Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Trei săptămâni în Himalaya, de Marius Chivu

Articol publicat de Jovi pe 12 Aprilie 2017
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (4 votes cast)

”Trei săptămâni în Himalaya”, de Marius Chivu

Editura Humanitas, Ediția a II-a, București, 2016

Moto: ”Dacă respingi mâncarea, ignori obiceiurile, te temi de religie și eviți localnicii, mai bine rămâi acasă” (James Michener, pag. 253)

Trei săptămâni în Anzi”, cartea pe care Marius Chivu a publicat-o în 2016, m-a entuzismat și una dintre dorințele mele în următoarea perioadă a fost să îi caut și volumul prin care ”a debutat” în domeniul cărților de călătorie, respectiv ”Trei săptămâni în Himalaya”. Prietenii noștri de la Cartepedia.ro aveau la ofertă ediția a II-a a cărții (prima ediție fiind publicată în 2012) și pot spune, după ce am citit-o, că este la fel de savuroasă și de incitantă, fiind reconstituită la o scară mică o lume exotică, total diferită de cea a noastră, cea a Nepalului.

Marius Chivu decide, la un moment dat, împreună cu prietenul său, Cătălin, să ajungă în Himalaya, chiar dacă pregătirea sa în domeniul alpinismului este inexistentă, iar ultima ascensiune, undeva pe la vârful Omu, avusese loc cu mulți ani în urmă. Nu își aleg însă urcușul pe un optmiar sau pe un alt vârf destul de greu accesibil, ci un trekking de trei săptămâni, timp în care vor traversa Thorung La, cel mai înalt pas din lume, aflat la puțin peste 5.400 de metri altitudine. De asemenea, spre deosebire de călătoria ulterioară din Anzi, apelează la serviciile unei agenții de turism, care le va oferi ajutor într-o încercare atât de grea și de definitorie.

Ajunși în Nepal, descoperă o capitală, Kathmandu, complet amestecată, plină de reclame și fără reguli de circulație, plină de gunoaie și de produse care pot fi negociate, iar surpriza cea mai mare este că, din grupul inițial programat de cinci persoane, vor fi doar ei doi, însoțiți de doi porteri-șerpași-ghizi, Rishi și Rajeev (nici vorbă despre bucătarul și medicul promiși la început). Dar așa călătoria va fi mai frumoasă și singurele griji (căci nu este deloc o țară violentă) sunt cele legate de eventualele îmbolnăviri, cea mai gravă dintre acestea fiind High Altitude Sickness sau Acute Mountain Sickness, o serie de simptome avute de anumite persoane atunci când ajung la înălțimi mari, din cauza scăderii nivelului de oxigen, și care, în final, dacă nu se coboară rapid, poate duce la moarte:

”Un jurnalist american spunea că atunci când călătorești într-o țară străină să-ți amintești faptul că nu e făcută ca să te simți tu confortabil, ci locuitorii ei. Iar locuitorii din Kathmandu se simt în largul lor trăind în casele astea lipite unele de altele și care arată ca și cum ar fi rămas neterminate. Case fără numere aflate pe străzi fără nume locuite de oameni fără serviciu și fără educație! Kathmandu este un uriaș ghetou al săracilor; nici nu are nevoie de treceri de pietoni, nici de coșuri de gunoi sau de iluminat stradal.” (pag. 25)

Aparent, călătoria lor nu este nemaipomenit de spectaculoasă, dar dificultățile se văd la fiecare pas, începând cu oboseala, care îi doboară de câteva ori, până la lipsa lucrurilor care acasă par a fi obișnuite, precum dușurile calde, mâncarea variată sau telefonul și internetul. În plus, se adaugă schimbările permanente de climă și temperatură – de la căldura din Kathmandu până la zăpezile de sus de pe munte sau apropierea musonului – și micile indispoziții ale trupurilor lor, neobișnuite cu înălțimile sau cu lipitorile care ajung, nu se știe cum, să sugă sângele dintre degetele picioarelor. Sunt zile extraordinare, când cunosc oameni frumoși și văd priveliști ireale, și zile în care sunt complet epuizați, dornici de a termina această aventură sau, dimpotrivă, deprimați că ea se apropie de sfârșit. În plus, multe ”beneficii” aduse de marijuana, care se cultivă pe marginea fiecărui drum și este modul în care se apropie oamenii, fie ei localnici sau turiști.

