Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Țara cu un singur gras, de Adelin Petrișor

Articol publicat de Codrut pe 4 Octombrie 2013
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.4/10 (12 votes cast)

Tara cu un singur grasȚara cu un singur gras, de Adelin Petrișor

Editura Polirom, Colecția Ego.Publicistică, Iași, 2013
Prefata de Emil Hurezeanu. Cu 16 fotografii din Coreea de Nord

Adelin Petrişor este unul dintre cei mai curajoşi şi inspiraţi reporteri români de după 1989. Este inutil de menţionat numele teatrelor de lupta de unde a transmis. Un mare reporter se bate să facă mari reportaje, lăsând micilor reporteri şansa călduţa de a relata despre violuri, accidente de maşină sau nunţi de vipuri de mucava. După nenumărate încercări, marele reporter român a reuşit să pătrundă, împreuna cu cameramanul de la TVR, Cătălin Popescu (zis Grasu`), în cea mai izolată ţară din lume, Republica Populară Democratică Coreeană (Coreea de Nord). Probabil că niciunde în lume diferenţa dintre rezultatele celor două sisteme care s-au ciocnit în secolul trecut, nu este mai frapantă ca în peninsula coreeană : un Nord muritor de foame, care a aplicat cu stricteţe comunismul în esenţa sa cea mai dură, stalinistă şi un Sud printre primele zece economii ale lumii, dinamic, capitalist. Ambele ţări au plecat din acelaşi punct-colonialismul dur al Japoniei şi distrugerile războiului care le-a şi despărţit (1950-53).

Regimul sărbătorea în 2012 centenarul naşterii lui Kim Ir Sen, vechiul prieten al lui Nicolae Ceausescu şi cum acesta îşi schimbase recent stăpânul, Kim Jung Un moştenind puterea de la tatăl sau, Kim Jong Il, fiul celebrului Kim Ir Sen, se procedează la o complexă operaţiune de încercare de PR totalitar, acceptându-se vizita ghidată a unui grup de ziarişti străini. Având experienţa lecturii unor numeroase relatări ale unor străini care au fost în URSS sub Lenin, dar mai cu seamă sub Stalin, cartea lui Adelin Petrişor[1] pare a fi o continuare a literaturii de călătorie în „paradisul utopic” prin parcurgerea extensiei sale nord-coreene căci, să nu uităm RPD Coreeană nu ar fi existat fără Stalin. Si parcă pentru a-l omagia până la capăt, pentru eternitate, pe călăul de la Kremlin, regimul nord-coreean continuă să practice sistemul stalinist în esenţa sa, în forma sa cea mai pură, nemodificată de mai bine de şaizeci de ani. Călătorul păţit[2], spre deosebire de cel occidental care nu are această experienţă proprie şi directă, suflă şi-n iaurt „chiar nu aveam de ce să ne plângem: noi urma să plecăm după o săptămână, dar vreo 25 de milioane de oameni nu aveau încotro şi erau obligaţi să rămână.[3]

Adelin Petrișor

Adelin Petrișor

Ziariştii străini au fost însoţiţi de ghizi speciali, care le cunoşteau limba, modă inventată şi patentată de VOKS-ul stalinist, exportată şi în Coreea de Nord. Ghizii purtau o banderolă albastră pe mână pe care era scris în coreeana „presa”. Un spirit analitic şi trecut prin multe observă imediat motivul „era un avertisment pentru localnici, care fugeau din calea ta ca dracu de tămâie. O eventuală discuţie cu un străin te poate arunca într-un lagăr de muncă forţată.”(…)„nu cred că am mai văzut o ţară în care cetăţenii să fie pur şi simplu speriaţi de un eventual contact vizual cu un strain.” Legătura cu ghidul vorbitor de româna este una amuzantă şi aceasta pentru că cei doi români trăiseră pe propria lor piele minunile regimului comunist, cunoscând esenţa regimului, poate spre deosebire de reporterii occidentali (cu toate că este greu de crezut că şi aceştia mai pot fi păcăliţi la fel de uşor cum se întâmpla în 1933 în URSS): “La un moment dat, la o filmare, Ri (ghidul “însărcinat” cu echipa de filmare românească) l-a întrebat pe Cătălin dacă ar vrea să vină cu familia în vizită în Coreea de Nord. Orice om normal ar fi scăldat-o. Nu şi Grasu.
-Ri, mă crezi chiar atât de prost? Ce să fac aici? Tu încă plângi după libertatea de la noi şi nici noi nu suntem vreo mare democraţie, iar eu să vin la Phenian? Păi, ce, sunt bou?
Replicile astea brutale îl lăsau pe ghidul nord-coreean fără suflare. Se uita la mine şi se străduia să zâmbească.”[4]

Şeful Associated Press din Asia cu care Adelin era prieten îi explică cum a reuşit AP să transmită din Coreea de Nord (metoda este previzibilă dar totuşi merită enunţată): „Absolut toţi inginerii şi angajaţii erau nord-coreeni, cel mai probabil din cadrul serviciilor secrete. Ei controlau transmisiunile, monitorizau telefoanele si calculatoarele care aveau legătură la internet.”

Până şi o modestă republică de tip sovietic (una din cele mai sărăce ţari din lume!), precum este Coreea de Nord, încearcă să implementeze mirajul utopei. Exista un traseu bine delimitat pe care-l parcurg sub indrumarea ghizilor. „Centrul oraşului a fost modernizat astfel încât să ia ochii puţinilor străini acceptaţi în ţară.” Din ingredientele cu care se încearcă fermecarea călătorului occidental în anul de graţie 2013 (pentru a se demonstra superioritatea sistemului comunist) se numără diverse obiective, care în (i)logica pervertită a securiştilor şi propagandiştilor comunişti fac figură magnifica: metroul debranlat, grupul ecvestru cu cei doi conducători (tată–fiu). „Plimbarea noastra prin Phenian a continuat cu vizitarea obiectivelor importante: Flacăra Juche şi Monumentul Partidului Muncitorilor. Ri ne arată foarte mândru fântanile arteziene din centru”. Un astfel de regim megaloman are nevoie de construcţii înalte, foarte înalte, cât mai înalte. În cazul nord-coreean, este vorba despre un hotel de 105 etaje, Ryugyong, terminat în 2012 după ce finalizarea construcţiei lui a fost întârziată 16 ani din lipsă de bani.

Ziariştii străini trebuie cu orice preţ impresionaţi (nu aveau voie să părăsească Phenianul pentru a vedea ce se întâmplă în provincie). însa ne întrebăm ce reflexe mentale totalitare întârziate mai pot avea propagandiştii nord-coreeni pentru a crede că instrumentele folosite de Stalin în anii 1930-50 mai pot impresiona oameni care au acces liber la informaţie şi locuiesc în satul mondial din anul 2013? La o dezvelire de statui ecvestre repoterul observa:„Cât vedeai cu ochii, oameni cu flori, baloane şi pancarte. Erau de la copii de şcoală primară până la persoane de 50-60 de ani” La acest eveniment oamenii ar fi venit „pentru că-şi iubesc liderul” (explicaţia ilară dată de ghid) „M-am uitat uimit de jur-împrejur. Erau sute de mii de oameni şi nu se auzea nici măcar un murmur.Nimeni nu zâmbea, nimeni nu vorbea, nici măcar în şoaptă. Era o mare de oameni împetriţi.” Presa străină a fost dusă să-l vada şi pe noul Conducător atunci l-am remarcat pe lider. Era chiar în centru. Marele lider era de fapt foarte mic: avea 1.60-1.65 metri. Nu era cel mai mic de pe scenă, însă era cel mai gras nord-coreean pe care-l întâlnisem.

CoreeaIPA

Ziariştii au fost plimbaţi şi la o mare manifestare de iubire neţărmurită pe un stadion („E limpede că dictatorii au o pasiune pentru stadioane”) „pe stadionul Kim Ir Sen, cu tot cu cei de pe gazon erau 100.000 de oameni. Toţi stăteau cuminţi şi aşteptau venirea comandantului suprem. Nu se fâţâiau, nu fumau şi nici măcar nu vorbeau între ei. Vegetau pur şi simplu, aşteptând să treacă timpul, să se încheie demonstraţia şi să plece acasă.” Ca tânăr pionier ce a luat parte la edificarea unui uriaş porumbel al păcii între popoare, ne dăm seama cam cum se simţeau acei nefericiţi oameni. Cei doi români au fost târâţi şi… la operă, un vechi reflex stalinist, însă nu pentru a asista la un spectacol de opera, ci la unul propagandistic, în care se aduceau laude celor trei magnifici. Un bun prilej pentru ca o mare parte din militarii din public să profite de întuneric pentru a atrage un pui de somn! Sala de operă a fost închisă cu lanţul, păzită de un militar înarmat, cu cartuşul pe ţeavă (probabil). Nimeni nu mişcă în front! Apogeul a fost parada militară pentru ca regimul trebuia totusi să-şi salveze faţa (sauver la face) după eşecul spectaculos al lansării rachetei baltistice intercontinentale Unha-3 care a explodat la scurt timp de la lansare (mai exact la 81 de secunde, căzând în mare, la 165 km de Seul). „Un mare fâs” La paradă curgea tehnica militară învechită, de sorginte sovietică (multe posibile sicrie cu patru roţi sau cu şenile având în vedere superioritatea militară zdrobitoare a forţelor capitaliste din Sud atât sud-coreene cât şi americane) pe care autorul o compară cu cea romanească.

Autorul rămâne înmărmurit când aude de la ghid că pentru a merge în provincie, la rude este nevoie de aprobare, însă şi acest detaliu a fost preluat/copiat din regimul originar stalinist care introdusese paşapoartele interne tocmai pentru a limita şi controla circulaţia oamenilor. Ghidul, un angajat al securităţii căci „dupa fiecare interviu făcut pe stradă, Ri mai zăbovea puţin cu respectivul şi îi nota numele complet.” Din păcate, totalitarismul sangvin comunist, acea matrice care s-a aplicat peste tot în lume unde a reuşit să se implanteze, s-a întâlnit în Asia cu disciplina orientală. Inevitabil, li s-a umblat prin cameră, au fost ascultaţi, iar camerele de filmat bine scotocite. Nimic nou şi socant la acest lietmotiv al deplasării „- mister, mister, no pictures, no pictures! No pictures!” Aceasta este atmosfera şi atitudinea în regimurile comuniste de extracţie stalinistă.

Suntem noi şocaţi (ca şi autorul) pentru că avem senzaţia unei neplăcute spre groaznice întoarceri în timp, într-un adevărat parc cu dinozauri. „În Coreea de Nord propaganda nu ia niciodată pauză” pentru că propaganda este esenţială pentru a impune teroarea tăcută. A impregna frica. Fiind un prieten al libertăţii, Adelin Petrişor nu avea cum să nu-şi dea seama că „Noi am avut noroc şi în 1989 am scapat. Da, nici capitalismul nu e perfect, însă este departe, mult mai departe de nebunia unui regim care-şi înfometa, urmărea şi teroriza cetăţenii.[5] În Coreea de Nord am avut sentimentul că, dacă nu ar fi fost momentul 1989 aşa ar fi putut arăta şi România. Povestea ţării lui Kim trebuie să ne dea fiori şi să ne facă şi mai conştienţi de faptul că greşelile de dinainte de revoluţie se pot repeta oricând.Pro memoria, cum ar zice romanii. Aviz amatorilor de comunism.

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în ediție electronică.


[1] “Tara cu un singur gras” Editura Polirom, Iasi, 2013, colectia EGO-PUBLICISTICA carte care este continuarea albumului de fotografii “Coreea de Nord, o tara cat un lagar” Polirom 2012.

[2] cu paisprezec ani traiti in comunismul ceausist puternic inrudit cu kimirsenismul nord-coreean căci, până la urmă, atât fiul lui Kim Ir Sen cât şi nepotul, actualul lider gras, nu au schimbat mare lucru din regimul totalitar moştenit, ca si cum atat fiul cat si nepotul unui taran roman ar cultiva porumb pe ogorul mostenit în virtutea inerţiei. Că aşa se face.

[3] pag.55

[4] pag.50

[5] Pag.144


« »

Un raspuns la “Țara cu un singur gras, de Adelin Petrișor”

  1. […] Numărul anterior al Suplimentului de cultură are în prim plan cartea lui Adelin Petrișor, ”Țara cu un singur gras”, și despre aventura lui prin Coreea de Nord. Într-un interviu fascinant realizat de Alex […]

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium