Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (2 – 8 noiembrie 2015)

Cristian Pătrășconiu scrie pe LaPunkt.ro despre o nouă carte apărută la Editura Polirom, în superba colecție Hexagon-Cartea de călătorie, respectiv despre ”Drumurile către Sata. 3000 de kilometri de mers pe jos prin Japonia”: ”De unde pleacă şi unde ajunge? Teoretic – pleacă din Soya, cel mai nordic cap al celei mai nordice insule japoneze (Hokkaido). Teoretic – ajunge la Sata, cel mai sudic al celei mai sudice insule japoneze (Kyushu). Practic: e de inclus teoria în drumul pe care îl face Alan Both, dar e mai mult decît atît. Fiindcă, am mai spus, autorul cărţii e un călător atent la drumul său. Aşa încît, om fiind – deci, drum cu ţintă cu tot, cum ar spune orientalii – el ajunge adînc şi în sine; dar şi într-o Japonie cu adevărat fermecătoare.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (26 octombrie – 1 noiembrie 2015)

Ion-Valentin Ceaușescu scrie pe SemneBune.ro despre romanul lui Cristian Fulaș, ”Fâșii de rușine”: ”Este un roman care nu îți dă voie să respiri prea mult și, până să te dumirești cam ce se întâmplă pe acolo, deja iei parte, alături de un personaj niciodată numit, care poate fi sau nu un alter-ego al autorului, la o serie de întâmplări și evenimente: o mahmureală groaznică, câteva zile de băut pe rupte, internarea, mai mult forțată, într-un spital, la dezalcoolizare, apoi mutarea acestuia la un sanatoriu privat și multe altele. Lupta cu dependența, pe care la început refuză să o accepte, nu este una deloc ușoară. Știam cam ce presupune acest proces, din filme, povești, romane străine gen Trainspotting sau Davaiștii de Irvine Welsh, dar autorul știe și cum să îl descrie în așa fel încât să iasă literatură. Zile de tremurat, de febră, obișnuința fără alcool, cunoașterea altor pacienți, recidiva și multe astfel de întâmplări sunt redate într-un stil frust, direct, viril, uneori poate prea simplu, dar niciodată exagerat. Poate lui Fulaș  îi scapă uneori un detaliu sau nu epuizează un fir epic, dar nicicum nu face, cum se spune, din țânțar, armăsar.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (19 – 25 octombrie 2015)

Marius Chivu scrie la blogul Carturesti despre cartea lui Ian McEwan (considerat unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani ai lumii) 'Pe plaja Chesil': 'Nu e cel mai bun roman al lui McEwan (nici măcar nu este propriu-zis un roman, este o novella), dar este una dintre cărţile lui la care mă întorc frecvent (şi nu doar pentru că anumite pagini le citesc cursanţilor şi le lucrez la cursul meu de creative writing).' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (12 – 18 octombrie 2015)

Ileana de la 'Evantaiul memoriei' scrie despre Henry Miller si cartea lui 'Colosul din Maroussi': 'Miller militează în această carte pentru o întoarcere spre adevăr, spre natură, spre suflet. Îşi doreşte o viaţă fără război, fără ziare, fără să ne intereseze ce face vecinul, dar, mă întreb eu, ce-am face dacă într-o bună zi toate “artificiile” pe care ne bazăm vieţile ar dispărea?! Cât de goi şi de speriaţi ne-am simţi faţă în faţă cu noi fără nicio portiţă de ieşire, niciun conflict care să ne întreţină adrenalina, nicio ştire care să ne revolte, nicio invidie să ne consume?!' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (5 – 11 octombrie 2015)

Dana Dumitru scrie la 'Raftul cu idei' despre romanul 'Instalarea fricii', de Rui Zink, la a carui lansare a asistat saptamana trecuta: 'Instalarea fricii este un exercitiu stilistic foarte reusit in care autorul portughez imbina cu succes elemente specifice unei distopii, piese de teatru sau studiu psihologic, reusind astfel sa transpuna principalele frici contemporane sub o forma extrem de autentica.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

Se aproprie anuntarea premiilor Nobel pentru anul 2015. Iulia Verbancu scrie in blogul Carturesti despre proza castigatoarei premiului pentru literatura acum doi ani, Alice Munro, careia i-au aparut in traducere romaneasca pana acum patru carti: 'Să intri în lumea creată de Alice Munro e foarte aproape de un privilegiu – te descoperi cufundat în viața unor personaje pe care le înțelegi în cele mai intime detalii, indiferent dacă te identifici sau nu cu ele. Munro crează în spații vaste, în care apoi te sufocă. În fracțiuni de secundă în care gândurile se cristalizează, în scurte perioade de sentimente și acțiuni, urmate de pauze imense, în reveniri ce aduc cu ele – invariabil – o schimbare de perspectivă. Într-un interviu pentru The Guardian spunea că toate istoriile sale au pauze pentru că așa arată și viața oamenilor.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (21 – 27 septembrie 2015)

Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul Europei Libere despre 'Eternul eretic Panait Istrati: 'Istrati a greșit de multe ori în viață, inclusiv în momentul în care a acceptat să devină editorialist al ziarului lui Mihail Stelescu, „Cruciada românismului”. Ni-l putem închipui zâmbind amar la gândul că tocmai el, cel care scrisese despre Ștefan Gheorghiu și Cristian Racovski, a ajuns în tabăra xenofobă. Dar nu a devenit niciodată legionar. Nu a fost nici comunist, nici fascist. A fost un spirit liber, a alunecat în direcții pe care, când a mai avut putere, le-a recunoscut ca eronate. În istoria onoarei dintr-un veac fără onoare, numele lui Panait Istrati strălucește diamantin.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (14 – 20 septembrie 2015)

La moartea lui Corneliu Vadim Tudor, Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul sau: 'Vadim Tudor este in fond numele atator chestiuni rămase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politică romanească: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de paradă in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul Securitătii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemică, un stat de drept calcand prea des cu stangul.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (7 – 13 septembrie 2015)

Mi-a plăcut întotdeauna Nick Cave (incluzând aici mai ales felul lui de a cânta și de a compune), de aceea am urmărit cu atenție și aparițiile sale editoriale. Despre una dintre acestea, apărută și în traducere românească, ”Moartea lui Bunny Munro”, scrie Ruxandra pe SemneBune.ro: ”Cartea are influențe din Bukowski, Welsh și în general cam tot ceea ce cuprinde categoria aia de indivizi ratați care au obsesii, probleme cu somnul și cu definiția fericirii. Îmi place cum scrie Cave și mi se pare o idee extrem de bună compoziția firului narativ: soția lui Munro se sinucide, atingând limitele depresiei, iar el își crește copilul singur, Bunny Jr. Copilul este construit, psihologic vorbind, să imite tot ceea ce face tatăl său, care este un model și cel ”mai bun tată din lume”. Îngrozit de ideea că fiul i-ar putea călca pe urme, Bunny senior face bagajele, își ia copilul și începe o nouă viață, departe de spectrul morții soției. În ciuda eforturilor titanice pe care Bunny le face să câștige bani ca să-l întrețină pe puști (vinde cosmetice din ușă în ușă), este conștient că ceva este defect în mecanismele lui, că nu poate funcționa altfel și că singura lui scăpare sunt femeile și drogurile.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (31 august – 6 septembrie 2015)

O pagina din istoria Clujului legata in mod neasteptat si de istoria familiei mele este descrisa in articolul lui Andrei Zador de la Baabel: 'Vilmos Farkasházi Fischer (n. în 1838) era un foarte bun specialist în domeniul picturii pe porțelan. După anul 1867 s-a mutat la Cluj, și a deschis o filială a Manufacturii Herend. Primea semifabricate brute (după o primă ardere) de la Herend , la Cluj se executa pictura și se ardeau a doua oară , după care se finisau. Manufactura a funcționat o vreme în podul Palatului Rhédey din Piața Libertății. Cu timpul, Vilmos Farkasházi Fischer a devenit o personalitate marcantă a industriașilor din Cluj. A reprezentat industria și manufactura din Ardeal la marea Expoziție Milenară de la Budapesta din anul 1896, unde produsele cu marca Herend au avut un mare succes. În anul 1881 Vilmos Farkasházi Fischer a fost ales primul președinte al Comunității Evreiești Statu Quo Ante din Cluj, care s-a desprins din Comunitatea Ortodoxă. Peste trei ani aceasta a devenit Comunitatea Evreilor de Rit Occidental (neolog) din Cluj. Acestă comunitate a fost formată mai ales din intelectualitate și mica burghezie cu vederi democratice, având unele tendințe reformiste.' (mai mult…)