Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (8 – 14 mai 2017)

Cu putina intarziere remarc o cronica a Catalinei Miciu la volumul de tinerete al lui George Orwell 'Fără un sfanț prin Paris și prin Londra' aparut la Polirom: 'Parisul în 1928 este un oraș murdar, în care restaurantele se deschid și se închid peste noapte, lumea mică și sărăcă a străzilor laturalnice trăiește în hoteluri insalubre (poveștile despre ploșnițele din fiecare pat sunt la ordinea zilei), restaurantele cu mâncare scumpă, dar nu neapărat de calitate, abundă de șobolani și mormane de gunoi. Nu e nimic glam în ceea ce prezintă Orwell despre Paris și tocmai asta face din relatările lui unele dintre cele mai faine pagini de jurnal ale anilor ăia. În plus, pentru că el doar pretinde că e din lumea asta, textul are tot felul de trimiteri literare, explicații de termeni și analize asupra lumii descrise.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (1 – 7 mai 2017)

La Punkt publica un interviu superb al lui Cristian Patrascanoiu cu maestrul Dan Grigore, unul dintre cei mai mari artisti ai pianului pe care am avut sansa sa-i ascult: 'CP: Cum învață cineva despre muzică – un om care nu știe să cînte și care nu va cînta niciodată? Cum i-ați spune să încerce să învețe, mai exact? DG: Trebuie să asculte și să se lase dus de muzică. Dacă are ceva lecturi și ceva imaginație – poate chiar în ordine inversă, cu imaginația prioritară! -, lucrurile pot merge în direcția bună. Vor putea găsi în muzică, de pildă, cîte ceva din ei înșiși, cîte ceva din misterele vieții, ale lumii în care trăim.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (24 – 30 aprilie 2017)

[caption id="attachment_39198" align="alignleft" width="280"] Liviu Antonesei[/caption] Pe blogul lui Liviu Antonesei am gasit un articol al lui Al. Cistelecan dedicat aparitiei editoriale a poetului, scriitorului si publicistului prevazuta sa fie publicata de Paralela 45 si lansata la Bookfest: 'În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimbă lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filozofie sau critică literară imediată, fie amestecîndu-le cu artă într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. Aici el este, fără îndoială, un reper civic, nu atît prin scurta aventură politică (a dus PAC-ul la guvernarea Iașilor), cît prin scrupulosul său spirit democratic, în flagrantă opoziție cu elitismul quasi-rasist al intelectualilor care domină piața de atitudini. Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e, Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (17 – 23 aprilie 2017)

Aflu de pe Facebook despre incetarea din viata a lui Oliver Lustig. Poate ca numele lui este putin cunoscut astazi, si asta este nemeritat. Oliver Lustig a fost unul dintre primii care au scris despre Holocaust inca din perioada comunista. Cartile sale si rubrica sa de la 'Flacara' din anii 70 au adus pentru prima data publicului larg din Romania informatii despre Holocaust, o pagina din istoria Europei, Ungariei si a Romaniei care era trecuta sub tacere in acea vreme. Fie-i amintirea binecuvantata.  (mai mult…)

Prin blogosfera literară (10 – 16 aprilie 2017)

Nu am stiut ca Gabriel Garcia Marquez a calatorit in Europa de Est in perioada comunista si a si scris despre aceasta calatorie. Despre cartea aparuta la editura RAO scrie pentru blogul Carturesti Catalina Miciu: 'Socialismul german îl dezamăgește pe scriitor – oamenii îi par triști și nefericiți: “eu nu văzusem niciodată atâta patetism concentrat în actul cel mai simplu al vieții de zi cu zi, micul dejun. O sută de bărbați și de femei cu chipuri triste, prost îmbrăcați, mâncând cartofi, carne și ochiuri din belșug, într-un zgomot uman surd și într-o sală de mese plină de fum.” Nici despre Berlin nu are cuvinte de laudă – cel de pe partea occidentală îi pare copiat după New York, un “oraș fals, o absurditate, un laborator.” Descrie viața germanilor, așa cum se poate încropi din analizarea detaliilor la vedere, și explică uimit cum funcționează sistemul banilor – mărcile răsăritene nu valorează mare lucru dacă sunt cumpărate în vest, însă cu 20 de dolari schimbați în Berlinul Occidental, călătorii reușesc să străbată toată Germania de Est. Urmează Leipzig, unde Herr Wolf (în realitate Villar Borda) îi duce la un cabaret, care arată ca într-o pictură de Dali. Noaptea petrecută acolo e doar un preambul care explică de ce oamenii votează în continuare liderii socialiști, deși viața lor nu e cu nimic mai bună; García Márquez ajunge la concluzia că dictatura proletariatului nu există per se – “Ordinea publică din Germania de Est seamănă mult cu aceea din Columbia de pe vremea persecuției politice”.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 aprilie 2017)

Adriana Gionea scrie in PostModern despre 'La musique d'une vie' a lui Andrei Makine care inca nu a fost tradusa (dupa cate stiu) in romaneste: 'Chipurile anonimilor somnolenţi şi resemnaţi, uitaţi într-o gară din îndepărtata Siberie unde trenurile întârzie mai mereu şi unde se aud nişte sunete de pian ce par să vină de nicăieri, ultimele imagini ale oraşului natal înainte de fuga din calea sovieticilor şi chipul unei vânzătoare de plăceri zărit dincolo de fereastra ce dă spre un peron îngheţat ar putea completa suita instantaneelor dintr-un cotidian ireal, de la marginea lumii. Acestea iau forma unor flashback-uri suspendate în timp, ce ar fi putut deveni cadrele unui film cu personaje comtemplative. Romanul se derulează asemenea unui film scurs în ritmul unei lentori hibernale, în care izgonirea din paradis, teroarea, seducţia şi teama sunt captate într-o lumină melancolică, în timp ce motivele care alimentează naraţiunea sunt dizolvate în detalii vizuale evazive, ce lasă mai mult întrebări şi mirări în urma lor, acoperite de haloul unui straniu intraductibil, regăsit în lumea personajelor lui Andrei Makine.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (27 martie – 2 aprilie 2017)

Perioada in care Madeea Axiniciuc a condus filiala din Tel Aviv a Institutului Cultural Roman a ramas in amintirea mea ca cea mai fertila si mai interesanta perioada a acestei institutii, punte intre cultura romana si iubitorii ei stabiliti in Israel. LaPunkt semnaleaza aparitia cartii ei 'Profetul si oglinda fermecata': 'Prin Calauza ratacitilor, Maimonide se afla la cumpana a trei culturi: iudaica, araba si greaca/europeana. De aceea, „specialistii in Maimonide” sint rari si reprezentati de cei ce, in moduri diferite, abordeaza (si) opera acestui autor, fara a putea sa cuprinda si sa stapineasca toate sursele si instrumentele la care face referire textul sau din care acesta isi trage seva. Putine sint lucrarile care, precum cea de fata, incearca sa intre in „carnea” tratatului fara a alege o tema singulara, relevanta strict pentru semnificatia ei, sau anumite fragmente pentru a lumina o anumita nuanta a textului. Madeea Axinciuc a gasit insa poarta prin care se paseste in interiorul tratatului: imaginatia si profetia. (Moshe Idel)' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (13 – 26 martie 2017)

'La Mulți Ani, Horia Patapievici!' ureaza Vladimir Tismaneanu pe blogul sau: 'Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si rămân repere ale gandirii democratice românești, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reacțiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si șovin-naționaliste nu au făcut si nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru mulți alții, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care populistii xenofobi il urăsc de moarte.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (6 – 12 martie 2017)

Ruxandra A. scrie pe SemneBune.ro despre volumul de povestiri al lui Cătălin Mihuleac, ”Ultima țigară a lui Fondane”: ”Pe acest fundal sinistru se desfășoară cartea lui Cătălin Mihuleac, Ultima țigară  a lui Fondane (ed. Cartea Românească, 2016), 13 povestiri triste și umoristice în același timp, care ilustrează perfect capacitatea psihicului uman de a face față catastrofei. Personajele fictive sunt extraordinar de vii și de puternice, în ciuda faptului că simt pericolul iminent al deportării cum se apropie și cu toate astea, se țin de șotii, încercând să păcălească sistemul. Avem parte de o incursiune teribilă în lumea culturală a etniei ”iudaice”, arătând modul în care aceasta a supraviețuit (sau nu) nedreptății.”  (mai mult…)

Prin blogosfera literară (27 februarie – 5 martie 2017)

Ediția adăugită a cărții lui Mircea Mihăieș, ”Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen”, îi prilejuiește lui Cristian Pătrășconiu să scrie un articol detaliat despre aceasta pe LaPunkt.ro: ”Pentru rigoare, monografia invocată a apărut în două ediții – cea mai recentă, cu doar cîteva săptămîni în urmă, fiind o versiune mai completă, practic adusă la zi, a primei ediții, aceasta din urmă publicată în premieră acum 12 ani. Simultan cu afirmația făcută în fraza precedentă și tot întru rigoare, este de pus o nuanță: volumul apărut recentissim este, sub raport hermeneutic, mai robust și mai amplu decît primul pentru că el merge, în analitica sa, pînă la albumele apărute în ultimii 12 ani; dar cartea din 2005 are, la finalul ei, ceva ce nu se regăsește la această a doua ediție – și anume: 32 de poeme traduse, splendid, de Mircea Cărtărescu din poezia lui Leonard Cohen.” (mai mult…)