil al familiei Dinesen. Îi vor urma alţi trei copii, o fetiţă şi doi băieţi. În 1892 tatăl său a fost ales parlamentar, reprezentând oraşul Grenna din regiunea Jylland. În 1895 o dramă teribilă a marcat existenţa lui Karen: tatăl său s-a sinucis în Copenhaga. Se pare că principalul motiv l-a constituit depresia cauzată de agravarea unui sifilis niciodată vindecat. Citeste continuarea »

13 martie 2010

Cinema Scala … Lume multa … invitati speciali si spectatori de toate varstele… Bineinteles si bere ceheasca

O seara dedicata filmului si personajelor care s-au implicat in organizarea acestui festival cu o traditie calitativa consolidata de-a lungul celor patru editii anterioare.

O seara in care i-am ascultat pe vorbitori povestind despre sprijinul si  implicarea profunda a lui Vaclav Havel in activitatile legate de drepturile omului (cu difuzarea unui ilustrativ spot), o seara in care am urmarit trailerul festivalului, care ne-a acomodat cu cele opt sectiuni ale acestui an si cu cele 50 de filme participante din 27 de tari, cu evenimentele conexe, interesante si originale… O seara in care am aflat cu stupoare ca oamenii sendvis, purtatorii pancardelor ilustrative apartinand expozitiei ambulante “Revolutii globale si miscari Occupy” au fost alungati din Pasajul Universitatii (desi manifestarea fusese autorizata anterior), Primaria exprimandu-si “alergia” fata de Festivalul One World Romania. Citeste continuarea »

Inca o lacrima picura in lumea muzicii, inca o voce printre stele…

Lucio Dalla a plecat sa compuna, sa cante si sa dirijeze in orchestrele si pe scenele de altundeva, alaturandu-se atator si atator fara de uitare.

Caci cum am putea sa uitam: Citeste continuarea »

La sugestia prietenului nostru de la MyMagicStar.com (caruia ii apartine si frumosul poster care insoteste acest articol), ne-am adunat mai multi bloggeri cinefili din România pentru a alege cele mai bune filme ale anului 2011. Regulile au fost simple, important este ca filmele alese sa fi avut premiera in România în anul ce a trecut și sa fi rulat cel puțin o săptămână într-un cinematograf, fiind astfel excluse filmele care au fost proiectate doar o dată sau de două ori în cadrul unor festivaluri…

Cel mai bun film:  Drive Citeste continuarea »