Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (6 – 12 martie 2017)

Ruxandra A. scrie pe SemneBune.ro despre volumul de povestiri al lui Cătălin Mihuleac, ”Ultima țigară a lui Fondane”: ”Pe acest fundal sinistru se desfășoară cartea lui Cătălin Mihuleac, Ultima țigară  a lui Fondane (ed. Cartea Românească, 2016), 13 povestiri triste și umoristice în același timp, care ilustrează perfect capacitatea psihicului uman de a face față catastrofei. Personajele fictive sunt extraordinar de vii și de puternice, în ciuda faptului că simt pericolul iminent al deportării cum se apropie și cu toate astea, se țin de șotii, încercând să păcălească sistemul. Avem parte de o incursiune teribilă în lumea culturală a etniei ”iudaice”, arătând modul în care aceasta a supraviețuit (sau nu) nedreptății.”  (mai mult…)

Prin blogosfera literară (27 februarie – 5 martie 2017)

Ediția adăugită a cărții lui Mircea Mihăieș, ”Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen”, îi prilejuiește lui Cristian Pătrășconiu să scrie un articol detaliat despre aceasta pe LaPunkt.ro: ”Pentru rigoare, monografia invocată a apărut în două ediții – cea mai recentă, cu doar cîteva săptămîni în urmă, fiind o versiune mai completă, practic adusă la zi, a primei ediții, aceasta din urmă publicată în premieră acum 12 ani. Simultan cu afirmația făcută în fraza precedentă și tot întru rigoare, este de pus o nuanță: volumul apărut recentissim este, sub raport hermeneutic, mai robust și mai amplu decît primul pentru că el merge, în analitica sa, pînă la albumele apărute în ultimii 12 ani; dar cartea din 2005 are, la finalul ei, ceva ce nu se regăsește la această a doua ediție – și anume: 32 de poeme traduse, splendid, de Mircea Cărtărescu din poezia lui Leonard Cohen.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (20 – 26 februarie 2017)

Recenzia făcută de Cătălina Miciu pe blogul Cărturești la cartea ”A șasea extincție – O istorie nenaturală a Pământului”, de Elizabeth Kolbert, m-a făcut să o scot din teancul de cărți primite și să îi acord prioritate în viitorul apropiat: ”Kolbert s-a decis să documenteze subiectul când a citit într-o carte pe care o răsfoiau copiii ei că în El Valle/Panama s-au creat hoteluri pentru broaștele aurii specifice zonei. I s-a părut ciudat să existe asemenea spații special amenajate pentru o specie care sălășluiește pe Pământ de dinainte de existența mamiferelor sau a păsărilor. Așa că pleacă într-acolo să înțeleagă ce se întâmplă. Cauza dispariției broaștelor e una singură – o ciupercă, pe care oamenii o plimbă de colo-colo. E doar primul argument dintr-un lung șir care duce la concluzia că am intrat în antropocen: cea de-a șasea extincție care se va petrece pe planetă va fi cauzată de om (asta dacă nu ne va lovi vreun asteroid neprevăzut) iar între timp se pare că ne îndreptăm cu pași repezi și siguri în această direcție. Desigur, oamenii de știință spun că dacă vom fi suficient de puternici ca specie ne vom adapta la noua situație climatică, dar nimic nu e bătut în cuie. Însă, oricât de pesimistă e concluzia, pe atât de pline de optimism sunt toate măsurile întreprinse de specialiștii din domeniu pentru a înțelege prin ce am trecut, încotro ne îndreptăm și ce putem lăsa în urma noastră. Și poveștile lor fac din cartea asta o lectură minunată.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (13 – 19 februarie 2017)

Pe blogul Dollo.ro, găsim o recenzie a cărții ”Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal: ”În esență, poveștile lui Hrabal au umor, dar și tragic în egală măsură, plus un oarecare mesaj ascuns. Oamenii sunt buni, au laturi amuzante sau nebunești, dar pot fi și foarte răi, inconștienți de răul pe care-l provoacă celor din jur, mai ales animalelor. Hrabal a fost un mare iubitor de pisici, cică, și de vietăți în general – ar fi murit căzând de la etajul spitalului, încercând să hrănească porumbeii (deși doctorii sunt de părere că se plictisise de viață la 83 de ani și s-a sinucis). Așa că poveștile lui au tot felul de întâmplări cu pisicuțe iubite și apoi părăsite, sau căței care cad victime modei scurtării cozii.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (30 ianuarie – 12 februarie 2017)

În momentele astea când în stradă se protestează, lumea se plânge că citește mai puțin sau deloc, iar acest lucru ni se întâmplă și nouă. În plus, dacă unii implicați reușesc să mai citească un volum sau două, totul pare a avea legătură cu protestele. Același lucru i s-a întâmplat și Alinei Vîlcan, care scrie pe ZiarulMetropolis.ro în această cheie despre cartea Hertei Muller, ”Patria mea era un sâmbure de măr”: ”A mai fost un moment când cineva, o doamnă respectabilă, care ani la rând a lucrat într-o instituție de cultură, mi-a reproșat că suntem în piață, protestând, în loc să lăsăm guvernanții să își facă treaba, pentru că oamenii își doresc pensii și salarii mai mari, nu protestele noastre. M-am gândit atunci că astfel de oameni, care au trăit din plin anii de comunism, nu au înțeles nimic din istoria recentă. Apoi, am ajuns la paginile în care Herta Müller povestește despre Oskar Pastior, despre oamenii care au cunoscut lagărele și despre cartea ei – Leagănul respirației. Și mi-a trecut prin minte, pentru o fracțiune de secundă, că asemenea oamenilor care și-au petrecut ani în lagăr, ajungând să îl considere acasă, și unii dintre aceia care au trăit ani în șir în comunism s-au obișnuit să fie mințiți, să fie furați, să hotărască alții pentru ei, chiar dacă încălcându-le drepturile. Și astfel, până la sfârșitul cărții, a fost ca și cum eu aș fi întrebat și scriitoarea ar fi răspuns.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (23 – 29 ianuarie 2017)

Constantin Piștea scrie pe blogul său despre o carte nou apărută la Casa de pariuri literare, ”Dincolo de ferestre”, de Irina Georgescu Groza: „Dincolo de ferestre”, cartea, este în special despre dragoste, dar şi despre temeri. Privirea este bidirecţională, şi din interior spre exterior, şi invers. Acest „dincolo” depinde de locul în care te situezi. Mai bine zis de locul în care se aşază cititorul raportat la proza pe care o are în faţă. Şi cred că „dincolo de ferestre” mai înseamnă şi dincolo de aparenţe, pentru că prozele nu fac altceva decât să scormonească în „realitatea” unor personaje.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (16 – 22 ianuarie 2017)

Unul dintre autorii mei preferați este, așa cum știe cam toată lumea, Charles Bukowski. Ultima traducere în limba română a fost volumul de povestiri ”Dragoste la 17,50$”, despre care am scris aici pe larg (am și inclus cartea în cele mai bune cărți citite în 2016), iar o recenzie la fel de laudativă găsiți și pe Bookhub.ro, semnată de Andreea Iulia Toma: ”Apăsător și infect, năclăit de mâzga mizeriei umane, fundalul acestor povestiri frapează la prima vedere, dar apoi începe să pară firesc, încadrând în cel mai natural mod personajele dubioase pe care Bukowski le aduce în lumina reflectoarelor din întunericul în care își duc traiul. Sărăcia predomină, perioadele de bunăstare sunt de scurtă durată și, într-un astfel de mediu, oricât ai vrea să rămâi neprihănit, nu prea ai cum. De altfel, delicatețea, iubirea, blândețea, nu prea se pot regăsi în acest calup de proză scurtă. Cel mult forme pervertite ale acestora. Una dintre povestiri chiar se intitulează „Nu ești în stare să scrii o poveste de dragoste”. Și dacă e să vorbim despre formele dragostei în aceste proze, ea îmbracă spectrul carnal în cea mai mare parte a situațiilor și dacă ne referim la ceea ce este aparent. Dacă privim însă dedesubtul frazelor vulgare, scabroase, regăsim dragostea de viață, așa mizeră și perversă cum se dovedește a fi de multe ori. Ceva fascinant și indescriptibil răzbate din scriitura lui Bukowski. E simplu să îl etichetezi ca fiind vulgar sau să spui că în scrierile sale alcoolul și sexul sunt personaje principale. E și asta adevărat într-o anumită măsură, dar dacă ai tăria și dorința de a citi în altă cheie scrierile sale, descoperi un spirit genial, revoltat împotriva unei societăți bolnave.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (9 – 15 ianuarie 2017)

De Ziua Poetului, Stelian Tanase publica pe blogul sau un pasionant articol despre 'Iubirea lui Eminescu': 'Mihai Eminescu s-a născut 15 ianuarie 1850. A murit la Sanatoriul Sutzu de pe strada Plantelor, la 15 iunie 1889. Trec uneori prin dreptul acelei clădiri. Are în zid o placă amintind sfirșitul poetului. Am vrut să fac și un episod din ”București strict secret ” despre imprejurările neelucidate ale morții lui, dar nu am reușit din lipsă cronică de finanțare. Nimeni din cei la care am apelat nu s-a arătat interesat de acest subiect – suntem victimele cotidianului. Altă împrejurare a acestui dialog mut, de la distanță, la mai mult de un secol, a fost că m-am plimbat intr-o vreme mult prin cartierul Grivița/Buzești pe cînd scriam ”Moartea unui dansator de tango” (ed.TREI, 2011)a cărui poveste am plasat-o aici. Am trecut de multe ori pe lingă căsuța din strada Buzești unde știam că se consumase o parte din povestea de dragoste a vieții lui, cea cu Veronica Micle. Era singură casă din oraș care mai amintea urma poetului, celelalte case care il găzduiseră la București, dispăruseră mai demult. Azi nici aceasta casă nu mai există – a fost demolată pentru a face loc unui bulevard.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (2 – 8 ianuarie 2017)

Cristian Patrascanoiu scrie in LaPunkt despre jurnalul Corneliei Blaga-Bradiceanu, sotia lui Lucian Blaga, publicat de Humanitas: 'Una dintre cele mai pregnante percepții pe care le poate avea un cititor parcurgând această carte este aceea că doamna Cornelia Blaga a fost o mare ocrotitoare. Al fiicei sale, se subînțelege. Dar și al soțului său. Pe Lucian Blaga l-a sprijinit, tenace și eficient, să își construiască o carieră diplomatică. La post, îl ajuta pe acesta la întocmirea rapoartelor, pentru a-i cumpăra timp soțului său, astfel încît acesta să se poate dedica operei sale literare și filozofice.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (26 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017)

La zece ani de la publicarea raportului comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, Vladimir Tismaneanu dialogheaza cu Cristian Patrascanoiu de la LaPunkt: 'CP: Acum, la 10 ani de la momentul condamnării comunismului, te-ai fi aşteptat ca lucrurile să fie altfel în această privinţă? Existau, cu alte cuvinte, la tine aşteptări mai mari în privinţa efectelor condamnării comunismului? VT: Nicio  secundă nu m-am aşteptat ca demersul analizei dictaturii comuniste să ducă la efecte imediate, inclusiv adoptarea Legii Lustraţiei ori a reglementării regimului pensiilor foştilor activişti şi securişti. Ceea ce se cheamă o Comisie pentru Adevăr nu este nici procuratură generală, nici „Ministerul Adevărului” înzestrat cu atribuţii de legiferare a memoriei.  Ne-am propus să documentăm pe o temelie cît mai riguroasă natura, scopurile şi consecinţele celor peste patru decenii de partocraţie ideocratică în România. Nimic mai mult, dar nici nimic mai puţin.' (mai mult…)