Divortul Perfect (A Perfect Divorce), de Francesca Clementis
Editura Polirom, Iasi, 2007, Colectia CHIC
Traducere din limba engleza si note de Ioana Miruna Voiculescu

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro

Conform citatului din Sunday Mirror “Divortul perfect este o descriere pe cat de realista, pe atat de amuzanta a relatiilor amoroase si a complicatiilor ce decurg din ele” si al citatului din Sunday Post “O carte amuzanta si spirituala, care ne demonstreaza ca nu toate povestile de dragoste se termina cu si au trait fericiti pana la adanci batraneti…”, romanul Francescai Clementis face o analiza complexa si plina de umor a prieteniei, a dragostei, a casatoriei, a relatiilor de familie, a relatiilor sociale, a relatiilor profesionale, a loialitatii si tradarii in cadrul acestor relatii, a cautarilor de cunoastere si implinire personala.

Autoarea este absolventa a Facultatii de Filozofie a Universitatii din Sussex si a profesat timp de 10 ani in domeniul publicitatii, inainte de a se dedica in totalitate scrisului. Astfel ca – prin formatia universitara si prin experienta de munca si de viata, are toate instrumentele necesare pentru a construi intr-un ritm alert, intriga complicata a unui roman care are in centrul sau, ca erou principal, cuplul englez, urmarit de la 18 ani – varsta adolescentei (reprezentat de Jenny si Mark, de Lisa si Kieran, de Tally si Phil) si pana la senectute (reprezentat de Lynn si Harry) si pentru a ne pune in fata problematica inchegarii si responsabilitatii vietii de familie, cu toate starile posibile, inclusiv aceea a inevitabilitatii rupturilor, despartirilor si finalmente – a divortului.

Romanul nu este o capodopera a literaturii mondiale contemporane, nici macar a literaturii engleze si nici macar a categoriei de liteartura denumita ChicLit, insa e scris cu talent, cu un echilibru bun intre aspectele cotidiene grele ale vietii eroilor si umorul debordant care le salveaza sufletele si existentele.

Coperta editiei americane

Umorul si nuantele de satira sunt acelea care salveaza si situatiile mai greu de acceptat pentru gustul meu, in care sunt aruncati eroii romanului. Pentru ca mi-as fi dorit ca personajul principal, Jennifer sa fie ceva mai inteligenta, mai implicata in propria viata, sa nu se multumeasca – precum un cocon – intr-un culcus caldut minim solicitant mental – sa-si fi copt cei 38 de ani – si chiar atunci cand buboiul mare al casniciei ei se sparge si duce spre solutia chirugicala radicala – divortul, sa-si fi reconsiderat just prioritatile, sa se maturizeze.

Insa Jenny este o persoana care in fond nu si-a trait tineretea, nu a experimentat si de aceea isi reconsidera proritatile in felul ei, pragmatic si total lipsit de maturitate, forta si imaginatie. Dupa cutremurul iscat de problema divortului in viata ei si a cuplurilor si persoanelor prietene din jur, dupa ce reuseste sa adune un minim de informatii coerente despre sine si posibilitatile ce i se deschid in fata, eroina revine in adapostul caldut al unei casnicii comode si nesolicitante, reintorcandu-se la ideea de la care izbucnise criza conjugala – si anume aceea a perpetuarii speciei – dorinta de a-si implini casnicia cu un copil.

Si in final, ideea de a tine in functiune hardughia casatoriei, ca suprema implinire sociala si umana a ei. Un final dulce-amar, un roman care se citeste cu placere si care este – repet – salvat de umorul debordant si de empatia cu care se apropie autoarea de tipologii umane atat de caracteristice vremurilor noastre si de care, cu siguranta – si noi am avut ocazia sa ne ciocnim de multe ori.

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro

“Marea dragoste”, de Sarah Dunn
Editura Quality Books, Bucureşti, 2007
Traducere din limba engleză de Anca-Cristina Ilie

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro

Nu o sa auziţi prea multe despre Sarah Dunn, nici nu este cazul, deoarece „Big Love” (Marea Dragoste) este abia primul său roman, iar în prezent a apărut cel de-al doilea. Se pare însă că succesul său a fost aproape instantaneu, mai ales în rândul iubitorilor (sau iubitoarelor, cu precădere) de literatură chic lit. Şi vestea bună atât pentru autoare, cât şi pentru fanii ei este că romanul „Marea dragoste” va fi ecranizat în curând, pentru un preţ de „numai” un milion de dolari.

Născută în Phoenix, Arizona, în anul 1969, absolventă a Universităţii Pennsylvania-secţia de engleză, a lucrat atât în televiziune, cât şi în presă, pe care le-a părăsit în favoarea scrisului. Iar cu „Big Love” a dat lovitura, cartea a fost tradusă în 23 de limbi, iar în 2009 a publicat cel de-al doilea – „Secrets to Happiness”.

            Din păcate, nu este decât o altă carte de vacantă, chiar mai slabă decât precedenta chic lit citită, dar de producţie românească, respectiv cea scrisă de Catia Maxim. Nu este decât o îmbrăcătură de relaţii, sentimente, chiar sexualitate înăbuşită, transpusă în paginile unei cărţi, care putea fi (şi va fi, se pare) mult mai bine un scenariu al unei comedii romantice de sezon.

Cum altfel pot privi o carte al cărui subiect, deşi se învârte în jurul unei femei care îşi doreşte prietenul înapoi, dar nu se renunţa la a se culca cu şeful său între două relaţii cu aceeaşi persoană, porneşte de la un borcan cu muştar, „cumpărat cu mare greutate”. Tom, prietenul lui Alison, pleacă înaintea unei petreceri să cumpere borcanul buclucaş şi revine cu el după mai multe săptămâni. Iar cartea este construită în interiorul acestor săptămâni, urmărind gândurile, acţiunile, sentimentele, felul de a-şi reveni, de a se răzbuna, de a căuta scăparea, toate aparţinând părăsitei Alison.

Pentru Sarah Dunn, este clar că este un debut bun şi de succes în lumea literară pe care şi-o doreşte şi în genul de literatură pe care vrea să îl promoveze şi să îl continue. Pentru cititorul avizat însă, este o carte ce se poate ocoli cu uşurinţă, iar dacă nu doreşte aceasta, care poate fi citită într-o după-amiază de plictiseală.

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro.

“Ghici pe cine iubesc eu?”, de Catia Maxim
Editura Semne, Bucureşti, 2009

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro

M-am apucat de cartea Catiei Maxim cu speranţa ca voi descoperi un scriitor român de calitate, cu o altfel de literatură decât cea uşoară la care mă aşteptam din titlu. Nu auzisem de autoare, îmi era complet necunoscută şi am purces la descoperirea ei, trecând peste puţine amănunte de pe copertă, scrise de doi specialişti în comunicare, la fel de necunoscuţi, cel puţin pentru mine.

Treptat, am descoperit că doamna Catia Maxim îşi întreţine aproape zilnic un blog personal, lucru lăudabil, ba chiar există şi un site profesionist cu numele său (cam colorat, e drept). Lucruri importante în zilele noastre şi de aşteptat de la specialiştii în comunicare de care s-a inconjurat.

Este autoarea a trei cărţi publicate la interval de un an, începând cu 2007. Prima dintre acestea este romanul „Încă un pas”, continuând cu volumul de povestiri scurte „Clipe salvate”, iar cea de-a treia este „Ghici pe cine iubesc eu?”, roman ce îl continuă pe primul şi despre care vreau sa vă spun câteva cuvinte.

În primul rând, nu îmi plac experimentele şi nu agreez literatura care doreşte prin stilistică, procedee literare să uimească şi să mă ducă spre tărâmuri prea noi sau neconvenţionale. Din acest punct de vedere, Catia Maxim nu doreşte să surprindă, ci porneşte cu drag spre istorisirea unei poveşti de viaţă, de dragoste, fără inflorituri inutile sau paşi întortocheaţi.

Catia Maxim

În al doilea rând, nici aspiraţia spre literatură adevărată nu există. Se vede că există o tendinţă în media românească în vederea dezvoltării unei literaturi de succes, care succes nu implică scrierea unei capodopere sau mari premii literare, ci doar câştigarea unei stări materiale pe baza cărţii redactate, nu scrise. Acest lucru este vizibil numai prin apropierea de marile lovituri editoriale ale ultimilor ani: pe de o parte, dive, vedete, care îşi publică gândurile sau sfaturile, cu mare succes la public, pe de altă parte, oameni de calitate sau de cultură autentică, constrânşi de împrejurări îşi publică jurnalele sau exemplele personale, cu mult înainte ca acestea „să se învechească”, în sensul bun al expresiei.

De aceea, nici Catia Maxim nu reuşeşte să facă literatură de calitate, romanul fiind mai mult o lectură uşoară, fără pretenţii absurde. Se citeşte fără probleme, incursiunile în viaţa personajelor se petrec cu uşurinţă, iar cititorul este treptat atras în triunghiul amoros din carte, deşi, sincer, ne aflăm tot timpul în mintea personajului principal masculin.

Viaţa celor trei personaje surprinde mai mult decât felul în care ele sunt descrise. Şi asta pentru că ne este greu să acceptăm cel puţin două lucruri: modalitatea de acceptare a adulterului de către soţia Smara, destinsă şi fără împotriviri, văzându-şi de propria viaţă şi de proprii săi prieteni, lăsând să treacă pe lângă orice oportunitate de a pleca din căsnicia ce nu îi mai aduce nicio satisfacţie, dimpotrivă.

Pe de altă parte, felul în care Adrian, soţul adulterin ce iubeşte două femei în acelaşi timp, pe fiecare pentru alt motiv, îşi părăseşte orice ordine lumească şi fuge în munţi, pentru a se odihni şi cugeta, alături de călugări, la ceea ce are de făcut în continuare. O evadare din cotidian de care, să recunoaştem, nimeni sau aproape nimeni nu mai este în stare, deşi cu toţi am dori-o.

În sfârşit, marea hibă a cărţii, pe lângă cele câteva enunţate anterior, este aceea că nu are nici final, nici finalitate, autoarea părând că lasă acest lucru deliberat pentru a exista o continuare sau încă o continuare, romanul de faţă reluând povestea primei carţi a scriitoarei. Întoarcerea de pe munte speram să determine o schimbare în atitudinea eroului, să îl facă să ia o hotarâre care se îl ducă spre unul din drumurile posibile, lucru care nu se întâmplă.

Pentru cei care doresc însă să se relaxeze, este un roman care poate induce această stare, un chic lit românesc la început de drum.

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro.

“Jurnalul unei dadace” (The Nanny Diaries), de Emma McLaughlin si Nicola Kraus
Editura Polirom, Iasi, 2007
Traducere de Alina Popescu

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro

Emma McLaughlin si Nicola Kraus s-au intalnit la New York University’s Gallatin School of Individualized Study si sunt amandoua absolvente cu specializare in Arte si Educatie. Activitatea lor profesionala s-a desfasurat in domeniul artelor (Kraus) si al consultantei in sectorul privat si public (McLaughlin).

Newsweek a declarat ca romanul lor The Nanny Diaries – este un “fenomen” ! Si fiti atenti! Exista continuarea, “Nanny Returns”!!! Haideti sa vedem si noi ce este cu acest “fenomen”!

In adolescenta si pe parcursul studiilor, amandoua autoare au lucrat ca dadace, astfel ca au ajuns sa cunoasca in detaliile cele mai intime aceasta activitate si mediul in care se desfasoara, ceeace le face sa ii construiasca eroinei lor, Annie Braddock un parcurs bogat, plin de experiente care de care mai complicate si mai stresante, dar invaluite intr-o acida satira la adresa societatii si a moravurilor acesteia.

Si ideea de baza – de fapt aceea pe care imi intemeiez si eu existenta de zi cu zi este aceea ca centrul de rezistenta psihica al omului este SIMTUL UMORULUI, fara de care viata ne-ar atarna ca o ghiulea agatata de picior.

Nan Braddock, Nanny a noastra, este in ultimul an de studii, in pragul sustinerii absolventei, face parte dintr-o familie obisnuita muncitoare si iubitoare din middle class american, care i-a transmis o educatie normala si plina de bun simt, locuieste intr-o minuscula garsoniera impreuna cu o tanara stewardesa (din pacate uneori si cu iubitul sforaitor al acesteia) si trebuie sa lucreze pentru a se autosustine financiar. Si alege sa munceasca in domeniul studiilor sale – educatia si formarea copilului.

Prologul romanului este un deliciu, pentru ca prin cuvintele lui Nan facem cunostinta cu o atenta, fina si plina de umor analiza sociala a mediului in care isi desfasoara munca si unde, asa cum spunea ea “dar, daca-ti faci treaba bine, poti sa fi sigura ca ajungi somera”. In familiile bogate, care locuiesc in uriase apartamente in care camera copilului se afla foarte departe pozitionata de cea a parintilor si asa dupa cum ne spune Nanny “De fapt, daca ar mai exista un etaj, camera copilului s-ar afla cu siguranta acolo. Imi vine in minte imaginea unui biet copilas de trei ani, abia trezit dintr-un cosmar, care trebuie sa se echipeze cu o cascheta de explorator si o lanterna pentru a porni in cautarea parintilor, inarmat cu o busola si cu hotararea sa de neclintit.” In familiile bogate in care copilul este un accesoriu de lux, pe care rareori trebuie sa il atingi, dar cu care trebuie sa te etalezi in societate, la iesirile mondene, pe care il poti uita stingher in bucataria inoxata si nichelata mancandu-si alimentele organice, dar alaturi de care nu vei simti niciodata magia copilariei. Si angajata in astfel de familii, Nanny exclama: “Unde e copilul din aceasta casa? Unde e femeia din aceasta mama?”.

Emma McLaughlin si Nicola Kraus

Dar Nan iubeste copii, se apropie de ei si isi croieste impreuna cu acestia un univers comun, iar Grayer X, micutul de 4 ani ai familiei X din Upper East Side (doamna X o superficiala etalandu-si pantofii de la Prada in diverse activitati mondene si domnul X – bancher – total desprins de nevasta si copil), devine noul obiect al muncii pentru eroina romanului.

Acum este momentul ca Nan sa ne impartaseasca din experienta ei de munca si ne face urmatoarea confidenta: “In principal, exista trei feluri de slujbe de dadaca. Tipul A: asigura putin “timp-in-doi”, cateva seri pe saptamana, oamenilor care muncesc in timpul zilei si sunt parinti mai mult noaptea. Tipul B: ofera cateva dupa-amiezi pe saptamana, acorda o “pauza-de-sanatate-mintala” femeilor care sunt mame cu norma intreaga. Tipul C: face parte dintr-un colectiv care se ingrijeste ca o femeie care nici nu munceste, nici nu se ocupa de copil sa aiba “timp-pentru-sine” 24 de ore din 24. Iar felul in care aceasta isi petrece zilele ramane pe veci un mister”.

Trebuie spus ca aceasta ultima experienta a lui Nan, relatata in roman, se refera la tipul C!

Doamna X – ca de altfel toate amicele si cunostintele ei din high class – are o constructie pe cat de elaborata – pe atat de stramba, in ceea ce priveste viata si activitatea de zi cu zi a unui micut de patru ani: ore de muzica, lectii de inot, ore de educatie fizica, lectii de karate, ore de franceza, lectii de pian, activitati coparticipative mama-copil (bineinteles nu cu mama, ci cu dadaca), intalniri de joaca, terapie ayurvedica, terapie fizica, vizite la Muzeul Frick, Muzeul Metropolitan, Muzeul Guggenheim, Biblioteca Morgan, Consulatul Suediei, Insitutul Culinar Francez, Bursa din New York – sectiunea unde se desfasoara tranzactiile, Centrul de Film Angelika (de preferat la serialul despre Expresionistii germani). Repet, micutul are patru ani. Cu spiritul sau deschis, cu inima plina de caldura, cu talent si cu rabdare, Nanny creaza intre ea si Grayer X, Grover – cum convin intre ei asupra unui nume secret si simpatic – o stare de empatie relaxata. Dragostea, ingrijirile si prezenta ei devin repere stabile in viata copilului, care nu este luat in brate si alintat mai deloc de mama sa, care rareori are parte de cate o convorbire telefonica cu aceasta, iar ideea de tata in familie este reprezentata prin niste surogate hilare: cartea acestuia de vizita pe care Grayer o poarta atarnata la incheietura, sau una dintre cravatele acestuia, pe care Grayer si-o atarna ca accesoriu la pijama.

Sarbatorile iernii, oricare ar fi ele: Halloween sau Craciunul sau Ziua Indragostitilor – in aceste echipe de parinti bogati – nu se petrec acasa, in familie. Sarbatorile devin pretext de alergaturi febrile dupa cumparaturi in magazine de lux, de petreceri opulente la locurile de munca- in banci, in corporatii, in restaurante si baruri, de excursii mondene la Aspen sau altundeva – iar copiii, aceste accesorii necesare dar, ah – atat de incomode – devin bagajul lasat complet in grija dadacelor. Dar Grayer, datorita lui Nanny, are parte de caldura si dragostea adevarata a unui camin, caci in apartamentul bunicii acesteia, este introdus in magia sarbatorilor: mananca dulciuri dupa pofta inimii, asculta si canta colinde, impodobeste simplu si cu drag un brad de Craciun. Iar Nan, in mijlocul acestei atmosfere, ne spune din prea plinul inimii ei tinere: “iar eu mai adaug un dram de iubire pe care i-o port lui Buni”.

Coperta editiei engleze

Solicitarile doamnei X devin din ce in ce mai impovaratoare pentru Nan. Programul prelungit de lucru – chiar cu riscul pierderii orelor de curs sau al examenelor, obligatii suplimentare privind prepararea mancarii sau goana dupa cumparaturi, momentele de criza in care pustiul se imbolnaveste si mama sa lipseste intreaga noapte de acasa – toate dovedesc din partea angajatoarei, o totala lipsa de respect pentru dadaca, o totala incapacitate si disponibilitate a doamnei X de a fi mama. Amuzante in acest sens sunt cuvintele lui Nan: “Suna telefonul, dar las robotul sa preia apelul. E … doamna X, care suna sa se intereseze daca mai am veun strop de sange in mine pe care nu l-a supt inca…”.

De fapt acesti parinti – familia X, sunt niste monstri, la fel ca si multi alti parinti pe care Nanny ii cunoaste la intalnirile de joaca. Domnul X are o amanta cu care isi inseala sotia chiar si in apartamentul comun si este previzibil ca fara vigilenta si inventivitate, Doamna X este pe cale sa isi piarda atat barbatul, cat si starea financiara si pozitia in societate, asa cum de altfel au patit alte cateva cunostinte de-ale ei, care traverseaza paginile romanului. Insa doamna X este versata si vicleana. Ea insasi l-a castigat pe domnul X, strecurandu-se in patul acestuia, in timpul unui mariaj anterior, asa incat campul de bataie ii este cunoscut, iar tactica si strategiile de lupta o absorb cu totul, o indeparteaza total de copil, de nevoile lui, de viata lui.

Si aici autoarele romanului fac o critica plina de umor a celulei familiare: una dintre intalnirile de joaca ale lui Grayer are loc intr-o familie in curs de divort unde teritoriul casnic valorand in jur de douazeci de milioane de dolari este impartit intre parinti prin delimitare cu fasii late de banda izolanta, la alta intalnire de joaca, Nanny si Grayer nimeresc la o familie in care mama este drogata in ultimul hal, circula pe jumatate goala si organizeaza o batalie nebuna cu glazura pentru prajituri, o fetita venita in casa lui Grayer pentru a se juca cu el, declara ca ea are o familie cu doi tatici, iar in finalul crizei conjugale din familia X, doamna X anunta plina de satisfactie o noua sarcina si aparitia unui nou copil in viitor, probabil doar in calitate de moneda de schimb si chezasie a indesctructibilitatii familiei.

Autoarele ii construiesc lui Nan un portret plin de lumina si de caldura unui tinere dornice sa se faca utila, sa munceasca, sa iubeasca, dar sa si fie respectata pentru pregatirea ei, pentru devotamentul ei si pentru calitatea ei de om. Ironie, desigur, caci respectul este un cuvant si mai ales un sentiment, total necunoscut atat doamnei X cat si haitei ei de asa zisi prieteni cu care se inconjoara in activitati mondene. Acesti parveniti emblematici ai unei societati consumeriste si pervertite nu au in primul rand un seflrespect, necum sa isi respecte semenii, chiar daca acestia masoara 80 de centimetri sau undeva spre 180 cm. In egoismul lor profund, aceste excrescente humanoide respecta banul, luxul, confortul, puterea, iar aceia care nu dispun fara limite de ele, sunt redusi la pozitia de sclavi in serviciu neconditionat.

Iar copiii acestor familii sunt complet lasati in grija dadacelor, aceste fiinte gata sa isi sacrifice in fiecare moment timpul si viata personala, in slujba bietelor sufletele in cautare de intelegere, alint, mangaiere si repere stabile.

Iata un pasaj extraordinar de bine conturat de autoare, care exemplifica drumurile paralele pe care evolueaza parintii si copiii in familiile reunite la un moment dat intr-o seara de vacanta in Nantucket, intr-un restaurant celebru, cand cei maturi, hotarasc sa-i scoata din local pe cei mici, pentru a nu fi deranjati in timpul cinei:

“Il asez …pe Grayer.., ii tai carnea de pui si iau o furculita plina cu piure de cartofi.

- Ei bine, atunci, Nanny, de ce nu-i duci pe copii afara pana terminam? ma intreaba ea (doamna X) dulce.

Si astfel, imi petrec restul timpului intr-un vant umed, dandu-i lui Gryer sa manance pui cu nisip, luat dintr-o farfurie de polistiren. Curand ni se alatura si Andrew, urmat apoi de alti trei copii. Jucam Cap, Umeri, Genunchi si Picioare. Jucam Mama, Imi Dai voie si Semaforul. Dar mai mult de atat nu poti face cu cinci copii intr-o parcare intunecoasa, inainte sa-ti doresti sa-i vinzi”.

Autoarele, in timpul lansarii cartii

Servitutea lui Nan in viata familiei X se incheie. Nu pentru ca ea si-ar abandona munca si atasamentul pentru copil, ci pentru ca doamna X simte ca si-a dezvaluit prea mult din gaunosenia ei existentiala si stie ca banul si pueterea ii vor asigura in viitor sclavia altor dadace. In final, Nan incearca sa-si exprime toate sentimentele retinute atata vreme, incearca sa le deschida celor doi soti ochii sufletului si ai mintii asupra responsabilitatii ca parinti, asupra micutului Grayer, care “nu este un accesoriu comandat dintr-un catalog” si care merita sa fie iubit.

Camera ascunsa cu care doamna X o urmarea de ceva vreme pe Nan, este martora cuvintelor de ramas bun ale dadacei: “Deci, aveam de gand sa plec. Dar nu pot. Pur si simplu, nu pot. Grayer va iubeste. Am fost martora iubirii pe care v-o poarta. Lui nu-i pasa ce haine purtati sau ce i-ati mai cumparat in ultima vreme. El doar va vrea aici, cu el. Vrea sa-l doriti in preajma. Si nu v-a mai rams mult timp. Nu va va mai iubi neconditionat multa vreme. Iar curand, nu va va mai iubi deloc. Asa ca, singurul mod in care va pot fi de folos in noaptea asta ar fi sa va trezesc dorinta de-al cunoaste. E un omulet fantastic – e amuzant si istet, e o bucurie sa fii in preajma lui. L-am iubit si l-am pretuit foarte mult. Si as vrea sa faceti si voi asta. Amandoi, pentru ca, ei bine, pentru ca e de nepretuit….Si daca altceva nu, atunci macar ne datorati, mie si altora pe care i-ati fraierit, un dram nenorocit de respect!”

Inca o caracteristica a acestui roman, ca de altfel si a altora din seria Chic Lit, este prezenta Urbanului in derularea actiunii. Prin urban inteleg Orasul (aici, in speta este vorba despre New York), cu cartierele sale, magazinele si restaurantele de marca. O alta prezenta vie este Contemporaneitatea, prin care inteleg prezenta in timp real in actiune a Mediei, respectiv emisiunile de TV cu protagonistii lor sau presa, sau autorii cunoscuti ai momentului, intr-un cuvant contectivitatea la prezentul real si viu!

Da, dupa parerea mea, romanul este fantastic! Viata adevarata – si cu bune si cu rele – tipologii umane caracteristice unei societati de consum superficiale, disecata si analizata cu fin simt critic, dar si cu umor de calitate. Umor care reprezinta, asa cum am mai spus, centrul de rezistenta psihica al omului!

Puteti cumpara cartea acum de pe site-ul CartePremium.ro.