Carti Carti de fictiune Recomandat

Ragtime, de E.L. Doctorow

”Ragtime”, de E.L. Doctorow

Editura Litera, Colecția Clasici Moderni Litera, București, 2016
Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian

Pot spune cu sinceritate că E.L. Doctorow m-a surprins în chip plăcut, iar Ragtime, unul dintre romanele sale definitorii, m-a îndemnat să îi caut și celelalte cărți, toate. Americanul născut la New York în 1931 este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea, dar în același timp insuficient cunoscut la noi. Editura Litera face un efort important în a publica o parte dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, precum Billy Bathgate sau Ragtime. Am citit a doua carte (va urma Billy, desigur, apărut tot la Editura Litera) și am descoperit o încercare plină de talent în a readuce o parte din istoria Americii la cunoștința publicului.

De altfel, romanul publicat pentru prima oară în 1975 se concentrează pe intenția de revalorificare a unei părți romantice a Americii, cea de la începutul secolului, pe când ajungeau aici o mare parte din imigranții care au reconstruit Statele Unite, care au reușit să transforme această parte a lumii în centrul lumii industriale și tehnologice, care au adus idei și principii noi, indiferent de circumspecțiile localilor.

În Ragtime, acțiunea se desfășoară undeva în anul 1910, dar și în anii de după acesta, până la începutul primului război mondial. Este o epocă de avânt în aproape toate domeniile, chiar și dacă aducem în discuție probleme politice, pentru că suntem în momentul în care se cristalizează mișcările sindicale, politice și ideologice, în care apar primele greve și violențe din partea muncitorilor, dar și primele drepturi pentru cei care lucrează în diferitele industrii aflate în expansiune, pentru femei sau pentru imigranți. Ei bine, pentru a ilustra problemele sociale și politice ale acestor ani, Doctorow adună laolaltă câteva personaje reale binecunoscute chiar și acum, precum Henry Ford sau Houdini, J.P. Morgan și Emma Goldman, cu personaje ficționale, dar nu mai puțin realiste, perfect ilustrative pentru o perioadă tumultoasă.

Este nevoie de câteva zeci de pagini pentru a te obișnui cu stilul și imaginația scriitorului: cartea nu are dialoguri sau, dacă acestea există, ele sunt substituite în descrierea unor evenimente, iar pentru un cititor ce caută acțiunea asta s-ar putea să fie prea mult; există o multitudine de personaje, care de care mai insolite și mai schimbătoare; nu există un fir narativ propriu-zis, accentul punându-se pe descrierea perioadei, pe tiparele unor stări sau situații, pe felul în care America s-a dezvoltat ulterior plecând de la acceptarea minorității și minorităților, de la dorința de multi-dezvoltare și multiculturalitate, de la dezbateri vii și oameni cu năzuințe și viziune. Era o adevărată epocă de aur, în care prețurile erau mici și oricine avea dorința de reușită și o idee sau două putea reuși:

”Muncitorii făceau grevă și mureau, dar pe străzile orașelor un tip întreprinzător putea să vândă cartofi dulci, copți într-o găleată cu jăratic, pentru un penny sau doi. Un flașnetar zâmbăreț își putea umple teșchereaua. Phil scipcarul, neintimidat de ninsoare, își tăia degetele mănușilor și scârțâia pe sub ferestrele luminate ale reședințelor. Frank, casierul, visa să dea peste un cal scăpat din frâu, purând în șa fiica vreunul broker de pe Wall Street. Valoarea evenimentului duplicabil, multiplicabil, începea să fie descoperită pretutindeni. Fiecare oraș avea automatul său de înghețată roz-bombon din marmură belgiană.” (pag. 126)

E.L. Doctorow

Așadar, chiar dacă anumite personaje sunt inventate, totul se concentrează în jurul unei lumi reale, ale cărei scene și evenimente s-au repetat în acei ani, pentru a deveni în cele din urmă o parte a istoriei omenirii. Doctorow imaginează și construiește o Americă de acum 100 de ani, pe baza unor amănunte bine documentate despre ritmul vieții, aspectele sociale, economice și științifice, despre oameni, temeri și bucurii. De altfel, personajele principale sunt nenumite, făcând parte dintr-o familie americană clasică, dar puse în scenă sub denumirile de Mamă, Tată, Fiul cel mic, în contrapondere/asimilare cu alte personaje, aflate și ele în centrul acțiunii, precum Mameh sau Tateh.

Dar de unde vine ”Ragtime”, ne-am putea întreba unii dintre noi, mai ales cei care nu cunosc prea multe despre istoria muzicii. Ei bine, ragtime este ceea ce cântă unul dintre personaje, pe nume Coalhouse Walker, cel care capătă consistență după ce trecem de jumătatea cărții, un gen muzical al epocii, care provenea din comunități afro-americane și se baza în mare măsură pe acordurile de pian. Melodia care a făcut faimos acest gen este Maple Leaf Rag a lui Scott Joplin, iar melodia care mi s-a părut mie cea mai cunoscută în prezent este The Entertainer. Puteți găsi ceva compilații ale acestui fel de a face muzică, precursor al jazz-ului, și ar fi chiar un fundal fain pentru a citi această carte.

Romanul lui Doctorow este minunat. Este o excelentă formă de literatură scrisă cu inspirație și talent, antrenantă și plină de informații inedite, care merită cercetate mai îndeaproape și, în același timp, o ilustrare reală a unei epoci pe care nu am cunoscut-o, dar de care suntem mereu interesați și pe care o putem cunoaște mai îndeaproape dacă nu din cărțile de istorie, măcar din romane de acest gen, care îmbină realitatea momentului cu ficțiunea.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Istoria iubirii, de Nicole Krauss

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 iunie 2015)

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (20 – 26 mai 2013)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult