Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (21 – 27 noiembrie 2016)

'Prefata de carte' este un blog pe care l-am descoperit recent. Acolo am citit recenzia Ancai Adriana Rucareanu la romanul caruia i s-a decernat Premiul Pulitzer in 2015 - 'Toată lumina pe care nu o putem vedea' al lui  Anthony Doerr: 'Am terminat cartea acum două zile și încă nu găseam o idee de care să mă leg și să încerc să vă spun câte ceva. Am citit-o, mi-a plăcut, nu mi s-a părut extraordinară la acel moment. Însă, mi-am dat timp să ”diger” informația, să o las să se așeze. Cartea asta face parte ( din punctul meu de vedere) din categoria celor pe care trebuie să le citești de unul singur, fără informații sau păreri din exterior. Să o lași să îți inunde porii și filtrele, să îi permiți să te ajute să reflectezi la condiția ta și la ce ar fi fost dacă...' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (14 – 20 noiembrie 2016)

Ion-Valentin Ceausescu scrie la SemneBune despre romanul 'Calitatea luminii' al lui Mircea Pricajan: '... de ce ar fi acest roman diferit de altele? La o primă vedere, nu iese cu nimic în evidență, fiind încă un roman bine scris, antrenant, pe care îl ții minte, pe care îl recomanzi prietenilor, însă nu pare a oferi ceva mai mult. Totuși, la o lectură mai atentă, Calitatea luminii are un atu: naratorul oferă o soluție strălucită și naturală neliniștilor și problemelor prin care trec personajele, fapt care nu se întâmplă în multe romane unde autorii preferă să lase finaluri deschise sau din contră, se termină într-o notă negativă. Mircea Pricăjan a ales să fie optimist.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (7 – 13 noiembrie 2016)

Catalina Miciu de la blogul Carturesti a citit cu intarziere de cativa ani 'Medgidia, orasul de apoi' a lui Cristian Teodorescu, o carte pe care am citit-o si recenzat-o si eu aici scurt timp dupa aparitie, si am citit-o la fel ca si ea pe nerasuflate: 'Cristian Teodorescu compune portretul orașului Medgidia din 103 de povestioare – e-un puzzle pe care îl poți începe de oriunde, ceea ce ne spune însuși autorul în prolog. Câteva dintre povestioare (diminutivarea nu vine de la lipsa importanței lor, ci de la faptul că fiecare nu depășește câteva sute de cuvinte) au fost publicate în România literară, iar cei care le-au citit și au recunoscut poveștile bunicilor lor l-au sunat pe Teodorescu să îi atragă atenția că a exagerat sau că a uitat alte amănunte. Și din acest motiv Medgidia, orașul de apoi e un volum special – un compendiu de amintiri colective, mărturie a istoriei unui oraș de provincie din România inter și imediat postbelică.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (31 octombrie – 6 noiembrie 2016)

Duelul cărților din luna octombrie pe ZiarulMetropolis.ro a fost între „În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina și „Imago” de Ludmila Ulițkaia. Câștigătoare a fost prima carte, despre care Monica Andronescu a scris: ”Un roman de peste 800 de pagini, „În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina nu pare tocmai seducător prin dimensiuni. Însă trebuie spus încă de la început: la pagina 700 vă veți dori ca povestea să nu se termine niciodată. Cuvintele lui Marin Mălaicu-Hondrari de pe copertă redau poate cel mai bine senzația intensă pe care ți-o lasă romanul și gustul amar că s-a sfârșit: „Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă, la fel ca toate clipele de iubire nebună”. „Insuportabil de frumoasă” este, cu siguranță, cea mai potrivită descriere a poveștii lui Molina. Povestea unei epoci, povestea unei țări, povestea unui război civil care a însângerat și a măcinat Spania înainte de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poveste spusă aici fără mănuși, cu un curaj și o limpezime pe care într-adevăr cele aproximativ opt decenii scurse de-atunci i le permit scriitorului. Povestea unei familii măcinate ea însăși de alte feluri de războaie, povestea unui bărbat, povestea unei femei, povestea unei iubiri…” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (24 – 30 octombrie 2016)

Liternet.ro publica un interviu luat de Mihaela Pascu scriitoarei Veronica D. Niculescu cu ocazia aparitiei noului sau roman 'Spre văi de jad şi sălbăţie': 'M.P.: Există o trăsătură anume care deosebeşte semnificativ Spre văi de jad şi sălbăţie de tot ce ai scris până acum? Şi, dacă da, ce anume a declanşat această deosebire, din perspectiva procesului de creaţie? V.N.: E cartea cu cea mai complexă structură, e primul roman. Am scris-o din acea nevoie de care spuneam, de a avea o poveste lungă de ţesut, în care să trăiesc multă vreme, care să mă ţină acolo. M-a muncit mult mai mult decât volumele de proză scurtă sau celelalte cărţi. Îmi doresc acelaşi lucru din nou.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (17 – 23 octombrie 2016)

Ioan Toderita isi incepe astfel recenzia sa de pe ScrieLiber.ro la Jocul mirarilor al Luciei Patrascu: 'Carte scrisă pe o ,,revelație a unei trăiri tainice”. Iconic-biografică. Din sursă-materie psihică, reprodusă figurativ. Între realitate și ficțiune neexistând bariere. Fractalitatea temelor-întâmplare legându-se într-un fluid ,,sentimentalism înduioșător”, într-un ,,bocet al amintirii omului iubit”. Din care lacrima cuvântului scris își hrănește taumaturgia reînvierii ,,timpului pierdut”.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (10 – 16 octombrie 2016)

Vuieste blogosfera de comentarii despre acordarea Premiului Nobel pentru Literatura lui Bob Dylan, anuntata cu cateva zile in urma. Iata ce scrie Bogdan Ghiu la liternet.ro: 'Dar de cînd se scrie poezia, literatura? Mai precis: de cînd a devenit poezia literatură? De cîteva sute de ani? Şi înainte? Se spunea, se cînta. Juriul premiului Nobel face deci un acelaşi / dublu pas înainte şi înapoi, scurtcircuitînd prezentul, care deja nu mai este al cărţii. ... Pentru o vreme, literatura a ţinut de scris. Dar poate că n-a fost decît o paranteză istorică, ca în cazul întregii modernităţi ca încercare de smulgere, de salt (cu capul) înainte. Cu tot binele şi tot răul care poate să însemne asta. Dacă ne temem de refugiaţi, de străini, dacă ne închidem, feudal, între zidurile troiene ale naţiunilor, de ce n-am abandona şi scrisul pentru a ne exprima literar, artistic?' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 octombrie 2016)

'Cosmopolis' al lui Don DeLillo se afla pe lista mea lecturi 'urgente', si sper sa ajung cat de curand la ea. Pana atunci am citit recenzia lui George Constantin de la 'Raftul cu idei': 'DeLillo abordeaza teme clasice ale litaraturii postmoderniste si se concentreaza extrem de mult pe decaderea civilizatiei vestice. Tabloul sumbru pe care il creeaza nu este deranjant in principiu si oricine a intrat cel putin o data in contact cu America de Nord poate recunoaste multe din problemele evidentiate de roman. Cosmopolis isi pierde insa din putere pe masura ce limuzina lui Eric patrunde mai adanc in maruntaiele orasului. Volumul este lipsit de o coerenta narativa care sa lege toate experientele personajului principal. Cartea se citeste mai mult ca o colectie de imagini depersonalizate si lipsite de orice simt al povestirii. Valoarea lor descriptiva prevaleaza, iar sentimentul de „acolo” primeaza in experienta cititorului. Dincolo de acest sentiment finalul romanului te lasa cu o senzatie de nedumerire si goliciune. Intreaga experienta se incheie nesatisfacator si confuz, lasand in urma cateva idei foarte bune, dar putin dezvoltate.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (26 septembrie – 2 octombrie 2016)

Dan a scris laudativ despre cartea ”Evreii și cuvintele”, de Amos Oz și Fania Oz-Salzberger. Despre aceeași carte, o recenzie în același stil apare pe LaPunkt.ro și este semnată de Simona Constantinovici: ”Este vorba despre un eseu bine documentat, nelipsit,însă, de zona dinamitată a speculațiilor, e vorba de o viziune aparent ”jucăușă”, care nu vrea să demonstreze, cu orice preț, nimic, nu are ca țintă impunerea unor idei. La fiecare pagină parcursă, pe lângă înțelegerea unor aspecte, pe lângă revelații și uimiri, ne alegem, ca cititori, și cu întrebăridispuse-ntr-un halou semantic, paradoxal, cu replici rămase-n marsupiul gândirii, imposibil de exprimat. Un eseu care se focalizează pe o temă generoasă, cu ramificații în istoria universală. Istoria evreilor e privită ca o poveste aflată încă în curs de confecționare. Scrierile ebraice favorizează o analiză panoramică, din care, ne avertizează autorii, erorile nu sunt excluse, ci fac parte din labirintul conceptualizat al studiilor de culturologie. Memoria textuală, infinită, captează figura părinților, a femeii, a copilului, rolul mesei la evrei, importanța casei, a învățăturii, a lecturii colective sau individuale. Accentul cade întotdeauna pe transmiterea de informații culturale, nealterate, de la o generație la alta, pe stimulul intelectual.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (19 – 25 septembrie 2016)

Mi-a plăcut mult ”Foamea”, de Knut Hamsun, ca de altfel toate romanele sale (citite până acum). Despre această carte, scrie Roxana Ichim pe Bookuria.ro: ”Eroul nu are resentimente față de lume, ci învinuiește soarta și abstracta divinitate pentru ceea ce experimentează. Poate, totuși, nu este de vină societatea pentru că el este un neînțeles, lăsat așa cum este, un neadaptat, de Dumnezeu! Ar fi putut fi un bogătaș sau un resemnat, un om pliat pe timpuri și cu șanse de a reuși. Cu ce este de vină orânduirea pentru un om care nu i se potrivește, ba chiar i se împotrivește într-un fel naiv, descris pe alocuri chiar cu un umor sumbru de către Hamsun? În aceste repere, zi după zi, personajul măcinat de frondă rătăcește „străin în propria viață”, bântuit de „nervozitate și iraționalitate”. (mai mult…)