De la primul contact cu Amsterdamul, a se citi tramvaiul in care m-am suit din statia de autobuz care m-a adus de la Bruxelles, am observat statiile branduite cu afisele pentru filmul al treilea din saga Twilight, Eclipse. Poate acestea nu sunt cel mai potrivit indicator al culturii cinematografice prezente in oras, dar faptul ca se investeste atat de mult intr-o campanie outdoor arata ca exista o piata, ca exista un public si, mai ales, un return of investement.

Intorcandu-ma acasa, am cautat mai multe informatii despre numarul de spectatori din cinematografe din Olanda si conform rapoartelor Uniunii Europene realizate in ultimii ani, este una dintre tarile din Europa unde cinematografele chiar sunt pline. Spre exemplu, in 2006, peste 22 milioane de bilete fusesera vandute, cu 9% mai mult decat in 2005, iar in 2009, se inregistrase o crestere de 12% fata de anul precedent, in conditiile in care Olanda are in jur de 16,5 milioane de locuitori. Daca nu sunt destul de impresionante cifrele, le putem compara cu datele furnizate de CNC: putin peste 5 milioane de spectatori in Romania in 2009. O diferenta enorma, ce tine pana la urma de educatie.

Iar teoria mi-a fost confirmata a doua zi. In drum spre parcul Vondel, cel mai mare din Amsterdam, intr-o piata din apropiere, am descoperit un magazin plin de reviste si carti numai despre film. Un mic paradis al cinefililor, cu manuale atat in neerlandeza, cat si in engleza despre regizori, seriale, filme, compendii, enciclopedii, despre scenaristica, regie, in care puteai descoperi cat de multe doreai despre cinematografie.

Am mers mai departe in parcul Vondel, unde atentia mi-a fost atrasa de un afis mare cu Ingrid Bergman, si de geamuri pe care erau imprimate citate din Casablanca. Ma aflam in fata unui muzeu al filmului. Titlul este impropriu ales, fiind vorba despre un mic cinematograf unde se proiectau filme artistice. Bucuria mi-a fost cu atat mai mare cu cat in program era prezent un film romanesc : Politist, adjectiv. La intrare, erau expuse articole din ziare, recenzii si prezentari ale filmului. Intreband daca filmul avea multi spectatori, mi s-a spus ca de foarte multe ori, filmul lui Porumboiu a rulat cu sala plina. Multi aleg acest muzeu al filmului pentru ca este dedicat in primul rand studentilor care au acces la un tarif special si datorita calitatii filmelor expuse. Am plecat de acolo cu  cateva carti postale cu actori si secvente din filme vechi.

Dar intalnirile olandeze cu filmul nu s-au terminat aici. Rasfoind mai multe ziare, am fost impresionata de paginile dedicate cinema-ului, recenziile erau ample. Erau si cateva articole despre istoria filmului si astfel de inserturi sunt prezente in fiecare zi a saptamanii.

Din pacate, programul nu mi-a permis sa merg la cinematograf, dar va pot spune ca exista in Olanda 163 de cinematografe, dintre care 31 mai mici unde ruleaza filme artistice, cu 675 de ecrane, spre deosebire de Romania cu 182 de ecrane. Mi s-a explicat ca toate gusturile sunt acoperite: de la multiplexuri unde se pot vedea blockbustere pana la micile cinematografe care ruleaza filme artistice vechi sau independente actuale.

M-a bucurat experienta olandeza, tocmai pentru ca mi-a demonstrat ca exista o educatie in ceea ce priveste cinematografia si mersul la film si ca I se acorda acestei arte respectul care I se cuvine. Pentru mine, Amsterdam imi va ramane drag, ca orasul unde cinema-ul este tratat asa cum ar trebui.

Dincolo de toate acestea am incercat si o mare admiratie. Tarmul Marii Egee este plin de vestigii antice, unele conservate atat de bine incat o vizita printre ruine echivaleaza cu o calatorie in timp.

Si unde se poate vedea cu ochiul liber trecerea timpului mai bine decat la Pamukkale. Aici timpul a brodat minunea lumii, prin numeroase izvoare calcaroase care scurgandu-se de pe un platou aflat cam la 200 m inaltime fata de restul peisajului a creat numeroase terase, cascade bizare sculptate in calcar si bazine cu apa termala sub forma unor scoici. Un evantai de culori te intampina in functie de lumin razelor solare care se refelecta in apa din bazine. Privit de la distanta este un adevarat castel de bumbac, cum bine i-au fixat numele in timp oamenii locului. Apele din terase au temperaturi de pana la 50°C, contin saruri de calciu si dioxid de carbon, fiecare 250 de litri scursi ajutand la depunerea a 2,5 grame calciu stalactitele mai vechi sau in formare.

Despre proprietatile tamaduitoare ale apelor din aceasta zona marturiile depasesc pragul erei noastre inapoi in istorie. Ruinele orasului Hierapolis, fondat, dupa unele surse, chiar de zeul Apollo si recladit in anul 190 i.e.n de catre Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam, dupa un cutremur devastator, se mai vad si astazi in vecinatatea minunilor albe. Exista atestari istorice ca in anul 129 i.e.n orasul descris inca de pe atunci ca o statiune balneara a fost inclus in Imperiul Roman, avandu-i printre oaspetii de seama pe imparatii romani Adrian si Nero si chiar pe celebra Cleopatra.

Zidul ce imprejmuia orasul

Moartea Sf.Filip, unul din apostoli pe aceste taramuri au trasformat zona in loc sacru si de pelerinaje si pentru crestini.

Amfiteatrul

Amfiteatrul

Din maretia de odinioara a Hierapolisului astazi se mai pot distinge ruinele zidului care imprejmuia orasul, amfiteatrul, templul lui Apollo, plutoniumul – grota plina cu gaz otravitor aflata la baza templului, poarta domitiana, baile romane, portile orasului, martiriul Sf. Filip si cimitirul, majoritatea datand din perioada romana reconstruita dupa ce cladirile elene s-au distrus in cutremure.

Templul lui Apollo

Plutoniumul

Poarta domitiana

Cimitirul

La mica distanta de Pamukkale, in zona numita Karahayit, natura a facut o noua minune si a creat un izvor cu apa termala calcaroasa insa, plictisita poate de atat alb, a amestecat oxizi de fier care coloreaza carbonatul de calciu in nuante diverse, in special rosu. Ce a daruit natura in marinimia sa, omul a exploatat cum se cuvine si din imbinarea celor doua creatii a iesit un hotel si un centru spa renumit, stilat, o incantare pentru minte si suflet.