Cum este Nepalul, cum este lumea pe care ei o străbat? Într-un cuvânt, ”altfel”. Dacă mergem mai departe de capitală, pe care am văzut-o descrisă mai sus, putem descrie Nepalul ca fiind o țară săracă și într-o transformare politică permanentă, ale cărei singure venituri stabile și continue sunt aduse de marea de turiști care merg spre înălțimile Himalayiei sau de pelerinii care vizitează mănăstirile budiste. Drumul pe care îl parcurg cei doi prieteni trec prin lumea transformată, pe alocuri, de turism, dar care a rămas săracă și plină de ceva tradiții. Satele sunt mici și așezate de-a lungul drumului și mare parte din locuitorii acestora lucrează în guest-house-uri, căbănuțe sau restaurante, iar șerpașii sunt și ei cetățeni ai țării, care cară rucsacuri masive sau camere video și foto doar pentru un venit important pe care să îl trimită apoi familiei. De departe, cei mai drăgălași sunt copiii nepalezi, care impresionează prin frumusețea și inocența lor (cu tot cu mucii caracteristici) și care par să trăiască, așa cum spune Cătălin, doar cu bomboane:

”Deseori, ne gândim și eu, și Cătălin la această călătorie ca la un drum prin trecut, ca și cum cu cât urcăm, cu atât mergem mai înapoi în timp, inclusiv în propriile amintiri (”Ia doar amintirile, lasă doar urmele pașilor!”). Oamenii ăștia sunt foarte săraci, dar sărăcia și mizeria din jur au ceva contrastant, generează oximoroane la tot pasul: masă de snooker într-un sat fără lumină, oameni care trăiesc doar cu orez, supă de usturoi și gogoși, dar au telefon mobil, un afiș anunță deschiderea unui cyber-café la 4000 de metri, unde toaleta înseamnă o groapă și o găleată de plastic, prăvălii de scânduri unde se vând Snickers și Bounty (chiar dacă unele dintre batoane sunt expirate de mai bine de un an), Red Bull, Carlsberg, pringles sau Johnnie Walker Black Label, dar vânzătorul doarme într-o încăpere cu pământ pe jos, pe un șopron din tablă scrie restaurant, la intrarea într-un beci scrie hotel, hot shower pe un WC de piatră construit la marginea unei prăpăstii, PET-uri și ambalaje aruncate în tufișurile lângă care pasc iacii… Să treci prin aceste sate e ca și cum te-ai plimba printr-un muzeu al sărăciei în aer liber, o rezervație în care localnicii se lasă fotografiați în rol de exponate vii. Mă fascinează toată această lume înapoiată și săracă, dar, în același timp, mă și întristează.” (pag. 106)

Am citit această carte rapid și foarte interesat de o lume nouă, iar Marius Chivu are un talent extraordinar de a aduce în fața cititorilor naturalețea și curiozitățile unei lumi exotice prea puțin cunoscute la noi, pigmentând textul cu informații bine documentate, cât și cu referințe literare/culturale multiple și complexe, dublate de o sensibilitate vizibilă a autorului (a se vedea însemnările despre copiii din Nepal). Pe undeva, cărțile de călătorie ale autorului român mi-au adus aminte de descoperirea mea în acest domeniu din ultimii ani și anume Bill Bryson, un excepțional călător literar. Cum spuneam și în interviul pe care i l-am luat la finalul anului trecut (când vorbeam despre Anzi), abia aștept să plece într-o nouă călătorie, într-o destinație pe care o vom cunoaște prin intermediul lui.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium