Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul Europei Libere despre ‘Eternul eretic Panait Istrati: ‘Istrati a greșit de multe ori în viață, inclusiv în momentul în care a acceptat să devină editorialist al ziarului lui Mihail Stelescu, „Cruciada românismului”. Ni-l putem închipui zâmbind amar la gândul că tocmai el, cel care scrisese despre Ștefan Gheorghiu și Cristian Racovski, a ajuns în tabăra xenofobă. Dar nu a devenit niciodată legionar. Nu a fost nici comunist, nici fascist. A fost un spirit liber, a alunecat în direcții pe care, când a mai avut putere, le-a recunoscut ca eronate. În istoria onoarei dintr-un veac fără onoare, numele lui Panait Istrati strălucește diamantin.’
Proaspat schimbat de la conducerea TVR Stelian Tanase a inceput sa publice pe blogul sau un ‘Jurnal teverist’. Nu voi comenta (deocamdata). Interesant este: ‘M-am trezit asediat la birou de diverși care vor să se pună bine cu noul șef. Dacă ai puțin umor sau ești cinic e un perfect prilej de judecăți asupra caracterului uman. Devin și mai mizantrop decît eram. Trebuie să fii atent să nu-ți înghețe zîmbetul pe buze. Și mai ales să nu asculți nimic din ce ți se spune. Un turnător e un turnător. Indiferent ce zice morala lui este egală cu zero. Cel mai interesant exemplu – un tînăr jurnalist care mi-a intrat in birou cu aplomb, ca o vedetă de cinema. Părea sfios, voia să pară binecrescut și serios. A făcut cîteva reverențe, s-a trîntit într-un fotoliu f. degajat și a început să-și toarne colegii. Asta probabil ca să îmi arate că trebuie să am încredere în el. Ținta turnătoriei este mai ales șeful lui direct care zice ca e e persecutat. La finalul întrevederii cere plata pentru turnătorie și-mi intinde o hirtie A/4 pe care mîzgălit o cerere. Dorește să îi măresc salariul și nu cu puțin, vreo 20 de milioane. Il conduc la ușă. Dechid fereastra scîrbit, aerisesc. Îmi zic că trebuie să mă înarmez cu răbdare multă și stoicism. În fond am parte de ce mă așteptam. Ce mă mir ca prostul !? Nu prostituția este cea mai veche meserie ci delațiunea’
Iulia Verbancu scrie la blogul Carturesti despre ‘Numără stelele. O poveste din Copenhaga’ de Lois Lowry: ‘La sfârșitul anului 1943, aproape toți evreii din Danemarca au fost salvați de la deportarea în lagărele de concentrare naziste. O picătură într-un ocean raportat la victimele Holocaustului, însă o acțiune curajoasă ce a salvat mai mult de 7 mii de oameni. Una dintre cele mai mari acțiuni colective de rezistență din țările ocupate a fost posibilă plecând de la semnalul de alarmă tras chiar de un diplomat german, sub organizarea Rezistenței daneze, cu ajutorul oficialilor danezi și al Suediei vecine (care a reușit să-și păstreze neutralitatea) și datorită sprijinului multora dintre simplii cetățeni ai Danemarcei. Lois Lowry a aflat astfel de istorii cutremurătoare și emoționante de întrajutorare, de la prietena sa daneză Annelise Platt, care era copil în perioada Ocupației germane. …este ani, prietena sa i-a istorisit ce-a însemnat să trăiești sub Ocupație, să își ajuți prietenii să fugă cu bărci pescărești, noaptea, străbătând strâmtorile ce leagă Marea Baltică de Marea Nordului, spre incertitudinea (totuși, salvatoare) din Suedia. Sau să fii unul dintre fugari. Evident că atunci a vrut să scrie o carte și astfel, în 1989, a apărut Numără stelele. O poveste din Copenhaga.’
Carol al II-lea se bucura de foarte putina simpatie in ochii istoriografiei romanesti moderne, fiind fara indoiala cel mai putin apreciat rege din istoria Romaniei. Tocmai de aceea cartea lui Lilly Marcou ‘Carol al II-lea al României. Regele trădat’ care incearca sa explice, unii ar zice sa reabiliteze figura lui Carol al II-lea si actiunile sale trezeste interesul. Am cumparat si eu cartea dar nu am ajuns sa o citesc. A citit-o insa Elena Zamfirescu de la SemneBune: ‘Cred că dorința arzătoare a autoarei a fost aceea de a face lumină în jurul unui rege greșit înțeles de mulți. Amintește la sfârșitul cărții de politica de denigrare a imaginii lui susținută de legionari, mai apoi de comuniști. Nu ține partea acestuia, mai ales că viața lui amoroasă a fost intens criticată însă, poate ceea ce este mai important decât orice este faptul că în timpul domniei sale România a cunoscut o perioadă înfloritoare și care ar fi reușit mult mai multe dacă n-ar fi prins vremuri atât de tulburi.’
(Dan)
Scriitorii catalani nu sunt foarte cunoscuți la noi, dar iată un articol care ne prezintă 10 scriitori catalani (care nu sunt C.R. Zafon), găsit pe blogul lui Roșu Vertical. Singura pe care am recunoscut-o a fost Care Santos: ”Care Santos (1970-), scriitoare și critic literar, foarte prolifică după cum spune internetul, a scris romane, povestiri, cărți de copii și YA, poezie. În română i-au apărut două romane, Aerul pe care îl respiri și Încăperi ferecate, care va fi și ecranizat, din cîte înțeleg. Sigur, literatura catalană e mai mult decît acești 10 + 1 scriitori, m-am oprit doar la cei care au fost traduși și în română și e foarte posibil să mai fie alții traduși pe lîngă ei, să nu uităm că eu sînt o novice în privința literaturii catalane. Mîna sus dacă ați citit vreunul, iar dacă aveți recomandări, primesc cu drag.”
Romanul Laur, de Evgheni Vodolazkin, a fost una dintre senzațiile sfârșitului de an 2014 și nu putem decât să ne bucurăm că în această toamnă va apărea o nouă traducere din autorul rus. Până atunci, am citit o nouă recenzie la Laur pe blogul Cărți și călătorii: ”Parcursul lui Laur îmbină realul cu fantasticul, sacrul cu profanul, puterea cu slăbiciunea, dar peste toate domnește dragostea. Drumul lui inițiatic se desfășoară pe fundalul unei Rusii primitive, marcate de numeroasele superstiții și credințe populare ale Evului Mediu, de necunoașterea unor reguli elementare de igienă și de un respect amestecat cu teamă față de vraci și de nebunii întru Hristos care rostesc adevăruri greu de pătruns. O scenă memorabilă este cea în care nebunii întru Hristos Foma și Karp se fugăresc și se pălmuiesc pentru împărțirea și marcarea teritoriului. De altfel, Foma mi-a plăcut ca personaj – el intervine ca un fel de interpret al gândurilor și faptelor lui Arseni/Ustin pentru oameni, dar și ca prezicător și ca un abil cititor în sufletul lui.”
Valeriu Gherghel scrie pe blogul său despre Cititorul din peșteră, roman scris de Rui Zink, autorul cărții ”Instalarea fricii”, și ea de succes anul ăsta: ”Din păcate, povestirea alegorică a portughezului Zink nu mi-a plăcut de nici un fel, este mult prea didactică pentru gustul meu învechit, și, chiar dacă se adresează unor adolescenți fără multă minte, rămîne totuși o țesătură de locuri comune. Epic nu prea are. (…)Și totuși… Într-o vreme în care puțini mai citesc, orice carte despre importanța lecturii se salvează prin scop, chiar dacă nu prezintă cine știe ce virtuți de ordin literar. În consecință, Cititorul din peșteră se salvează prin scop.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Satantango”, de Laszlo Krasznahorkai
–”Căzând în gol”, de Joe Simpson
-”Istoria Regelui Gogoșar”, de Radu Aldulescu
–”Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor”, de Aurora Liiceanu
–”Valea rea”, de Andrei Doboș
-”Zilele amanților”, de Corina Ozon
