Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Rădăcina de bucsau, de O. Nimigean

Articol publicat de Dan Gulea pe 9 Februarie 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Radacina de bucsau”Rădăcina de bucsau”, de O. Nimigean

Editura Polirom, Colecția „Top 10 +”, Iași, 2016, 512 p.

Rădăcina de bucsau (2010) romanul poetului O. Nimigean se află acum la o a doua ediție, într-o colecție populară; este un roman atroce, deliberat atroce, studiind fiziologia relaţiei mamă-fiu ca pretext pentru imagini în mare măsură fidele din România de azi. Imagini şi personaje ce par a fi nişte fotografii hiperrealiste, atunci cînd nu sînt retuşate:

  • Artemiu Pop, intelectualul incontinent verbal, bibliotecar mulţumit de sine şi de discursul său “anti”;
  • spitalul românesc, neaşteptat de corect, de bun, de umanizat, cu oameni care fac “tot ceea ce pot” în “condiţiile date”, spitalul fără atenţii sau mite, aproape ireal, doar uşor promiscuu, din lipsa dotărilor;
  • Liviu, naratorul, un oarecare autor de literatură, într-o oarecare criză existenţială, fascinat de discursul heideggerian, din care poate bricola conferinţe ce îl ajută să treacă financiar peste o perioadă sau alta. Este aici o utopie? E posibil ca o conferinţă despre presocratici şi fiinţă ţinută într-o capitală de judeţ din Ardeal, programată din întîmplare, să fie plătită cam cu cinci milioane? Să zicem, cu sprijinul prietenilor…
  • satul autohton, între Alexandru Vlad și Daniel Vighi, cu oameni fascinaţi de televizor, cu zodia plasticului, cu navetişti şi decerebraţi, cu manelişti necăjiţi şi feciori aflaţi “la muncă” în Europa sau în lume.

Şi astfel intră în scenă un autor al grotescului sau al oribilului: înecarea şobolanilor în toaleta unei garsoniere postcomuniste, zdrobirea, în perioada de comunism, a avortonilor rezultaţi din intervenţii improvizate, clandestine: o zdrobire cu picioarele în pungi de plastic, apoi aruncarea acestora în îndepărtate ghene, iată doar cîteva dintre cele mai dure şi şocante scene prin care romanul este oricînd antologabil.

Personajele se dezvoltă mai ales pe fundal citadin: un oraş aflat sub dominaţia promiscuităţii: magazinele “38” (unde aproape orice produs costă 38 de mii – indice până nu de mult al realității comerciale de la noi), tramvaie supraaglomerate, străzi desfundate, aurolaci îmbrăcaţi cu rochiţe, cîini vagabonzi, cantine de liceu, funcţionari şi oameni în genere plictisiţi de slujba lor, de viaţa lor, cam acestea sînt mediile pe unde se învîrte Liviu, simbolul ratării, intelectualul de provincie surprins pe panta iremediabilă a decavării. El este înconjurat de promisiuni, de reguli care vor să îl poarte într-o nouă lume, paradisul propriu: miercurea, zi fără mîncare; flotări şi genoflexiuni zilnice; fără alcool, fără ţigări; rugăciuni cunoscute în urma frecventării unor schimnicii (apostolul Cleopa e la loc de cinste în mintea lui Liviu); citatul-fetiş, în maniera jurnalelor de creaţie, din Cioran, Julien Green, Trakl, Meister Eckhart, dar şi din “Compact”, formaţia rock a Clujului optzecist sau din Mircea Vintilă, folkist din acele vremuri sau poate mai de demult.

Şi, pe lîngă criza existenţială totală (tocmai s-a despărţit de cea pe care credea că o iubeşte, de femeia cu care o înlocuise pe mamă), acum el veghează şi stingerea mamei sale, cu largi episoade de internare, cu ample descrieri ce arată la infinit modelul de educaţie tradiţionalist al intelectualului român mediu şi provincial.

O. Nimigean

O. Nimigean

Mai întîi, nu se poate abţine să nu o compare pe maică-sa cu o rockeriţă la un concert, atunci cînd bătrîna e zguduită de o tuse ce o face să dea ritmic din cap, iar basmaua i-a căzut în jurul gîtului, ca o bandană. Realitatea i se pare o glumă, este străin, se depersonalizează, se contemplă din afară, atunci cînd îi trece prin cap imaginea asta.

Apoi, după ce am trecut prin purgatoriul icnetelor, al protezei dentare şi auditive, fiul se reîntoarce (ba chiar aruncă o veninoasă privire tuturor celor care l-au înjurat de mamă) spre finele romanului la genitalia maternă, descriind pagină după pagină şi escare şi răni şi alifii şi inghinale şi pamperşi. Sîntem în miezul familiei tradiţionaliste: fiul îşi îngrijeşte complet mama, pudică dar neputincioasă. Un Zola prezentificat care va să zică.

Este în îngrijirea asta ceva din mentalitatea tradiţionalistă, după care o familie se defineşte cel mai bine; s-ar zice că de-asta e aici o familie (ba chiar fosta iubită-soţie în ultimii 20 de ani vine acolo la ţară îi trage o oală de sarmale, spală cearceafuri şi mătură cu tîrnul în ograda fostei-viitoare soacre, căreia îi spune cuviincios mamă), prin asta există o familie: se spală unii pe alţii, la vîrste diferite.

Un personaj tragic, o pură mostră de tradiţionalism neaoş. Care se întîmplă să fie a unui intelectual; este însă evident că aproape orice personaj din nenumitul sat ar face, va face la fel.

Fără îndoială, Rădăcina de bucsau rămîne prin noile limite ale corporalităţii pe care le descoperă, prin simţul grotescului şi cel al descrierilor atroce, configurîndu-se doze importante de autenticitate romanescă, fireşti pentru un poet autentic.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.


« »

2 Raspunsuri la “Rădăcina de bucsau, de O. Nimigean”

  1. diana says:

    Regret, dar n-as lua cartea asta nici daca mi-ar da cineva bani sa citesc 10 pagini.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Parerea voastra

Ultimul vostru articol






De cumpărat neapărat!



FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium