Recenzii filme si carti

Ich bin ein Berliner, de Gabriel Andronache
Editura Herg Benet, Bucuresti, 2011

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Herg Benet.

Personajele cartii lui Gabriel Andronache se impart in doua categorii. O parte dintre ele, inclusiv eroul principal au nume generice, fie reprezentate printr-o simpla initiala kafkiana (eroul principal se numeste D.) sau prin pozitiile lor (Functionar, Sef, Director) in ierarhia Institutiei in care il gasim pe erou angajat la inceputul cartii. Institutia este ea insasi o alegorie a birocratiei eterne, care transcende timpurile si sistemele sociale, dar care pare a-si gasi locul cel mai firesc in Romania post-89. ‘Supunerea prin inutilitate parea a fi politica de spalare a creierelor promovata de catre mai marii institutiei. Orice initiativa era inabusita in fasa. Fiecare idee pusa pe tapet de catre vreun functionar ratacit era analizata de seful sau direct, primind invariabil un raspuns negativ. Maniera de respingere diferea de la caz la caz. Cu cat ideea era mai revolutionara, cu atat functionarul care o emitea era izbit mai puternic de perete de catre plutonul inchizitorial format din cei zece Directori. In schimb, daca propunerea functionarului vadea semne de banalitate, nepunand in pericol stabilitatea aparatului de conducere, acesta era privit cu compasiune, luat usor de mana si evacuat din incapere cu amabilitatea care se manifesta de obicei fata de un individ cu mintile ratcite. Sistemul de cenzura al oricarei inovatii, a oricarei evadari din rutina, era foarte bine pus la punct si daduse rezultate de succes.‘ (pag. 21) Citeste continuarea »

Radacina de bucsau, de O. Nimigean
Editura Polirom, Iasi, 2010

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

O.Nimigean nu intentioneaza sa-si crute cititorii originalului sau roman ‘Radacina de bucsau’. Chiar de la titlu cititorii mai putin avizati (si eu ma aflu printre ei) sunt trimisi la dictionare pentru a afla ce este bucsaul si titlul insusi ramane o enigma chiar si dupa terminarea lecturii. Tema nu este nici ea usoara – ‘Radacina de bucsau’ este o sumare a multora dintre aspectele sordide si derizorii ale realitatii romanesti din ultimele doua decenii. Stilul si limbajul folosit de autor il pun tot timpul la incercare pe cititor, schimbandu-se de la paragraf la paragraf, de la episod la episod. Si totusi, impresia de ansamblu este cea a unei creatii inchegate si a unei viziuni complexe, care evita conventionalismul si nu face niciun fel de rabat unei realitati ostile. Citeste continuarea »

“Degete mici”, de Filip Florian
Editura Polirom, Iaşi, 2010, ediţia a III-a
Prefaţă de Simona Sora

Moto: „Ştie, nu bănuieşte, că râsul poate să existe şi acolo unde s-a cuibărit pentru totdeauna tristeţea.” (Filip Florian)

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Pentru mine, numele lui Filip Florian nu este deloc nou. De când citesc în blogosfera literară recenzii despre cărţi, păreri despre scriitorii români contemporani şi despre noua literatură românească, am auzit de multe ori numele lui, cel mai des în sens pozitiv (asta pentru că nu îmi aduc aminte, dar poate a existat, şi cuvinte mai puţin măgulitoare). Lansarea cărţii sale, Zilele regelui, a fost îndelung discutată, mai ales de persoanele care citiseră deja primele sale cărţi, şi a fost catalogată drept o carte matură a unui scriitor de mare talent. Rontziki spunea atunci: „Lecturarea acestei cărţi a fost una din cele mai plăcute din ultima vreme. Încă de la primele pagini, mi-am spus că dl Filip Florian are un incontestabil talent de povestitor…istoria m-a prins în mreje şi nu-mi venea s-o las din mână şi asta încă înainte ca firul epic să devină din ce în ce mai interesant, înainte să intre în scenă, ca şi scriitor de epistole, personajul meu preferat, motanul Siegfried…” Citeste continuarea »

Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian
in “Opere alese”, vol. 1 Teatru
Editura de Stat pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1956

In Jurnalul sau de creatie la piesa JOCUL DE-A VACANTA, Mihail Sebastian scrie luni 23 martie 1936: “Am inceput sa scriu. (…) Nu stiu ce va iesi. Dar trebuie sa fac experienta. Ca tehnica literara mai ales ma intereseaza. Imi dau seama ca am pus mana pe un subiect de teatru, care nu s-ar preta la nimic altceva – nici roman, nici nuvela. Nu stiam pana acum ce insemneaza a vedea scenic o poveste. E cu totul alt proces de gestatie decat pentru un roman. Si ma ameteste tentatia culiselor, a salii de teatru, a afiselor.”

Adevarul este ca in toata opera sa literara, Sebastian a avut o viziune scenica asupra desfasurarii actiunii, transmitand cititorului reperele necesare pentru ca acesta  sa-si reprezinte imagistic ambianta si personajele construite. Si toata scurta sa viata a militat pentru teatrul romanesc si mai ales “pentru insanatosirea Teatrului National”, cu rolul sau « de a crea o literatura dramatica originala, de a mentine vii operele noastre clasice, de a pastra contactul cu marea literatura universala, de a creste generatii noi de de actori, de a face din prima noastra scena punctul de intalnire al scrsului romanesc cu plastica si muzica romaneasca » (Viata Romaneasca nr. 6/1938). Citeste continuarea »

“Accidentul”, de Mihail Sebastian
Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2009

Moto: „Viaţa începe mereu” (Nora)

Mi-era dor de o lectură uşoară (Rushdie e prea solicitant în această perioadă), aşa că am ales, destul de inspirat, aş putea spune, Accidentul lui Mihail Sebastian, în ediţia de la Adevărul, unde a fost cuplată cu Oraşul cu salcâmi, care a mai beneficiat de o recenzie destul de recentă pe site-ul nostru. De aceea, am ales prima jumătate de carte, care poate fi citită cu uşurinţă într-o după-amiază de iarnă friguroasă, fiind o lectură plăcută, de dragoste, dar care atinge şi modalitatea de transformare a unui suflet uman devastata de o iubire adâncă, dar neimpărtăşită. Citeste continuarea »

De doua mii de ani, de Mihail Sebastian
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
Prefata de Nae Ionescu (in editia originala)

Iata o carte care are un destin unic sau in orice caz foarte rar in posteritate si anume faptul ca prefata sa este mult mai citita si mai comentata decat cartea insasi. Incercand sa schimb ceva in acest dezechilibru nefiresc am hotarit sa fac un exercitiu mental si sa-mi imaginez cum ar fi aratat aceasta carte si care ar fi fost impactul ei daca nu ar fi existat faimoasa prefata a lui Nae Ionescu. Am citit deci romanul, am ignorat prefata si scriu acum doar despre textul lui Sebastian.

Am spus ‘romanul’ dar ar fi de discutat si aici carui gen ii apartine exact ‘De doua mii de ani …’. Multe romane sunt scrise in stil sau structura de jurnal, dar in acest caz este vorba despre mult mai mult de atat. Biografia eroului principal cuprinde atatea date auto-biografice, evenimentele politice si fundalul social sunt descrise cu o asemenea veridicitate incat romanul pare in multe dintre sectiunile sale a fi mai mult jurnal. Este oarecum in oglinda cu adevaratul ‘Jurnal’ al lui Mihail Sebastian, caci daca ‘De doua mii de ani …’ este un roman cu structura si multe pagini de jurnal autentic, ‘Jurnalul’ apartine genului memorialistic, dar multe dintre paginile sale au o incarcatura literara de domeniul mai degraba al fictiunii. As mai face o observatie care pe mine m-a tulburat – pe scara timpului ‘Jurnalul’ incepe acolo unde se termina romanul. Sa-l fi scris Sebastian cel putin la inceput cu intentia de a continua sub o forma sau alta romanul si a-i da o alta turnura sau rescriere, si apoi razboiul si moartea sa fi curmat aceste planuri? Nu vom sti niciodata. Citeste continuarea »

Fata din Nazaret, de Petru Popescu
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010
Traducere de Mihnea Gafiţa

Ametitoare este cariera de scriitor a lui Petru Popescu, cariera intinsa deja in timp peste mai bine de patru decenii. Dupa ce debutase ca poet, isi face nume de romancier de mare succes la critica si public intre anii 1969 si 1974, anul in care paraseste Romania profitand de o invitatie la o universitate americana pentru a schimba destinul dar si limba de scriitor. Apucase sa publice cinci romane dintre care ‘Prins’ si ‘Dulce ca mierea e glontul patriei’ sunt dintre cele mai bune romane romanesti ale celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Schimbarea de profil a scriitorului ajuns in America pare a fi o completa renastere nu numai intr-o limba noua dar si in genuri pe care Petru Popescu le asimileaza cu aviditate si le schimba cu o frecventa neobisnuita la alti scriitori. Scenarii cinematografice, carti despre vampiri, carti despre Holocaust si memorii personale si de familie sunt genuri pe care le incearca succesiv. In niciunul dintre ele nu a avut un succes fulminant, in niciunul nu a esuat total. Citeste continuarea »

“Medgidia, oraşul de apoi”, de Cristian Teodorescu
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Lectura cartii lui Cristian Teodorescu ‘Medgidia, orasul de apoi’ mi-a adus imediat in minte ‘Cartea soaptelor’ a lui Varujan Vosganian. Cele doua carti aparute in ultimul an au multe elemente comune. Ambele sunt intitulate ‘romane’, dar structurile lor epice sunt fiecare in felul ei diferite de cea a romanului clasic, si se aproprie mai mult de un mozaic social si istoric cu o puternica nuanta autobiografica. Ambele carti isi plaseaza actiunea (cartea lui Teodorescu exclusiv, cea a lui Vosganian  in parte) in epoca istorica a tranzitiei din anii 40-50 de la dictatura dreptei nationaliste spre dictatura stalinista cu specific romanesc instaurata dupa 23 august 1944. In ambele carti apar ca personaje principale la dimensiuni aproape mitologice figurile bunicilor autorilor,  si in ambele carti unul dintre orasele in care nu se intampla nimic ale Romaniei devine un univers in care se intampla totul, o combinatie intre un microcosmos etnic si tipologic reprezentativ pentru intreaga Romanie si un spatiu nostalgic si formativ, in care fiecare autor in parte se maturizeaza sascultand povestile batranilor si isi construieste romanul mai tarziu punand pe hartie tragediile si comediile mai mici si mai mari ale istoriei. Citeste continuarea »

“Medgidia, oraşul de apoi”, de Cristian Teodorescu
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009

Fiecare dintre noi avem un loc de suflet, unde dorim mereu să ne întoarcem din punct de vedere fizic, dar în care se îmulţesc amintirile noastre povestite, unde am trăit întâmplări memorabile şi unde poate ne-am îndrăgostit, dacă nu de o persoană, măcar de nişte fapte şi peisaje. Poate fi Medgidia un astfel de loc? Pentru noi, cei din afară, Medgidia este doar o localitate, ale cărei urme le vedem doar pe indicatoarele rutiere aflate în drum spre mare, un oraş despre care sincer nu ştim nimic sau aproape nimic şi probabil la fel de necunoscut ca oraşele noastre de suflet. Citeste continuarea »

“Viaţa începe vineri”, de Ioana Pârvulescu
Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2009

Poti cumpăra cartea acum, de pe Tamada.ro.

Aflat la a doua experienţă cu Ioana Pârvulescu, m-am regăsit şi cu acest roman într-o atmosferă romanţată a Bucureştilor sfârşitului de secol al XIX-lea. Precedenta întâlnire mi-a fost prilejuită de un audio-book, intitulat „În intimitatea secolului al XIX-lea”, pe care l-am ascultat de două ori şi unde am cunoscut o Românie frumoasă, fapte şi evenimente din perioada Regalităţii, personaje reale, cu un accent binemeritat asupra lui Carol I. Era totuşi o carte („vorbită”, în cazul meu) cu o preponderenţă documentară.

„Viaţa începe vineri” continuă să păstreze locul de desfăşurare, timpul şi atmosfera unei epoci care este considerată printre cele mai frumoase din istoria ţării noastre: un timp al balurilor fastuoase, al franţuzisemelor şi costumelor de la Paris, al iubirilor din trăsuri sau de pe aleile Cişmigiului, al ziarelor Universul, Adevărul sau L’Independence Roumaine, al duelurilor dintre personalităţile ofensate sau ofuscate, ale începuturilor medicinii sau tehnicilor poliţieneşti moderne. Citeste continuarea »