Who’s Afraid of Virginia Woolf? (1966) – Cui i-e frica de Virginia Woolf?
Regia: Mike Nichols
Actori: Richard Burton, Elizabeth Taylor, George Segal, Sandy Dennis

Puteti cumpara DVD-ul acum de pe ProVideo.ro.

In acest film adaptat dupa o piesa de teatru de pe Broadway-ul inceputului anilor ’60, gasim la tot pasul surprize foarte interesante si binevenite, incepand cu interpretarea, cu modalitatea de filmare, dar mai ales cu calitatea scenariului, care cuprinde dialoguri consistente si inteligente, miscari ale cadrelor si ale personajelor, motivatii necunoscute si greu detectabile, cu scene care poti fi foarte dificil de prevazut. Filmul a reprezentat pentru mine unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut in acest an.

Who's Afraid of Virginia Woolf

In cele peste doua ore pe care le cuprinde filmul, este necesar in primul rand ca spectatorul sa stea nemiscat si sa urmareasca fiecare moment, fiecare clipa: orice scapare poate fi scena in care s-a intrezarit finalul sau care a adus o motivatie suplimentara personajelor. Cuplul in jurul caruia se invarste intregul carusel (avem un minimum de mijloace si de personaje, dar suficiente pentru desfasurarea intregului dramatism) nu poate fi categorisit: este ori o familie dezordonata, careia ii place conflictul si il cultiva, sunt ori doua persoane care nu se suporta, dar nu au incotro, este ori un cuplu de nebuni pasionati, ce-i drept, care ii atrage pe cei tineri pentru a le oferi invataturi despre viata intr-o maniera proprie.

Taylor si Burton

Putem insa considera ca avem cel mai placut si, in acelasi timp, dur conflict familial din istoria cinematografiei. Tachinari reciproce, atacuri sub centura, amenintari cu moartea sau cu razboiul total fac deliciul acestui film, iar din acest punct de vedere trebuie mentionate interpretarile celor doi actori din rolurile principale, Richard Burton si Elizabeth Taylor. In vreme ce pe primul l-am redescoperit intr-un rol cu adevarat profund, fiind un “razboinic” profund si plin de umor, sarcastic, dar si foarte taios si inteligent, Elizabeth Taylor a castigat pentru acest film Oscarul pentru cea mai bun actrita in poate singurul ei rol din perioada de glorie in care depaseste stadiul romantic si romantios si se apropie de un rol perfect.

Who's Afraid of Virginia Woolf?

Cei doi se urasc, cei doi se iubesc? Momentele alterneaza si pare ca ne aflam doar in fata unei demonstratii, pigmentata din excel cu minciuni frustrante, atat pentru spectator, care ajunge sa nu mai creada nimic , cat si pentru tanarul cuplu in vizita. Acestia sunt invataceii, cobaii unei lectii parca repetate si repetitive: lor trebuie sa le demonstreze ca viata nu este asa de simpla cum pare la varsta primei tinereti, ca aparentele casniciei sunt deseori inselatoare, ca vor veni momentele certurilor zilnice si neintelegerii pe lucruri marunte. Iar ei ascund, inca de la inceputul casatoriei, aspecte minore, insa cu potential de distrugere: ea este deosebit de bogata, el e casatorit astfel din interes, el are dorinta de a se ridica prin orice mijloace (inclusiv trecerea prin patul sotiilor persoanelor importante), ea are o predispozitie pentru coniac, pe care o observam cu usurinta.

Este un film care poate fi considerat ca aspira spre perfectiune: una dintre cele mai bune adaptari ale unei piese de teatru, unul dintre cele mai indraznete filme din punct de vedere al limbajului in raport de epoca in care a aparut, un regizor care isi pune o amprenta unica, desi este la filmul de debut si un cuplu actoricesc de renume (Burton-Taylor), care si-a redescoperit talentul intr-o antiteza a romantismului, cadre interesante, cu umbre asupra paharelor de bautura sau urmarind doar expresiile fetelor, un conflict care dureaza de generatii in interiorul familiilor casatorite, dar acum adus spre absolut.

Nota: 10/10

Puteti cumpara DVD-ul acum de pe ProVideo.ro.

Suddenly, Last Summer (1959) – Brusc, vara trecuta

“Suddenly, Last Summer” reprezinta transpunerea cinematografica a pesei cu acelasi nume scrisa de celebrul dramaturg Tennessee Williams. Adaptarea acestei drame terifiante realizata in anul 1959 de catre Joseph Mankiewicz beneficiind de un scenariu scris de Gore Vidal i-a reunite pe unii dintre cei mai cunoscuti si apreciati actori ai momentului cum ar fi Katherine Hepburn, Montgomery Clift si nu mai putin celebra Elizabeth Taylor. Pentru doua ore actiunea, dramatismul si  dialogurile efervescente precum si excelenta interpretare a actorilor alesi sa dea viata personajelor imaginate de Williams va vor tine tintuiti in fata ecranului.

Filmul incepe cu prezentarea lui Violet Vanable (Katherine Hepburn), o vaduva bogata de varsta mijlocie din New Orleans plangandu-si inca fiul decedat vara trecuta. Ca o completare a caracterului acesteia ne este prezentata si terasa acesteia populate cu plante carnivore pe care le prezinta cu mandrie vizitatorilor.

Elizabeth Taylor

Imaginea de castitate pe care mama incearca sa i-o construiasca pentru posteritate fiului pierdut este umbrita si tulburata de catre amintirile nepoatei – Cathy Holly (Elizabeth Taylor, stralucitoare ca intotdeauna) despre cauzele reale care au dus la moartea prematura si tragica a lui Sebastian. Aceasta situatie nu este acceptata de Violet deranjata ca nepoata isi aduce aminte prea multe despre eveniment si incearca sa mituiasca un doctor (Montgomery Clift) sa-I faca lui Cathy o lobotomie pentru ca secretele sa ramana pe veci ingropate in uitare.

Incepe o cursa contra timp in care doctorul, intrigat de pierderea brusca de memorie suferita de pacienta sa si de povestea sa completata de amintirile incetosate care nu-i dau pace, incearca sa descopere adevarul sub presiunea efectuarii lobotomiei atat din partea lui Violet Vanable cat si din partea sefului sau, directorul azilului in care este internata Cathy.

Bineinteles ca pacienta nu este nebuna ci doar in stare de soc dupa ce asista la moartea varului sau. In timp ce ii prezinta doctorului Cukrowicz terasa sa, Violet ii relateaza acestuia o scena morbid a devorarii puilor de broasca testoasa de catre pasari in cursa lor incrancenata de a atinge apa si a-si salva viata, scena la care a asistat impreuna cu Sebastian si care reprezinta o alegorie a mortii acestuia. Moarte pe care Violet nu o accepta decat ca pe o intamplare tragica si fara explicatie, fara legatura cu relatia atipica si discutabila dintre ea si fiul sau.

Montgomery Clift si Katharine Hepburn

Doctorul insa nu cade in plasa bogatei si influientei doamne si utilizand serul adevarului o interogheaza pe Cathy descoperind realitatea celor intamplate. Sebastian a fost un pradator sexual care se folosea de mama sa pentru a atrage tineri, iar cand aceasta n-a mai fost destul de tanara si atragatoare si-a indreptat atentia spre verisoara sa. De aici si pana la cauzele oribilei sale morti nu mai e decat un pas al deductiei usor de facut de catre doctor si cunoasterea acestor adevaruri Violet vrea sa o impiedice cu orice pret, chiar cu cel al lobotomizarii nepoatei sale.

Din prima scena pana la ultima spectatorul traieste cu aceeasi dilema – ce s-a intamplat asa de brusc vara trecuta de a dus la decesul lui Sebastian. Deznodamantul revelator are loc in ultimile douazeci de minute ale filmului in care Elisabeth Taylor are un monolog extraordinar completat de o imagine generala a ceea ce s-a petrecut cu adevarat cu Sebastian. Pe cel ucis nu-l vedem niciodata insa ni-l putem imagina din povestile despre el astfel incat mintea spectatorului creaza propria imagine terifianta a personajului, mult mai impresionanta decat s-ar fi putut prezenta in imagini.

“Suddenly, Last Summer” iti ramane mult in memorie dupa ce l-ai vazut pe de  o parte datorita povestii si modului cum este prezentata aceasta psiho-drama cu mijloacele anilor ‘59, pe de alta parte datorita prestatiilor fara cusur ale celor trei monstri sacri ai cinematografiei reuniti de poveste. Remarcabila este Katherine Hepburn care realizeaza un tur de forta cu acest personaj negativ inspaimantator compensat de atractia si perfecta chimie intre Elisabeth Taylor si Montgomery Clift.

Nota: 9/10

Cat on a Hot Tin Roof (1958) – Pisica pe acoperisul fierbinte

O noua piesa a lui Tennessee Williams adaptata pentru marele ecran, o noua interpretare magnifica a celor trei actori distribuiti in rolurile principale, o drama de mare profunzime despre sufletul uman, iubire si prefacatoria in fata mortii probabile a unui personaj cheie. Chiar daca este evident ca este o transpunerea unei piese de teatru, scenele petrecandu-se in majoritatea lor in interiorul unei case opulente si dialogul este preponderent, avem in fata un film de calitate, in care se disting aspectele psihologice ale personajelor, un scenariu plin de profunzime si interpreti de mare talent (nu numai cele trei principale, ci si cei din spate, care sustin scenele si le asigura sarea si piperul necesare).

Paul Newman si Elizabeth Taylor

Cele trei personaje: Brick (un Paul Newman in perioada lui de glorie) este un fost fotbalist (american, normal) si comentator sportiv, care se intoarce impreuna cu sotia lui Maggie inapoi acasa, la aniversarea tatalui sau. Trecutul sau il indeamna spre bautura si nimic nu pare sa ii dezvaluie adevaratele motive: o sotie nervoasa, o dorinta spre inchistare sufleteasca, o neplacere vadita pentru a sta in preajma familiei. Nici averea ce se prefigureaza la orizont nu il indeamna sa se schimbe, pentru ca el nu a dorit niciodata banii si nici Maggie, nici tatal sau nu si-au dat seama de asta pana acum. El doreste dragostea, pare insensibil si egoist si cauta sa o gaseasca in persoanele pe care el, la randul lui, le-a iubit.

Maggie este interpretata de o Elizabeth Taylor foarte expresiva si aflata intr-un rol care i se potriveste foarte mult: un personaj contradictoriu, plin de elocventa si care isi poate urmari cu usurinta scopul in viata doar prin faptul manuirii cuvintelor si a oamenilor din jurul ei. Este acea “pisica de pe acoperisul fierbinte”, care sare pe propriile picioare doar pentru a nu simti fierbinteala tablei, dar care, in acelasi timp, se poate salva si printr-o saritura in gol, stiind ca atunci cand “pisicile sar de pe acoperis, nu patesc nimic”. Si, in final, ea se pare ca este adevarata castigatoare.

Elizabeth Taylor

In sfarsit, Big Daddy (Burl Ives) este cel in jurul caruia, practic, se construieste filmul: la el se intoarce Brick si Maggie, moartea prezumtiva a lui este scena unor donatii, testamente si pseudo-afinitati familiale concepute de familie. Numai ca boala sa si discutia cu adevarat sincera si, in acelasi timp, prima din viata lui cu fiul sau Brick ii reaseaza prioritatile (totusi, nu este prea tarziu?): iubirea fata de tatal sau, nepasarea fata de cei din jur, lipsa de sensibilitate si ego-centrismul (cata apropiere de familia mea!), coagularea bogatiei financiare in dauna celei sufletesti sunt principalele caracteristici ale unei vieti pline de bunastare, dar nefericite. Isi poate indrepta gandurile si sentimentele doar cu putin inainte de sfarsit?

Toate cele trei personaje de mai sus sunt absolut impresionante, atat din punct de vedere al caracteristicilor psihologice ale lor (am citit comentarii despre faptul ca au reliefat perfect societatea americana a anilor ’50), dar si din punct de vedere al interpretarii: trei actori perfecti pentru rolurile lor, roluri pe care ni le vom aduce aminte mult timp de acum inainte. Sa nu uitam mesajul unui film superb: ce este cel mai important in viata este sa iubim si sa ne destainuim aceasta iubire.

Nota: 9/10

Giant (1956) – Uriasul

Realizat in mijlocul anilor 50 ‘Giant’ (Gigant) este o drama istorica si sociala care acopera cateva decenii si doua generatii din viata unei familii texane instarite din prima jumatate a secolului trecut, intr-o perioada de transformari sociale si economice ale Texasului si Statelor Unite. Genul nu era nou in acea perioada, el fusese deosebit de popular inca din anii 30 si ajunsese poate la maximul artistic si de incasari cu ‘Gone with the Wind’ (Pe aripile vantului). Intr-un fel, tema anticipa serialul de televiziune  ‘Dallas’ care avea sa faca furori mai tarziu, si care se ocupa cam de acelasi mediu social, incepand cam unde se termina ‘Giant’. Peste trei ore timp de proiectie se pare ca nu ii intimidau nici pe producatorii si nici pe spectatorii epocii, filmul devenind pentru vreo doua decenii cel mai mare succes de casa al studiourilor Warner, fiind spulberat abia in anii 70 de puterile supranaturale ale lui ‘Superman’.

Elizabeth Taylor si James Dean

Distributia include un Rock Hudson in plina forma si maturitate, o Elizabeth Taylor de o frumusete frapanta ca intotdeauna dar si de o sensibilitate artistica desfasurata pentru prima data din plin, si un James Dean la al treilea si ultimul sau mare rol, accidentul fatal curmandu-i viata si cariera inaintea premierei filmului. Regizorul filmului este George Stevens, o personalitate interesanta si uitata aproape complet astazi, care in 1945 a fost printre primii care a filmat ororile lagarelor de concentrare si exterminare din Europa Holocaustului, pentru ca in 1959 sa ecranizeze ‘Jurnalul Annei Frank’ iar in 1970 sa-i aduca impreuna pentru ultimul sau film pe Elizabeth Taylor si Warren Beatty in ‘The Only Game in Town’.

Actiunea filmului incepe cu povestea indragostirii fulgeratoare a texanului Jordan Benedict (Rock Hudson) de bogata fiica de proprietar de ferma din nord-est Leslie (Elizabeth Taylor), si plecarea cuplului in Texas unde Benedict este crescator de vite si proprietarul unui imens ‘ranch’. Unul dintre lucratorii din gospodaria Benedict este Jett Rink (James Dean) care mosteneste la moartea surorii lui Jordan o mica bucata de pamant pe care refuza sa o vanda.

Giant

Cand petrolul tasneste tocmai pe aceasta bucatica Jett devine bogat peste noapte, raportul de avere si statut social cu clanul Benedict se inverseaza, Jett fiind primul care se adapteaza noii forme de economie bazata pe petrol. Intriga continua cu aparitia, cresterea si maturizarea unei noi generatii, urmarind conflictele personale dar si cele sociale legate de schimbarile in modul de viata si in valori morale de la o economie si o societate bazate pe cresterea animalelor la unele avand ca sursa principala de profit exploatarea petrolului, precum si conflictele politice si rasiale intre majoritatea alba si minoritatea mexicana, subordonata economic si social dar platind pretul suprem la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial.

Elizabeth Taylor

Epica bogata si desfasurarea in timp permit regizorului George Stevens si actorilor principali dezvoltarea detaliata a personajelor. Este fascinanta urmarirea creatiilor actorilor principali in perspectiva istorica. Cu totii erau la momentul filmarii in culmea capacitatii de creatie artistica si in plina frumusete si forta fizica. Machiajul si talentul artistic i-au ajutat sa intruchipeze varstele imbatranirii, pe care Hudson si Taylor le-au trait si Dean nu. Rezultatele sunt diferite. Rock Hudson se maturizeaza si imbatraneste in ‘Giant’ exact cu nobletea si stilul in care l-am vazut facand-o in cei aproape 30 de ani de cariera care au urmat si inainte de ultimii ani ai vietii cand l-a lovit SIDA si fortele fizice i-au cedat.

Elizabeth Taylor imbatraneste in film cu o demnitate a caracterului si cu o vibratie interioara pe care nu am mai regasit-o in aparitiile sale publice de dupa inceputul anilor 70, cand extravaganta stilului de viata si-a pus amprenta asupra fizionomiei, doar ochii ramanand oglinda a sufletului si reflectie a fascinantei frumuseti a tineretii. James Dean face poate rolul cel mai expresiv al filmului si cel mai complex al carierei sale dureros de scurte. Nu putem sti cum ar fi evoluat fizionomia lui Dean in senectute, dar ni-l putem imagina asa cum apare fizic in film si desigur nu asa cum joaca in rolul personajului in esenta negativ in finalul lui ‘Giant’. Extrem de interesanta este intalnirea cu un Denis Hooper tanar, fiul lui Hudson si Taylor in film, in primul sau rol important si primul dintr-o serie de personaje care radiaza nesiguranta de caracter.

Filmul este accesibil in intregime pe youTube incepand de la:

Nota: 7/10

A Place in the Sun (1951) – Un loc sub soare

George Stevens si adaptarea sa dupa romanul “An american tragedy” scris de Theodore Dreiser, i-au oferit inca necunoscutei Elisabeth Taylor, primul rol serios, astfel cum ea insasi marturisea intr-un interviu. “Inainte de asta”, spunea diva in devenire mai in gluma mai in serios, “toti partenerii mei au fost fie caini, fie cai”.

“A Place In The Sun” il aduce in bratele frumoasei de nici 18 ani, pe Montgomery Clift, de care o va lega o lunga si stransa prietenie pana la moartea acestuia si care va fi partenerul ei in primul sarut, intr-un film.

In debutul filmului facem cunostinta cu George (Montgomery Clift) ce cauta sprijin la rudele bogate din orasul invecinat, preocupat sa obtina o slujba, orice slujba. Chiar daca ceea ce i se ofera – sa impacheteze costume de baie- nu reprezinta idealul, eroul nostru accepta provocarea constient de oportunitatile sale viitoare. Locul de munca in afacerea familiei nu ii aduce si acceptarea deplina in sanul acesteia, George fiind ocolit si marginalizat nefiind considerat ca facand parte din aceeasi clasa sociala.

A Place in the Sun

Singuratic si oarecum in deriva, plictisit si incrancenat de purtarea rudelor, in fabrica in care lucreaza o cunoaste pe Alice (Shelly Winters) cu care incepe o relatie, fara a fi animat de sentimente prea profunde.

Pentru Alice, George reprezinta o cale de iesire dintr-o viata anosta, o persoana superioara cu gusturi si aspiratii diferite de platitudinile celorlati posibili pretendenti. De altfel, in incercarea de a strange legatura cu George, de a-i castiga atasamentul permanent, ii permite acestuia sa o seduca in chiar primele momente ale relatiei lor.

Pentru George insa, relatia cu Alice nu inseamna decat o consolare de moment, gandurile si aspiratiile sale indreptandu-se catre Angela (Elisabeth Taylor), verisoara sa indepartata, o frumusete rapitoare, cu o viata sociala active, punctata de ziarele locale, verisoara pe care o intalneste in ziua in care s-a prezentat rudelor pentru a cere ajutor.

Elizabeth Taylor

Desi o seduce pe Alice, George este hotarat sa gaseasca o cale care sa-l apropie de Angela si de lumea ei plina de petreceri, iahturi, partide de vanatoare. Motivat de telul propus, George scrie un raport despre eficientizarea liniei de asamblare, raport apreciat de conducerea fabricii si care ii aduce o promovare, plus invitatia de a participa la petrecerea tinerilor in casa mare. In prezenta acestora, diferentele sociale sunt inca vizibile astfel incat George se simte intrus si neconfortabil. Cu toate acestea este un castig faptul ca a reusit sa se apropie de Angela in mediul ei, de pe pozitii oarecum de egalitate. Astfel, Angela il gaseste interesant pe noul venit, este fascinata de seriozitatea sa visatoare, de temperamentul sau atat de diferit fata de ceilalti tineri neispraviti care o curteaza. Cei doi incep o legatura ascunsa, se intalnesc in secret, sentimentele evolueaza iar George incepe sa creada ca visele sale, tot ceea ce a sperat, incep sa prinda contur.

In acelasi timp, Alice realizeaza ca interesul lui George pentru ea a fost pasager si lipsit de profunzime, ca inima acestuia ii apartine Angelei, ca este imposibil sa concureze cu frumusetea si bogatia rivalei sale. Doar daca….

A Place in the Sun

Situatia se complica atunci cand Alice il instiinteaza pe George ca este insarcinata. Dupa ce abandoneaza ideea de a face un avort, Alice ii cere lui George sa o ia de nevasta, in caz contrar va dezvalui Angelei si familiei sale situatia in care se afla. Incorsetat de vestile si pretentiile lui Alice, George accepta mariajul, dar vacanta autoritatilor de ziua muncii ii dau prilejul sa reflecteze mai mult asupra celor intamplate. O invita pe Alice la o plimbare cu barca, in amurg . Nefericirea care i se citeste pe chip o face pe Alice sa incerce sa-i prezinte intr-o lumina pozitiva viitorul comun, ceea ce-l infurie si mai tare pe George care isi vede ruinate visele de iesire din saracie. Ura dintre cei doi este evidenta iar printre tipete si reprosuri Alice se ridica in barca si cade peste bord. Il auzim apoi pe eroul nostru strigandu-si iubita, fugind apoi singur in oras. Ulterior, cadavrul femeii este gasit, iar George va fi arestat si judecat pentru uciderea ei.

Procesul care urmeaza, incearca sa defineasca vina care apasa pe umerii lui George, aceea de a fi incercat sa o salveze pe Alice si de a nu fi reusit, sau aceea de a o fi lasat intentionat sa se inece, moartea ei eliberandu-l de responsabilitatile pe care nu si le-a dorit si netezindu-i drumul spre un viitor mult mai  atragator, alaturi de Angela.

Clift si Taylor

Spectatorul trebuie sa aleaga singur deznodamantul pentru ca naratiunea ramane incerta si deschisa interpretarilor. De la inceput pana in final, scenariul te captiveaza, suspansul este bine dozat si nimic nu este previzibil. Te trezesti prins in framantarile persoanjului interpretat cu maiestrie de Montgomery Cliff, ii admiri caracterul complex si traiesti alaturi de el presiunea alegerilor morale pe care le are de facut. Simti fiecare broboana de transpiratie, fiecare scrasnet din dinti, fiecare emotie cand ochii i se umplu de lacrimi.Si asta fara sa ne mire, pentru ca a fost unul dintre cei mai buni actori ai timpului sau, iar performanta din acest film nu face decat sa confirme aceasta evaluare.

Elisabeth Taylor avea doar 17 ani la momentul filmarilor, nu mai era un copil star si se lupta sa-si castige un renume in lumea artistica, mai consistent decat acela de fata frumoasa. Prietenia cu Clift si empatia celor doi este evidenta cand joaca impreuna si a ajutat-o pe Liz sa-i dea viata cu succes bogatasei Angela Vickers.

Si pentru Shelly Winters a fost o provocare interpretarea lucratoarei obtuze, plate, Alice Tripp. La vremea respective, Winters era considerata o regina”glamour” astfel incat este cu atat mai mult de apreciat felul cum i-a dat viata personajului care i-a adus o nominalizare la Oscar, pentru acest rol. Oscar pe care l-a pierdut in favoarea lui Vivien Leigh pentru rolul Blanche din ” Un tramvai numit dorinta”

Veti iubi acest film cu siguranta. Are numai superlative: romantism, actiune, drama, actori de valoare, discurs despre morala, universalitate, actualitate in ciuda vechimii sale. O minune de film si peste toate acestea, Elisabeth Taylor in toata spendoarea sa.

Nota: 9/10

Mult mai putin s-a vorbit despre cariera sa artistica, exceptand desigur presa de specialitate. O personalitate spectaculoasa poate uneori pune in umbra un mare artist si acesta pare a fi si cazul ei. Elizabeth Taylor a fost una dintre cele mai importante actrite ale deceniilor 50 si 60 din cinematografia americana si engleza. Gama ei de roluri a acoperit genuri diferite, de la saga istorica si sociala de mare succes in Hollywood la mijlocul secolului trecut, trecand prin superproductii istorice (cam oricine cunoaste faptul ca a jucat in ‘Cleopatra’) si pana la dramele sociale si ecranizarile pieselor unor dramaturgi importanti ca Tennessee Williams si Edward Albee in anii 60. I-a avut parteneri pe multi dintre cei mai importanti actori ai perioadei sale – Montgomery Clift, Katharine Hepburn, Rock Hudson, James Dean, Paul Newman, Richard Burton, Warren Beatty, Marlon Brando, Jane Fonda si a lucrat sub indrumarea unor regizori ca John Huston, Vincente Minelli, Franco Zefirelli. A luat un premiu Oscar pentru rolul din ‘Cui ii este frica de Virginia Woolf’.

In saptamana aceasta vom scrie pe filme-carti.ro despre cateva din filmele in care a jucat Elizabeth Taylor. Speranta noastra este ca ati vazut sau veti vedea aceste filme dupa ce veti citi cronicile noastre si ca poate veti fi de acord cu noi ca Elizabeth Taylor a fost nu numai o mare vedeta dar si una dintre cele mai bune actrite dintre marile vedete.

Gran Torino (2008)
Regia: Clint Eastwood
Distributia: Clint Eastwood, Christopher Carley, Cory Hardrict, Bee Vang, Ahney Her

Clint Eastwood: mare actor, mare regizor, face niste filme extraordinare, cu subiecte de profunzime. In ultimul timp, datorita poate si varstei dar si intelepciunii, isi alege cu atentie filmele in care joaca sau pe care le regizeaza. Are o pasiune exceptioanala pentru aceasta arta, cu mult deasupra altor semeni ai sai, care aleg filmele comerciale, care aduc incasari pe masura. Gran Torino este un film care atinge un subiect sensibil si anume rasismul existent in societatea americana si nu numai. Intr-un cartier initial american, de-a lungul timpului, se instaleaza familii de asiatici, thailandezi. Lumea este intr-o continua schimbare, se formeaza gasti de cartier, atat de asiatici, cat si de negri, lumea nu mai este afectata de conservatorism, valorile traditionale americane pier incet-incet. In aceste conditii, pentru Walt Kowalski (Clint Eastwood), decesul sotiei sale echivaleaza cu o crapatura adanca in intreg edificiul pe care a fost construita viata sa.

Gran Torino

Un om extrem de hotarat, foarte traditionalist, rasist din convingere, veteran al razboiului din Coreea, devine o tinta pentru gastile de cartier asiatice, atrase de masina construita chiar de el, un Ford Gran Torino din 1972. Vecinul sau cel tanar, Tao, este primul care incearca sa i-o fure, fortat de banda condusa de verisorul sau, care dorea sa il initieze in tainele infractionalitatii. Numai ca Walt este cu ochii pe el si, desi ura impotriva lui este mare, nu il ucide.

Ulterior, in urma presiunii familiei acestuia, il ia sub aripa sa pe tanarul Tao pentru a-l invata pe rand cum sa intre in randul lumii americane, pe care o apreciaza atata: il invata valoarea muncii, felul in care trebuie sa vorbeasca, cum se poate angaja sau cum trebuie sa invite in oras fata pe care o aprecia de atata timp. Schimbarea din Tao nu este insa pe placul gastii de cartier. Este jefuit de uneltele sale, iar, in acel moment, Walt decide sa intervina.

Clint Eastwood

Indemnurile sale rasiste din prima parte se concentreaza acum intr-o relatie de prietenie profunda, nedeclarata decat pe alocuri, pe care o simte alaturi de Tao. Actiunea este unitara, liniara, nu exista prea multe suisuri si coborasuri, fiind concentrata mai degraba pe personaje si pe ceea ce gandesc ele in timpuri diferite, cum isi pot schimba ele conceptiile in decursul unei perioade scurte de timp. Initial catalogat rasist, suparat pe viata si pe toti cei din jurul sau, Walt da dovada insa de sentimente, de tarie sufleteasca. Nu poate placea pe oricine si, din aceasta cauza, e distrat la inceput, pentru a cunoaste cu adevarat pe cei din jur. De aceea, in final, ii place pe asiatici, discuta amical cu ei, ajungand pana si la anterioara mult-hulita Biserica.

Nota: 9/10

Changeling (2008) – Schimbul
Regia: Clint Eastwood
Distributia: Angelina Jolie, John Malkovich, Gattlin Griffith, Michelle Gunn, Michael Kelly

Inspirat dintr-un fapt real din America anilor ’20-’30, Changeling este un film care impresioneaza prin dramatismul sau. Cazul prezentat si modalitatea in care este descris, interpretat, dar si regizat de marele Clint Eastwwod este emotionant pana la lacrimi si nu oricine poate rezista pana la capat fara sa se gandeasca la trauma prin care trece personajul interpretat de Angelina. “Changeling” este un cuvant care nu are echivalent in limba romana si desemneaza copilul care este schimbat la nastere cu altul. Aici insa are alta semnificatie, acela al schimbarii unui copil disparut cu unul cu aceeasi varsta si infatisare, de catre autoritati. Ne aflam in Los Angelesul anului 1928, in mijlocul unei familii lipsita de afectiunea paterna, alaturi de doamna Christine Collins, care lucreaza intr-o centrala telefonica ca supervisor, si de fiul ei, Walter, in varsta de doar 9 ani. Cei doi incearca sa pastreze aparentele unei familii normale: asculta radio-ul impreuna, se duc la cinematograf, merg impreuna in drum spre scoala cu tramvaiul.

Angelina Jolie

Intr-o zi insa, totul se schimba. Nevoita sa plece la serviciu intr-o zi libera, pentru a-i tine locul unei colege, la intoarcerea tarzie, nu il mai gaseste pe Walter acasa. Anunta politia si apoi astepta un rezultat favorabil. Sunt momente dramatice, povestea unei mame care nu isi mai gaseste unicul fiul, baza vietii sale. Nu se poate opri din plans, incearca sa determine autoritatile sa actioneze cu urgenta pentru a preveni o tragedie. Sunt ani in care pastorul Gustav Briegleb (John Malkovich) dezvaluie cu prilejul oricarei predici, precum si prin intermediul unui post de radio, abuzurile Politiei din Los Angeles, unde s-a constituit un fel de Brigada a Mortii, care pedepseste prin moarte, fara judecata, orice presupus raufacator.

Dupa cateva luni, Politia da de urma copilului intr-un tinut indepartat, ii da vestea mamei, iar aceasta asteapta cu mare fericire la gara orasului intoarcerea fiului sau mult-iubit. Insa, moment asteptat nu este ceea ce doreste. Se petrece acel “changeling”, autoritatile educa un copil oarecare, asemanator cu Walter, sa declare ca el este fiul lui Christine, pentru a demonstra opiniei publice contrare eficacitatea unei Politii corupte in rezolvarea cazurilor delicate. Insa doamna Collins isi da seama din prima clipa ca nu este fiul ei si comunica aceasta capitanului din LAPD care raspundea de caz, iar el o respinge.

Nu are nimic impotriva acestui copil, insa ea doar isi doreste propriul fiu inapoi si face presiuni la autoritati pentru ca acestea sa continue sa ii acute copilul adevarat. Numai ca Politia acelor ani este prea puternica si nu doreste ca o femeie oarecare sa ii stirbeasca autoritatea si prestigiul dobandit de pe urma rezolvarii acestui caz. Prin urmare, este trimisa intr-un spital de boli mintale, drept razbunare, sub pretextul ca nu isi cunoaste propriul fiu si nu vrea sa isi asume responsabilitatile de mama.

Changeling

Ajutata de pastorul Briegleb, precum si de descoperirea de catre unul din agentii de Politie a unei ferme unde erau macelariti copii prinsi pe strada de catre un ucigas in serie, bolnav psihic, scapa din spital si isi reia viata obisnuita. Numai ca speranta de a-si gasi copilul disparut nu a parasit-o niciodata. Mai ales ca, dupa 6-7 ani, unul dintre copiii de la ferma reapare si destainuie politiei faptul ca Walter a fost cel care l-a salvat de la moarte si care a disparut odata cu el.

Este un film de o tensiune extraordinara, plecand de la faptele prezentate, mai ales ca acestea s-au petrecut cu adevarat. Nimeni nu isi poate inchipui drama unei mame care si-a pierdut copilul, fara sa cunoasca ceea ce s-a intamplat sau cum a disparut. De asemenea, nu oricine poate cunoaste resursele de care aceasta este capabila pentru a afla adevarul despre copil: poate lupta cu oricine, indiferent de forta acestuia, chiar si cu autoritatile statului, toate intoarse impotriva sa. De aceea, e un film care nu poate fi recomandat celor slabi de inger sau femeilor care au cunoscut drame asemanatoare.

Reconstituirea epocii s-a facut cu mare maiestrie, iar suprapunerea planurilor a fost foarte reusita, mai cu seama in privinta alternarii perioadei in care doamna Collins era internata in spitalul de nebuni cu cea a urmaririi si prinderii ucigasului de copii. Angelina e o surpriza aici, nu are nimic din frumusetea ei dezvaluita in alte filme, ci intra foarte bine intr-un rol extrem de dramatic (ca amanunt, adevarata doamna Collins a murit la doar sapte ani de la disparitia copilului, in 1935). Un film de vazut neaparat.

Nota: 9.5/10

Letters from Iwo Jima (2006) – Scrisori din Iwo Jima
Regia: Clint Eastwood
Distributia: Ken Watanabe, Kazunari Ninomiya, Ryo Kase, Tsuyoshi Ihara

In anul 2006, Clint Eastwood a incercat sa revolutioneze filmul istoric cu privire la cel de-al doilea razboi mondial, incercand sa aduca pe ecrane batalia asupra insulei japoneze Iwo Jima din doua perspective: una din punct de vedere american, prin filmul Flags of Our Fathers, si una din punct de vedere japonez, prin filmul Letters from Iwo Jima. Cum primul film a ramas inca o necunoscuta pentru mine, am citit cateva randuri ale criticilor asupra acestuia si alegerea celui de-al doilea a fost intrucatva normala: Flags of Our Fathers este considerat doar un alt film de razboi, care insista asupra justetii actiunilor americane, asupra steagului american care va ajunge pe muntele Suribachi, iar Clint Eastwood nu a avut prea multa libertate de miscare in privinta scenariului si regiei. De altfel, Letters from Iwo Jima a fost promovat de regizor pentru a intra in cursa pentru premiile Oscar pentru anul 2006 (nominalizat la premiile de Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original) si este considerat superior calitativ.

Comandantul Kuribayashi

Este mai important sa discutam aspectele care s-au petrecut pe Iwo Jima in timpul celui de-al doilea război mondial: insula aflata la 1200 de kilometri de Tokio era considerata unul dintre ultimele focare de rezistenta japoneze in fata dusmanului american, fiind locul unde acestia isi puteau stabili o baza puternica, punct de plecare al unei preconizate invazii asupra insulelor japoneze. De aceea, a devenit locul uneia dintre cele mai violente confruntari ale celui de-al doilea război mondial, intre 19 februarie si 26 martie 1945, cu efecte catastrofale pentru armata japoneza: din cei peste 21.000 de soldati japonezi  aflati pe insula in momentul atacului, 20.000 au fost ucisi, restul de doar peste 1000 de persoane au fost luati prizonieri. Lupta a durat asadar 36 de zile, iar rezultatul ei se cunostea cu mult dinainte: victoria americana era previzibila, insa japonezii au cunoscut foarte bine insula, si-au construit un sistem incredibil de tunele subterane de peste 18 km si erau pregatiti sa lupte pana la moarte, lucru pe care de altfel l-au si realizat.

Filmul lui Eastwood, care trateaza perspectiva japoneza a acestor zile de lupte grele, are doua personaje principale, in afara spiritului japonez, atat de puternic in esenta si cu atat mai mult in acea perioada: generalul locotenent Tadamichi Kuribayashi, cel care abia venise pe insula de mai putin de un an pentru a coordona fortele armate, o misiune aproape sinucigasa (si care i-a adus si moartea in cele din urma), si care este un personaj de tip nou, modern, poet haiku, care fusese atasat diplomatic si facuse o parte din studii chiar si Statele Unite ale Americii. El reuseste sa organizeze dupa alte criterii defensiva de pe insula, salvand soldatii de la munci inutile sau de la torturile ofiterilor superiori, avand nevoie de orice om valid. El este cel care, de altfel, a furnizat si titlul acestui film, trimitand multe scrisori familiei sale de pe Iwo Jima, care sunt o cronica foarte importanta a bataliei de pe insula, cu amanunte interesante despre sentimentele si sacrificiul soldatilor japonezi.

Saigo

Pe de alta parte, il avem pe Saigo, un simplu soldat japonez, fost brutar, care isi lasase acasa sotia si copilul inca nenascut la data plecarii. Un personaj fictiv, insa care vrea sa ilustreze modul in care japonezii au privit razboiul si batalia de pe insula. Initial, la discutiile cu colegii sai, este cel care isi doreste sa se intoarca acasa, sa lase insula americanilor, considerand ca acest razboi nu are niciun rost. Este aproape imediat apostrofat de un ofiter superior si aproape omorat din cauza atitudinii sale “nepatriotice”. Actiunile sale sunt, aproape mereu, in dezacord cu superiorii si cu colegii: nu doreste moartea, nu accepta ordinul de sinucidere, se apropie mereu de comandantul Kuribayashi, chiar cand acesta este hulit de majoritatea oamenilor. Este insa un japonez tipic, care lupta pana la capat, care isi iubeste tara si este gata de sacrificiu.

Fie si pentru aspectul istoric, dar nu numai, va recomand un film puternic, cu mesaj si atitudine, care beneficiaza de o regie de seama ce a stiut sa puna in prim plan atat latura psihologica a soldatilor japonezi, dar si aspectele intunecate ale unei batalii extrem de violente.

Nota: 9/10

Blood Work (2002) – Legatura de sange
Regia: Clint Eastwood
Distributia: Clint Eastwood, Jeff Daniels, Anjelica Huston

Am crescut cu actorul Clint Eastwood. Si cred ca nu sunt singurul. Si alte generatii au descoperit magia ecranului uitandu-se la filme in care aparea el. Personaj principal sau de prim-plan. Western-urile spaghetti au jucat un rol important in dezvoltarea jocurilor noastre cu indieni si cowboy. Eram rasisti, nimeni nu dorea sa fie indian caci, se stie bine, amerindienii au luat-o serios pe coaja fiina aproape exterminati de rasa cuceritoare. Iar noi doream sa facem parte din categoria celor care inving. Nu ne placeau martirii ci doar invingatorii.

Clint Eastwood este una din marile figuri ale cinematografiei mondiale. Un truism. Insa de ce mi-a placut actorul Clint Eastwood? Ce am regasit fascinant in el ? Nu am vazut chiar toate filmele in care el a jucat sau in care a jucat si le-a regizat dar el emana o personalitate puternica. Nu vorbeste prea mult. Este zgarcit cu cuvintele. Nu are prea multi muschi, nu este genul de erou stas de tipul Van Damme sau Silester Stalone, acel tip facil care de unul singur poate infrange o divizie de vietnamezi sau arunca in aer un regiment de tancuri irakiene (oricine a studiat cat de cat realitatea razboiului stie ca este imposibil). Nu are muschi dar o privire care demonstreaza inteligenta. Un conservator. Un macho pe stil vechi in toate filmele sale indiferent daca intruchipeaza politistul sau ranger-ul singuratic din filmele western. Adica un Barbat adevarat, uneori murdar, uneori  transpirat, uneori cazut doar pentru a se ridica, cu barbi nerase de cateva zile sau saptamani, din cand in cand spritar, luptand mai mereu pentru cauza binelui, putin afemeiat (insa la charmul lui, poate cineva sa-l condamne?). Prezinta realitatea complexa a omului chiar si a celui care lupta pentru intronarea binelui in lume, in zecile de lumi in care a jucat.

Blood Work

Filmul Blood Work nu aduce nici o noutate in ceea ce priveste tematica si compozitia filmografiei sale. Mc Caleb este un agent FBI iesit la pensie care lasa in urma un meci neterminat cu un ucigas in serie. Are probleme cu inima dar un transplant reusit si repune pe picioare doar pentru a descoperi ca inima donatoarei fusese prelevata dupa ce aceasta a fost impuscata cu sange rece intr-un magazin. In fapt, vechiul amic ucigas dorea reluarea “meciului”. Intr-un final electrizant, Mc Caleb aduna destule elemente care-l duc catre ucigas: un vecin de rada  (caci Mc Caleb locuia pe o salupa ancorata in port). Mc Caleb il ciuruie pe criminal ramamand sa aiba grija de sora celei care-i donase involuntar inima.  Nimic spectaculos insa un final sigur, pe care-l asteptam.

O remarca finala: Clint Eastwood este asemeni vinului, cu cat e mai vechi cu atat e mai bun!

Nota: 8/10