Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Prin blogosfera literara (17 – 23 noiembrie 2014)

Articol publicat de Dan pe 24 Noiembrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

winter10books60 de ani mai tarziu ne putem delecta cu poezia epocii staliniste cu ajutorul postarilor lui Wilkins Micawber care ne reaminteste poemele anti-titoiste din perioada conflictului dintre Iugoslavia (da, a existat o tara cu acest nume!) si restul blocului comunist: ‘După cum era obiceiul în epocă, ideile venite de la conducerea de partid şi de stat erau implementate neîntârziat (şi de multe ori ad litteram, cu preluarea fidelă a terminologiei) în lucrări literare. Apărută în 1953, „cu prilejul sărbătoririi a cinci ani de la proclamarea Republicii Populare Române”, antologia Poezia nouă în Republica Populară Română conţine adevărate mostre horror de propagandă versificată. Sunt poeme interminabile, cu zeci de strofe, versificate de altfel foarte corect (versul liber sau versul alb erau interzise), printre care putem găsi şi câteva care se răfuiesc cu Tito.’

institutul-pentru-corectarea-timpului_1_fullsizeEla Pirvulescu a scris la Blogul Carturesti despre cartea ‘Institutul pentru corectarea timpului’ a scriitorului turc Ahmed Hamdi Tampinar, scriitor din secolul trecut despre care marturisesc ca nu auzisem, dar care pare interesant: ‘În 1962, lui Ahmet Hamdi Tanpınar i se publica, la 39 de ani de la trecerea Turciei de la Imperiu la Republică, “Institutul pentru corectarea timpului”, un roman-satiră la adresa Turciei din vremea respectivă, mai precis la adresa ordinii sociale, politice și administrative, cu un puternic accent pus pe explorarea limitei rațiunii umane și pe demascarea oricărui sistem intelectual care încearcă să explice mersul lumii înconjurătoare. Sistemul cu care vom avea de-a face în acest roman va fi unul care își propune să corecteze timpul, deci unul care are ca obiect de studiu o dimensiune relativă, de a cărei existență concretă nu se știe încă nimic sigur. Însă nu doar acest sistem va fi satirizat în roman, ci și alte sisteme de credințe, printre care: psihanaliza, spiritismul și alchimia. Tanpınar va asista la un program de modernizare accelerat, care, în favoarea progresului, va umbri tradiția Turciei, împreună cu limbajul și arta care îi aparțineau. La un moment dat în roman, personajul principal, naratorul, va întreba un alt personaj dacă i se pare o sarcină ușoară ca o civilizație care are în spate atâta istorie să se redirecționeze în doar 50 de ani, iar răspunsul pe care îl va primi va fi acela că puțină exagerare, pe parcurs, e cât se poate de naturală. Una peste alta, ceea ce va transpare cel mai viu din această scriere va fi ideea că istoria și adevărul de cele mai multe ori nu coincid.’

Ileana Lucaciu ne recomanda sa vedem ‘Coada’ lui Israel Horovitz, proiect independent la Teatrul Bulandra in regia Iarinei Demina: ‘Fără niciun ajutor prin decor, pe o scenă goală, manevrează mișcarea febrilă a personajelor și veghează atent la interpretarea fiecărui rol. Actriță cu experiență fiind, regizoarea subliniază miezul tematic și substratul metaforei prin actori. Excelent este Tudor Chirilă în Stephen, un tânăr rebel, dornic de parvenire artistică, având drept model pe Mozart. Sunt bine cunoscute calitățile muzicale ale lui Tudor Chirilă și le aplică în reprezentație pentru definirea lui Stephen, strălucit. Meritul major al actorului este însă, descifrarea rostului fiecărei replici și trăirea intensă, cu firesc a fiecărei situații de confruntare cu semenii din preajmă. Sugerează în profunzime cauzele revoltei lui Stephen, neputința de a fi un Mozart, dar și indignarea ivită în fața manifestărilor orgolioase ale celor din preajmă. Tudor Chirilă revine pe scenă după o perioadă de absență, cu interpretarea admirabilă a unui personaj complex, reprezentativ pentru tânăra generație de astăzi. Promite și o altă surpriză în Tartuffe, celebrul personaj din piesa cu același nume, în spectacolul Teatrului de Comedie a cărui premieră a fost amânată din motive obiective.’

(Dan)

Serban Tomsa a preluat de pe blogul lui Valeriu Gherghel (filosofiatis) un articol foarte interesant despre „Cinci scriitori care n-au iubit scrisul”: ”Nikolai Gogol. După ce publică Suflete moarte, în 1842, sub titlul impus de cenzură Aventurile lui Cicikov, prozatorul începe treptat să creadă că a făcut o eroare imensă, că a fost doar o ”jucărie a diavolului”. Scrisul nu înseamnă decît deșertăciune, trufie, slavă deșartă. În 1848, face un pelerinaj la Ierusalim. În noaptea de 24 februarie 1852, deprimat își arde manuscrisele. Moare peste cîteva zile. Din partea a doua a romanului Suflete moarte s-au păstrat, totuși, cîteva capitole. Nu există un răspuns acceptabil la întrebarea: ”De ce nu a terminat Gogol Suflete moarte?”.

aerul-pe-care-il-respiri_1_fullsizeAdriana Gionea scrie pe BookMag despre romanul lui Care Santos, ”Aerul pe care il respiri”, Editura Humanitas: ”Care Santos te poate face să visezi că ai în faţă un roman de aventuri în stilulul consacrat de Alexandre Dumas, ilustrat de gravurile unor pictori talentaţi, roman pe care l-ai descoperit într-un anticariat. Atât de bine reuşeşte să redea spiritul unei epoci prin manierele, ritualurile cotidiene, dialogurile, vestimentaţia şi prejudecăţile acestor protagonişti care te vor seduce sau, dimpotrivă, te pot revolta prin anumite fapte. Acestui stil i se adaugă minuţiozitatea analizei psihologice a diferitelor tipologii umane specifice romanelor scrise de Balzac şi tendinţa de a construi personajele după legile dualităţilor inocenţă-perfidie, fecioară-târfă, angelic-demonic, lumină-întuneric, des întâlnite în cărţile romanticilor. La un moment dat, vezi siluetele personajelor pozitive ieşind în relief şi plutind deasupra Barcelonei redate sub forma unei gravuri zgomotoase realizate prin cuvinte savuroase.”

Tot Adriana Gionea, de data aceasta pe TownPortal, scrie despre una dintre cartile lui Andrew Nicoll pe care am citit-o si eu acum ceva timp si pentru care sunt dator cu o recenzie. E vorba despre ”Daca citesti asta, inseamna ca am murit”: ”Romanul iti aminteste de acea categorie de povesti fabuloase la care vei reveni mereu, exact cum te intorci la gustul caramelelor aromate din copilarie, luate de la chioscul din statia de autobuz intr-o zi cenusie, la finalul careia vrei sa te ghemuiesti in pufuri moi alaturi de o lectura acaparanta. Daca citesti asta inseamna ca am murit este si o pledoarie pentru intoarcerea la poveste, la fabulos, chiar si atunci cand nu mai crezi in el. Otto Witte ramane, dincolo de greselile sale si de incercarile nebunesti de a parea cee ce nu este, un sarlatan ce isi atribuie roluri nu din placerea de a-i pacali pe altii in scopul de obtine putere si faima, ci din pasiunea pentru poveste, incat ar vrea sa stearga orice urma dintre fictiune si realitate.”

A fost odata ca niciodataDespre cealalta carte a lui Andrew Nicoll aparuta in traducere romaneasca, ”A fost odata ca niciodata”, scrie Dragos pe Chestii Livresti: ”cartea asta a nu este la fel de amuzantă ca prima, însă e mai bine scrisă, şi e mai frumoasă poate pentru că e mai romantică – asemenea bietului primar răbdător şi înşelat – şi mai mitologică, are un aer de poveste. până şi oraşul în care se petrec toate e utopic. însă pe toate acestea le treci cu vederea, şi mergi corconiceşte pe firul întins al paginilor, după povestea primarului „cel bun“ şi al iubirii sale.”

Ion-Valentin Ceausescu scrie pe SemneBune.ro despre Vietile paralele, de Florina Ilis: ”Când m-am apucat de citit cartea Florinei Ilis, Viețile paralele, titlu pe care probabil l-a preluat de la Plutarh, care descrie viețile filozofilor așa cum erau ele, cu bune și rele, știam că mă înham la o muncă grea: accea de a îl cunoaște pe Eminescu și de a citi în același timp o superbă ficțiune atent dozată cu o adiere de S.F., narată pe atâtea voci că uneori te amețesc, dar atât de bine documentată (Dumnezeule!, cât o fi muncit această autoare și cât s-o fi și distrat scriind, sunt pagini absolut savuroase, cel puțin lamentațiile geloasei Veronica Mile sunt de un amuzament și de o gingășie feminină rar întâlnite de mine) și atât de bine scrisă, încât cele aproape 700 de pagini parcă zboară la lectură. Din păcate timpul și viața agitată nu mi-au permis să citesc cartea dintr-o suflare, așa cum merită, însă de fiecare dată, de-a lungul săptămânii în care am citit-o, când mă apucam de lectură lumea chiar dispărea. Un autor a spus odată că citești cu adevărat atunci când îți dai seama că nu ai mai văzut literele de foarte multă vreme. Și eu nu vedeam litere, vedeam idei, imagini, gânduri.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Culorile rândunicii”, de Marius Daniel Popescu

Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana

-”Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde”, de Franny Moyle

Gulag Voices. Oral Histories of Soviet Incarceration(II)

Interviu Marius Chivu: ”Chiar dacă voi continua să fac cronică de carte, ficțiunea va defini de aici încolo cariera mea de scriitor”

Interviu Florin Irimia: ”Să nu citești și să nu te uiți la filme mi se pare absurd, mai ales atunci când trăiești într-o realitate adesea absurdă ca cea de la noi”


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium