Razvan Vasilescu

Stare de fapt (1996)
Regia: Stere Gulea
Actori: Mara Grigore, Dan Condurache, Razvan Vasilescu, Oana Pellea

Exista destul de putine informatii despre acest film, care a fost difuzat recent de canalul de televiziune TVR International. Regizorul insusi a avut o cariera marcata de mari intervaluri de liniste. Primul sau film a fost un documentar realizat in 1970, care l-a facut destul de popular, dar urmatorul sau film a venit abia opt ani mai tarziu. Cel mai cunoscut film al sau este adaptarea pentru ecran a romanului lui Marin Preda, Morometii, unul dintre cele mai bune romane despre transformarea din viata fermierilor din Romania la mijlocul ultimului secol. Dupa revolutie, se intoarce la documentar cu un film despre miscarile protestatare din Piata Universitatii din 1990. Filmul despre care discutam azi vorbeste de asemenea de schimbarile din Romania din 1989-1990 si a fost realizat in 1996. Apoi Gulea a fost tacut ca regizor, pana anul trecut, si nu am vazut sau auzit nimic despre ultimul sau film Weekend cu mama, iesit pe piata in 2009.

Faptele din Stare de fapt sunt brutale. Este primul film de fictiune pe care l-am vazut care se ocupa in mod direct cu evenimentele din decembrie 1989 si cu urmarile lor. Eroul acestui film este o tanara femeie, un medic interpretat superb de Oana Pellea. In noaptea dintre cele doua lumi, cand tinerii din Romania au ocupat strazile si regimul comunist a incercat sa reprime revolta, ea face dragoste cu colegul ei (un barbat divortat), apoi ei merg spre oras si iau cu masina un baiat impuscat. Au grija de el, il duc la spital, rana la stomac nu este critica, dar in dimineata urmatoare, il gasesc mort cu o gaura de glont in cap. Ofiterul de securitate ii forteaza sa semneze un certificat de deces fals. Cateva zile mai tarziu, ea se regaseste la postul national de televiziune, care se afla aparent sub un atac terorist. Ea il recunoaste pe ofiterul de securitate, care a trecut acum de partea celor care reprezinta Revolutia. Ii este frica sa spuna adevarul, ei incerca sa o faca sa taca, ea insa nu accepta si decide sa sustina adevarul.

Stere Gulea

Prima treime a filmului, care reconstituie evenimentele din decembrie 1989, este, dupa parerea mea, cea mai buna. Slaba calitate a filmului, combinata cu imaginea buna realizata de Alexandru Solomon (care mai tarziu a fost recunoscut drept un bun regizor de filme documentare) sunt binevenite in acest caz, dand acestei parti un aer de autenticitate. Studiourile de televiziune sunt in centrul imaginil si evenimentelor, care au fost etichetate la nivel mondial ca prima revolutie transmisa in direct la televiziune. In realitate, a existat multa confuzie, nu a fost clar cine pe cine a impuscat, multe victime ar fi putut fi probabil evitate. A fost o perioada in care adevarul si miciuna, teroristii si revolutionarii, patriotismul si coruptia, binele si raul, care ar fi trebuit fi punctul unui moment crucial al istoriei Romaniei, s-au amestecat din nou intr-un nou inceput dureros al unei noi perioade din istoria tarii, poate nu asa de rau ca cel anterior, dar mult mai confuz.

Urmarind destinul tinerei femei pentru tot restul filmului, regizorul Stere Gulea face un comentariu amar si pesimist nu numai cu privire la evenimentele din 1989, dar si asupra a ceea ce a urmat. Femeia este prinsa intr-o reta de minciuni si represiune care nu ar fi trebuit sa existe dupa 1989. Asupritorul ei (de asemenea, interpretat in mod admirabil de Razvan Vasilescu) devine parte integranta in aparatul noului regim, dar dispare in cele din urma si el, poate din cauza ca existenta lui a devenit incomoda pentru noii sai sefi. Tatal copilului ucis pe care ea il intalneste in cimitir nu stie si nu vrea sa stie cum a murit, el este mai degraba furios ca un baiat bun ca al lui a facut un astfel de lucru incat sa fie ucis pe strazi. Noua societate pare sa isi ignore proprii eroi, pare sa refuze sa cunoasca adevarul.

Filmul nu este perfect. In ciuda evenimentelor dramatice si a destinului tragic transpus pe ecran, partea a doua a filmului are prea multe gauri si neconcordante in cladirea povestii. Este mai mult o colectie de momente memorabile decat o poveste bine spusa. Simbolismul este amar, dar prea greu. Totusi, este impresionar si calitatea rezida din sinceritatea celor istorisite.

Ultima scena a filmului este aceea a nasterii unui copil – dureroasa si sangeroasa ca orice nastere, dar de asemenea si un motiv de speranta. Nu exista niciun zambet pe fata mamei, doar ochii sai sunt deschisi interogativ spre viitor.

Nota: 6/10

Reconstituirea

Reconstituirea (1968)
Regia: Lucian Pintilie
Actori: George Constantin, Emil Botta, George Mihaita, Vladimir Gaitan, Ernest Maftei, Ileana Popovici

Exista un risc in a revedea dupa 40 de ani un film care ti-a ramas in memorie ca o capodopera. Pentru mine si multi dintre cei din generatia mea ‘Reconstituirea’ a fost nu numai cel mai bun film romanesc al tuturor timpurilor, dar si un protest cinematografic unic al anilor firavului dezghet politic din Romania sfarsitului anilor 60 si un film de cult. Am fost printre putinii si inspiratii spectatori care au apucat sa vada filmul in cele cateva saptamani ale proiectarii sale la cinematograful ‘Luceafarul’ din Bucuresti, inainte ca cenzura sa-l confiste si sa-l ingroape in sertare vreme de doua decenii.

Il percepusem atunci ca pe un film al generatiei mele, iar eroii sai abia iesiti din adolescenta spre un viitor confuz capatasera in timp dimensiuni de mit si destine paralele cu cele ale eroilor lui Easy Rider, film pe care aveam sa-l vad mult mai tarziu, dupa ce iesisem la libertate, dar despre care ne povestea Cornel Chiriac la microfonul Europei Libere.

Dupa trecerea deceniilor si vizionarea ambelor filme aveam sa realizez ca paralela pe care o intuiam nu era gresita. Iesite pe ecrane in acelasi an, 1969, Reconstituirea si Easy Rider au avut destine complet diferite. Ele au fost insa fiecare reprezentative pentru tinerii acelor generatii si pentru destinele lor. Eroii jucati de Hopper si Peter Fonda ar fi putut fi eroii jucati de Gaitan si Mihaita daca s-ar fi nascut intr-o alta constelatie, in Romania.

Sansa face ca adolescentul care eram atunci sa fi citit nuvela care se afla la originea Reconstituirii pe pagina a opta a revistei ‘Luceafarul’ cu vreo doi ani inainte de aparitia filmului.  Un foarte interesant interviu al scenaristului Horia Patrascu aduce informatii despre geneza filmului, despre receptarea sa de catre spectatori si autoritati si despre diferitii regizori care nu s-au incumentat sa faca acest film pana cand el a ajuns in mainile lui Lucian Pintile.  Sunt confirmate multe dintre cele pe care atunci poate doar le ghiceam sau intuiam.

George Mihaita

Dupa parerea mea, filmul lui Pintilie capata la revizionare multe alte noi dimensiuni, are o prospetime si o profunzime care il fac sa stea la loc de cinste alaturi de creatiile unui Wajda, Polanski, Szabo sau Forman din aceeasi perioada. Cu un singur film, vai, foarte putin cunoscut in lume, Pintilie punea cinematografia romana a anilor 60 cel putin calitativ pe acelasi plan cu scoli intregi ale cinematografiei est-europeene.

Nu am gasit in cele citite de mine pana acum nicio referire la cealalta Reconstituire – infamul film al lui Virgil Calotescu, facut la comanda Securitatii in 1960 pentru a reconstitui jaful bancii nationale, caruia Alexandru Solomon i-a dedicat Marele Jaf Comunist. Si totusi mi se pare imposibila coincidenta, nu numai in nume ci si in tema, caci filmul lui Pintilie contine acelasi gen de film in film, aceeasi tema a reconstituirii fortate a unor fapte incriminate de sistem, a deformarii realitatii in scopul propagandei.

Aceasta dimensiune a creatiei in conditiile lipsei de libertate si critica implicita dar acerba a irealismului socialist, a artei pusa in slujba minciunii este unul dintre noile aspecte care devin vizibile la revedere. Doar ca in timp ce filmul lui Calotescu era o jalnica producta propagandistica facuta la comanda, Pintilie are curajul sa spuna in filmul sau adevarul. Filmul lui Pintilie ‘de fictiune’ este filmul adevarat, cel al lui Calotescu este facatura ‘educativa’ filmata in teama cu pistolul la tampla. Satira groasa a sistemului gaunos lipsit de adevar si a actorilor sai traindu-si dramele reale sau meschine in spatele miticismului si al vorbelor fara fond pare sa capete mai multa profunzime si in perpectiva filmului mai tarziu al lui Pintilie De ce trag clopotele, Mitica.

Reconstituirea

Minunata combinatie a trei generatii de actori de la dureros de tinerii pe atunci Gaitan, Mihaita si Ileana Popovici, cu George Constantin intr-un rol care pare sa includa in el esenta regimului comunist si a sujbasilor sai si cu Emil Botta intr-unul din cele mai tragice roluri ale carierei sale si ale cinematografiei romane continua sa produca acelasi efect spectatorilor ca si in ziua inexistentei premiere a filmului. Atentia la detaliu, stilul firesc si uman in care Pintilie isi dirijeaza actorii si in care aduce pe ecran dialogurile si situatiile imaginate de scenarist fac din acest film un document unic si o descriere sincera si adevarata a epocii.

In cele 100 de minute ale sale Reconstituirea lui Pintilie contine premizele a tot ceea ce generatiile de cineasti nascuti multi dintre ei dupa realizarea acestui film vor reincepe sa construiasca trei decenii mai tarziu, atunci cand cinematografia romana va iesi la lumina.

Nota: 10/10

4 luni, 3 saptamani si 2 zile (2007)

Acest film impresioneaza, in primul rand, prin realismul si vitalitatea personajelor si felul natural in care actorii isi indeplinesc sarcinile. In asa fel, incat deseori mi s-a parut ca nu este un film regizat, ci unul filmat cu camera ascunsa. Lumea, discutiile, personajele, atmosfera din Iasi (sau oricare alt oras comunist) reconstituita (aproape) perfect, toate par foarte reale. Cele aproape doua ore ale filmului trec foarte repede, actiunea derulandu-se rapid, iar ca spectator nu mi-am dat seama cum au trecut minutele. Domnul Bebe-doctorul care face avortul este tipul de roman-tipic descurcaret al ultimilor 50 ani din Romania. El se va descurca in orice situatie, in orice regim si indiferent de mijloace. Dispretuieste femeile, misogin innascut, astfel incat in film, ajunge sa isi bata si mama pentru ca aceasta nu sta in casa cat e el plecat.

Un singur (aparent) defect are filmul: sonorizarea proasta. Ori sunt eu de vina ca urmaresc filmele acasa, ori este un defect al filmelor romanesti in general. Cateodata nu se aud replicile. Prin filme ca acesta, constientizeaza si generatia mea ca e bine ca nu am trait acea epoca si sa traim mai adecvat realitatea si libertatea zilelor de azi. Eu unul o sa recomand filmul celor din generatia mea, careoricum prefera un film cu Vandamme (sper ca asa se scrie). De asemenea, astept urmatoarele filme ale lui Mungiu din seria “Amintiri din epoca de aur”, pe care inca nu le-am vazut. Un film superb, de recomandat tuturor cunoscutilor.

Nota: 9.5/10

Marele jaf comunist (2004) – The Great Communist Bank Robbery

In anul 1960, apare pe marile ecrane bucurestene filmul “Reconstituirea”, in care povestea jafului este jucata chiar de cei implicati in evenimente. Chiar daca acum, peste ani, filmul ni se pare de un amatorism pregnant, totusi faptele raman fapte. Si, chiar daca regizorul acestui film aduce martori care sa ii dezincrimineze pe presupusii vinovati, intrebarile raman.

Mi s-au parut, personal, si acum, dupa foarte multi ani, ca fostii securisti, actuali pensionari sunt deosebiti de cruzi. Cruzimea razbate, dupa decenii, din ochii lor si din faptul ca nu le pare rau de ceea ce au patit, fie si vinovati, cei condamnati. Bataile din inchisori, arestul si tinerea la carcera nu trezesc nici o sensibilitate in sufletului celor aflati in varf in anii 1959-1960.

Am recunoscut in documentar si pe domnul Cioplea, pe care il cunosc in virtutea functiei pe care o detin. Un om, fost gardian al Bancii, care nu a mai avut liniste dupa comiterea jafului si a trebuit sa emigreze in Germania (dar revenit acum in Prahova), pentru a scapa de presiunile timpului care ii impuneau sa depuna marturii numai intr-un singur sens.

Un film documentar caruia, din principiu, nu ii pot da nota. Ca un film documentar poate reliefa mai bine sau mai rau realitatea, ca poate oferi informatii mai detaliate sau mai evezive, ca poate primi, in montaj sau in informarea documentare, influente subiective din partea partilor este adevarat. Insa “Marele jaf comunist” ramane un film de colectie, care dezvaluie prin propriile mijloace un moment foarte putin cunoscut din istoria comunismului romanesc. De urmarit, dar recomandat mai ales celor tineri, care nu cunosc amanunte din aceasta perioada ignorata de ei, indepartata, neguroasa, dar plina de eroism necunoscut. Un film de o inteligenta rara.