Că televiziunile noastre comerciale sunt necrofile nu cred că mai este nici o noutate. Molima se trage şi din transmiterea LIVE a Revoluţiei Române din decembrie 1989 când o lume întreagă a asistat la spectacolul regizat atât de bine şi în care câteva sute de oameni au murit în direct. Ştirile de la ora 17 ale canalului Pro Tv abundă de ani buni în a prezenta diverse crime, topoare în cap, înjunghieri urmate de incendierea soţiei, sugrumări, tranşări cu săbii ninja sau cu simple iatagane (căci, da, am aflat cu stupoare că în urma unei percheziţii la sediul social al unor infractori s-au găsit şi aceste arme pe care le credeam aparţinând doar ienicerilor lui Murad al II-lea) înecări în Dunăre sau alte diverse pârâuri, sfâşieri nu interioare ci animalice.
Întreaga paletă cu care, din păcate, am ajuns să ne obişnuim prea repede. Logica acestei avalanşe de nenorociri este simplă şi prinde la mulţimea telespectatorilor de la oraşe şi sate: iete bre ce s-a întâmplat! Această logică surprinde fericirea celui care asistă la nenorocul semenului său. Inutil de specificat că nenorociri au avut loc de când omul a părăsit grota în căutarea vânatului însă dominaţia televiziunilor comerciale a scos la iveală (şi) aceste instincte uitate pe care două mii de ani de Creştinism şi treptată civilizare au încercat să le înlăture. Cu mai mult sau mai puţin succes. Regimul comunist a pus în surdină întreaga paletă a acestui tip de nenorociri astfel încât regăsirea libertăţii de exprimare a adus şi fascinaţia pentru tot ceea e era reprimat de către cenzura nemiloasă, de la literatura subversiva până la violuri şi omucideri. Citeste continuarea »
Stiu ca randurile care vor urma vor fi polemice si imi vor aduce (alti) dusmani insa atunci cand am inceput sa scriu mi-am jurat ca voi spune adevarul, tot adevarul pe care-l cred si simt chiar daca mult mai simplu ar fi sa tac complezent sau sa ma alatur corului masiv al majoritatii. Sa spun si eu, da, da doar pentru ca ceilalti o fac. Scrisul este pentru unii oameni si o forma de manifestare a spiritului liber nu numai o forma de dobandire a unui statut deosebit, acela de voce a opiniei publice. Un om onest trebuie sa aiba si curajul de a fii si impotriva curentului.
Cred (imi place acest verb care arata aproximarea, faptul ca nu esti detinatorul adevarului absolut) ca nu exista o tara in Europa mai pasionata de caini decat Romania. Patrupedele sunt animale simpatice care insa sunt prezente mai peste tot, atat acolo unde te astepti cat si in cele mai ciudate locuri. Peste tot. 
De la o zi la alta remarc infuzia, aparent de nestăvilit, a pseudo-reality-show-urilor (am ales această denumire având în vedere că ele folosesc scenarii evidente pe care actorii de ocazie, amatori şi le însuşesc cu mai mult sau mai puţin talent) dar şi, mai rar, e drept, a unor adevărate reality-show-uri precum cel difuzat de către PRO TV, intitulat Serviţi, vă rog care nu beneficiază de un scenariu foarte exact, lăsând o libertate de mişcare personagiilor demnă de laudă. Căci astfel putem descoperi calitatea lor. Însă şi acest format de emisiune se bazează pe ingredientul pseudo-reality-show-urilor de la celelalte televiziuni comerciale: conflictul. Scandalul. Şotia aparent înşelată de soţ îl surprinde pe acesta în flagrant şi-i cară cu nemiluita poşete în cap urlând, gesticulând, dând senzaţia că totul este real, că asta s-ar putea să ţi se întâmple chiar şi ţie dacă nu eşti suficient de atent (căci se ştie, dinspre partea feminină că bărbaţii ie porci). 
Din ciclul televiziunile ie otravite (era sa scriu OTV-ite) am remarcat o emisiune la PRO TV care s-ar numi, Serviti, vă rog, (sau aşa ceva). Câteva vedete (din numerosul trib al vedetelor autohtone) sunt convocate într-un sat la situat pe malul Dunarii probabil în schimbul unei mii de euro (sau poate două) şi puse să se descurce în condiţiile unei vieţi rurale destul de primitive, aşa cum este viaţa la ţară în foarte multe sate din România. Episodul pe care l-am remarcat şi căruia i-am urmarit, recunosc spăşit, doar câteva minute îi avea drept protagonişti pe un celebru manelist, Vali Vijelie, un fost component al unei formatii de muzică disco, ceva mai tinerel şi o blondă care nu-mi era cunoscută. Care blondă este plimbată cu barcă pescarească, lungă precum un drakkar viking, îmbrăcată cu o vestă roşie de salvamar, din aceea care te ajută să te ţii la suprafaţă în cazul în care barca s-ar răsturna. 
Asaltul barbar la care a fost supus suicidul Madalinei Manole depaseste cu mult orice alt linsaj mediatic. Aceasta trista moarte poate fi coroborata cu arestarea interlopului si ziaristului mafiot Dan Diaconescu, retinere de scurta durata care a provocat aparitia unui partid politic (!). Deshumarea sotilor Ceausescu a intarit tusa de morbid si miasmele fetide pe care le raspandeste mass-media valaha si, in mod special televiziunile sale comerciale. Avem de-a face cu un canibalism mediatic. Pofta buna, dragi realizatori si consumatori de carne de semen! Din pacate CNA pare a fi intrat in amorteala dar ma intreb cat de mult si cat de des ar trebui aceste televiziuni pubela amendate? Dupa umila noastra parare unele din ele pur si simplu ar trebui desfiintate (precum OTV). Corbi grabiti care se infrupta din carnea cadavrelor. Iar atunci cand sunt trasi la raspundere aceste canale de gunoi se ratoie afirmand ca nu fac altceva decat sa informeze, sa dezbata, unde este libertatea de expresie domle? Iar cand sunt arestati pentru potlogarii mai mari sai mai mici imediat sar si urla cuvantul INSCENARE, atac la libertatea de exprsie, la statutul sfant al ziaristului.
M-am urcat in Metrou la statia Aurel Vlaicu. In fata mea, pe banca, o matahala de “bodyguard de vagon”. Ceafa groasa, lat cat usa, dezleaga relaxat cuvinte incrucisate si molfaie “guma” cu gura dizratios deschisa…
) de pe spatele lat cat o banchiza in deriva, impatureste cu grija ziarul cu careul de cuvinte incrucisate si il fixeaza intr-o crapatura dintre plafonul vagonului si peretele lateral. Pasagerii – putini la acea ora – ii privesc uimiti manevrele de etalare a foilor de ziar, pe melamina vagonului de metrou. 
Observăm şi criticăm realitatea românească de mult timp. Am putea părea un etern bombănitor, un cârtitor veşnic care, în lipsă de altceva stă pe margine şi aruncă cu ocări şi noroi. Să încercăm să adoptăm şi o altă atitudine. S-a gândit cineva de ce ar fi nevoie în societatea româneasca pentru ca aceasta sa funcţioneze acceptabil ? A recurge la un astfel de exerciţiu utopic nu este facil. Cunoaştem maladiile, care ar fi remediile?
1. Sunt sigur că românii sunt lideri europeni la înjurat. Nu ştiu cum s-ar putea stabili un astfel de clasament, cum ştiu eu că spaniolii sau grecii (mai ales în condiţiile grele actuale) nu înjură mai mult decât noi. În mod sigur în spaţiul francofon nu se înjură la fel de intens. Avem o pasiune a înjuratului. O facem cu sârg, cu plăcere, cu o constanţă uimitoare care dă întreaga măsură a proastei creşteri, tendinţă care parcă s-a accentuat în ultimii 20 de ani.
