Recenzii filme si carti

Teatrul cu adevarat interesant de multe ori nu se petrece in marile teatre de repertoriu, ci pe micile scene, in cluburi si in cafenele.  Acest adevar cunoscut de iubitorii de teatru din intreaga lume incepe sa se petreaca si in Bucuresti. In conditiile in care la spectacolele bune de la Bulandra sau National gasirea unor bilete are cam aceeasi probabilitate de reusita ca si castigul la loterie mai ales pentru vizitatorii ocazionali, teatrele mici, independente, cele pe care in New York le-am numi off-Broadway sau chiar off-off-Broadway au din ce in ce mai multa cautare, succes si dupa cum arata acest spectacol si reusita artistica. De fapt  ArCuB nu poate fi caracterizat chiar ca un teatru mic si in plus beneficiaza de o locatie ultra-centrala in fosta sala ARLUS. Cum-necum saptamana trecuta a fost prima data cand am ajuns in acea sala, spre rusinea mea de bucurestean la origine. Rau nu mi-a parut. Citeste continuarea »

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii, de Mark Haddon
The Curious Incident of the Dog in the Night-Time
Editura Trei, Bucuresti, 2005
Traducere din limba engleza de Constantin Dumitru-Palcus

A doua mea intalnire cu Mark Haddon, dupa “Pata cu bucluc”, a avut loc saptamana trecuta si intermediata tot de catre Biblioteca Municipala Mihail Sadoveanu.

Din nou o carte care nu mi-a permis s-o las din mana, s-a tinut scai de mine prin toate colturile “vastei” mele resedinte, pana la momentul in care si ultimele pagini cu continut demonstrativ matematic s-au incheiat cu sintagma QED!

QED, acesta este rezultatul acestui “roman uimitor – haios si trist deopotriva, pe care nu-l mai lasi din mana” (coperta IV). Si linkurile pe care mintea mea le face mereu in avalansa acumulativa a cartilor si filmelor ingurgitate, m-au dus catre “Extremely Loud & Incredibly Close”! Citeste continuarea »

Mabul (2011) – The Flood – Potopul
Regia: Guy Nattiv
Scenariul: Noa Berman-Herzberg, Guy Nattiv
Distributia: Yoav Rotman, Ronit Elkabetz, Michael Moshonov, Tzahi Grad

O drama familiala, in care fiecare entitate se izoleaza, se instraineaza, se invaluie in propria durere, neliniste si neputinta de comunicare. Si fiecare, in acest cocon al insingurarii, pare a nu mai astepta ceva de la viitor. Familia Roshko este apasata de multi ani de autismul primului nascut, Yoni, care este ingrijit intr-un asezamant de specialitate. Parintii sunt sfasiati de propria neputinta de a depasi problemele vietii. Tatal – Gidi – pilot intr-un serviciu utilitar, abuzeaza de marijuana si este lasat la sol de cateva luni, mama – Miri – conduce o gradinita si se culca cu tatal uneia dintre fetite … cei doi sunt doar “colegi” in familie, aerieni, usor iresponsabili. Citeste continuarea »

Ultimele o suta de zile, de Patrick McGuinness
Editura Polirom, Colectia Biblioteca Polirom, Iasi, 2012
Traducere şi note de Ana-Maria Lişman

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Patrick McGuinnes este un scriitor puţin cunoscut în spaţiul cultural românesc sau, cel puţin, a fost până la publicarea volumului „Ultimele o sută de zile”. Născut tocmai în Tunisia în 1968, mama lui fiind belgiancă francofonă, iar tatăl său cetăţean britanic cu decendenţă irlandeză, după cum numele său o relevă indubitabil, a crescut şi trăit în Venezuela, Iran, Anglia, Belgia şi România, experienţa pe care a folosit-o pentru a publica anul trecut primul său roman The Last hundred days care a cunoscut un relativ succes în spaţiul anglofon, fiind răsplătit chiar cu prestigiosul premiu britanic Costa Book Awards. Traducerea rapidă a lucrării în limba română rămâne lăudabilă căci ne oferă posibilitatea de a ne privi trecutul recent în oglindă. Însă este această oglindă una autentică sau doar tremuratul unei ape care, ştim bine, distorsionează imginea celui care se oglindeste? Citeste continuarea »

Paper Man (2009) – Omul de hartie
Regia: Kieran Mulroney, Michele Mulroney
Distributia: Jeff Daniels, Emma Stone, Ryan Reynolds, Lisa Kudrow

Mi se intampla rar ca sa rad cu hohote de doua ori in primele zece minute. Nici macar la cele mai traznite comedii, care aproape nu mai exista, nu mai a existat o asemenea refulare a gandirii mele umoristice . Asa s-a intamplat la Paper Man, si aproape imediat mi-am dat seama ca va fi o delectare sa il urmaresc, subiectul fiind interesant, momentele umoristice fiind hazlii de-a dreptul, iar distributia cu adevarat interesanta. Pana la urma, nu am descoperit o comedie, nici o drama, ci o viata de om singur, ascuns printre angoasele existentei, cu multe probleme si inconjurat de prea putini oameni, iar acestia nu il inteleg. Un copil de peste 40 de ani, care se lupta inca suficient de mult cu prietenul imaginar, care nu poate comunica deloc cu sotia, care este inca in cautarea reusite profesionale. Citeste continuarea »

-Articolul saptamanii este clar “cineretrospectiva anului 2011 by Cinesseur“, chiar daca nu este decat partea intai. Filme superbe, filme pe care acum le redescoperim sau pe care le intalnim prima data. Si o introducere pe masura: “A fost bogat şi darnic cu noi, cinefilii, anul ce, iată, a trecut (se fac patru luni de-atunci). Un an cu o sumedenie de filme aproape de perfecţiune, lucru care, alături de comoditatea mea natural dobândită, mi-a obstacolat vizibil selecţia. Dar iată că, acum, când colţul ierbii nu mai e deloc clorotic iar temperaturile ating cote văratice, ierarhia asta de la care, poate, v-aţi luat gândul, e gata. Am tot amânat-o, refăcut-o, cizelat-o etc. Mai ales etc. Buuuuuuun! E definitiv(at)ă aşadar, dar vă spun din capul locului (care nu e spart şi nici nu prezintă echimoze violacee): nu-i veţi găsi pe Almodovar sau pe Woody Allen, deşi ultimele lor isprăvi sunt mult peste penultimele (Los Abrazos Rotos, respectiv You Will Meet a Tall Dark Stranger). De Cronenberg sau van Sant nici nu poate fi vorba (lor le-am rezervat loc în altă celulă, aflată permanent în renovare).” Citeste continuarea »

Le Chat du Rabbin (2011) – The Rabbi’s Cat – Pisica rabinului
Film proiectat in Cadrul Festivalului de Film Evreiesc Bucuresti 2012
Regia: Joann Sfar, Antoine Delesvaux
Scenariul: Joann Sfar si Sandrina Jardel (scenariul), pe baza seriei de carti de benzi desenate a lui Joann Sfar
Voci: Hafsia Herzi, Francois Morel, Mathieu Amalric, Francois Damiens

Joann Sfar este scenaristul si regizorul filmului Gainsbourg – Une vie heroique – 2010,  film castigator a  trei premii Cesar in 2011 si avand inca 5 nominalizari tot la premiile Cesar pentru alte 5 categorii. Si pentru ca tot s-a obisnuit cu aceasta inalta recunoastere, iata ca si Le Chat du Rabbin castiga un premiu Cesar in 2012, pentru “Best Animated Film (Meilleur film d’animation) Antoine Delesvaux (director/producer) Joann Sfar (director).

Citeste continuarea »

Cat de plina ti-e galeata?, de Tom Rath şi Donald O. Clifton
Strategii pozitive pentru muncă şi viaţă
Editura Allfa, Bucureşti, 2007
Traducere din limba engleză de Radu Nicolae Trif

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Aţi citit vreodată o carte scrisă de un bunic şi de un nepot? Dacă nu, vă recomand să începeţi cu „Cât de  plină ţi-e găleata?”. Mai ales că bunicul despre e vorba, Donald Clifton, a fost supranumit „părintele psihologiei pozitive”. Cât despre nepot, Tom Rath, vă garantez ca nu apare pe coperta din raţiuni de … nepotism!

Am citit cu mare plăcere această carte accesibilă, incitantă şi utilă, care pune accentul pe valorificarea laturii pozitive a relaţiilor interumane. Totul pleacă de la metafora găleţii din titlu: “Fiecare dintre noi are o găleată invizibilă. Ea este permanent umplută sau golită, în funcţie de ceea ce alţii spun despre noi sau de comportamentul lor faţă de noi.  Atunci când găleata ne este plină, ne simţim extraordinar. Când este goală însă, cădem pradă deznădejdii şi ne simţim îngrozitor. De asemenea, fiecare dintre noi are asupra sa o cană invizibilă. Când folosim această cană pentru a umple găleţile celor din jurul nostru – vorbind sau acţionând în aşa fel încât să le înmulţim stările sufleteşti pozitive – ne umplem în acelaşi timp şi găleata noastră. Când însă folosim această cană pentru a şterpeli din găleata altora […] ne diminuăm pe noi înşine.” Citeste continuarea »

Or noir (2011) – Black Gold – Aurul negru
Regia: Jean-Jacques Annaud
Distributia: Tahar Rahim, Freida Pinto, Mark Strong, Antonio Banderas, Riz Ahmed

Cred ca s-a ajuns la momentul (sau poate exista mai demult) incat un producator considera ca, in situatia in care pe afisul filmului, exista un nume mare, filmul va fi mare, iar spectatorii se vor ingramadi la portile cinematografului. Asa s-a ajuns la paradoxul ca mari actori – si pot enumera aici macar pe De Niro sau pe Al Pacino – ajung sa figureze in distributia unor filme, iar noi, cei care ii apreciem, sa ne intrebam cum au acceptat sa joace in niste roluri minore, in filme care nu au calitatea la care ne-am fi asteptat. Aparent, si in cazul lui “Or noir” ne aflam in aceeasi situatie, fiind distribuit, intr-un rol usor atipic, Antonio Banderas: caci ce altceva ne putem inchipui despre un spaniol pur-sange, cu acccent specific, aflat intr-un rol de arab autentic, sultan in orasul său si conducator al “revolutiei aurului negru”. Iata un dezacord al filmului fata de realitate. Citeste continuarea »

Sub titlul ‘Despre Frumusetea timpului care trece’ Ceasca de Cultura publica un interviu cu academicianul Solomon Marcus: ‘Despre farmecul “trecerii” (timpului) – “In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in “Fire de iarba”: fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.” Citeste continuarea »