Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Rusia revoluționară, de Orlando Figes

Articol publicat de Codrut pe 6 Februarie 2017
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

”Rusia revoluționară”, de Orlando Figes

Editura Corint, Colecția Istorie, București, 2016
Traducere din limba engleza de Alina Popescu, prefață de Ioan Scurtu

Orlando Figes, istoric britanic specializat în istoria rusă/sovietică, a început să fie cunoscut şi de publicul românesc, având în vedere că mai multe cărţi scrise de el de-a lungul timpului au fost traduse şi în limba română. În acest sens, amintim, în afară de Rusia revoluţionară 1891-1991[1], la care ne vom referi în continuare şi volumul Revoluţia Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor (Polirom, 2016), în care istoricul britanic se concentrează mai aplicat asupra acestei perioade decât o face în primul volum mentionat, în care se ambiţionează să prezinte un întreg secol rus/sovietic, plin de evenimente, fapt ce nu avea cum să nu dilueze din materie. Anul acesta se mai aşteaptă publicarea altor două cărţi scrise de Orlando Figes: ”Crimeea” şi „Vorbind în şoaptă. Viaţă privată în Rusia lui Stalin”[2].

Figes explică pe larg şi în detalii comprehensibile nouă, acum, la un secol, evenimentele din octombrie 1917 din Petrograd, care aveau să fie cunoscute sub celebra sintagma Revoluţia din Octombrie, momentul fondator al unui regim de trist renume, care avea să fie instrumentat, reinterpretat, mitizat de o manieră fără precedent până atunci şi chiar după. Pentru că sistemul de propagandă bolșevic a fost cu adevărat foarte performant, poate singurul segment cu adevărat competitiv al regimurilor comuniste, alături de cel  represiv. “Puţine evenimente istorice au fost mai distorsionate de mituri, decât acelea petrecute în 25 octombrie 1917. Imaginea revoltei bolşevice ca o luptă eroică a maselor se datorează mai degrabă filmului de propagandă Octombrie, regizat de Serghei Eisentsein în 1927, decât realităţilor istorice. Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost, în fapt, o acţiune atât de restrânsă, abia-abia cât o lovitură de stat, încât a trecut neobservată de majoritatea locuitorilor Petrogradului”, oricum obişnuiţi de aproape o jumătate de an cu fierberea politică (revolte, mitinguri, bătăi, contramitinguri- probabil cel mai aproape de starea aceasta a fost România anilor 1990-91).

Numărul participanţilor activi la revoltă a fost destul de mic, având în vedere că evenimentele s-au petrecut doar în capitala Rusiei, Petrograd, oraş care avea 2,6 milioane de locuitori în 1916 (în 1920 mai rămăseseră aproximativ 740.000, tocmai în urmă acestor evenimente din octombrie 1917). Paraodxul eroicei Revoluţii bolşevice, obnubilat cu bună ştiinţă şi artă: simpatizanţii comunişti nici măcar nu prea au avut cu cine să se lupte! „De îndată ce clădirea (Palatului de Iarnă) a fost ocupată, s-au adunat mulţimi de oameni care chiar au luat parte activă la acţiuni, mai ales acelea de jefuire a palatului şi a uriaşelor sale depozite de vin”. Probabil doar Lenin şi câţiva apropiaţi aveau convingerea că regimul va dura, Gorki i-ar fi dat două săptămâni. La Moscova, forţele loiale lui Kerenski s-au luptat zece zile cu bolşevicii, înainte de a fi înfrânte. Multe i se pot imputa lui Lenin, dar felul cum a riscat şi încăpăţânarea lui fanatică au fost determinante pentru ca bolşevicii să se menţină în Petrograd, dar şi să se extindă ulterior la scara întregului fost Imperiu Ţarist. În plus, decizia lui de a nu împărţi deloc puterea cu celelalte facţiuni de stânga (menşevicii sau eserii) va avea consecinţe directe imediate: instaurarea uneia dintre cele mai funeste dictaturi cunoscute de omenire, indiferent daca Lenin era mai degraba adeptul unei conduceri mai colegiale decat tiranicul Stalin.

Cursul istoriei secolului XX ar fi fost fără îndoială altul dacă regimul embrionar comunist ar fi fost răsturnat militar de forţele albgardiste (care la un moment erau la numai 400 de kilometri de Moscova), însă nici Kolceak şi nici Denikin, chiar sprijiniţi de Aliaţi cu armament, nu au reuşit să îl distrugă şi, în final, ambele încercări au eşuat sângeros. Motivele sunt numeroase, iar Figes le enumeră cu pertinență: de la întinderea nesfârşită a Rusiei, diviziuni politice între facţiunile albgardiste (unele doreau revenirea la regimul ţarist, altele erau de factură socialistă etc.), dar şi lipsa unor figuri marcante, imposibilitatea de a acceptă faptul că ţăranii deja îşi împărţiseră moşiile şi nu le-ar fi restituit nobililor sub nici o formă sau faptul că nu s-a reuşit cucerirea zonelor populate ale Rusiei centrale. În plus, nici chestiunea naţionalităţilor nu a fost înţeleasă la adevărata ei complexitate, situaţia nemaiavând cum să revină la cea de dinainte de 1917.

Orland Figes subliniază în notă istoriografică tradiţională importanţa războiului civil câştigat de bolşevici pentru definirea ulterioară a regimului totalitar comunist, având în vedere că el „a reprezentat o experienţă care i-a format pe bolşevici. A devenit modelul lor de succes, perioada eroică a revoluţiei când orice fortăreaţă putea fi luată cu asalt. (…) Atunci s-a născut cultul bolşevic al sacrificiului; stilul militar de guvernare, cu nesfârşitele bătălii, campanii şi fronturi; insistenţa asupra nevoii de luptă permanentă cu duşmanii revoluţiei, din exterior şi din interior, pe care îi vedeau pretutindeni; neîncrederea în ţărani; precum şi prototipul bolşevic de economie planificată, în care munca era militarizată, iar statul devenea, într-o viziune utopică, făuritorul unei noi societăţi.

Orlando Figes

Istoricul britanic defineşte succint, dar pertinent, şi înfiinţarea, dezvoltarea şi logica inumană a Gulagului sovietic „odată cu începerea planului cincinal (Gulagul) s-a transformat într-un mijloc de colonizare economică- o metodă ieftină şi rapidă de colonizare şi exploatare a resurselor naturale din nordul îndepărtat şi din Siberia, pusă în practică prin intermediul unui număr mare de lagăre de muncă şi colonii, fabrici, canale, mine şi şantiere feroviar e- o economie de tip sclavagist, care avea să îşi întindă umbra peste întreaga Uniune Sovietică”. Pentru că la baza Gulagului a stat „mentalitatea care a dat naştere Gulagului îşi avea rădăcinile în viziunea bolşevică asupra fiinţei umane: oamenii nu reprezentau decât o materie primă, simple bunuri care puteau fi utilizate de către stat în scopul atingerii ţelurilor revoluţiei”.

În volum regăsim şi ample referiri la viaţa cotidiană din Uniunea Sovietică din anii 1930, având în vedere că autorul a scris numai despre acest subiect o altă carte de sine stătătoare[3], fiind enumerate toate elementele definitorii ale ei de la înghesuiala de nedescris din apartamentele comune (komunalka) până la dezvoltarea industriei de entertainment sovietică, menită a oferi circ ieftin (dacă nu chiar gratuit) şi mult, în locul pâinii. Tragedia Marii Terori care „a subminat încrederea care ţine laolaltă familiile. Soţiile se îndoiau de soţii lor şi invers. Oamenii nu ştiau ce să creadă când le era arestată o rudă. Instinctul le spunea că, de bună seama, se comisese o greşeală. Cum să creadă că un om pe care îl iubeau era duşman? Dar cum să contrazică autorităţile când, se părea, în jur erau atâţia duşmani? Rudele celor arestaţi erau silite să îi renege. Dacă un bărbat era arestat, soţia lui îşi putea pierde slujba sau întreagă familie putea fi evacuată”.

În continuarea volumului, Orlando Figes oferă o expunere corectă chiar dacă se mai pot observa fie inexactităţi (Tito ar fi fost lider sârb sau la refacerea URSS după 1945 ar fi muncit 2 milioane de prizonieri germani- dar cei români, japonezi, maghiari şi ai celorlate ţări ale Axei ce au făcut?), fie mici omisiuni (România este complet trecută cu vederea atât în ceea ce priveşte furtul Basarabiei şi Bucovinei de Nord din 1940, procesul de comunizare sau al răsturnărilor revoluţionare din 1989, când totuşi deţinem un trist record, Revoluţia Română fiind singură care a fost violentă, făcând cam o mie de victime). Teoria de la care pleacă Orlando Figes precum că „se poate pleda cu succes că revoluţia a constituit un singur ciclu întins pe un secol, care se încheie cu prăbuşirea sistemului sovietic, în 1919” este contestabilă pentru că este greu de crezut că o societate, indiferent care ar fi ea, ar putea rezista unui secol întreg de revoluţie, eveniment privit ca o străfulgerare istorică ce schimbă radical societatea, revoluţia fiind privită ca o imensă eliberare de energie societală (iniţial distructivă). Care se poate dezvolta în orice sens şi direcţie.

Mai aproape de interpretarea tradiţională, putem vorbi de o revoluţie urmată de multe convulsii (colectivizarea, Marea Teroare), care au apărut în special în timpul vieţii lui Stalin, ele atenunându-se simţitor după moartea lui (1953). Iar nota de plată umană după moartea lui Stalin s-a diminuat în consecinţă, chiar şi liderii sovietici nemaiucigându-se după piederea puterii. Din punctul nostru de vedere, cartea lui Orlando Figes poate fi o excelentă introducere în istoria Rusiei pentru cititorii (occidentali sau nu) mai puţini avizaţi.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Elefant.ro.


[1] Editura Corint, Bucuresti, 2016, traducere din limba engleza de Alina Popescu, prefata (una mai degraba banala) de Ioan Scurtu.

[2] Ambele la Polirom.

[3] In siajul celei scrise de Sheila Fitzpatrick, Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930, traducere din engleză de Alina Popescu; prefaţă de Sorin Antohi, Editura Corint, Bucureşti, 2016 si despre care am scris aici.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium