Sărbătoarea corturilor, de Ioan T. Morar

DESPRE AUTOR

Dan Romascanu

M-am nascut in Bucuresti, unde am trait primii 31 de ani de viata. Din 1984, m-am mutat impreuna cu sotia mea Liliana in Israel, unde am lucrat ca inginer specialist in domeniul comunicatiilor si al Internetului. Din 2016, imi dedic mai mult timp familiei (doi baieti, un numar in crestere de nepoti) si pasiunilor care m-au insotit cea mai mare parte a vietii: calatoriile, cartile, filmele, teatrul, artele plastice, muzica de jazz, blues si clasica, sportul vizionat de pe canapeaua din salon, scrisul si comunicarea pe Internet.



( 2 )
  • Ioan T. Morar

    Stimate domnule Dan ( nu stiu dacă e nume sau prenume)
    Vă mulţumesc pentru faptul că aţi citit cartea mea şi că aţi simţit nevoie să scrieţi o cronică. Apreciez faptul că v-aţi exprimat din start rezerva faţă de personajul principal şi faţă de ideea de credinţă.
    Nu comentez opiniile dvs şi judecata de valoare asupra romanului meu, e dreptul Dvs. să vă placă sau nu. Am înţeles, cum spuneam, că ideea credinţei vă e străină, deşi reproşaţi absenţa descrierii mai profunde (dacă am înţeles bine) a sentimentelor religioase ale personajelor. Nu vă interesează credinţa, dar vreţi detalii 🙂
    Nu mi-a propus să scriu un îndreptar de credinţă, ci o carte de literatură.
    De fapt, am intrat în legătură cu Dvs pe această cale cu un motiv principal. Acela de a vă informa că am fost de patru ori în Israel. Ultima dată chiar în timp ce scriam cartea. Am fost în vizită în vreo ttrei chibuţuri. Am prieteni acolo, urmăresc actualitatea israeliană. Sînt un admirator şi un cititor a luiAmos Oz. Saul Bellow este scriitorul meu preferat. Poate că nu am văzut acel Israel în care locuiţi dumneavoastră.Şi nici n-am întîlnit lumea cu care vă întîlniţi
    Dar nu mi-am propus nici să scriu un ghid turistic, nici să lămuresc problemele societăţii israeliene.
    Aveţi dreptate, am avut o bibliografie franţuzească (locuiesc în Franţa) de care am fost influenţat în grafia unor termeni. Dar cred că se înţelege despre ce e vorba 🙂
    Manuscrisul a fost citit de cineva care a stat în Israel, a făcut armata acolo, a trăit în „zona” laică şi cosmopolită. Şi de ale cărui observaţii (puţine şi ne-esenţiale) am ţinut cont la redatarea finală. Asta e, vedem lucruri diferite în aceaşi locuri.
    Sperînd că aceste observaţii ale mele nu v-au indispus, vă mulţumesc, încă o dată,pentru atenţia cu care m-aţi citit, în ciuda celor două handicapuri de lectură anunţate în preambulul cronicii. E cu atît mai de admirat stoicismul dvs. 🙂
    Cu prietenie,
    Ioan T. Morar

    Răspunde
  • Monel

    Am depasit perioada societatii socialiste multilateral dezvoltate, am ajuns sa traim, in sfarsit, in capitalism, singura societate viabila! Dar…cate dezamagiri nu ne-a produs si aceasta mult visata societate! Nu intamplator vedem atatia „debusolati” care se dedau drogurilor sau atator altor indeletniciri, una mai reprobabila decat alta! In comparatie cu asemenea debusolati, cat de frumoase si inaltatoare sunt preocuparile unor tineri sau mai putin tineri care se intalnesc pentru a dezbate o carte sau un film, tineri (sau mai putin tineri) cu preocupari intelectuale elevate!

    Iar daca incerc sa transpun asemenea orientari in Aradul acelor ani, atunci „Sarbatoarea corturilor” incepe de la un punct care nu este doar „pura fictiune” ci pare de-a dreptul posibil. Si este, incontestabil, meritul deosebit al autorului, de a ne prezenta situatii complet (de fapt doar aparent!?) rupte de realitate, ca fiind pe deplin posibile! Adica, nu pare pe deplin posibil ca un grup de tineri cu elevate preocupari religioase, sa cerceteze si sa caute adevarul religios? Cu atat mai mult cu cat, conducatorul grupului, Jac, stie, in cel mai firesc mod, sa aprinda si sa intretina dorinta de cunoastere a membrilor grupului.(Jac, acest personaj care pentru mine a ramas, pe parcursul intregii lecturi, misterios – un alt merit deosebit al autorului). Iar tribulatiile oamenilor simpli care il urmeaza pe conducator sunt pe deplin posibile si credibile, ca si cealalta varianta, „crede si nu cerceta”.

    As remarca, in acest punct, desi se pastreaza pe parcursul intregii carti, deosebitul umor voalat, de cea mai buna calitate, al lui I.T.Morar. Umor care, uneori, face referinta si la „cele sfinte”, scotand in evidenta unele „inadvertente” existente in scripturi; (deci) una dintre sursele framantarilor celor 13 si, de aici, luarea atator decizii ciudate: trecerea de la baptisti la penticostali, la adventisti, ba chiar la iudaism!

    In privinta trecerii la iudaism, mi s-a parut putin fortata usurinta cu care este imputernicit un oarecare cunoscator al iudaismului, fara studii si comportament rabinice, dl Weiss, sa-i pregateasca pe candidati pentru trecerea la iudaism. Ca si entuziasmul si incurajarile celor implicati in a-i indrepta pe eroii nostri spre iudaism!

    Eu stiu, ba chiar din proprie experienta (cateva discutii cu un rabin asupra unui caz concret) ca se pun piedici grele in calea candidatului la iudaism! Poate ca in Aradul acelor ani situatia era alta… Dar chiar si daca trecerea celor 13 la iudaism s-a facut, procedural, fara probleme, cu totul altfel decat in realitate, am perceput toata aceasta situatie ca pe o „licenta poetica”, mai mult decat permisa intr-un roman plin de procese de constiinta si de nuante sufletesti.

    In privinta vietii membrilor grupului in Israel, transpare clar buna documentare a autorului romanului, iar unele neconcordante fata de felul cum m-am adaptat eu (mai mult sau mai putin) sau tu, la viata israeliana, nu fac decat sa confirme ceea ce de fapt se stia si anume ca omul este cel mai adaptabil animal si ca modul de adaptare si de integrare este, la urma urmei, individual. Dar chiar si daca (si) in aceasta privinta (adaptarea eroilor nostri in Israel, situatiile cu care se confrunta ei in noua lor tara) am vrea sa-i reprosam autorului o oarecare doza de incredibilitate, ar trebui sa ne reconsideram aceasta foarte nedreapta apreciere! Pentru ca, pe parcursul intregului roman, totul se desfasoara, parca, la granita dintre real si ireal.

    Autorul stie sa-l faca partas pe cititor la framantarile sufletesti ale personajelor, stie sa-i capteze intr-o atat de mare masura atentia, incat acesta, cititorul (vorbesc, bineinteles, in numele meu) devine foarte interesat de „ce se va mai intampla?”

    Realul si fictiunea pura se intrepatrund pana la a da nastere unei lucrari deosebit de… captivante! Da, un roman cativant!

    Dar ce-i cu Corneliu, personajul principal si, in acelasi timp, povestitorul? Un „simplu turnator la securitate”, un turnator „odios”, cum le-a parut unora si, in primul rand lui I.T.Morar, autorul romanului! Mie, acest Corneliu imi pare un personaj complex, condamnabil, bineinteles, pentru turnatoriile sale, dar…

    Am citit ca daca securitatea hotara sa racoleze pe cineva, atunci stia cum sa-si atinga tinta si propunerile in stil mafiot „propunerile care nu se pot refuza” erau, pana la urma, propuneri care trebuiau acceptate, pentru ca, intr-adevar, „nu se puteau refuza”! Iar aceia care le refuzau, totusi, aveau toate sansele sa sfarseasca, in urma unor inscenari la care scuritatea se pricepea foarte bine, in temnita sau chiar sa plateasca cu viata; cu mici exceptii, aceia care aveau norocul imens ca securitatea „sa uite de ei”,ca or fi fost si asemenea cazuri!

    Dar erau, cred, turnatori si turnatori! Unii faceau exces de zel si turnau si iar turnau, dar cred ca erau si dintre aceia care stiau sa o scalde, sa raporteze cazuri care sa aiba cat mai putine urmari asupra subiectilor.

    Nu stiu cat de grave au fost turnatoriile acestui Corneliu, dar stiu ca el sufera si se autoflageleaza pentru pacatele sale. Simplul fapt ca nu pregeta sa-si analizeze si sa-si rasanalizeze trecutul odios, il transforma intr-un personaj rascolit de remuscari, un personaj condamnat „pentru vecie” sa se suporte cu greu, tot mai greu. Iar aceasta suferinta a sa il umanizeaza! Continua sa accepte propuneri care nu se pot refuza dar ramane, dupa parerea mea, un om care stie ca a pacatuit si vrea sa-si spele pacatele, cel putin prin rasucirea permanenta a cutitului in rana sufltului sau. Oare cum va continua viata acestui Corneliu? Cat va mai putea el sa continue astfel? Ce decizii va lua? Va intemeia oare o familie? Cum va arata familia sa? Va continua sa duca o viata dubla chiar si in propria-i familie? Intrebari la care autorul romanului nu ne raspunde si bine face; sa-si imagineze fiecare ce vrea, ca prea-i incalcit hatisul de nuante al sufletului omenesc.

    Răspunde

LASĂ UN COMENTARIU

Your email address will not be published. Required fields are marked *