Mabul (2011) – The Flood – Potopul

O drama familiala, in care fiecare entitate se izoleaza, se instraineaza, se invaluie in propria durere, neliniste si neputinta de comunicare. Si fiecare, in acest cocon al insingurarii, pare a nu mai astepta ceva de la viitor. Familia Roshko este apasata de multi ani de autismul primului nascut, Yoni, care este ingrijit intr-un asezamant de specialitate. Parintii sunt sfasiati de propria neputinta de a depasi problemele vietii. Tatal – Gidi – pilot intr-un serviciu utilitar, abuzeaza de marijuana si este lasat la sol de cateva luni, mama – Miri – conduce o gradinita si se culca cu tatal uneia dintre fetite … cei doi sunt doar “colegi” in familie, aerieni, usor iresponsabili.

Exceptia o reprezinta pustiul Yoni, aflat in pragul implinirii a treisprezece ani si angrenat in pregatirea ceremoniei de Bar-Mitzva. Extrem de inteligent si ambitios. O inteligenta vie, dar dureros de matura insa, pentru ca pe de o parte ii ascute perceptia starii de fapt din familie si pe de alta parte ii determina si lui un fel de insingurare, o retragere intr-o lume proprie, bine construita si motivata. Motivatia este de a creste mai repede, de a se dezvolta in graba, poate din dorinta de a se elibera din familie, de a nu mai fi puntea fragila de legatura dintre parinti si de a-si urma propriul destin. De aceea face exercitii fizice temeinice, dupa care isi masoara si inregistreaza meticulos intaltimea (pe cadrul usii), insa, mai mult decat atata, gaseste o cale stupefianta de a castiga bani seriosi pentru a-si cumpara ratii de dopaje proteinice, adjuvante in crestere si dezvoltare. Zilnic pregateste in caietele lenesilor colegi de scoala, teme la matematica, literatura si alte materii, caiete inmanate in grupul sanitar al scolii, contra platilor adunate intr-o punga de plastic. Pentru Yoni semnul maturitatii il reprezinta si schimbarea vocii, asa ca urmeaza cu naivitate, sfatul antrenorului de la care se alimenteaza cu suplimentele chimice: merge pe malul marii si zbiara din toti rarunchii – bineinteles in contra vantului. Induiosator amestec de de comic si tragic, de copilarie si de maturitate.

Acolo, pe malul marii, o surprinde pe fiica rabinului cu care se pregateste pentru Bar-Mitzva si care fata – probabil – fara stirea tatalui ei, face surfing cu un grup de prieteni. Istetul Yoni o santajeaza pe fata si ii obtine acordul ca il va initia in surfing, pentru el un mod ideal de a simti valurile si forta marii din care spera sa se impataseasca.

Dar vine momentul dificil cand Tomer, fratele bolnav este readus in mijlocul familie, dat fiind faptul ca institutia in care se afla isi inchide portile pentru ca trece printr-o grava criza financiara. Un cutremur in echilibrul  si asa atat de fragil al familiei. Un moment in care fiecare isi da seama ca se confrunta cu o  responsabilitate stringenta, alta decat cea a propriei persoane. Si personajul care receptioneaza impactul impotentei maturilor din familie de a administra situatie, este Yoni. Yoni este pentru noi, adultul din familia descompusa. El este acela care frustrat de ciudatenia comportamentului fratelui pe care nu l-a cunoscut pana acum vreme de zece ani, amenintat de iminentul dezastru al Bar-Mitzvei sale, privindu-si critic si dezamagit parintii, confruntat si cu o criza scolara iminenta in contextul activitatii sale “out of standards”, gaseste in el puterea de intelegere a situatiei si descopera modalitatile prin care vindeca raul care i-a dezbinat familia.

Raul si dezastrul sunt indepartate si viata simpla si curata reinvie aidoma povestii biblice a lui Noe si a Arcei sale in vremea potopului. Pentru ca tema  discursului Bar Mitzvei lui Yoni este tocmai aceasta poveste a lui Noe. O poveste pe care tot auzind-o din gura lui Yoni, ii devine lui Tomer mantra care ii va reuni pe cei doi frati. Mantra care va reuni familia, iesita din furtuna si diluviu  si purificata de ploaie. O ploaie datatoare de speranta de viitor. Stropii de apa ejectati de avioneta utilitara condusa de Eli, colegul lui Gidi, cad asupra ceremoniei reusite de Bar Mitzva. Acum Yoni a devenit barbat in randul barbatilor. Si nicio grija, va creste si se va maturiza intarit de aceasta experienta framatica de viata. Insa toate la vremea lor!

Extrem de sensibil subiect, tratat exemplar si cu o valabilitate universala, sub orice reper etnografic sau geografic. Nevoile speciale ale fiecarui membru al familiei , indiferent daca sunt puse sub lupa medicala sau sub lupa firescului, sunt nevoile umanitatii: intelegere, sprijin, iubire!

Exemplara cinematografia -  Philippe Lavalette, cu imaginile superbe ale cerului – reflexie ale momentelor psihologice cheie, dar si cu prim-planurile figurilor celor doi frati.

Excelenta distributia in care se disting Yoav Rotman (Yoni) – atat de copil, dar atat de matur prin ironie trista si prin replica usturatoare, Ronit Elkabetz (Miri) – cunoscuta actrita isrealiana, cu calitati dramatice puternice si Michael Moshonov (Tomer)- care a jucat si in filmele Lebanon, Lost Islands, For My Father.

Coloana sonora apartine lui Patrick Watson si iata-l cu tema principala din film.

Nota: 7.5/10

My Australia (2011) – Australia mea

Majoritatea filmelor prezente la Bucuresti in cea de-a doua editie a Festivalului de Film Evreiesc 2012, s-au aplecat asupra suferintei copiilor evrei din tarile cotropite de nazisti, distrugerii inocentei lor si asupra metodelor abjecte, cinice si inumane elaborate spre uciderea in masa a peste 1,5 milioane de vieti fragede. Este cazul lungmetrajelor: Elle s’appelait Sarah/Sarah’s Key,  In Darkness, Korczak, Esther’s Diary, La Rafle/Round Up, Child Prodigies, Lea & Darija, Joanna.

Exceptie de la acest fir rosu tematic fac cateva filme de alta factura si printre ele este si acest My Australia, al carui scenariu reflecta propria experienta de viata a lui Ami Drozd (regizor/scenarist).

Ami Drozd s-a nascut in Polonia in 1953; in 1964 a emigrat in Israel. Este absolvent al Facultatii de Film si TV la Saddle Back College Los Angeles. In the perioada 1980 – 1995 a fost regizor si  editor la Israel Television Network. Drozd a scris si a regizat peste 30 documentare and programe de TV. A lucrat de asemenea, cu Andrzej Wajda ca asistent regie la filmul  Korczak.

In My Australia, din nou este vorba despre universul copilariei, de data aceasta insa, despre descoperirea originilor si a identitatii religioase si despre asumarea lor constienta. Un proces laborios si dureros, cu mult mai subtil in cazul varstelor mici, decat in cazul maturilor (tratata in comedia The Infidel – prezentata pe blogul nostru).

Intr-o Polonie a anilor ’60, contorsionata inca – la peste 15 ani de la sfarsitul razboiului – de ura viscerala,  de antisemitism si de neo-nazism, o tanara mama evreica, greu incercata de experienta ghettoului si poate si a lagarelor, hotaraste sa ascunda copiilor ei, Andrzej – 14 ani si Tadek – 10 ani, originea etnica a familiei, ba mai mult decat atat, ca masura asiguratorie, ii creste si ii educa in spiritul crestin catolic practicat fervent. Faptul ca pustii adera la o banda de tineri de cartier, antisemiti si adulatori ai insemnelor naziste, banda care inarmata cu instrumente de bataie, se organizeaza in atacuri violente impotriva altor tineri de varsta lor, dar stigmatizati drept evrei, reprezinta o mare lovitura pentru mama singura care incearca sa-si educe copiii in spiritul muncii, dar intr-o moralitate cel putin discutabila. Un dus rece pentru Halina, un moment hotarator in care nu are puterea sa le spuna adevarul copiilor, dar un moment in care i-a decizia sa paraseasca Lodzul, sa plece din Polonia si sa emigreze in Israel, acolo unde avea deja o parte a familiei, pe sora si cumnatul ei. Adevarul insa le este revelat copiilor, in fragmente faramitate si greu de inteles, astfel incat Tadek chiar exclama: “cum naiba au intrat evreii astia in familia noastra” .

Mai mult decat atat, visul cel mai fierbinte al copiilor este sa ajunga in Australia, tara viselor lor si tara cangurilor , asa ca – pe vaporul care ii duce in Israel, ei inca cred ca destinatia lor este Australia.

Si o data cu debarcarea in Israel si  inceputul unei noi vieti, atat spectatorii, cat si familia celor trei, luam contact cu realitatile unei tari tinere, in dezvoltare, cu problemele legate de invatarea unei limbi noi si a unei mentalitati diferite, cu modalitatile specifice de educare a tinerilor in cadrul kibbuzului (munca, moralitate, socializare, scolarizare).

Andrzej este pe muchea trecerii in adolescenta si releva un spirit de fronda, de inadaptare, se revolta, fura organizat din casele kibbutzului, nu munceste, nu studiaza limba, dar isi intalneste constant fratiorul mai mic si petrece cu acesta ceva timp. El penduleaza intre identitatea lui poloneza si chemarea Poloniei, in contrast cu lumea exterioara in care se afla si in care nu se regaseste. Pe de cealalta parte, Tadek este o plamada care – culmea – in pofida varstei mai mici – sau poate de aceea – se modeleaza mai usor. Mai usor, insa constient, in ciuda gravitatii si sensibilitatii trairilor acestui copil bulversat de dualitatea din care inca nu se poate desprinde. In momentele de cumpana emotionala Tadek se refugiaza intr-o veche transee din spatiul kibbutzului, unde agata intr-un cui imaginea reprezentand-o pe Maria cu pruncul Iisus, in fata careia se roaga si isi cauta sprijinul si vechiul echilibru. Transee care la un moment dat este astupata de un buldozer, ingropand adanc trecutul lui Tadek.

Momente dramatice din care transpar si unde de umor, mai ales legate de faptul ca cei doi copii stiu care este diferenta fizica si definitorie dintre ei si ceilalti baieti evrei: ei nu sunt circumcisi. Ori, pana la atingerea si asumarea constienta a noi lui identitati, micul Tadek hotaraste sa isi asume schimbarea fizica, actul fizic, dar profund religios de aderare la iudaism, asa ca cere sa fie circumcis. Andrzej opteaza insa pentru fuga din kibbutz si din Israel. Cum-necum, ajunge in port si se suie – pasager ilegal – cu gandul de a ajunge in Australia. Bine insa ca este descoperit la timp, mai ales ca destinatia vasului era China .

Cei doi baieti revin alaturi de mama si hotarasc in acord tripartit sa isi acorde sansa inceperii unei vieti in comun, cu efortul depasirii trecutului si asumandu-si radacinile si viitorul intr-o societate si o tara a lor. Ca si Ami Drozd, Andrzej si Tadek vor invata sa fie evrei.

Micul Jakub WRÓBLEWSKI  in rolul lui Tadek este extrem de convingator si induiosator, dovedind un talent si o candoare impresionanta, ca de altfel si Łukasz Sikora in rolul lui Andrzej.

Opinia criticilor:

‘This story is one that has not often been told in Israeli cinema — that of the postwar generation born in Europe, and their relationship to Jewish and Israeli identity. Raised as a Catholic Pole, influenced by the norms of an anti-Semitic environment, Tadek’s every thought and emotion comes from that set of beliefs. Yet Tadek’s carefully constructed ‘Australia’ suggests that there was always a desire to be elsewhere, to find refuge in an imaginary world, somewhere far away, different, exotic — a place with the freedom to create, to be different, to be someone other than the Tadek of the streets’.  (Ayelet Dekel, The Jewish Daily Forward)

Nota: 8/10

Kari-gurashi no Arietti (2010) – The Secret World of Arrietty

Orice animatie japoneza de calitate pe care am urmarit-o cu placere in ultima vreme, s-a legat intr-un fel sau altul de numele lui Hayao Miyazaki. Nici “Arrietty” nu face exceptie, talentatul japonez asumandu-si rolul dificil de a adapta romanul ” The Borrowers”, al scriitoarei Mary Norton si de a-l transforma intr-o creatie cinematografica de succes. Si ce combinatie mai buna putea alege, decat Studiourile Ghibli si viziunea artistica regizorala a protejatului sau, Hiromasa Yonebayashi.

Ne lasam vrajiti de cele doua lumi colorate, luxuriante, fascinante pe care animatorii japonezi le-au imaginat pentru spectatori, una de zi cu zi, iar cea de-a doua magica, secreta.

Prima este lumea lui Shawn, un adolescent aflat in convalescenta, retras in linistea si caldura unei case de la tara, pregatindu-se pentru o operatie dificila, in compania matusii sale si a servitoarei.

Cea de-a doua lume este cea a miniaturilor, a micutei Arrietty care se ascunde in firele de iarba si foloseste o frunza drept umbrela. In lumea ei, Arrietty este la varsta intrebarilor, a descoperirilor si clarificarilor. Temperamentul sau aventuros o indeamna sa exploreze cu indrazneala dar si cu sensibilitate peisajul strain si periculos populat cu creaturi gigantice – oamenii. Este un moment important in viata micutei eroine – prima ei experienta ca ” imprumutatoare”. Calatoria de initiere, realizata impreuna cu tatal ei, este pe cat de banala pe atat de fascinanta.

Cele doua lumi se intrepatrund, iar planurile si vietile eroilor nostri se schimba cand Shawn o descopera pe Arrietty si mica ei familie. Daca aceasta intalnire inseamna distrugere si moarte pentru imprumutatori sau daca, din contra, mica lume si-a gasit un aliat printre oamenii mari, va lasam sa descoperiti singuri.

La fel ca in mai toate animatiile nipone, imaginatia este punctul forte care a permis crearea unora dintre cele mai interesante si inedite locatii. Ceea ce difera de data aceasta, nu este locatia in sine, ci punctul de vedere asupra lucrurilor inconjuratoare. Ce poate fi mai fascinant decat prima experienta ca imprumutatoare a lui Arrietty, in care o vedem circuland pe pereti si pe tocurile usii, folosind cuie pe post de scara si capse in loc de trepte, un fir de ata devine o franghie de alpinism, iar mesele si scaunele obstacole depasite prin escaladare. La fel de captivanta este si excursia in gradina, printre insecte, cu valente de monstri spectaculosi, nemaipunand la socoteala intalnirea cu pisica, uriasa pentru eroina noastra si atata de normala pentru Shawn. Normalul se transforma in extraordinar numai prin simpla schimbare a perspectivei.

Sentimentul preponderent care se degaja din intreaga poveste este insa optimismul iar responsabila pentru acest lucru este personajul Arrietty. Desi si-a petrecut intreaga viata in singuratate, fara perspectiva de a intalni alte persoane asemeni ei in afara de parinti, desi fiecare iesire in natura echivaleaza cu o aventura extrema, Arrietty isi pastreaza energia, efervescenta si optimismul. Pentru micuta eroina, viata este o aventura continua iar pesimismului si dramatismului realitatii i se opune cu dinamism si exuberanta.

Iubitorii animatiei japoneze vor aprecia, probabil prin comparatie, ca Arrietty nu se ridica la nivelul celorlalte productii cu care ne-a incantat “Ghibli” in anii anteriori, insa spectatorii vor fi fascinati de animatiile create manual, de personajele frumoase, charismatice, interesante, de relatia plina de emotie, romantism si duiosie dintre Shawn si micuta eroina. Si poate ca lipseste tematica – mesajul care sa indemne la activism, insa cu siguranta nu-i lipseste farmecul, magia si bucuria necesare pentru incantarea sufletului si relaxarea mintii…

Nota: 8.5/10

Hanyo (2010) – The Housemaid – Camerista

“Camerista” se bazează pe un film clasic coreean din anii ’60 pe care nu am văzut încă, dar care este menţionat de mulţi critici şi spectatori  care sunt bine informaţi despre cinematografia coreeană. Neavând niciun termen de comparaţie, am (poate) avantajul de a judeca filmul de sine stătător. Ca şi în multe alte filme coreene, aceştia duc un gen binecunoscut (drama unei bogate familii de casă şi relaţia ei cu servitorii din casă), în direcţii neaşteptate pentru spectatori obişnuiţi cu stilurile de cinematografie europene sau americane.

Eun-Yi este o tânără femeie care provine dintr-un mediu sărac, care se angajează într-o casă de oameni atât de bogaţi, încât nicio plăcere pare să nu le fi fost refuzată încă de la naştere. În afară de a fi cameristă, ea este pentru moment şi îngrijitoarea singurului copil al cuplului bogat, din cauză că doamna casei urmează să dea naştere unor gemeni, în curând. Ea se va regăsi după angajare în postura de obiect alternativ al dorinţei stăpânului casei, iar atunci când ea devine gravidă, va fi percepută ca o ameninţare la rutina de lux a vieţii de familie a celor bogaţi. Servitoarea mai în vârstă din casă, soacra şi soţia înselată vor construi un adevărat complot pentru a elimina pericolul. Şansele sale de a se împotrivi cu succes sunt minime.

Camerista

Regizorul Sang-soo Im a avut privilegiul de a construi o casa plină cu visele sale pentru a descrie mediul în care trăiesc bogaţii, care contrastează puternic cu cele câteva imagini realiste din mediul urban modern. Efectele vizuale pe care le-a creat, decorurile şi culorile sunt excelente si fac parte integrantă pentru a construi calitatea acestui film. Mi-a plăcut, de asemenea, şi interpretarea, cu Do-yeon Jeon în rolul principal, ca singurul personaj cu sentimente umane şi nesiguranţă, pentru a contrasta cu fanteziile răsfăţaţilor şi modul rece de a-şi urmări interesele al celorlalte personaje din jurul ei.

Presiunea psihologică amplificată de împrejurări este bine construită şi oferă justificarea necesară pentru această poveste, care începe cu o sinucidere şi se termină cu o alta. Filmul are, de asemenea, un final care este lăsat deschisă pentru comentarii – l-am citit ca o atingere suplimentară a accentului comentariului social din poveste. Regizorul pare să fi învăţat şi să fi integrat unele dintre lecţiile luate de la marii maeştri ai cinematografiei mondiale precum Kubrick sau Bunuel, dar vocea sa este suficient de clară şi originală în acest film, pentru a aştepta mai mult de la el în viitor.

Nota: 8/10

Alex is Lovesick (1986) – Alex Hole Ahavah

De multa vreme nu am mai ras cu atata pofta la o comedie!!!

Si chiar am avut momente cand hohotele si lacrimile m-au impiedicat sa mai vad ecranul .

Umor cat cuprinde, gaguri in avalansa, o coloana sonora uimitoare – pentru ca debuteza empatic cu o minunata melodie binecunoscuta “Magic Moments” (scrisa de Hal Davis si Burt Bacharauch si interpretata de Perry Como) si continua intr-un mod  irezistibil cu cantece care uneori vin sa sublinieze actiunea, iar alteori sunt in cea mai caraghioasa contradictie cu ceea ce se petrece pe ecran. Si nu in cele din urma, cu o paleta de actori daruiti cu mult talent, de la pusti si pana la cei maturi. De altfel, Avi Kushnir nascut in anul 1960 a devenit in timp unul dintre actorii de frunte ai scenei si cinematografiei israeliene.

Momentele magice ale trecerii pustilor catre adolescenta, intr-un univers social aparte, acela al unui Israel aflat in primii anii de dupa Razboiul de Independenta, al unui Israel in care si-au gasit tara evrei de pe tot cuprinsul lumii, in mod special din estul Europei. Momentele magice ale pasilor catre adolescenta, in care se impletesc giumbuslucuri firesti scolaresti, cu primele curiozitati si tentatii caracteristice varstei de 13 ani, cum ar fi nuditatea feminina (si sunt scene de un umor irezistibil in acest sens), primele zvacniri ale iubirii romantice, deziluzii normale, ba chiar si sacrificiul in numele iubirii.

Alex Holeh Ahavah

Personajele sunt extraordinar de bine caracterizate, in functie de extractia lor natala, de la dascalul de scoala de origine rusa, la mama si bunica lui Alex – poloneze specifice “a yiddishe mame” si pana la suculentul vecin Faruk – chiriasul de origine persiana – obsedat de diverse tratamente elucubrante pentru cresterea parului pe capul sau deja considerabil parasit de podoaba capilara. Nici starea sociala si economica a Israelului in acei ani ’50 nu este ocolita si sunt in film scene memorabile privind piata neagra si modalitatile de obtinere peste mana a alimentelor si a altor produse necesare traiului de zi cu zi, actiuni in care exceleaza bataioasa mama a lui Alex. Hm, tare mi-au mi-au amintit aceste secvente de ai nostri fie uitati ani ’80.

Bineinteles, ca si normele religioase iudaice au un loc aparte in film, caci Alex se pregateste pentru Bar-Mitzvah, fiind in pragul varstei de 13 ani si aici avem din nou scene savuroase in care elementul principal este batranul si “obositul” rabin, eroul unor momente de umor antologic.

Alex is Lovesick

Colegul de clasa al lui Alex, Gadi Fishenzon, interpretat de Uri Kabiri (posesorul de altfel al unei surori mai mari si bine facute pe care pustii pun la cale sa o vada goala la dus – si asta in schimbul depunerii in mana lui Gadi a vreo suta de marci postale) este si el un personaj antologic, prin prezenta, actiuni si oh, are o scena dementiala undeva spre finalul filmului, in care reuseste sa para o marioneta trasa de sfori de mana unui papusar invizibil, dansand plin de har pe plaja, noaptea in jurul traditionalului foc de tabara.

Pe Sharon Hacohen, inerpreta Lolei, matusa indepartata venita din Polonia in cautarea barbatului iubit , este o tanara  frumoasa, care ii asalteaza hormonii lui Alex, am revazuta de curand, la Festivalul Filmului Evreiesc, in pelicula “My Father, My Lord”- 2007, in rolul mamei.

Scenaristul si regizorul Boaz Davidson, cunoscut mai apoi pentru aportul sau in pelicule precum The Expandables, Rambo, Drive Angry, Ninja, Leaves of Grass, Solitary Man, Labor Pains si muuuulte altele, a dovedit in aceasta comedie romantica o stiinta si o simtire aparte a sufletului si psihologiei adolescentine si mai ales a stiut sa ne transmita farmecul de neuitat al acestei etape din viata fiecaruia dintre noi.

Undeva pe Internet, am gasit o referire la faptul ca Alex si generatia sa reprezinta soldatii razboaielor urmatoare ale Israelului, din 1967 si urmatoarele din pacate.

Gasiti free download acest film la adresa de aici.

Nota: 8.5/10

Evenimentul nr. 18 – ora 16 – Cinema Studio

Hm, aratati-mi mie o femeie divortata, singura, sarita bine peste cincizeci de ani, care nu doreste si nu spera sa-si gaseasca o pereche alaturi de care sa traiasca si sa imbatraneasca. Unele zac acasa, cu fundul pe camasa, se lamenteaza si asteapta sa le sune “EL” la usa. Altele insa, au initiatiiiiiiiiva!!!

Si nimic nu este mai edificator decat chiar cuvintele lui Nili Tal:

„Sunt o regizoare de film israeliană, divorţată, cu doi copii, cinci nepoţi, un câine şi o pisică. La 60 de ani am decis că nu vreau să îmbătrânesc singură. Mi-am făcut poze provocatoare şi le-am postat pe diferite site-uri matrimoniale. Am primit 1342 de răspunsuri de la bărbaţi între 20 şi 80 de ani. Mi-am achiziţionat o cameră video profesionistă şi am pornit la drum.
În Israel şi în străinătate am cunoscut peste 50 de barbaţi. Am plecat într-o croazieră pentru celibatari pe Riviera Mexicană şi m-am bucurat de fiecare moment. Încă nu mi-am găsit un partener, dar cu cele 250 de ore filmate am produs acest film. Vizionare plăcută.”

Una peste alta, am avut parte de o pelicula savuroasa, mustind de umor si de o viziunea  dulce-amara asupra acestei „probleme”. Pentru ca dupa o scurta prezentare pe un site de specialitate, cuprinzand pasiunea lui Nili pentru jocul de table si pentru Clint Eastwood si necesara fotografie sobra, feed backul a fost egal cu zero. Niciun repondent, niciun amator. Asa ca Nili intoarce foaia si posteaza o fotografie provocatoare, realizand faptul ca nu conteaza ce scrii despre tine, ci cum arati . Drept pentru care 1320 de barbati cu varsta cuprinsa intre 20 si 80 de ani, au dat navala pe e-mail.

Nili Tal

Si pentru ca la intalnirile sale cu „barbatii” acestia, a existat si un martor, camera de filmat, s-a nascut filmul „Bat Shishim Mechapeset Ahava”, adica: „femeie de 60 de ani   cauta dragoste”

Una peste alta, Nili intalneste multi barbati, o galerie ciudata de exemplare masculine, intr-o lume globalizata in cautarea totusi  – mereu – a iubirii. Iubirea – o fictiune? Iubirea – o necesitate? Iubirea – un dat? – Iubirea – un dar? Nevoia de comunicare, nevoia de a prelungi tineretea, nevoia de a uita de batranetea care bate la usa. Oamenii omunica din ce in ce mai mult pe internet, dar sunt tot mai singuri. Femeile sunt mai curajoase, sunt gata sa incerce, sa initieze, sa mearga mai departe, barbatii se retrag, vor la batranete – tinerete, dragoste si sex pana la moarte . Nili si prietena care o insoteste in croaziera pe Riviera Mexicana, nu sunt patetice, nu sunt disperate, nu sunt speriate de batranete, ele inteleg sa isi joace insa cartea pe care o au in mana: sunt inca frumoase si atragatoare, sunt inteligente, sunt implinite profesional, au copii, au nepoti si la urma urmei isi doresc ceva firesc, un om alaturi, un suflet, un partener. Fara a fi o feminista, insa galeria masculilor care musca la anunturi, este deplorabila, o sursa cum spuneam, de rasu’-plansu’! Delicioasa introspectie socio-psihologica! Si in final, o Nili care se cunoaste mai bine pe ea insasi si isi accepta viata, lasand inca un firicel de speranta pentru viitor.

FESTIVALURI:

International Women Film Festival, Israel 2010
Washington Jewish Film Festival 2010
Palm Beach International Film Festival 2010
New York Jewish Film Festival
New Zealand Edge Documentar Film Festival
Krakow Documentar Film Festival

Nota: 9.5/10

Evenimentul nr. 6 – ora 22– Terasa Green Hours

Un film in egala masura tragic si amuzant si care sfarseste prin a cadea la pace cu viata!

Un exemplu al modului in care incompetenta, brat la brat cu indolenta – si mai ales in conjunctura recesiunii economice – duc la prabusirea unei mici firme si la spulberarea unor rutine de viata. Si in acelasi rand, un film despre relatiile interumane, despre afectiune, despre tinerete si despre batranete, despre boala, despre speranta…

Mica firma familiala de asigurari a lui Karol Contes, la care “se fac ca muncesc” si fratele sau Latzi, alaturi de cel mai bun prieten Moshe, se prabuseste. La incheierea anului financiar, bilantul contabil este tragic. Prietenia si afectiunea care ii leaga pe cei trei barbati varstnici, cu radacini in Cehia (de altfel “contes” inseamna ‘functionar” in limba ceha), anii indelungati petrecuti impreuna, glumele si umorul care i-au intovarasit toata viata, nu inseamna nimic in fata incompetentei cu care si-au dus pas cu pas Compania catre colaps. Falimentul bate la usa.Sunt necesare masuri dure. Acest “dolce farniente” trebuie stopat. Astfel incat Regev, fiul lui Karol, isi lasa pentru o vreme munca sa de Director Comercial in TV si se implica intru salvarea Companiei, incearcand sa ii scoata pe cei trei “veterani” din lentoarea gandirii si miscarilor lor. Si ceea ce urmeaza inseamna secvente extrem de amuzante, chiar si atunci cand se suprapun peste probleme grele de sanatate si de existenta. Pentru ca Moshe – un vasnic functionar capabil doar sa marunteasca straifuri de hartie la aparatul de tocat – cu concentrarea si exaltarea unui pusti in fata celei mai excitante nascociri tehnice ale umanitatii , trebuie volens-nolens, pus “pe liber”. Pentru ca boala veche, un cancer in remisie, al lui Karol, pare sa recidiveze. Pentru ca masurile de revigorare si planurile de dezvoltare-diversificare ale lui Regev sunt cu greu intelese si aplicate. Si cu toate acestea, incet-incet, dupa scurgerea trimestrelor, pierderea fatala de 70% din anul precedent scade la doar 40%. Adica – este posibil! Pana la urma concluzia este ca cea mai buna miscare la cei 58 de ani ai lui Karol, este – sa renunte probabil la propria firma si sa se reincoloneze in traditia familiei, aceea de “functionar”.

Regev Contes

Insa, pana la urma, mesajul acestui atat de amuzant si stenic film este “relatia interumana dintre tata-fiu si prietenia dintre protagonisti”. Dupa cum spuneam, sunt scene de un extraordinar umor, generate de dezvalurirea firii celor trei companioni, de relatiile vechi dintre ei, de relatia lor cu noul prieten, MOTANUL, care culmea, face un cancer si suferinta ii este curmata in final. Si cei trei barbati varstnici, alaturi de tanarul Regev, cu motanul invelit intr-o frumoasa paturica si cu o lopata nou nouta, pornesc cu masina spre un loc frumos cu soare si flori, unde il inmormanteaza pe frumosul si iubitorul prieten raposat.

Regev Contes este absolvent al renumitei Academii de Arte “Bezalel” din Ierusalim si s-a specializat in filme publicitare. De altfel, in acest prim documentar de lungmetraj, el chiar introduce o actiune extrem de amuzanta de realizare a unui spot publicitar avandu-l ca protaginist pe tatal sau si crede-ti sunt momente cinematografice irezistibile!

Am avut o reala placere si destindere urmarind aceasta “confesiune” a lui Regev Contes.

FESTIVALURI:

Curator’s Choice – San Francisco Jewish Film Festival, USA, 2010
Best Documentar Award – EcoFilm International Festival, Rhodes, 2010
Student Jewry Award – Kiev International Film Festival, Ukraine, 2010
Mayor of Tel-Aviv -Yaffo Award for a Young & Promising Filmmaker, DocAviv Festival 2009
Wisconsin International Film Festival, USA, 2011
Boston Jewish Film Festival, USA, 2010
Rodos International Film and Visual Arts festival ECOFILMS, Greece, 2010
Toronto Jewish Film Festival, Canada, 2010
The REEL ISRAEL Films & Conversation, Cleveland, USA, 2010
Krakow Int’l Documentar Film Festival, Poland, 2010

Nota: 9/10

Evenimentul nr. 3 20 iunie 2011

„Daca vecinii vostri ar fi urmariti si ar veni la usa voastra implorand ajutor, v-ati risca viata ca sa o salvati pe a lor?”

Iata o intrebare capitala pe care o pune – printre alte mari intrebari si probleme – acest film exemplar!

Zguduitoare fresca a anilor grei ai celui de-al doilea Razboi Mondial, undeva intr-o Polonie cutremurata de atrocitatile nemtilor deopotriva – mai apoi, cu ale rusilor, dar unde „o femeie mandra”, Franciszka Halamajowa din Sokal, si-a riscat viata ei si a copiilor ei, pentru a salva alte 16 suflete. 6000 de evrei numara acest orasel din estul Poloniei, la inceputul razboiului, pentru ca in final sa supravietuiasca numai 30, 15 dintre ei fiind salvati de catre aceasta extraordinara femeie, care si-a castigat recunostinta umanitatii.

De aceea subliniez cat de important a fost si este in continuare faptul ca incepand din 1963, Yad Vashem (Memorialului Victimelor Holocaustului, institutie oficiala a Statului Israel), confera, in numele poporului evreu si a Statului Israel, titlul de „Drepti Intre Popoare” acelor neevrei care si-au riscat viata pentru a salva evrei in perioada Holocaustului. Conceptul de „Drepti Intre Popoare”, creat de legea Yad Vashem, a devenit un simbol international. In ultimii ani la Yad Vashem se lucreaza la editarea unei vaste enciclopedii despre cei care i-au salvat pe evrei si povestile lor. In cinstea fiecaruia dintre acesti oameni si pentru aducerea aminte a faptelor lor s-a plantat si se planteaza in continuare pe o alee in Ierusalim cate un copac.

Si iata ca pe lista „Dreptilor intre popoare” de la Yad Vashem, se afla si Franciszka Halamajowa impreuna cu fiica sa Helena!

Francisca, cu fiica sa Hela

Moshe Maltz, unul dintre „pensionarii” acestui refugiu, situat in podul crescatoriei de porci a familiei Halamajowa, a tinut in timpul celor  de 20 de luni de recluziune, un jurnal amanuntit al vietii si trairilor celor 13 suflete adapostite de prigoana fascista, fara sa stie nimic despre ceilalti 3 evrei din familia Krum ascunsi de aceeasi familie intr-o hruba sapata sub bucatarie. Si cu totii, neavand habar despre tanarul soldat german ascuns si el in podul sopronului!

Filmele sunt zguduitoare cand prezinta normalitatea distrusa, nostalgia vietii unei comunitati multiculturale (ucraineni, polonezi, evrei) cu relatii firesti de cooperare si intrajutorare. Imaginile de arhiva utilizate de producatorii filmului sunt crude si graitoare… raziile din 1941-1942 din Sokal, transportul a 2000 de evrei catre Belzec, ghetoul in care se inghesuiau 6000 de suflete…Insa cuvintele sunt cu mult mai dureroase. Cuvintele care descriu recluziunea intr-un spatiu parcimonios, care nu permitea decat pozitia ghemuita, care nu permitea glasul ridicat, sau plansul, sau rasul si unde frica era o stare permanenta. Unde boala si moartea unei persoane, dincolo de durerea familiei, putea fi o noua amenintare a vietii. Unde curiozitatea vecinilor, sau rautatea vecinilor putea fi o amenintare greu de surmontat.

Judy Maltz, Barbara Bird, Richie Sherman

Eforturile supranormale ale familiei Halamjowa – pentru ai hrani, pentru a-i ingriji, pentru a le asigura minimum nevoilor firesti intru salvarea acestor oameni sunt descrise prin intermediul supravietuitorilor, reuniti peste zeci de ani, pe locul desfasurarii acestei extraordinare povesti. Alaturi de nepoatele Halamajowei – stramutate si ele prin anii 70 in Statele Unite, au venit copiii ascunzatorilor de atunci – azi oameni in varsta, cu familii mari si vieti oranduite in Israel si in State. Familiile Maltz, Kindler si Krum au astazi peste 100 de descendenti in viata!  Aceasta femeie unica, Franciszka Halamajowa (impreuna cu fiica si fiul sau), salvand 15 persoane de la moarte, cu riscul pierderii propriei vieti, a dat dreptul recladirii acestor destine. Dupa 63 de ani, reunirea acestor oameni, alaturi de Judy Maltz, descendenta lui Moshe Maltz una dintre producatoarele filmului si despre a carei pregatire si activitate profesionala puteti citi la http://www.bjff.ro/no4-street-of-our-lady.html, reprezinta opera vietii „femeii inger”, Franciska Halamajowa. Spre sfarsitul vietii, lovita de fuga din Sokal, peste Bug, lovita de un atac cerebral, ea mesteca tutun si continua sa zambeasca bland si misterios, pe o banca in gradina.

O experienta psihologica acest film, pentru oricare dintre noi, deoarece intrebarea: „Daca vecinii vostri ar fi urmariti si ar veni la usa voastra implrand ajutor, v-ati risca viata ca sa o salvati pe a lor?”, ramane….

Festivalurile si premiile se pot urmari la http://www.bjff.ro/no4-street-of-our-lady.html

Foarte interesant-Conversations from Penn State – Judy Maltz:

Urmariti si situl filmului.

Nota: 10/10

Evenimentul nr. 1 – ora 12 – Terasa Green Hours.

Directorul Festivalului, Paul Ghitiu, a adus in fata unui public numeros, venit cu interes si placere la mesele primitoarei terase, trei personalitati ale culturii romanesti: Andrei Oisteanu – antropolog, Alexander Hausvater – regizor si Andrei Finti – actor.

Subiectul dezbaterii, “Mama, vreau sa fiu artist – Despre destinul artistic al evreului din perspectiva istorica, religioasa, educationala”, a fost dezvoltat pe rand de catre fiecare dintre vorbitori si apoi a suscitat discutii, intrebari si raspunsuri.

Pornind de la ideea identitatii si a datoriei supravietuirii prin arta, a functiei creativitatii pentru determinarea disidentei, in teritoriul romanesc circumscris realitatilor din Europa Centrala si de Est, trecand prin evidentierea timpurie a datoriei evreului de a scrie si a citi (modalitate prin care valorile nu se pierd si se dezvolta), vorbind despre ghettou ca teritoriu de efuziune a artelor, a teatrului, subliniind conceptul ca „n-am avut incotro” si incheind cu faptul ca nu este constructiv si nici real abuzul de victimizare al evreului – invitatii si audienta au beneficiat de aproape doua ore de benefica emulatie intelectuala.

Evenimentul nr. 2 – ora 19 – Cinema Studio – Gala de deschidere a Festivalului.

Sala plina, arhiplina, invitati din toate segmentele culturale si politice ale Romaniei, reprezentanti ai diplomatiei, oaspeti din strainatate, supravietuitori ai pogromurilor si ai holocaustului…”Printre prieteni, te cunosti mai bine si pe tine” – cat de frumoasa, reala si adanca este aceasta sintagma!

AG Weinberger – marele (si la propriu si la figurat ) jazz & blues man – a urcat pe scena si a fermecat sala  cu vorbele sale (caci este si un mare vrajitor al cuvintelor), amintind de 28th Stree New York si de valoarea si importanta marilor muzicieni evrei americani – printre care Irving Berlin, George Gershwin si Oscar Hammerstein II. Si interpretand doua piese memorabile, printre care Summertime, din Porgy & Bess (Gershwin).

Dupa speechurile bordului si partenerilor intru concretizarea acestui Festival, comperate de catre Andrei Finti – Master of Ceremony, si dupa cuvintele adresate publicului – prin intermediul unei inregistrari video ale celor doi realizatori – Michael Pertnoy & Michael Kleiman  (USA), s-a proiectat filmul:

THE LAST SURVIVOR – 2010 – SUA – film documentar

Regia: Michael Pertnoy & Michael Kleiman

Distributia: Hedi Fried, Jaqueline Murekatete, Justin Semahoro Kimenyerwa, Adam Bashar.

Ce au in comun cele patru personaje? Hedi Fried – nascuta in Romania la Sighet in anul 1924, Jaqueline Murekatete, nascuta in anul 1984 in Rwanda, Justin Semahoro Kimenyerwa – un tanar nascut in anii 90 in tribul Banyamulenge din Congo si Adam Bashar, nascut in intr-un sat din Darfurul de Nord din Sudan? Fiecare dintre personajele filmului sunt supravietuitoare ale cate unui Holocaust, pentru ca omenirea nu a invatat nimic de-a lungul istoriei! De la Holocaustul celui de-al II-lea Razboi Mondial – Auschwitz – Bergen – Belsen (Hedi Fried), trecand prin genocidul din Rwanda asupra tribului Tutsi si nu numai (Jaqueline)– la distanta de cincizeci de ani, apoi la genocidul asupra tribului Banyamulenge (Justin) si la atrocitatile Darfurului din anii 2000 (Adam) – cei patru mai au inca apasarea sentimentului de vinovatie pentru ca au supravietuit, pentru ca inca isi plang familiile, pentru ca inca nu pot uita trupurile fara viata ale semenilor lor, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut! Ei inca mai vad fantomele trecutului, atunci cand isi cauta linistea si echilibrul prezentului, refugiindu-se in natura si in munca.

Toate aceste personaje au inteles ca  holocausturile, genocidele, masacrele sunt actiuni pregatite din timp in societatile care le-au practicat si le practica. Pregatire care ar fi trebuit si trebuie sa fie observata de catre societatea civila internationala, de fortele politice responsabile si oprita, anihilata. Dar aceasta presupune educatie,,, pentru ca fara educatie, – iata – totul se poate repeta! Si aceste personaje ale filmului – dupa calatoriile fiecaruia catre supravietuire, au ales sa se implice, sa militeze activ, prin invatatura pe care au urmat-o, prin profesiunile pe care si le-au ales, prin diverse organizatii carora s-au alipit, pentru a trezi constiinta civica in scopul de a nu se mai repeta crimele impotriva umanitatii. „Fiecare OM are un loc pe Pamant, fiecare OM are o tara! Diversitatea nu inseamna adversitate!” Democratia este singurul raspuns posibil pana in acest moment, dar ea  se invata, se asuma si se accepta cu greutate!

Hedi Fried

Filmul baleaza de la un personaj la altul, de pe un continent pe altul, de la un zbucium la altul, de la o devenire la alta, cu inserarea unor discutii edificatoare cu cei patru eroi, despre „cum sa-ti traiesti viata dupa holocaust”.

Personajul si personalitatea lui Hedi Fried, care a urcat pe scena Festivalului cu vigoarea intelectuala a unor 87 de ani purtati cu demnitate si intelepciune – este coplesitoare. La fel de uimitoare este si multilingualitatea acestei personalitati de exceptie, care s-a adresat salii intr-o limba romana vie si bogata. Cele doua surori din Sighet, Hedi si Livia au supravietuit ororilor Holocautului hitlerist, si-au reluat viata si studiile, s-au realizat profesional si social si familiile lor, binecuvantate cu copii si numerosi nepoti sunt o puternica negare a abominabilului scop fascist de eradicare a evreilor de pe fata pamantului! Hedi Fried, alaturi de celelalte trei personaje ale filmului sunt expresia vie a sperantei intr-o lume mai curata, mai dreapta!

Cei doi tineri cineasti – Pertnoy si Kleiman, alaturi de intreaga echipa – cu o cinematografie inspirata si plastica datorata lui Kevin Layne si Julien Diaz, reprezinta pentru mine si pentru lumea filmului de azi, o speranta intr-un maine mai bun intru apararea drepturilor omului pe planeta noastra.

Nota: 9.5/10

(partea a II-a a primei zile – va urma)

Trailer si informatii la http://www.thelastsurvivor.com/ si la http://www.bjff.ro/the-last-survivor.html

Naomi (2010) – Hitpartzut X

Filmul poate fi vizionat sambata 24 iunie ora 21.00 la Cinema Scala in cadrul Festivalului de Film Evreiesc (intrarea libera).

Undeva pe internet am gasit o interesanta si aparent imposibila paralela intre acest film si Potiche, intru ideea „nevestei trofeu”! Insa daca il urmarim pe aproape sexagenarul Ilan Ben-Nathan, profesor la Universitatea din Haifa, apreciat si stimat in mediul academic si in societate, putem sa  observam mandria acestuia de a detine o frumoasa si cu muuult mai tanara sotie, motiv de tachinari si de gelozie din partea prietenilor sai.

Dar si motiv de gelozie si de framantari din partea lui Ilan, care incepe sa se confrunte cu din ce in ce mai lungi si mai dese absente din peisaj si reveniri tarzii in caminul conjugal ale lui Naomi.

Naomi

Si unde poate sa-si impartaseasca barbatul indoielile, decat in fata mamei sale, prototipul unei „yiddische mama”, pentru care fiul ei ramane pururea copilul  caruia trebuie sa-i indrume pasii in viata si sa-i controleze traiectoria clipa de clipa, spre a-l ajuta sa-si invinga slabiciunile. Iar slabiciunea maturului barbat de a-si alege o nevasta cu treizeci de ani mai tanara, este asumata de aceasta extraordinara mama. Atunci cand Ilan – ca un veritabil politist – descopera aventura lui Naomi, mama isi sfatuieste fiul: „Sa o faci sa recunoasca? Vezi-ti de treaba, scrie-ti cartea….” Un sfat greu de urmat pentru Ilan si greu de urmat de altfel pentru orice barbat gelos care vrea sa stie intotdeauna amanunte sau sa incerce sa-si indeparteze rivalul. Nefasta hotarare, pentru ca in confruntarea directa cu Oded Safra, tanarul indragostit si hotarat sa-si construiasca un viitor alaturi de Naomi, Ilan  ajunge ca intr-o „Hitparzut” – adica intr-o izbucnire necontrolata, sa il ucida pe rivalul sau. O fapta cruda, neprevazuta si absolut necaracteristica omului si mediului social si profesional din care emana Ilan.

Si din nou – personajul filmului ajunge neputincios si cu capul plecat in fata mamei, in timp ce trupul fara viata al lui Oded se afla in portbagajul masinii sale.

Si din nou, mama – Ketty – gaseste o rezolvare pentru a-si scoate fiul din necaz. O rezolvare amarnica, tragica, dar si mustind de un profund umor negru, pentru in plina noapte, cei doi, mama-fiu, ingroapa cadavrul tanarului in mormantul proaspat al unei batrane cunostinte,  astfel incat „Hansey a gasit in sfarsit un barbat cu care sa se culce”!

Eitan Zur

In contra naturii nu te poti pune insa…Acasa Naomi sufera, nu are nicio veste de la Oded, il cauta, pe de alta parte insa, pe asasinul fara voie il bate gandul sa-si marturiseasca fapta prietenului sau cel mai bun, politistul Anton. Din nou – sfatul intelept al mamei primeaza, pentru ca spune ea, „daca mergi la inchisoare, flori ca ea (Naomi), nu raman fara apa!”

Viata personajelor continua, fiecare insa este macinat de propriile traume. Pe de alta parte si politia investigheaza disparitia lui Oded si cineva de acolo de sus (sau de jos – poate), isi baga coada, astfel incat – cu ocazia unei noi inmormantari in cimitir in apropierea mormantului lui Hansey (unde este cazat si Oded), cineva observa (ce simt de observatie au unii batrani) o mai slaba crestere a ierburilor pe parcela in cauza. Observatie care duce in cele din urma la deschiderea mormantului.

Facem doi pasi mici inapoi in timp pentru a relata faptul ca aventura lui Naomi se dovedeste a fi urmata de o sarcina. Presupunerea noastra, pentru ca atat Ilan, cat si mama sa sunt extrem de mandri si de bucurosi de perspectiva de a fi tata si in speta – bunica! Si Naomi tace si se complace in multumirea generala, ca intr-o plapuma calduta sub care isi va naste si proteja pruncul!

Love Burns

Acest eveniment in familie, coroborat cu descoperirea cadavrului lui Oded in mormantul batranei Hansey, determina ultimul act al sacrificiului matern, demn de rezolvarile tragediilor antice si care permite probabil, reconstructia vietii celorlalte personaje. Desi este greu de presupus cum vor trai cei doi soti, fiecare fiind depozitar al cate unui secret greu de uitat, greu de suportat…poate doar sacrificiul autoimpus de catre octogenara Ketty sa fie coagulantul acestei familii si leacul vindecarii ei.

Filmul acesta mi s-a parut a fi o coborare in adancurile misterelor sufletului omenesc Cat de slab poate fi omul, cat de puternic poate fi, cat poate iubi, cat poate insela, pana unde poate merge dragostea unei mame.

Stilul adaoptat de regizor este unul sobru (fara a ocoli insa – cum spuneam, momentele de umor negru plin de stupoare) si intens dramatic in dezvaluirea caracterelor personajelor prinse in suspansul unor introspectii subtile si dureroase. Si va citez cateva cuvinte ale regizorului Eitan Zur:

“Nu a fost o decizie simplă pentru mine să aleg o poveste de suspans psihologic pentru primul meu film. Totuşi, când am dat de scenariul pentru “An X-Ray Burst”, am fost imediat cucerit atât de intensitatea emoţională a poveştii, cât şi de sarcasmul ce apare pe parcurs. De asemenea m-a fascinat devenirea lui Ilan, personajul model pe care destinul îl aruncă într-o situaţie limită, a cărui viaţă organizată şi liniştită e zguduită din temelii.
Am ales o distribuţie şi un stil cinematografic ce îmi permit să mă concentrez pe personaje. Foarte importante pentru mine sunt chipurile actorilor, mai ales atunci când tac. În asemenea momente am renunţat la orice mişcare de aparat şi la muzica deja scrisă, pentru a lăsa spectatorul să sesizeze cutremurul din interiorul personajelor.”

O distributie subtil aleasa, pornind de la marea actrita Orna Porat – Ketty – cu un registru artistic bogat si o prezenta emblematica pentru personajul pe care l-am numit „a yiddische mama”, continuand cu frumusetea framantata (framantare jucata calm si relaxat) a lui Melanie Peres – Naomi (care mi-a amintit de Gwyneth Paltrow) si ajungand la Yossi Pollak (18 productii israeliene la activ), care a dat o substanta profund umana destinului lui Ilan.

Imaginea lui Shai Goldman este extrem de plastica, mai ales in momentele in care marea si cerul Haifei participa la tensiunea dramatica a actiunii.

Productia a participat la numeroase FESTIVALURI de Film:
Venice Film Festival 2010 ( Critic Weeks )
Haifa Int. Film Festival 2010
Denver Jewish Film Festival ( February 2011 )
East Bay Jewish Film Festival ( March 2011 )
Baltimore Jewish Film Festival ( March 2011 )
Austin Jewish Film Festival ( April 2011 )
Westchester Jewish Film Festival ( April 2011 )

Despre Edna Mazya si romanul sau puteti citi la: http://www.mostlyfiction.com/humor/mazya.htm, impreuna cu un capitol al cartii.

Nota: 7/10