Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (13 – 19 noiembrie 2017)

Cătălina Miciu de la blogul Carturesti i-a luat un interviu Tatianei Țîbuleac, scriitoare din Republica Moldova, al carei roman 'Vara în care mama a avut ochi verzi' a aparut la editura Cartier: 'CM: Locuiești la Paris, ai crescut în Chișinău – are locul din care provii sau în care stai vreo influență asupra scrierilor tale? TT: Și da, și nu. Ceea ce scriu acum nu este rezultatul Parisului, în Franța sunt doar de opt ani. Dacă are locul unde trăiesc acum vreo importanță se va vedea peste zece ani. Sau nu se va vedea. Nu putem ști exact cum se sedimentează în noi emoțiile, anii, trăirile. Duc cu mine Moldova peste tot, la fel și limba româna. Scriu în românește despre lucruri pe care le-am trăit și pe care le trăiesc în alte limbi.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (6 – 12 noiembrie 2017)

Ema Cojocaru scrie pe blogul său despre ”Cântec lin”, de Leila Slimani, unul dintre romanele foarte discutate în blogosferă în ultimele săptămâni: ”Romanul atinge mai multe subiecte, însă două dintre ele mi-au atras atenția cu precădere: situația bonelor în Franța și mama care este prinsă între necesitatea de a-și îngriji copiii și dorința de a se simți împlinită pe plan profesional. Soțul nu-i poate înțelege cu adevărat nevoia de spațiu, de libertate, de împlinire, iar soacra se dovedește intransigentă, imputându-i lui Myriam că este egoistă și iresponsabilă, lăsând copiii în grija bonei, un surogat de mamă care i-a transformat în niște ființe tiranice și capricioase. Directoarea școlii îi vorbește despre boala secolului: copii lăsați singuri de părinți devorați de ambiție, profesori care plătesc pentru angoasele lor și pentru sentimentul de abandon. Este vorba, în fond, de o presiune a societății pentru ca mama să-și asume în continuare rolul tradițional, cel al femeii care se ocupă de casă și de copii, renunțând la propriile dorințe și nevoi. Lui Myriam i se pare nedrept că trebuie să aleagă, că trebuie să sacrifice o parte a vieții ei în favoarea celeilalte. Se simte incompletă, căci pentru ea este o dramă atât renunțarea la visul unei maternități ideale, cât și abandonarea carierei.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (30 octombrie – 5 noiembrie 2017)

S-a discutat mult prin blogosferă despre noua traducere românească din Francesc Miralles, ”Iubire cu i mic”, mai ales că scriitorul a fost invitat și la FILIT 2017. Despre carte, scrie și Elena Donea, pe Semnebune.ro: ”Cu o scriitură simplă, cu un ritm alert și frust, la limita dintre previzibil și întorsături de situație reușite, romanul lui Francesc Miralles este un melanj de referințe literare din zona „high culture”, dar și „low culture” – îmbinând citate motivaționale, filme vechi și muzică clasică cu reflecții critice potrivite unui seminar de literatură de la Universitate. Publicul căruia i se adresează este mai degrabă unul nespecializat, căruia îi face cu ochiul, totuși, căci Miralles își camuflează cu grijă profesia și tehnicile de captare a atenției, invitând totodată cititorul specializat să recapituleze mari capodopere ale literaturii. În cele din urmă, selecția citatelor decupate din cărțile de terapie alternativă par de-a dreptul literare, în timp ce un citat din Goethe sau Shakespeare capătă un aer motivațional. Chiar și titlul cărții, care ar putea părea la o primă analiză puțin frivol, e inspirat de un curs despre koncrete poesie; în cazul de față, iubirea cu „i” mic e o reacție la sentimentalismul vetust, de care autorul încearcă să se dezică constant prin umor, livresc și filozofie felină.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (23 – 29 octombrie 2017)

Dacă tot am citit și eu ”Wonderland” de curând (o prezentare a cărții găsiți în linkul din subsolul acestui articol), am descoperit că și Laura Câlțea a scris despre ea chiar în această săptămână. Într-un articol intitulat ”Mall-urile și lipsa de imaginație a spațiilor comerciale moderne”, ea scrie despre această carte și despre ”Scânteia creativă”: ”În Scânteia creativă, Agustín Fuentes oferă o altă perspectivă asupra acestui nou gen de spațiu urban, una, oricât de improbabil ar părea, și mai întunecată decât cea de dinainte, și anume: monotonia și tiparul comun al mall-urilor distrug imaginația oamenilor. Fuentes nu se referă doar la mall-uri, ci și la orice fel de spațiu comercial care a adoptat ca formă de identitate un anumit tipar specific ce poate fi regăsit în orice parte a lumii. Fie că ești în România, SUA sau India, de fiecare dată când intri într-un McDonald´s sau Starbucks ești într-un loc situat oarecum în afara timpului și spațiului și care urmărește să-ți dea o iluzie de siguranță și de familiaritate oriunde ai fi. Problema este, spune, Fuentes, că această uniformitate ne face leneși și nu ne mai stimulează din punct de vedere intelectual sau creativ.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (16– 22 octombrie 2017)

Ioan Stanomir de la LaPunkt a recitit 'Racul' lui Alexandru Ivasiuc: 'Cel din urmă roman al lui Alexandru Ivasiuc, “Racul”, este,simbolic, un minuţios studiu închinat puterii. Unei puteri care, în cadrele veacului XX, edifică regimul terorii absolute , aleatorii şi dezumanizante. “ Racul”, cu a sa perfecţiune formală şi glacială cruzime, este testamentul lui Ivasiuc. Statul este, aici, un imens mecanism dedicat unui singur obiectiv: contaminarea întregii societăţi cu frica ce paralizează şi cimentează complicităţi. Frica , ubicuă , este zeul la care se închină secolul pe care Ivasiuc îl traversează, până la moartea sa prematură.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (9– 15 octombrie 2017)

Dragos Butuzea continuă să citească volumele apărute în limba română ale lui Javier Marias și să scrie despre ele pe blogul său. Săptămâna ce tocmai a trecut a scris despre ”Chipul tău, mâine. Dans și vis”: ”volumul e cel mai plin de umor și cel mai dinamic - javier marías știe să-l construiască, introducând personajul clovn, veșnic nesătul de femei, amuzant prin limbajul său colorat, prin îmbrăcămintea fistichie, ornată cu plasă de păr, cercel de țigan și briliant în buric, ce devine în dansul de pe ring un adevărat bici șfichiuitor. și, la fel, știe să lege prin ițe numai de el știute întâmplările de primul roman, febră și lance, dar și de romanul oxfordului, și mai cugetă la temele sale, ce se vor prelungi și în al treilea roman al acestei trilogii excelente.” (mai mult…)

Prin blogosfera literară (2 – 8 octombrie 2017)

A fost saptamana festivalurilor. De ce plural? De ce organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iasi si al Festivalului Internațional de Carte Transilvania din Piața Unirii de la Cluj nu au coordonat intre ei, poate nu au putut, poate nu au vrut sa coordoneze, in asa fel incat sa evite ca cele doua evenimente sa nu aiba loc la concurenta, in aceeasi saptamana? Este ca si cum organizatorii festilvalurilor de film de la Cannes si Berlin ar hotari sa le organizeze in acelasi timp, la concurenta. Doar ca piata de carte romaneasca si capacitatea de a invita scriitori si critici si public (si chiar si bloggeri) este infinit mai mica. Deci? Stie cineva? Asteptam cu interes niste explicatii. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (25 septembrie – 1 octombrie 2017)

Merita de notat recomandarile Adrianei Gionea de la Postmodern despre '7 carti noi pentru inceputul toamnei'. Iat-o pe prima, o carte aparuta cam acum un an in Franta, acum tradusa in romaneste, si pe care sper si eu sa o citesc curand. 'Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi este un roman precum un vis plin de poezie, mister, melancolie ce se prelinge senzual, ademenire, fascinaţie şi întâlniri clandestine cu alteritatea deloc plină de stereotipuri ce ţin de reprezentarea facilă a exotismului din lumea musulmană (Mathias Enard are studii legate de cultura arabă şi musulmană). Vei descoperi o lectură perfectă pentru zilele în care vara se prelungeşte blând în toamnă şi te face să îţi imaginezi că te afli pe malul Bosforului.' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (18 – 24 septembrie 2017)

Ion-Valentin Ceausescu scrie la SemneBune despre 'Hanul lui Manuc' al Simonei Antonescu aparuta la Polirom: 'Mă bucur că există autori (sau se pare că mai mult autoare) care se întorc în trecut și care au depășit cumva paradigma (sau moda) autoficțională sau mizerabilistă și scriu și astfel de cărți. E clar un pariu riscant, fiindcă dacă nu cunoști bine istoria și dai cu bâta-n baltă o să fie mereu cineva care se pricepe și care o să te taxeze de fug literele de pe pagină de rușine. Și, în plus, pare cumva desuet să scrii despre ceva ce s-a întâmplat demult când există atât de multe subiecte ofertante în zilele noastre, însă eu cred că e fals. Poveștile bune și talentul scriitoricesc pot transforma orice subiect, din orice timp, într-o carte de succes sau măcar într-una bună. Și e cazul Simonei Antonescu, căreia nu-i lipsește talentul chiar deloc, și al cărții pe care a scris-o. Am citit-o pe vară, departe de București, cu bucuria copilului care dă peste un lucru miraculos și care e în stare să stea ore întregi într-un loc și să se joace cu el. Nu numai că nu e deloc o lectură grea sau prea solicitantă, este tocmai invers. Te afunzi într-o lume apusă și descoperi ce nu merge la lumea de azi, întâlnești personaje din trecut și dai acolo peste tine și ai tăi. O carte reușită!' (mai mult…)

Prin blogosfera literară (11 – 17 septembrie 2017)

In 'Baabel', am gasit cronica Andreei Ghita la volumul de marturii semnat de Daniel Lowy despre istoria tragica a evreilor din Cluj, aparut in limba maghiara: 'Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist.  Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta,  unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile. Din relatarea altor supraviețuitori, aflați atunci la vârste fragede, aflăm cum s-au salvat trecând granița de la Feleac – cu  ajutorul rudelor creștine și chiar al unor ofițeri maghiari sau germani care i-au ignorat – sau având norocul să fie incluși cu familiile lor în Grupul Kasztner. Fără aceste șanse extraordinare, ar fi sfârșit în camera de gazare, de la Auschwitz, asemeni celorlalți copii evrei deportați De altfel, din toate relatările supraviețuitorilor reiese că norocul a jucat un rol covârșitor în destinul lor.' (mai mult…)