Despre Horia Creanga – biografia si lucrarile sale puteti afla multe de la http://artboom.ro/wiki/arhitectura/arhitecti/creanga-horia. Daca este sa aduc o critica acestei expozitii este lipsa unui panou care sa includa o cronologie a vietii si operelor arhitectului, cum se obisnuieste mai la toate expozitiile dedicate unui artist sau arhitect in acest caz. Nepot al lui Ion Creanga, cu care de altfel pare sa fi semanat izbitor la fizionomie, Horia si-a facut studiile la Paris imediat dupa primul razboi mondial in care luptase pe front. Aici a absorbit principalele curente ale epocii de la Bauhaus, modernismul lui Le Corbusier si pana la conceptia organica a lui Frank Lloyd Wright.

Blocul ARO

Reintors in tara Horia Creanga se gaseste in scurt timp in fruntea valului de arhitecti care inoiesc viziunea arhitecturala romaneasca, o sincronizeaza cu curentele moderne si de avangarda din lume si incep sa refaca Bucurestii propunand transformarea capitalei Romaniei intr-un oras european modern. Din pacate lipsa de conceptie sistemica si evenimentele politice care incep la sfarsitul anilor 30 aveau sa intrerupa in mod brutal acest proces, si din Bucurestii visati de aceasta generatie de arhitecti ne-au ramas fragmente disparate, ranite si acestea in zdruncinarile istoriei. Una dintre cladirile emblema ale epocii, proiectata de Creanga este blocul ARO din Bucuresti inagurat in 1930, care astazi gazduieste cinematograful Patria.

Vila Ion Miclescu

Horia Creanga se implica in proiecte publice si particulare, comerciale si industriale. Daca Marcel Iancu, colegul sau de generatie este influentat in special de stilul Bauhaus, la Creanga vedem o adaptare mult mai flexibila la specificul proiectelor, folosind tehnici inovatoare si elemente stilistice apartinand diferitelor scoli si curente. Dintre proiectele particulare am ilustrat aici vila Ion Miclescu, care este prezentata in starea sa initiala in fotografia de mai sus, si apoi, in fotografii in expozitie peste decenii si scurgere de istorie, in felul in care a supravietuit pana astazi. Juxtapunerile proiectelor initiale (fotografii, prea putine planuri) si a starii actuale a lucrarilor reprezinta punctul forte al expozitiei si merita sa fie examinate pe indelete. Recomand de asemenea vizionarea celor doua filme documentare din a doua sala care au o tematica asemanatoare.

Uzina de tevi Malaxa

Una dintre colaborarile cele mai roditoare ale arhitectului Creanga a fost cu industriasul Nicolae Malaxa pentru care a proiectat o parte din halele Malaxa (inclusiv uzina de tevi din fotografie), devenite in timp uzinele 23 August si apoi Faur. Dupa cate am aflat din textele care insoteau aceasta sectiune aceste pavilioane industriale se afla in decadere dupa privatizarea pe bucati urmata de inchiderea unitatilor industriale, si aceasta in pofida faptului ca halele au fost declarate ca apartinand patrimoniului national. Alte brazdari ale istoriei.

Tot din colaborarea Creanga-Malaxa a rezultat design-ul a o parte din caroseriile automotoarelor produse de Malaxa, una dintre realizarile industriale cele mai remarcabile ale industriei romanesti interbelice.

Prietenii mei arhitecti stiu desigur mult mai mult decat mine si ma vor completa si corecta daca doresc. Eu inchei repetand recomandarea de a vizita expozitia si mai mentionez inca o lucrare mai diferita in contextul celor create de Horia Creanga – restarantul Pescarus de la Herastrau din 1938, in care Creanga a proiectat interiorul si exteriorul din acelasi material lemnos aparent, reverenta stilului organic al lui Wright.

Unul dintre obiectivele noastre a fost si explorarea Muzeului de Arta Ploiesti, care alaturi de Muzeul Memorial “Nicolae Grigorescu” din Campina, face parte din institutia numita Muzeul Judetean de Arta Prahova “Ion Ionescu-Quintus”. Aceasta denumire i-a fost conferita in onoarea celui mai important dintre ctitorii sai si a familiei careia i-a apartinut cladirea-monument in care se afla astazi sediul Muzeului de Arta.

Primiti cu placere si rasfatati de explicatiile bogate si profesioniste ale unui grup de curatoare, am ramas de la bun inceput impresionati de monumentalitatea si frumusetea arhitectonica si ornamentala a cladirii « Palatului Ghita Ionescu ». O resedinta particulara initial. Inconjurata de un gard lucrat intr-o feronerie de exceptie care incastreaza medalioane cu initialele omului politic si bancher Ghita Ionescu (1833-1898), cu intrarea incadrata de felinare elegante, intreaga incinta isi datoreaza decorarea din perioada 1885-1894 arhitectului roman Leonida Negrescu scolit la École des Beaux Arts din Paris, dar se  afla si sub influenta personalitatii lui Charles Garnier (1825-1898), creatorul Operei Mari din Paris (1861) şi cel mai important reprezentant al stilului Second Empire.

Conform prezentarii curatoarei muzeului, pe care am completat-o cu date de pe internet , din care citez  “decoraţia interioară este în stilul neobaroc, cu influenţă şi realizare italiană. Coloanele, plăcile încastrate în pereţii holului central şi pe casa scării (realizate în stuco-marmură), plafoanele sălilor de la parter şi ale holului central (stucatură policromă şi aurită), frontoanele de deasupra uşilor de la parter şi capitelurile coloanelor (stucatură aurită de influenţă barocă) se datorează unor meşteri italieni. Doi dintre aceştia şi-au semnat şi datat lucrarea (1894), pe tamburul candelabrului de la casa scării, păstrându-li-se astfel numele: Elia şi Giaccomo din Friuli, Udine. Feroneria balustradei în două aripi a scării ce duce de la parter la etaj este lucrată în motivul rinceau-ului renascentist francez. Scara este marcată, de o parte şi de alta, de două (din cele patru existente iniţial) sculpturi de bronz, care asigură totodată şi iluminarea. Ele sunt reprezentări feminine, posibile alegorii ale orelor, şi aparţin marelui sculptor francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Un important luminator asigură o vizibilitate spectaculoasă pentru holul de la etaj. Plafoanele acestuia şi cele de deasupra casei scării sunt pictate cu ghirlande şi medalioane reprezentând zeităţi romane.

Palatul a păstrat sobele originale, cu cahle de Boemia, dintre care cea mai importantă este căminul monumental pe două niveluri, realizat în faianţă de Meissen, cu un medalion pictat reprezentând un castel de pe Rin.”

Si va rog sa urmariti aceasta revarsare de frumusete in cele cateva fotografii de la fata locului, in special sobele fiind cele care m-au impresionat prin frumusetea lor si prin norocul de a rezista atator vremuri vitrege.

Am putut urmari in cateva Sali ale Muzeului, lucrarile expuse cu prilejul Bienalei Internationale Anuale de gravura contemporana Iosif Iser, insotite de explicatii privind diferitele tehnici de executie a gravurilor, in functie de suportul-matrita.

Si am urmarit si o Expozitie de fotografie contemporana deschisa in 9 februarie a,c. sub initiativa “Clubului de Turism si Arte Escamonde Ploiesti”, cu lucrari de mare expresivitate.

Colectia de pictura a Muzeului s-a nascut in anul 1931 si s-a imbogatit constant in timp, prin donatii si achizitii proprii, ajungand sa cuprinda lucrari ale unor maestri notorii ai penelului romanesc, printre care: Constantin Daniel Rosenthal, Gheorghe Tattarascu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, pictori ai secolului XX – Pallady, Petrascu, Steriadi, Darascu, Iser si pictori din generatii mai apropiate noua: Tonitza, Baba, Ciucurencu, Piliuta.

Tot grupul nostru a parasit muzeul cu o stare de bine spirituala si bineinteles, cu regretul ca timpul nu ne-a fost suficient pentru a admira mai indelung aceaste comori ale patrimoniului de arta romaneasca care contribuie fara tagada la imbogatirea patrimoniului international.

Am avut prilejul sa pot vizita noua poveste care va fi oferită curînd marelui public la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa”. Iar această poveste, dincolo de succesiunea registrelor este surprinzătoare cu fiecare pas.

Dar această poveste are la rîndul ei un inceput pe care nu trebuie să-l trecem cu vederea. S-a întîmplat prin 1892, cînd Dimitrie Sturdza a sosit la Universitatea din Yena pentru a se interesa de protejatul său, la marele evoluţionist Ernst Haeckel, poreclit “Darwin al Europei”, ca autor al biogeneticii fundamentale.

Haeckel a spus că ontogenia imită biogenia. Ernst Haeckel l-a primit de bătrînul Sturdza iar întrebării sale i-a răspuns: “micuţul şi grăsunul Antipa este strălucitor!” Şi nu se juca cu cuvintele. Grigore Antipa este unul dintre cei patru studenţi din toată cariera lui Haeckel, cărora acesta le-a acordat suma cum laude la teza de doctorat.

Cabinetul dedicat lui Grigore Antipa în noua expoziţie a muzeului

Lauda surprinzătoare la adresa lui Antipa, l-a determinat pe Dimitrie Sturdza să-i aranjeze protejatului său o vizită la rege pentru o jumătate de oră. S-a întîmplat în anul 1893, cînd Antipa s-a întors de la studii în ţară. Vizita de la Sinaia s-a prelungit la două ore ba chiar apoi, regele Carol I l-a reţinut pe Antipa la dineul care urma cu toţi miniştrii săi cărora le-a spus:”ce va cere acest om să-l sprijiniţi!” Atunci, ministrul de război i-a pus la dispoziţie crucişătorul Elizabeta cu ajutorul căruia Antipa a făcut cercetări oceanografice de-a lungul Mării Negre în 1894 iar în acelaşi an a înfiinţat la Constanţa o staţiune de cercetări oceanografice.

Sectorul dedicat Mării Negre în expoziţia care ca fi deschisă pe 17 septembrie

În acelaşi timp Antipa preia colecţia de zoologie a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, colecţie mai amplă şi cu mult mai veche, începută de vestitul Carlo Fererrati(1859-1866), naturalist genovez, precedat de C.Wallenstein, care s-a îngrijit de colecţia de zoologie a liceului Sf.Sava, îmbogăţită cu schimbul de piese avut cu cabinetul zoologic din Viena. Această colecţie de zoologie s-a mutat apoi la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea Bucureşti, de unde o preia Antipa în anul 1893. Mai exista la timpul acela şi colecţia de paleontologie de care se ocupa profesorul Grigore Ştefănescu. Acesta a descoperit în 1890 elefantul fosil, unicat în lume deoarece este în formă completă şi este expus şi azi în colecţiile muzeului.
Între timp Antipa primeşte pentru colecţiile sale de zoologie fostul consulat german de pe strada Polonă dar în anul 1903, Dimitrie Sturdza ajunge prim ministru al României iar Spiru Haret, Ministru al Instrucţiunii Publice.

În acest context se alocă suma de 250 000 lei la cererea lui Antipa “pentru ridicarea unui muzeu demn de capitala ţării”. La 1906 clădirea era gata iar în anul 1908 muzeul proiectat de Mihail Rocco, era deschis marelui public. Antipa a revoluţionat muzeologia, iar proiectul său muzeistic a fost unul performant, a rezistat timpului foarte mult. A folosit primele diorame la noi, fiind inspirat de modele de expunere văzute la Berlin, New York sau Sankt Petersburg. Antipa a fost primul hidrobiolog făcînd pionierat în acest domeniu în ţara noastră.

Marea Neagră în noile diorame de mare efect din expoziţia muzeului

La o sută de ani de la deschiderea sa, Muzeul de Istorie Naturală a intrat într-o perioadă  e refacere, în anul 1998. O perioadă care a cuprins mai multe etape şi care nu a fost lipsită de reale greutăţi. Dar cea mai interesantă şi constructivă confruntare s-a petrecut în interiorul harnicului colectiv al muzeului, care a trebuit să decidă asupra viitorului instituţiei şi mai ales în privinţa viitorului cercetărilor în domeniu. A fost cel mai dificil prag dar a fost alegerea cea mai reuşită. Minovici Nicolae obişnuia să spună, citându-l pe Virgiliu: “prin muncă susţinută treci peste orice barieră” chiar şi aceea financiară.

Au fost introduse cele ma noi repere ale muzeotehnicii de care puţine muzee din lume se pot lăuda că le au

Proiectul de modernizare a muzeului, expoziţia de bază a fost refăcută de personalul muzeului. S-a dat importanţă tehnicii noi de expunere pentru a pune în valoare, din perspectiva tehnologiei de ultimă oră, proiectul gândit de Antipa.
Specialiştii muzeului au gândit o tematică pe teme de biogeografie, pe succesiuena eco-sistemelor iar vizitatorii vor avea un audio ghid pentru această călătorie. Muzeul are sens unic de vizitare, similar celui clasic. Separat, pe vizitatori îi vor aştepta 65 de info-touch-uri care vor oferi, la alegere, informaţii suplimentare despre exponatele mai importante. Au fost amenajate trei vizete dinamice referitoare la viaţa dinozaurilor şi un dom-proiector cu bolta cerească.

Multe zeci de trofee vînătoreşti valoroase ale donatorului Gheorghe Iaciu sunt acum expuse publicului

Dacă conţinutul tematicii a fost asigurat de specialiştii muzeului, design-ul expoziţiei este creaţia Artex-ului, care a gîndit de la forma vitrinelor la plasarea unor puncte de proiecţii. Iar fiecare sală are un design diferit!
Muzeul expune o bună parte din donaţia lui Gheorghe Iaciu, şi anume 37 dee trofee vânătoreşti foarte valoroase. Muzeul deţine o sală multimedia care poate primii 160 de persoane, sala poate fi modulată în două părţi şi este dotată cu proiectare multimedia.

O altă metodă nouă de expunere se foloseşte de comparaţia, vizitatorii putind vedea deosebirile variate din cadrul fiecărei specii

Muzeul are de-acum şi un grupaj de ateliere pentru copii, la etajul 1, unde au fost amenjate două săli, pentru grupe diferită de vîrstă. Sunt ateliere-module cu tehnici d e lucru unde copii vor învăţa să pregătească un insectar şi să facă comparaţii anatomice între variate specii. Un alt atelier este destinat paleontologiei unde copii vor învăţa cum s e fac săpăturile de salvare a fosilelor etc.
În cadrul expoziţiei vizitatorul va descoperi o serie d e programe interactive de reconstituire a siluetelor unor animale pe bază de touch-uri dar şi identificarea tactilă a mărimii, îmbrăcăminţii exterioare, rigurozitatea ei la variate specii.

Vizitatorii de toate vîrstele vor gasi foarte atractivă această reuşită restituire a unui şantier paleontologic

Totul a fost realizat sub supraveghjrea de specialitate a celor 12 cercetători şi muzeografi care s-au specializat prin munca de cercetare. Nu întâmplător, Muzeul de istorie Naturală “Grigore Antipa” are o revistă de cotaţie B plus, cum numai revistele Academiei Române se mai bucură. Muzeul deţine 3500 de piese clasate în categoria tezaur ceea ce îl plasează printre cele mai valoroase muzee din ţară din perspectiva patrimoniului deţinut. Dl.director Murariu spune pe bună dreptate că “cercetarea ştiinţifică este coloana vertebrală. Un absolvent de facultate trebuie îndrumat să-şi continuie studiile sale d e specialitate altfel există riscul să ajungă un analfabet în profesia sa”.
Felicităm pe această cale întregul colectiv al Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa” pentru pasul mare făcut în muzeistica românească, reuşind să păstreze visul mentorului lor, Grigore Antipa, care-şi dorea “un muzeu demn de capitala ţării”!

Muzeul va avea şi o foarte modernă cafenea cu acces de afara iar magazinul de suveniruri şi-a schimbat şi el design-ul

Autor: Adrian Majuru

Iata ca pe drumul spre gradinita am descoperit binecunoscutele calupuri de borduri si pavele, care asteapta mainile pricepute ale muncitorilor sa le plaseze in locul celor care mie mi se pareau in regula. In neregula era temperatura de vreo 38 de grade la umbra, care umbra nu prea exista ape drumul care il aveam de strabatut la ora infernala de 4 dupa-amiaza

Pentru edificare, iata si instantaneele fotografice pe care le-am luat cu un curaj nebun in timp ce transpiratia curgea siroaie pe mine. Dar am rezistat, pentru ca acasa, in curte, ma  astepta bazinul-piscina si umbra binefacatoare a pomilor!

Mica istorie:

Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul datorita averii sale fabuloase, a fost un boier reprezentativ pentru sfarsitul de secol al XIX-lea.  Gh. Grigore Cantacuzino, fiul lui Grigore Cantacuzino, s-a nascut la 22 septembrie 1833.

Turnul de apa

Educat in copilarie de un perceptor francez, Peyreboive, si-a continuat studiile in capitala Frantei, unde si-a luat licenta in Drept cu teza “Teoria inovatiei in Dreptul romanesc si in Dreptul francez”. Nababul a indeplinit inalte functii in stat: prim-ministru, presedinte al Camerei, al Senatului, sef al Partidului Conservator Roman.

Nababul a construit edificii demne de imaginea pe care voia sa o lase in urma sa: fast si traditie. In 1900 e terminat palatul de pe Calea Victoriei, actualul Muzeu Enescu; in 1911 dispune construirea palatului de la Floresti, dupa ce in acelasi an terminase imensul Castel Zamora de la Busteni, proiectat de Grigore Cerchez. Nu a mai trait sa vada finisat palatul din Floresti; familia sa n-a locuit niciodata in aceasta mareata constructie. Gh. Gr. Cantacuzino a murit la 23 martie 1913, in urma unei raceli dublate de o pneumonie.

Micul Trianon

Pentru aceasta Palatul de la Floresti, a apelat la arhitectul Ioan Berindey care a proiectat o structură inspirată din Marele şi Micul Trianon de la Versailles. Tot din Franţa a venit şi mâna de lucru specializată, iar lucrările au avansat repede astfel încât în 1913 exteriorul palatului era terminat. Palatul a fost realizat de mesteri francezi intr-un stil eclectic francez, dominand elementele rococo si neoclasice. Se zice ca in planurile palatului erau 365 de camere, cate una pentru fiecare zi a anului, sali de bal, piscina, teren de echitatie si gradini.

Ce-a mai ramas in interior

Degradarea Palatului a inceput in timpul primului razboi mondial – germanii au luat tabla de cupru de pe acoperiş şi sobele de teracotă. Ce a rămas din palat, anexe si parcul de aproape 150 de hectare a fost transformat de comunişti într-o unitate de dresaj canin. După 1965 s-a înfiinţat un sanatoriu TBC care funcţionează şi până în ziua de azi şi care i-a făcut probabil cel mai rău, indirect. După revoluţie au apărut iniţiative de renovare dar toate s-au lovit în primul rând de existenţa sanatoriului TBC.

Sculpturi

Ce am vazut:

-cum ne batem joc de locuri extrem de frumoase si care ar putea aduce multi vizitatori, care vor fi cu siguranta impresionati;

-acest Mic Trianon este un loc incredibil, pe care l-am descoperit si mi-am adus aminte de copilarie, cand pe domeniul Cantacuzinilor se tineau balciuri si aleile drepte de tei (sau erau alti copaci?) m-au impresionat de la o varsta frageda;

Catalin si "pericol de prabusire"

-ca avem puterea de a schimba ceva: oare o initiativa a societatii civile, a autoritatilor, a bloggerilor nu ar schimba ceva in soarta unei cladiri amenintate de prabusire?;

-vechiul Palat este amenintat de prabusire, asa cum scrie pe fiecare zid; turnul de apa este invadat de mizerie si, din ce am citit pe net, nu se poate urca in el, intrucat scarile sunt pe alocuri prabusite; se mai pastreaza in curte urme ale fantanii arteziene si a unor decoruri care dadeau spre parcul, plin de arbori rari. Pacat, ar fi dat o vedere splendida asupra domeniului! Cealalta parte a domeniului nu pare a fi accesibila (alei, si am gasit pe Internet cateva poze care ilustreaza frumusetea locului);

Din alt unghi

-am citit o declaratie a autoritatilor locale pe site-ul Adevarul.ro. Viceprimarul Grigore Craciun a declarat: “solutia ar fi ca cineva sa-l ia inapoi; ar fi fost fantastic sa fie revendicat, dar nu a facut-o nimeni.” Sau- ce sa zica si viceprimarul, in loc sa se gandeasca la o solutie de punere in valoare.

Pacat, cum spuneam, zona este splendida si in calea turistilor (Floresti este in apropierea DN1, la distanta egala intre Ploiesti si Campina, spre Valea Prahovei).

Ce a ramas din fantana arteziana

Pod din ciment ce imita lemnul

Alee superba din domeniu

(Ultimele doua poze sunt preluate de pe http://teoalida.webs.com/micultrianonfloresti.htm)

Prima parte a articolului.

Un alt muzeu redescoperit in aceasta vizita a fost Muzeul Municipiului Bucuresti. Il vizitasem poate ca elev, dar il uitasem in timp si acum multumita colegilor de liste internetice l-am redescoperit.

Splendida cladire care il adaposteste este Palatul Shutzu din piata Universitatii construit de arhitectii vienezi Johann Veit si Conrad Schwinck in 1833-1844 si cu interioarele proiectate de sculptorul si decoratorul Karl Storck pe la 1862. De atunci dateaza holul de intrare, elegantele scari interioare si ceasul propectat sa fie vazut de la intrare in oglinda, de fapt mergand invers sensului acelor de ceasornic obisnuite.

In secolul 20 cladirea si-a schimbat de mai multe ori destinatia. In timpul primului razboi mondial a fost sediul guvernatorului german al Bucurestilor sub ocupatie, pentru ca in perioada interbelica sa gazduiasca pentru o vreme sediul Primariei. Dupa ce a mai fost sediu de banca si al CEC, din 1959 a devenit muzeu.

Palatul Shutzu - scarile interioare

In holul de la intrare am putut vizita o frumoasa expozitie de icoane – dovada ca aceasta forma de arta plastica traditionala, dintre cele mai vechi practicate pe teritoriul Romaniei este continuata astazi, in atmosfera de libertate si de renastere religioasa de dupa 1990. Sunt foarte multe lucrari frumoase ale unor artisti ale caror nume din pacate mie nu imi spun prea multe, si care lucreaza in tehnici diferite, de la pictura traditionala pe lemn, gravura in metal, pictura pe sticla, sau tehnici mixte si compozitii mai sofisticate.

Este interesanta si merita un ragaz de vizitare si expozitia permanenta a muzeului. Salile sunt putin cam aglomerate si tehnicile de expunere cam desuete, dar multe dintre exponate, fotografii, documente sunt interesante pentru cei interesati de istoria Bucurestilor sau de istorie in general.

Muzeul National de Istorie al Romaniei se afla intr-o permanenta renovare. Cred ca nu a fost ocazie cand am ajuns aici in ultimul deceniu sa nu gasesc cel putin o parte din muzeu inchisa si colectiile principale macar in parte inaccesibile. Stiind acest lucru am dedicat doar vreo ora vizitarii expozitiei temporare ’70/80 – Tineretea noastra’ – o expozitie documentara care prezinta metodele de recrutare a informatorilor si modul in care era supravegheata de catre Securitate viata cetatenilor Romaniei si in special a tinerilor in vremea comunismului. Recomand vizitarea expozitiei si celor care au trait epoca si celor care au avut sansa de a se naste destul de tarziu pentru a nu cunoaste ce inseamna cu adevarat o dictatura.

Sunt multe galerii noi in Bucuresti, dar doua dintre ele situate pe bulevardul Magheru au existat si pe vremea cand locuiam in oras si continua sa fie active si reprezentative. La galeria Simeza expun pana la sfarsitul acestei saptamani artistii de origine din Craiova Relu si Marijana Bitulescu. Am fost atras initial de numele expozitiei - ‘Stairways to Heaven’ – titlul piesei celei mai indragite din repertoriul lui Led Zeppelin, si am parasit galeria dupa ce am cunoscut arta unei perechi de artisti care mi-au placut. O parte din lucrarile lor din aceasta expozitie se ocupa de teme inspirate din Biblie, de relatia dintre personajele principale si simbolistica religioasa in dialog cu materia si modul de exprimare al artistilor. Sunt lucrari interesante, incitante, niciuna dintre ele aproape nu lasa observatorul indiferent, invitand la meditatie si dialog.

Atelier de Caricatura

La galeria Orizont expune Georgeta Grabovschi – pictorita interesanta ale caror jocuri geometrice de forma si culoare mi-au atras atentia, in ciuda modului cam neglijent de expunere (lucrarile pictoritei nu sunt grupate, ci expuse fara o delimitare clara pe registrul superior al peretilor galeriei).

Inchei cu semnalarea unui spatiu de expunere al lucrarilor caricaturistilor bucuresteni creat si patronat de Horatiu Malaele pe strada Smardan, in inima a ceea ce a devenit in ultimii ani zona cea mai fierbinte de divertisment al Bucurestilor. Deschis in toamna trecuta ‘Atelierul de Caricatura’ prezinta un aspect care mie imi era necunoscut al artistului complex care este Malaele si din nou trebuie sa multumesc bunilor prieteni bucuresteni care mi-au revelat si acest detaliu. Despre Malaele si alte fatete ale creatiei sale sper sa gasesc ragaz sa scriu mai in detaliu in curand.

Descoperirea numarul unu a acestei vizite a fost fara indoiala Muzeul National Cotroceni, institutie despre a carei existenta nu stiam mai nimic si cred ca ar trebui sa fiu cam rusinat din acest motiv. Spatiul de pe Dealul Cotrocenilor pe care in copilarie il cunosteam ca Palatul Pionierilor devenise inaccesibil majoritatii romanilor dupa cutremurul din 1977 cand Ceausescu a hotarit renovarea sa pentru a deveni rezidenta oficiala pentru oaspetii presedintelui. In cursul renovarii, au fost recuperate si renovate cea mai mare parte a incaperilor noului palat construit in 1895 pentru a servi ca resedinta a printului mostenitor si viitorului rege Ferdinand, dar au fost si distruse urme mai vechi ale cladirilor din zona si in special biserica Cotroceni cu hramul Adormirii Maicii Domnului (reconstruita dupa 1990). Arhitectura palatului completeaza si complementeaza seria de palate construite de casa regala a Romaniei din care fac parte si Pelesul si Pelisorul din Sinaia. Pentru a vedea o parte din incaperile palatului puteti sa alegeti ‘Tur Virtual’ la http://www.muzeulcotroceni.ro/.

In pretul de baza al biletului intra si vizitarea expozitiei istorice dedicata doamnei Elena Cuza, cea dintai Prima Doamna a Romaniei.

Expozitiile de arta (cu plata suplimentara) sunt cele care ne-au atras in mod deosebit atentia. Superba este retrospectiva Iosif Iser care, sub titlul modest ‘Univers cromatic Iosif Iser’, aduna creatii ale artistului din muzeele de arta centrale si regionale din tara. Expozitia acopera toate etapele importante ale creatiei artistului si temele principale ale picturii sale. Un catalog excelent insoteste expozitia care ar merita un spatiu mai central chiar si la Muzeul National de Arta, sau macar mai multa publicitate.

‘Theodor Aman pictor si gravor’ este o alta expozitie de pictura care merita sa fie vizitata. Cum muzeul Aman din spatele Bibliotecii Centrale Universitare este inchis de mai multi ani (renovarea pare terminata, cel putin la exterior, dar …) vizitarea acestei expozitii este probabil singura alternativa de a vedea reunite cele mai importante opere ale unuia dintre pictorii romani nationali impreuna cu lucrari mai putin cunoscute, care lumineaza perioade si aspecte mai putin cunoscute ale creatiei sale. Cunoastem cu totii tablourile aproape ‘oficiale’ ale lui Tudor Vladimirescu sau scena Unirii sau portrete cum este cel al lui Ioan Heliade-Radulescu. Ceea ce poate mai putini stiu este ca Aman a creat si multe peisaje si portrete de mici dimensiuni, a cunoscut si a fost influentat si de academismul francez, dar si de inceputurile impresionismului, si tocmai aceste lucrari mai putin cunoscute mie, dar radiind frumusete si expresivitate mi-au placut cel mai mult. Si aceasta expozitie are un catalog excelent. Expozitiile Iser si Aman sunt deschise pana la sfarsitul lui mai.

Tripticul expozitiilor de arta este completat de o expozitie a lucrarilor lui Theodor Pallady din colectia Muzeului de Arta din Craiova, cu glosse pe tema ‘boieriei’ sale – noblete de spita si de atitudine. Cu toate ca sunt in expozitie cateva lucrari remarcabile expozitia pare (poate si in comparatie cu celelalte doua) mai ‘subtire’.

La Muzeul National de Arta al Romaniei, singura expozitie care atrage atentia este cea intitulata ‘Marianne, muza a creatorilor’. Este o combinatie interesanta care porneste de la costumele create de creatorii de moda si costume Alfred Choubrac şi Minon pentru filmele franceze de la inceputul secolului trecut care aveau ca personaj principal pe Marianne – simbolul feminin al Frantei, al valorilor si al frumusetii galice. In completarea litografiilor de epoca sunt aduse creatii ale unui sir de designeri si creatori de moda francezi si romani care dezvolta si ei subiectul Marianne si creaza cate o rochie sau costum in interpretarea proprie a fiecaruia.

(va urma)

Citind articolul aparut in Evenimentul Zilei despre arhitecta Silvia Demeter, care ridica din ruine casele sasesti, am tinut sa aduc pe aceasta pagina atasamentul meu pentru Comuna Cristian de langa Brasov.

O asezare superba, presarata cu vechi case traditionale sasesti, dintre care unele sunt declarate monumente istorice. Pentru contrast, in finalul clipului am prezentat o mizerabila cladire din timpul “Epocii de Aur”, un camin de nefamilisti abandonat

Merita din plin, inainte de a ne bucura de frumusetea oraselor si satelor europene, sa acordam ceva din timpul vacantelor noastre si vechilor asezari de pe cuprinsul Romaniei.

Si iata mai jos – randurile asternute de Dan, intovarasite de cateva imagini selectate de pe internet.

”Delia a fotografiat cu maiestrie instantanee pitoresti si familiale de pe plaja Herzlyei. Dat fiind ca este vorba despre orasul meu m-a invitat sa adaug cateva cuvinte, ceea ce fac cu placere.

Am ales sa locuim in Herzlya la doi ani dupa sosirea noastra in Israel ca imigranti cu trei valize si un copil de doi ani in brate, in mare parte pentru ca ne-am dorit sa fim aproape de mare. Este de fapt primul oras pe care l-am intalnit in Israel, caci la sosirea noastra aici in prima noastra zi plina in Israel un unchi de-al Lilianei ne-a invitat la el. Locuia in Herzlya, era unul dintre doctorii cunoscuti din oras si unul dintre primele peisaje vazute au fost plajele fotografiate de Delia. Ca bucuresteni pentru care marea echivala vacante ne-am dorit sa locuim aproape de mare si am ales acest oras ca rezidenta. Ma rog, povestea este putin mai complicata, dar fapt este ca 26 de ani mai tarziu tot aici suntem.

In realitate casa noastra este cam la vreo 6 km de mare, caci orasul se intinde de la mare pana spre campiile  Sharonului (astazi orasele Raanana si Cfar Saba), fiind impartit in doua de autostrada numarul 2, care leaga Tel Avivul de Haifa. Spre vest, spre mare se afla cartierul rezidential, cu hoteluri, sedii de ambasade si case de ambasadori, vilele bogatasilor dar si plajele accesibile tuturor locuitorilor orasului si ale oraselor invecinate. Exista aici si una dintre zonele industriale hi-tech dintre cele mai dezvoltate din Israel, cu firme internationala sau israeliene, companii de telecomunicatii sau banci, un mall luxos si o puzderie de restaurante. Ziua aceasta parte a orasului este populata de ingineri, functionari, antreprenori. Noaptea apartine celor veniti pentru distractii, pentru o masa buna sau pur si
simplu pentru o plimbare la malul marii. Comune cam oricarei ore a zilei sau noptii sunt problemele in gasirea unui loc de parcare.

Cealalta parte a orasului cea spre est este de vreo patru ori mai mare si aici locuiesc majoritatea locuitorilor orasului care nu sunt milionari. Si eu fac parte dintre ei. Este un oras populat in mare parte de o clasa mijlocie, dar are si cartiere cu populatie mai putin avantajata. Yigal Amir, asasinul lui Yitzhak Rabin era locuitor al unuia dintre aceste cartiere ale Herzlyei. Pana acum vreo zece ani nu se intampla mai nimic aici, existau cateva scoli bune la care au invatat (sau cel putin au fost inscrisi) baietii mei, dar principala caracteristica a orasului era ca fiind situat la vreo 10 kilometri de Tel Aviv in circa un sfert de ora se putea ajunge acolo la teatre, opera, sau la locurile de munca. Ma rog, daca nu erau dopuri de circulatie. Dar in general sunt. Deci un fel de oras dormitor.

Lucrurile s-au schimbat cu venirea la conducerea primariei a unei primarite energice si cu intiativa si mai ales cu deschiderea unei universitati particulare care a devenit in cativa ani una dintre cele mai bune (si mai scumpe) din Israel. Astazi in oras din multe puncte de vedere viata este de nerecunoscut fata de cea de acum 10-20 de ani.
Avem un complex cultural cu sala de spectacole de vreo mie de locuri cu programe de teatru, filarmonica, balet. Avem un teatru local si cinemateca. Chiriile si pretul locuitelor au urcat exponential, Herzlya devenind unul dintre locurile cele mai scumpe de locuit in tara.

Progresul vine deci cu avantaje si dezavantaje. Plaja fotografiata de Delia este unul dintre locurile care pot depune marturie. Daca ar fi fotografiat-o acum vreo zece ani ar fi prins-o de vreo trei ori mai lata. La sudul Herzlyei s-a construit un port de yachturi (‘marina’) de care se bucura multi dijtre bogatasii tarii. Doar ca digurile construite in mare pentru a da nastere portului au creat curenti care in ultimii decenii au ‘mancat’ din plajele de la nordul orasului,
reducandu-le latimea la o fractiune din ce era si punand in pericol stabilitatea falezelor fotografiate de Delia. Peste cativa ani, daca nu se vor lua masuri de remediere a situatiei aceste plaje pur si simplu vor dispare. Eu sunt totusi optimist.”

Dinosaurus Park la Cinema City in Rishon Lezion Israel

Cultura complexelor comerciale/cinematografice imense este in continua expansiune in Israel. Te si intrebi daca au musterii pe masura aparitiilor lor. Si raspunsul este DA! Pentru ca aceste centre se intrec in rezolvari arhitectonice si decorative care de care mai atractive, in oferte comerciale impresionante si cu discounturi irezistibile, in amenajari inteligente pentru relaxarea si educarea copiilor. Si nu in ultimul rand, conceptul de Cinema City pune la dispozitia publicului optiuni  diverse si super tehnicizate.

Noul centru pe care l-am vizitat in orasul Rishon LeZion m-a delectat cu vizitarea Parcului cu Dinozauri, populat cu machete reusite ale acestor animale care trait in ecosistemele terestre peste 160 milioane de ani. Printre acestea, pentru prezentarea animalelor care populeaza pamantul in timpurile noastre, apar ursuleti Panda, camile, lei, capre, cai, broaste testoase, etc, care incanta ochii copiilor dar si ai adultilor .

Noul Cinema City din Rishon LeZion este cel mai mare din Israel (pana in acest moment J) Cu 26 de ecrane multiplex si 4000 de locuri, se desfasoara pe 45.000 mp. Cele 26 cinematografe se bazeaza pe concepte varariate, inclusiv full high-definition si tehnologie blue-ray, toate proiectoarele fiind digitale.

Inovatia unica – pana in prezent a acestui Cinema Center – este reprezetata de o sala cu pardoseala de sticla  si cu un ecran sub picioarele spectatorilor – o prelungire a ecranului principal – rezolvare care ofera efectul de introducere in spatiul si atmosfera  filmului.

Si aici am fost intovarasita de aparatul de fotografiat, care a imortalizat cateva imagini prezentate intr-un montaj PowerPoint.

Totodata, va indrum si catre un link care prezinta cateva imagini reusite ale obiectivului vizitat.