Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Prin blogosfera literară (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

Articol publicat de Dan pe 5 Octombrie 2015
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

coperta_prea_multa_fericire_new_c1Se aproprie anuntarea premiilor Nobel pentru anul 2015. Iulia Verbancu scrie in blogul Carturesti despre proza castigatoarei premiului pentru literatura acum doi ani, Alice Munro, careia i-au aparut in traducere romaneasca pana acum patru carti: ‘Să intri în lumea creată de Alice Munro e foarte aproape de un privilegiu – te descoperi cufundat în viața unor personaje pe care le înțelegi în cele mai intime detalii, indiferent dacă te identifici sau nu cu ele. Munro crează în spații vaste, în care apoi te sufocă. În fracțiuni de secundă în care gândurile se cristalizează, în scurte perioade de sentimente și acțiuni, urmate de pauze imense, în reveniri ce aduc cu ele – invariabil – o schimbare de perspectivă. Într-un interviu pentru The Guardian spunea că toate istoriile sale au pauze pentru că așa arată și viața oamenilor.’

Ileana scrie la ‘Evantaiul Memoriei’ despre romanul ‘Uşa’ de Magda Szabó aparut la la Editura All: ‘Magda Szabó ne arată în această carte că suntem corigenţi la a înţelege ce înseamnă să iubim pe cineva şi să fim lângă celălalt. Noi credem că, dacă oferim ceea ce vrem să primim, totul este perfect şi toată lumea este mulţumită, dar a fi într-adevăr alături înseamnă să oferi ceea ce are nevoie celălalt, nu ce crezi tu că e bun sau ce vrei tu să oferi…. imediat ce-am terminat cartea, am văzut ecranizarea The Door, în regia lui István Szabó, cu Helen Mirren şi Martina Gedeck în rolurile principale. Helen Mirren este o Emerenc demnă de romanul Magdei Szabó şi, gândindu-mă acum, nu cred că aş putea vedea pe altcineva în acest rol. Pelicula mi-a arătat o Magdă mai plină de viaţă, mai pătimaşă şi mai impulsivă decât reuşisem s-o percep în carte, unde îmi plăcuse foarte mult pentru spiritul analitic – e drept, retroactiv – care nu avea cum să fie la fel de pregnant în film.’

Femeia de hârtieAna Dumitrache scrie la Semne Bune despre ‘Femeia de hârtie’ – romanul scriitorului Rabih Alameddine, nascut in Iordania si stabilit in Statele Unite: ‘Fără o acțiune complexă, fără răsturnări de situație sau elemente surprinzătoare, ci mai degrabă monotonă și statică, Femeia de hârtie reușește totuși să te atragă și să te introducă în poveste suficient cât să nu mai vrei s-o lași din mână. Amintirile, reflecțiile, regretele și îndoielile adunate de-a lungul vieții protagonistei se împletesc subtil și natural cu citate, versuri, anecdote și frânturi din cărțile care-i populează universul interior, bogat și etern neliniștit.’

(Dan)

Răzvan van Firescu scrie pe blogul său despre o carte foarte interesantă, apărută de curând la Editura Humanitas, ”Noi, copiii din Bahnhof Zoo”, de Christiane F. despre viața din spatele drogurilor: ” Este o mărturie șocantă, șfichiuitoare precum gerul crunt de decembrie care te pleznește peste față când ieși afară de la căldura casei. Nu este o lectură ușor de digerat, dar cred că este necesară pentru absolut toată lumea. Nu cred nici că este o carte care să ajungă în mâna tinerilor adolescenți dată de către părinții îngrijorați pentru că lumea pe care o zugrăvește Christiane are un je ne sais quoi care-i poate vrăji pe tineri. Impresia de răzvrătire, libertate, nebunie și senzația că trăiești clipa de fiecare dată când te droghezi, poate să fie un adevărat magnet pentru tineri. Cred că povestea Christianei trebuie citită de părinți, iar cuvintele mamei Christianei trebuie înțelese și recitite până când cel ce citește va înțelege că nu există om care să nu fie în pericol de a cădea pradă acestui ucigător viciu. Părinții, și aici mă apasă un gând care mă roade cu cruzime, trebuie să fie obligați să privească lucrurile în față cu curaj și să le accepte așa cum sunt. Amânarea deznodământului sau ignorarea anumitor semne ale „bolii” nu fac altceva decât să îndepărteze și mai mult copilul de realitate. Nimeni nu este perfect. Nici măcar copilul tău…”

marea-neagra-o-istorie_1_fullsizeUna dintre cărțile care merită a fi menționate ca una dintre aparițiile anului 2015 este ”Marea Neagră. O istorie”, de Charles King, apărută în Colecția Historia a Editurii Polirom. Despre ea, scrie Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro: ”Sînt cîteva “lentile” foarte importante prin care Charles King privește către acest perimetru fascinant, problematic, doldora de istorie, de viață, de fapte; trei dintre ele: regiune, frontieră, națiune. Marea Neagră este o regiune – cu o compoziție specifică; poate funcționa și ca linie despărțitoare, deci, ca frontieră; în fine, ea este un teritoriu în care sau, mai precis, în jurul căruia ideea de națiune își decupează, de-a lungul timpului, o istorie aparte. Cine încearcă să depisteze elementele unei diferențe specifice tari care să scoată în evidență această regiune, nu trebuie să caute, ne sugerează domnul Charles King, în direcția unei istorii mai violente, mai zbuciumate decît în alte zone ale, spre pildă, Europei. Și nici în, cu atît mai puțin în “interregnurile despre care se spune că defines zonele de fractură dintre diferite “civilizații” incompatibile”.”

Sunt persoane pe aici care plâng atunci când citesc? Sau râd tare? Ei bine, eu nu mă număr printre ei și se pare că nici Valeriu Gherghel nu o face, după cum reiese din articolul ”De ce nu mai plângem când citim Dickens”: ”Un om de vîrsta mea nu mai plînge nici la nașteri, nici la cununii (mistice), și nici la înmormîntări. Cu atît mai mult cînd citește o carte, o biată ficțiune inventată de un mincinos. Vîrsta ne face, uneori, înțelepți, iar înțelepciunea este cinică de felul ei. Seneca interzicea cu desăvîrșire discipolilor să verse lacrimi în astfel de ocazii festive. Moartea este ceva inevitabil, nu depinde de noi, mai devreme sau mai tîrziu ne vom confrunta cu ea (mai precis, cu o maladie fatală, pentru conștiința omului moartea rămîne ceva de neatins). Sigur, intuiția morții proprii (care e un fapt tîrziu, eu am avut-o la 26 de ani) produce în mințile noastre un frison: ”aha, peste x ani, sau peste x zile, sau peste un ceas, sau peste un minut, sau chiar în clipa aceasta, nu voi mai fi, dar această lume indiferentă, care n-a constatat prezența mea în cuprinsul ei, nu-mi va constata nici absența. Es ist so!”. Dar, de obicei, intuiția cu pricina nu devine o obsesie, trăim ca și cum nu vom muri niciodată și nu ne gîndim la moarte (cum cerea același Seneca).”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Falsificatorii. Alegerile din 1946, de Dinu C. Giurescu

Sectanții”, de Vasile Ernu

-”Cetatea cetății doamnelor”, de Christine de Pizan (I)

Corespondență”, de James Joyce

Fragment în avanpremieră: ”Alaska: singur în sălbăticie”, de Dave Metz


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium