Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

La zece ani de la publicarea raportului comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, Vladimir Tismaneanu dialogheaza cu Cristian Patrascanoiu de la LaPunkt: ‘CP: Acum, la 10 ani de la momentul condamnării comunismului, te-ai fi aşteptat ca lucrurile să fie altfel în această privinţă? Existau, cu alte cuvinte, la tine aşteptări mai mari în privinţa efectelor condamnării comunismului? VT: Nicio  secundă nu m-am aşteptat ca demersul analizei dictaturii comuniste să ducă la efecte imediate, inclusiv adoptarea Legii Lustraţiei ori a reglementării regimului pensiilor foştilor activişti şi securişti. Ceea ce se cheamă o Comisie pentru Adevăr nu este nici procuratură generală, nici „Ministerul Adevărului” înzestrat cu atribuţii de legiferare a memoriei.  Ne-am propus să documentăm pe o temelie cît mai riguroasă natura, scopurile şi consecinţele celor peste patru decenii de partocraţie ideocratică în România. Nimic mai mult, dar nici nimic mai puţin.’

Pe 31 Decembrie Stelian Tanase a dedicat un articol pe blogul sau ‘Revelioanelor sub dictatura’: ‘Îmi amintesc cozile infernale la portocale, banane sau ness. Se formau imediat. Camionul descărca marfa direct pe trotuar în fața magazinului. Nu băga marfa înăuntru pentru ca lumea nu ar fi încăput și exista riscul să se spargă vitrinele. Apărea o vînzătoare cu un cîntar, se înființa și un milițian, plus agenții in civil. Cozile reprezentau un pericol de explozie socială. Totul se vindea chiar acolo. Erau niște lădițe din lemn subțire, iar portocalele erau învelite în hîrtie de șervețel. Trecătorul își întrerupea alte ocupații cînd se ducea vestea că s-a adus portocale și – de prin vecini, din stații de de tramvai, etc. – lumea se repezea să își ocupe loc la rînd. Dacă aveai noroc să nu fii al o mie-lea cumpărător, după cîteva ceasuri, duceai acasă ceva rarisim, unul din aceste produse – ness, cafea, portocale, banane. Nu cred că in anii 80 am mincat babane sau portocale, pentru că nu m-am așezat la coadă niciodată. Mi se părea umilitor și o pierdere mare de vreme. Puteam să traiesc și fără…Aveai voie să cumperi numai o cantitate limitată. Să zicem un kil de brinză sau trei banane, sau o cutie de ness. Odată am văzut o bătaie zdravănă între niște gospodine la piața Kogălniceanu. Oricum, lumea dacă apuca ceva, era fericită să ducă acasă captura ca pe un mare trofeu. Cu cit mai mare coada, cu atît mai mare mîndria.’

Despre ‘Middlesex de Jeffrey Eugenides a scris la ‘Raftul cu idei’ Andreea Stanescu: ‘… unul dintre romanele mele preferate, m-am delectat citindu-l și îl recomand cu căldură. Este un roman puternic și marcant, peste care nu se poate trece cu ușurință și care nu ar trebui ratat, cu atât mai mult cu cât Jeffrey Eugenides este încă în viață (spre deosebire de mulți scriitori pe care îi îndrăgesc, dar care sunt de mult apuși) și putem visa încă la a-i cere un autograf pe prima pagină a cărții.’

Mirel Banica de la LaPunkt semnaleaza  ‘Spre Romania’ – o carte din seria de autor dedicata lui Matei Calinescu de Editura Humanitas: ‘După lectură, textul din Spre Ro­mânia (2000-2002). Jurnal ine­dit parcă s-a așezat singur pe patru mari direcții principale. Prima dintre ele ar fi legată de pre­ocuparea constantă a autorului pentru anii 1930, figurile tutelare ale perioadei și „enigma“ numită Mișcarea Legionară. Ne întâlnim deci cu Ravelstein-ul lui Saul Bellow, citit în avionul care-l poartă către Gre­cia, cu „caricatura răuvoitoare, fără nuanțe Grielescu/Eliade“, cel care plă­teș­te cash („cu bani peșin, ca un paysan au Danube“) în cluburile și restaurantele cu pretenții din Chicago. Nae Ionescu, ca­li­fi­cat direct ca fiind „un escroc cha­rismatic“. Și întrebarea obsedantă „ce a fost legionarismul“, la care încearcă să fur­nizeze un răspuns prin trecerea în re­vistă a triadei Cioran-Eliade-Ionesco.’

Viorica Stavaru a scris la BookHub despre ‘Scriitori la poliție’ volumul coordonat de Robert Șerban despre care am scris si noi:  ‘… atitudinea celor rugați să colaboreze la structurarea acestei cărți este simțitor diferită în momentul în care textele se coagulează din amintiri, dezamăgiri sau mici răzbunări tardive: bărbații sunt mai detașați, (auto)ironici, preocupați să creeze impresia că relația lor cu poliția este pur accidentală, în timp ce femeile își pigmentează evocarea cu tușe afectiv-lirice, ușor resentimentare la adresa unei evidente discriminări pe criterii de sex, valabilă probabil și actualmente în cazul organelor de ordine. Nu înseamnă, totuși, că scriitoarele din acest volum colectiv nu au simțul umorului, dimpotrivă. Pare doar că întâlnirile cu poliția au lăsat altfel de urme. Totodată, dacă bărbații sunt, aproape fără excepție, de-a dreptul speriați de amenzi, interogatorii, ridicarea temporară a permisului, femeile manifestă un jemanfișism evident în acest sens, renunțând chiar la ideea de a fi șoferițe; de asemenea, ele știu să-și clameze și să-și apere drepturile, în ciuda unor acuzații denigratoare sau a amenințărilor proferate în cazul neconformării. Ca și la dentist, se vede treaba, bărbatul-scriitor față-n față cu… organul, nu este decât un puști speriat, capabil de „n” compromisuri pentru a scăpa basma curată!’

(Dan)

Duelul cărților pe luna decembrie pe ZiarulMetropolis.ro este între „Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov, și „Patria mea era un sâmbure de măr”, de Herta Müller. Iată ce scrie despre prima carte Monica Andronescu: ”Amplu, plin de substanță, conținând o mulțime de note explicative și anexe, „Scrisori către Vera” apărut la Polirom, care conține scrisorile din volumul editat de Brian Boyd, este, cu siguranță, una dintre cele mai importante apariții editoriale ale sfârșitului de an. Din vara lui 1923, 26 iulie, de când datează prima scrisoare, și până în primăvara lui 1976, cu un an înaintea morții lui, când e datată ultima scrisoare, Vladimir Nabokov conturează un univers personal fascinant, o istorie a lumii și a propriilor iubiri, o mini-istorie a propriei literaturi, într-un mod frapant de inocent pe alocuri. Cititotul poate descoperi astfel o sensibilitate pe care adresarea către femeia iubită i-o modelează altfel decât dacă totul ar fi fost scris într-un jurnal, un fel de a-i vorbi celuilalt despre propria percepție a lumii, un fel de intimitate absurd de curajoasă, dusă la extrem, un fel de a lumina lucrurile, străzile, obiectele, aerul, dintr-o perspectivă care să-i permită „celuilalt” accesul nelimitat la propria ființă.”

Lavinia Bălulescu realizează pe blogul Adevărul o listă de ”Cărți de trecut anul”, cuprinzând treisprezece cărți faine de autori români, pe care le-a citit în 2016. Iată ce spune despre două dintre acestea: „Cexina Catapuxina“ (Matei Florian, Editura Polirom) – şi cititorii lui Matei Florian aşteptau cu sufletul la gură o nouă carte, la şapte ani de la „Şi Hams Şi Regretel“. Iar Matei se întoarce cu o poveste care, deşi nu te duce în acelaşi univers cu cel al cărţii precedente, în mod sigur te transportă într-o lume a lucrurilor mici, personale, a interiorului şi a mirărilor. Povestea de dragoste poate fi un fel de pretext pentru care îl însoţim pe personajul principal într-o călătorie fascinantă în el însuşi. „Disco Titanic“ (Radu Pavel Gheo, Editura Polirom) – cartea spune povestea plină de suspans a unui timişorean care e patronul unei edituri obscure şi erou al Revoluţiei din 1989. În trecutul său există însă secrete bine păzite legate de Securitate, dar şi întâmplări teribile, care au avut loc înainte de destrămarea fostei Iugoslavii.”

Tot o retrospectivă a anului face și Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro, spunând cele 10 titluri de ficțiune preferate pe anul 2016. Una dintre ele este aceeași Disco Titanic: ”Tot aici, la o altă carte marca Polirom, am fost bucuros să îmi petrec cîteva ceasuri bune, inclusiv sub umbrela delicată a nostalgiei, cu cel mai recent roman al lui Radu Pavel Gheo, ”Disco Titanic”. Cel mai recent și cred că și cel mai bun roman al lui Radu Pavel Gheo, un geamăn foarte reușit, poate ceva mai solid, mai consistent, mai robust decît un alt roman excelent al aceluiași autor, ”Noapte bună, copii!”. În privința recuperării – prin literatură – a anilor 80, ”Muzici și faze” survolează atmosfera realistă și magică a Bucureștiului acelor ani, în vreme ce ”Disco Titanic” e despre Banatul anilo 80 mai ales (dar merge si dincolo de Revoluție, pe cîteva zeci bune de pagini; dincoace, mai corect spus, adică după decembrie 1989), un Banat cu prelungirea sa – pe undeva firească pentru cei care cunosc zona – ”la sârbi” (generic vorbind, căci în roman nu este vorba exact de ceea ce azi se înțelege, în sens etnic, prin ”sârbi”).”

Pe blogul Nemira descoperim cele mai bune 10 cărți ale editurii pe anul 2016, astfel cum au fost alese de către cititori. Pe primul loc, Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie: ”Primul debut românesc în colecția Nautilus SF după mulți ani. Un science fiction în care spații banale precum cartierul Pantelimon, gara din Brașov, un birou din Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teiuș sunt scene pentru discuții despre călătorii în timp și lupte cu ființe multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa. Personajele sunt oameni de zi cu zi: un creativ publicitar, un naș de tren, un politician, un agent, tipologii la care cititorul nu se va mai uita niciodată cu aceiași ochi după ce-i va vedea în acțiune.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par”, de Florin Hălălău

-”Bushido – Codul samurailor”, de Inazo Nitobe

-”Ultimele cazuri ale lui Miss Marple”, de Agatha Christie

-”Cum iubim”, coordonator Genevieve Feraru

-”Scriitori la poliție”, coordonator Robert Șerban

Interviu Marius Chivu


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium