Revista presei culturale

Revista presei culturale (22 – 28 ianuarie 2016)

În această săptămână, am citit revistele România literară, Suplimentul de cultură, Memoria. -”România literară”, nr. 3/22 ianuarie 2016. Sorin Lavric a scris despre teza de licență a lui Ioan Petru Culianu, ”Marsilio Ficino (1433-1499) și problemele platonismului în Renaștere”, publicată în 2015 la Editura Polirom: ”Scrisă direct în italiană în 1972, lucrarea de licență a lui Culianu e o mostră de erudiție împinsă până la mania detaliului rar. La 22 de ani, câți avea în clipa susținerii tezei la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale din București, Culianu era deja format, posedând toate tabieturile unui cărturar sadea: citate în cinci limbi, bibliografie de nișă, dar mai ales obsesia pentru teme de o excentricitate izbitoare, la care studenții normali nu ajung niciodată.” (mai mult…)

Revista presei culturale (15 – 21 ianuarie 2016)

În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură. -”Suplimentul de cultură”, nr.508/9-15 ianuarie 2016. Ca de obicei, foarte interesante anchetele din Suplimentul de cultură. Pentru primul număr al anului, este vorba despre retrospectiva anului 2015, din punctul de vedere al colaboratorilor permenenți ai revistei. Despre filme, ne vorbește, ca de obicei, Iulia Blaga: ”Pentru mine, filmele anului 2015 au fost: A Cemetery of Splendour (de Apichatpong Weerasethakul), The Assassin (de Hou Hsiao-hsien), trilogia Arabian Nights (de Miguel Gomes), Son of Saul/ Saul fia (de Laszlo Nemes), Taxi (de Jafar Panahi), El Club (de Pablo Larraín), Mia madre (de Nanni Moretti), Youth (de Paolo Sorrentino), Love & Mercy (de Bill Pohlad). Iar dintre cele distribuite in 2015 in Romania: Somn de iarna/ Winter Sleep (de Nuri Bilge Ceylan), Razboiul stelelor: Trezirea fortei/ Star Wars: The Force Awakens (de J.J. Abrams), Mami/ Mommy (de Xavier Dolan), Steve Jobs (de Danny Boyle), Amy (de Asif Kapadia), Relatos salvajes (de Damian Szifron).” (mai mult…)

Revista presei culturale (1 – 14 ianuarie 2016)

În această săptămână, am citit revistele România literară, Memoria. -”România literară”, nr. 1/8 ianuarie 2016. România literară anunță revenirea lui Nicolae Manolescu la critica literară, odată cu plecarea lui Cosmin Cioloș, dar și o rubrică lunară a lui Alex Ștefănescu intitulată ”Glorii false”. Nu știu de ce, dar cel din urmă pare din ce în ce mai senil (sau debil?) și probabil va folosi această rubrică să mai atace direct pe cei care sunt împotriva USR. Ținta este de data asta unul dintre cei mai buni romancieri contemporani, Radu Aldulescu: ”În lipsa culturii, talentul lui s-a epuizat repede. Prozatorul a început să se repete, etalând mereu același spirit plebeian, care i-a adus de la început succes. S-a comportat ca un copil care, dacă i se spune că e simpatic când scoate limba, o tot scoate ori de câte ori vrea să placă celor din jur. (...) Recapitulând, se poate spune că în romanele sale există o factologie bogată, din care un mare scriitor și-ar putea extrage material epic pentru un roman - unul singur - foarte bun. Radu Aldulescu folosește această factologie în mod amatoristic, construind exclusiv narațiuni picarești (adică neconstruindu-și cărțile). De prost-gust sunt tiradele sale patetice, ca și reflecțiile filosofico-istorico-morale asupra stării societății românești. Din punctul meu de vedere, considerarea lui drept un mare scriitor seamănă cu un caz de hipnoză colectivă.” Ha, ha! (mai mult…)

Revista presei culturale (25 – 31 decembrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, Cultura. -”Suplimentul de cultură”, nr. 507/19-25 decembrie 2015. Foarte interesantă ancheta din acest ultim număr al anului, realizată de Eli Bădică, despre felul în care autorii, editurile, librăriile promovează literatura pentru a ajunge la public. Scriitorii ar trebui să citească ancheta cu atenție și să își scoată de aici măcar câteva direcții de urmat. Am reținut și eu câteva dintre cele spuse aici. Simona Antonescu: ”Cred că în aceste cuvinte ale doamnei din Sibiu se află trei dintre cele patru chei ale promovării eficiente. Una dintre chei se află în mâinile librarului, cealaltă în mâinile editorului, a treia în mâinile autorului, iar a patra cheie o dețin bloggerii literari. Cheile trebuie introduse în același timp în yală și apoi răsucite la unison, pentru ca atenția cititorilor să fie captată. Ca într-un film cu agentul 007. (...) În concluzie, cred că o carte ajunge cel mai ușor la public atunci când toți părinții ei sunt mândri de ea: editorul, librarul, bloggerul și autorul. Mândria însă este un sentiment, iar sentimentele trebuie exprimate.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (21 – 27 decembrie 2015)

Decembrie este pentru romani si luna sarbatorilor dar si luna care marcheaza evenimentele din decembrie 1989. Cu aceasta ocazie Cristian Pătrăşconiu semneaza in LaPunkt recenzia cartii lui Vladimir Tismaneanu „Despre 1989. Naufragiul utopiei”, o carte aparuta in 2009 dar la care in opinia sa 'merită să revenin ... în mod constant': '„Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989”, notează profesorul Tismăneanu. „Este important să reţinem lecţiile revoluţiilor din 1989, înainte de toate cele legate de construcţia unor comunităţi democratice bazate pe libertate, proprietate privată, piaţă liberă, respect pentru valorile spiritului, decenţă, toleranţă şi civilitate”.' (mai mult…)

Revista presei culturale (4 – 24 decembrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele România literară, Suplimentul de cultură, Cultura. -”România literară”, nr. 51-52/4 decembrie 2015. Mircea Mihăieș face subiectul unui interviu în Suplimentul de cultură, dar avem și articolul său din România literară, în care scrie despre ”subiectul ICR”, pe care Mircea Cărtărescu și Radu Vancu doresc să îl reînvie: ”Aceștia cer, printr-o petiție, ”renașterea ICR”. Ca unul direct legat de ”nașterea” ICR, i-aș fi sfătuit să-și cruțe energiile. Acest lucru nu mai e posibil. ICR-ul anilor 2005-2012 a fost creația unor intelectuali care au renunțat la orgolii, la viață personală și la prieteni pentru a încerca să demonstreze că, în ciuda legislației, a presiunilor politice și de haită, în ciuda tradiției mizerabile din toate domeniile, în România se poate construi o instituție eficace, competitivă și respectată la nivel internațional. Ceea ce, spre disperarea detractorilor locali, am reușit. Drept dovadă, atacurile contra noastră n-au încetat nici azi. Or, specificul ICR a constat în faptul că am fost perfect neutri: oricine a dorit a avut acces nestingherit la programele noastre, indiferent de opțiunile ideologice sau de simpatia ori antipatia față de noi. Sigur că ”selectarea transparentă” și ”managementul profesionist”, cerute în petiție, sunt sintagme care sună bine. La fel și reverența către ”contribuabil”. Mi-aș dori să există în România inși capabili să ne copieze. Din păcate, cum zice un cântec de montagnarzi (nu mă luați de paranoic, rogu-vă!), ”alții mama nu mai face / și ca noi nu sunt prea mulți”. Iar noi, ăștia, ne-am luat un bun-rămas pentru vecie de la orice implicare administrativă publică.” (mai mult…)

Revista presei culturale (13 noiembrie – 3 decembrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară. -”Suplimentul de cultură”, nr. 498/17-23 octombrie 2015. Andrei Crăciun scrie în rubrica sa, ”Culegătorul de harfe”, despre John Steinbeck: ”Multe sunt motivele pentru care am fost cucerit de John Steinbeck. El a fost un om de stanga, in cel mai autentic inteles, cel umanist, el a fost un om de stanga fara sa se prabuseasca in politica si fanatism, el a stiut sa inregistreze suferintele celor multi, el a stiut sa vada si nu s-a temut de puterea adevarului. M-a cucerit cu frazele sale atat de simple incat iti lasa permanent iluzia ca si tu le-ai fi putut scrie. E doar o iluzie. Si mai e ceva: fabuloasele sale reportaje. John Steinbeck a stiut sa respecte faptele, deci jurnalismul pur. Jurnalele sale de calatorie sunt capodopere cu nimic mai prejos de La rasarit de Eden, sau Fructele maniei, sau Iarna vrajbei noastre, sau Cartierul Tortilla, sau Soareci si oameni. Calatorii cu Charley, in care John Steinbeck descopera si ne lasa pentru totdeauna America anilor ’60, este cea mai frumoasa carte de genul ei din cata istorie a literaturii am ajuns sa cunosc.” (mai mult…)

Revista presei culturale (30 octombrie – 12 noiembrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară. -”Suplimentul de cultură”, nr. 500/31 octombrie-6 noiembrie 2015. Am zis mereu că scriitorii care sunt triști (ca fire, nu ca scriitură) și aroganți nu au cum să-și apropie publicul. Probabil, aproape toți dintre aceștia vor rămâne închistați în propria persoană și vor avea puțini cititori. De aceeași părere pare a fi și Răzvan Chiruță, în articolul despre FILTM 2015: ”Din punctul meu de vedere, cel mai important castig al unui festival de literatura este tocmai umanizarea numelor abstracte pe care le citim pe copertele unor carti pe care le iubim sau pe care, din contra, le uram. Vazandu-i in carne si oase, cu puterile si cu slabiciunile lor, literatura ar putea sa nu i se mai para omului „simplu“ doar un teritoriu al monstrilor sacri, asa cum am fost cu totii educati la scoala, ci si al lui, celui dotat doar cu talent la citit. Robert Serban, presedintele FILTM, pare sa fie de aceeasi parere. „Intalnirile pe care le-am avut de-a lungul vietii cu scriitorii si admiratia pe care multi dintre ei mi-au starnit-o au dat pregnanta, in propria-mi viata, fundamentalei descoperiri din copilarie, care a fost cititul“. (mai mult…)

Revista presei culturale (16 – 29 octombrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele România literară. -”România literară”, nr. 43/16 octombrie 2015. S-a tot discutat în ultimul timp despre Premiul Nobel pentru literatură și dacă Svetlana Aleksievici a meritat acest premiu. Nu neg aceste obiecții, dar nici nu mă simt aproape de una dintre părți. Singura carte pe care am citit-o (istoriile orale din ”Dezastrul de la Cernobîl”) mi s-a părut cutremurătoare, extraordinară. Despre aceste discuții și relevanța lor, scrie Antoaneta Olteanu: ”Valul de ”indignare” care a cuprins Europa la aflarea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an - Svetlana Aleksievici - este departe de a se stinge în multe locuri. Dar cred că această ”indignare” reprezintă, nu o dată, surprinderea pe care o avem față de descoperirea (de multe ori) a unor scriitori care chiar au voce proprie și marchează cu adevărat un pas înainte. Cititorii îi cunosc adesea foarte bine - și de aici dezamăgirea - pe scriitorii mai bine ”comercializați”, asta fără să însemne neapărat că respectivii nu au nici o valoare artistică (Dar, între paranteze, nu pot să nu spun că, de multe ori, popularizarea intensivă a unui scriitor prin publicarea tuturor scrierilor lui nu-i face decât un deserviciu acestuia, cu această ocazie, din preaplinul de râvnă al editorilor ieșind la lumină și piese mai puțin cizelate. Ca să nu mai vorbim de ”tragedia” post-Nobel, care-i face pe mulți scriitori să scrie repede, la comandă, carte după carte, la presiunea editorilor, volume care de multe ori rămân maculatură).” (mai mult…)

Revista presei culturale (9 – 15 octombrie 2015)

În această săptămână, am citit revistele România literară, Cultura, Suplimentul de cultură. -”România literară”, nr. 40-41/2 octombrie 2015. Cronicarul ne vorbește la Ochiul magic despre avantajele și dezavantajele Internetului: ”Internetul îți oferă, într-adevăr, o fantastică accesibilitate și prin aceasta pare un spațiu al maximei democrații. Doar aparent este un spațiu democratic, fiindcă în realitate această libertate fără limite se transformă, de la un moment dat încolo, în haos. Internetul, prin rețelele de socializare (unde oricine poate să reverse orice mizerie asupra oricui fără să pățească nimic, unde oricine poate să se proclame geniu după bunul plac și să terfelească valori în numele libertății de exprimare și al disprețului său față de ”sistem”, primind like-uri de la cohorte ori chiar legiuni de frustrați), devine un univers anarhic, căci nu are puncte cardinale, repere, sistem de referință, scară axiologică. Internetul îți dă o mare putere, dar e o putere iluzorie.” (mai mult…)