Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (10 – 16 iulie 2017)

Cosmin Baboi scrie pe blogul Societate și cultură despre ”noua capodoperă a literaturii ruse, romanul ”Laur” de Evgheni Vodolazkin: ” Văzută dintr-un unghi istoric, cartea oferă o radiografie a societății rusești în veacul al XV-lea, pe fundalul sobru al ciumei. Fiind un bildungsroman, povestea părăsește spațiul slav odată cu drumul protagonistului spre Ierusalim. Începe o călătorie în care realul și fantasticul se întrepătrund, viziunile și sentimentul sacrului se manifestă la tot pasul, iar moartea devine o amenințare omniprezentă. Kievul, Veneția și cetățile din bazinul Mării Mediterane sunt doar câteva dintre locurile al căror parfum medieval este relevat de autor. Văzută dintr-un unghi religios, opera prezintă viața unui om în căutarea permanentă a lui Dumnezeu. Acesta este pe rând vraciul și pelerinul Arseni, nebunul întru Hristos Ustin, călugărul Ambrozie și sihastrul Laur.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 iulie 2017)

Pe blogul lui Constantin Piștea regăsim un interviu cu Viorica Răduță, cea care a publicat de curând, la Editura Polirom, un nou roman, ”Orașul închis”, despre care spune: ”Declanşatorul a fost procesul lui Vişinescu. Observator cultural a găzduit un „serial” (profesionist) de la faţa locului, din sala de judecată. Atunci m-au ajuns câteva imagini legate de închisoarea din Râmnicu Sărat, unde am ajuns să fiu, la 10 ani, „contemporană” ultimilor ani ai terorii dinăuntru. Mai ales zidurile, al căror colţ l-am văzut de la locul de joacă, autogara, de mai multe ori. Aveau o împotrivire, nu se arătau deşi le aveai în ochi. A mai fost o imagine, dar nu am developat-o decât odată cu apariţia bătrînelului îndoit de ani, nu de căinţă, smucit şi rămas în moli(m)a timpului său de… glorie. De acolo venea şi pumnul dat în microfon, şi câte o formulare agresivă. Imaginea, după cum explic şi în mărturia aflată pe copertă cărţii, era a unui şir de deţinuţi, scoşi să sape un şanţ pe bulevardul gării. A rămas înăuntrul meu ca într-o cameră obscură şi, când a dat de revelator, au ţâşnit de acolo toate uniformele, în zeghe. În ele atârnau ca spânzuraţii de propriile dungi nişte momâi. Nu aveau chip. Sau aveau măşti de pământ. Aici zăcea chiar actualizarea unei torturi, împinsă în actualitate, culpabilă deopotrivă.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (12 – 18 iunie 2017)

Laszlo Alexandru incepe pe blogul sau un jurnal de calatorie in Sicilia: 'Am revenit ȋn camera de hotel ȋngȋndurat. Tocmai am asistat la un gest frumos, simțeam că i-am rămas dator, cum să-l răsplătesc? Aveam la mine două exemplare din Dicționar italian-român și român-italian, pus ȋn bagaje pentru orice eventualitate: un tiraj minunat, cu coperți cartonate, retipărit anul trecut la o editură academică din Chișinău. Ȋn seara următoare am luat un volum și am coborȋt la restaurant. M-am apropiat de el, l-am prins de antebraț, l-am simțit iar cum se cabrează. “Aseară ne-ați arătat la ce vă pricepeți dumneavoastră. Ȋn seara asta aș vrea să vă arăt la ce mă pricep eu. Vă rog să primiți cartea asta, pe care am scris-o. Sȋnt profesor, dar sȋnt și scriitor și ȋmi face plăcere să v-o ofer. Este un dicționar și, chiar dacă nu știți românește, folosind partea redactată ȋn italiană s-ar putea să vă fie cȋndva de ajutor”.' Merita sa cititi continuarea, si intreaga serie de articole care va urma. Ioan Stanomir scrie pentru LaPunkt despre cartea lui lui Vladimir Tismăneanu, “Teze şi antiteze la Washington” aparuta la Curtea Veche: 'Proza politică a lui Vladimir Tismăneanu, pasionată, plastică, memorabilă, este animată de această încredere în puterea ideilor de a lumina în vremuri întunecate. De la un spirit tutelar evocat în atâtea rânduri, Hannah Arendt, Tismăneanu a preluat energia de a a construi obstacole şi tranşee în faţa totalitarismului ce mizează pe radicalism şi pe reducţionism. Campaniile sale polemice nu sunt decât tot atâtea exerciţii de ecarisaj ideologic. Populismele, mai vechi sau mai noi, fantasmele salvaţioniste, prejudecăţile drapate în toga mediocriotăţii, toate acestea sunt confruntate, intens şi fără ezitare. Demnitatea nu se negociază, iar libertatea intelectuală nu se poate ceda decât prin abdicarea de la umanitatea însăşi- iată lecţia pe care pedagogia lui Vladimir Tismăneanu o predă contemporanilor săi.' Adriana Gionea a luat de pe 'Raftul Denisei' traducerea romanului 'Pădurea nopţii' al lui Djuna Barnes, a citit-o si a scris despre ea la Postmodern: 'Romanul ajunge să te uimească prin multiplele interpretări atribuite, să te determine să exclami că este unic în efervescenţa fără precedent a euforiei interbelice. În primul rând abordează o temă (încă) tabu în acea perioadă, în ciuda unei explorări mai mult decât îndrăzneţe a erotismului feminin – relaţiile amoroase din cuplul format din două (sau mai multe) femei. În al doilea rând, acest roman impresionează prin originalitatea scriiturii capabile să creeze imagini poetice gata să fie deviate din planul real spre unul aflat la frontiera cu atmosfera onirică, scufundată într-un insolit ce flirtează discret cu suprarealimsul (dedicaţia apărută pe prima pagină, în care apare şi numele faimoasei colecţionare Peggy Guggenheim, te face să o bănuieşti pe Djuna Barnes de inclinaţii avangardiste clare, mai ales datorită uneia dintre cele mai frumoase scene ale romanului, în care budoarul unui personaj feminin era descris astfel încât să semene cu tablourile pictate de Rousseau, ce reprezentau trupurile răsărind mitic din inima vegetaţiei luxuriante.' (Dan) Andreea Iulia Toma are deseori aceleași obiceiuri și…

Prin blogosfera literară (5 – 11 iunie 2017)

rim (Radu-Ilarion Munteanu) scrie pe blogul sau despre 'Comisarul şi blestemul sângelui' al lui Sergiu Somesan: 'Dar este romanul fantasy? Mai degrabă unul realist, cu elemente fantasy si elemente humorist-satirice. Dar este un roman? Da şi nu. Nu are structura romanului clasic, dar mai are romanul actual structura celui clasic? Nu discutăm lungimea, există texte narative de dimensiunea unei nuvele mai ample care sunt, totuşi, romane. Dar e importantă clasificarea naraţiunii din perspecivă taxonomică? Mai degrabă nu. Căci ce contează e vioiciunea textului. Pe coperta a IV-a, Horia Gârbea îl numeşte roman atipic, făra să-şi facă probleme din taxonomie. Girantul literar subliniză ilustrarea cu succes a prozatorului în mai multe specii, “de la romanul SF (nu ascund că prefer sigla SciFi) la povestirea fantasy până la epica realistă”, neuitând să observe că “depăşeşte limitele consecrate ale genului policer”. E exact, e pertinent, e sintetic. Tocmai de aceea mâ întreb dacă s-ar putea găsi o formulă înglobatoare, căci textul e simultan toate astea. Şi mai e ceva. Un sâmbure de fictiune politică. Mai exact elementul de ficţiune – pe care daca l-am dezvălui cititorilor cronicii înainte ca aceştia să fi citit cartea am rata, ratându-le lectura -, pe care se bazează partea de intrigă politistă are îndrăzneţe şi ascunse conotaţii politice. Să zicem brandul Someşan?' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (8 – 14 mai 2017)

Cu putina intarziere remarc o cronica a Catalinei Miciu la volumul de tinerete al lui George Orwell 'Fără un sfanț prin Paris și prin Londra' aparut la Polirom: 'Parisul în 1928 este un oraș murdar, în care restaurantele se deschid și se închid peste noapte, lumea mică și sărăcă a străzilor laturalnice trăiește în hoteluri insalubre (poveștile despre ploșnițele din fiecare pat sunt la ordinea zilei), restaurantele cu mâncare scumpă, dar nu neapărat de calitate, abundă de șobolani și mormane de gunoi. Nu e nimic glam în ceea ce prezintă Orwell despre Paris și tocmai asta face din relatările lui unele dintre cele mai faine pagini de jurnal ale anilor ăia. În plus, pentru că el doar pretinde că e din lumea asta, textul are tot felul de trimiteri literare, explicații de termeni și analize asupra lumii descrise.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (1 – 7 mai 2017)

La Punkt publica un interviu superb al lui Cristian Patrascanoiu cu maestrul Dan Grigore, unul dintre cei mai mari artisti ai pianului pe care am avut sansa sa-i ascult: 'CP: Cum învață cineva despre muzică – un om care nu știe să cînte și care nu va cînta niciodată? Cum i-ați spune să încerce să învețe, mai exact? DG: Trebuie să asculte și să se lase dus de muzică. Dacă are ceva lecturi și ceva imaginație – poate chiar în ordine inversă, cu imaginația prioritară! -, lucrurile pot merge în direcția bună. Vor putea găsi în muzică, de pildă, cîte ceva din ei înșiși, cîte ceva din misterele vieții, ale lumii în care trăim.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (24 – 30 aprilie 2017)

[caption id="attachment_39198" align="alignleft" width="280"] Liviu Antonesei[/caption] Pe blogul lui Liviu Antonesei am gasit un articol al lui Al. Cistelecan dedicat aparitiei editoriale a poetului, scriitorului si publicistului prevazuta sa fie publicata de Paralela 45 si lansata la Bookfest: 'În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimbă lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filozofie sau critică literară imediată, fie amestecîndu-le cu artă într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. Aici el este, fără îndoială, un reper civic, nu atît prin scurta aventură politică (a dus PAC-ul la guvernarea Iașilor), cît prin scrupulosul său spirit democratic, în flagrantă opoziție cu elitismul quasi-rasist al intelectualilor care domină piața de atitudini. Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e, Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (17 – 23 aprilie 2017)

Aflu de pe Facebook despre incetarea din viata a lui Oliver Lustig. Poate ca numele lui este putin cunoscut astazi, si asta este nemeritat. Oliver Lustig a fost unul dintre primii care au scris despre Holocaust inca din perioada comunista. Cartile sale si rubrica sa de la 'Flacara' din anii 70 au adus pentru prima data publicului larg din Romania informatii despre Holocaust, o pagina din istoria Europei, Ungariei si a Romaniei care era trecuta sub tacere in acea vreme. Fie-i amintirea binecuvantata.  (mai mult…)

Prin blogosfera literară (10 – 16 aprilie 2017)

Nu am stiut ca Gabriel Garcia Marquez a calatorit in Europa de Est in perioada comunista si a si scris despre aceasta calatorie. Despre cartea aparuta la editura RAO scrie pentru blogul Carturesti Catalina Miciu: 'Socialismul german îl dezamăgește pe scriitor – oamenii îi par triști și nefericiți: “eu nu văzusem niciodată atâta patetism concentrat în actul cel mai simplu al vieții de zi cu zi, micul dejun. O sută de bărbați și de femei cu chipuri triste, prost îmbrăcați, mâncând cartofi, carne și ochiuri din belșug, într-un zgomot uman surd și într-o sală de mese plină de fum.” Nici despre Berlin nu are cuvinte de laudă – cel de pe partea occidentală îi pare copiat după New York, un “oraș fals, o absurditate, un laborator.” Descrie viața germanilor, așa cum se poate încropi din analizarea detaliilor la vedere, și explică uimit cum funcționează sistemul banilor – mărcile răsăritene nu valorează mare lucru dacă sunt cumpărate în vest, însă cu 20 de dolari schimbați în Berlinul Occidental, călătorii reușesc să străbată toată Germania de Est. Urmează Leipzig, unde Herr Wolf (în realitate Villar Borda) îi duce la un cabaret, care arată ca într-o pictură de Dali. Noaptea petrecută acolo e doar un preambul care explică de ce oamenii votează în continuare liderii socialiști, deși viața lor nu e cu nimic mai bună; García Márquez ajunge la concluzia că dictatura proletariatului nu există per se – “Ordinea publică din Germania de Est seamănă mult cu aceea din Columbia de pe vremea persecuției politice”.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 aprilie 2017)

Adriana Gionea scrie in PostModern despre 'La musique d'une vie' a lui Andrei Makine care inca nu a fost tradusa (dupa cate stiu) in romaneste: 'Chipurile anonimilor somnolenţi şi resemnaţi, uitaţi într-o gară din îndepărtata Siberie unde trenurile întârzie mai mereu şi unde se aud nişte sunete de pian ce par să vină de nicăieri, ultimele imagini ale oraşului natal înainte de fuga din calea sovieticilor şi chipul unei vânzătoare de plăceri zărit dincolo de fereastra ce dă spre un peron îngheţat ar putea completa suita instantaneelor dintr-un cotidian ireal, de la marginea lumii. Acestea iau forma unor flashback-uri suspendate în timp, ce ar fi putut deveni cadrele unui film cu personaje comtemplative. Romanul se derulează asemenea unui film scurs în ritmul unei lentori hibernale, în care izgonirea din paradis, teroarea, seducţia şi teama sunt captate într-o lumină melancolică, în timp ce motivele care alimentează naraţiunea sunt dizolvate în detalii vizuale evazive, ce lasă mai mult întrebări şi mirări în urma lor, acoperite de haloul unui straniu intraductibil, regăsit în lumea personajelor lui Andrei Makine.' (mai mult…)