Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

podul-mogosoaiei-povestea-unei-strazi_1_fullsize”Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi”, de Gheorghe Crutzescu

Editura Humanitas, București, 2014
Editie si dosar iconografic de Catalin Strat

Pentru inceput, cateva informatii sintetizate in “Nota editorului” Catalin Strat, in preambul la volumul de fata:

“Gheorghe Crutzescu era diplomat de cariera. S-a nascut la Bucuresti, in 1980, pe 12 noiembrie. Era fiul lui Gheorghe Crutzescu, militar, coborator dintr-un neam de boieri de rang mai mic si al Constantei, fiica lui Grigore Lacusteanu (1813-1883), bunicul pe care il tot aminteste in carte (…) Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi a aparut in 1943 la Editura Socec. Anul nu este trecut nicaieri in volum, dar mentiunile lui Crutzescu privind moartea printului George-Valentin Bibescu ne ajuta sa stabilim macar momentul redactarii finale sau al corecturilor de autor, daca autorul a mai avut prilejul de a le face inaintea plecarii sale in Danemarca. In orice caz, Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi este dovada unei preocupari mai vechi a lui Crutzescu, care a consultat toata literatura importanta dedicata Bucurestilor aparuta pana la acea data. O mentioneaza cu fidelitate, la sfarsitul volumului. In bibliografie, lucrarea cea mai apropiata de momentul aparitiei Pdului Mogosoaiei este din 1942. Dar valoarea cartii sale nu este data numai de intrebuintarea iscusita a unor surse edite, ci si de cercetarile sale personale si mai ales de micile istorii private, ale sale sau ale prietenilor si rudelor sale. (…) Editia de fata reproduce integral textul editiei din 1943, recuperand cele cateva pasaje despre monarhie care in (editia din) 1986 au fost eliminate.”

Gheorghe Crutzescu

Gheorghe Crutzescu

Iata o noua delectare, readucerea sub ochii bucurestenilor si nu numai, aceasta istorie de suflet, scrisa cu suflet si cu multa experienta de viata atenta, la un nivel intelectual admirabil.

Si mie personal, mi-a ajuns in mana si am citit-o pe nerasuflate, adnotand, comparand, rascolind prin straturile memoriei si terminand-o cu cateva zile inainte de a trebui sa-mi organizez materialul pentru un tur al orasului, diurn si nocturn, dedicat unui mare grup de participanti din tara, veniti la o sesiune de comunicari. Astfel ca atasamentul meu pentru urbe, pasiunea, dragostea si cunostintele mele mai vechi s-au improspatat si imbogatit cu parfumul special al memoriilor lui Gheorghe Crutzescu.

Prima ediție

Prima ediție

Este admirabil devotamentul lui Gheorghe Crutzescu, angrenat intr-o profesiune serioasa si solicitanta, pentru documentare adanca, rememorari personale si organizarea acestui material vast (coborand in istorii vechi si intins pe multe generatii de oameni de seama ai tarii), si sa nu uitam – in momente grele ale Romaniei, intr-un volum atat de fermecator scris si atat de bogat in informatii. Este vorba despre o caracteristica speciala a oamenilor de caracter si puternic generosi, de a impartasi altora din talentul si prea plinul lor.

Am avut de multe ori, in timpul lecturii, impresia ca merg alaturi de autor (deja in calitate de prieten), privesc si recunosc cladirile, imi amintesc de plimbarile alaturi de bunicii mei, rememorez povestile lor si ale altor rude varstnice demult plecate, imi pun intrebari la care partenerul meu de preumblare vine imediat cu raspunsuri bogate. Ba, chiar, din cand in cand, m-am repezit la vechile fotografii de familie, revizitand si reevaluand si comparand imaginile… si amintindu-mi cu mult dor de bunica mea, care la fiecare iesire cu noi, nepotii, la Sosea (locuiam in Piata Victoriei), ne oprea la Cismeaua de la Monetarie, unde ne ostoiam setea.

67093292686460626959486-6064079-700_700Sa nu uit insa ca acest volum contine si o bogatie de informatii privind cutumele vietii in timp, evolutia prin secole a straielor, a interioarelor, a ritmului vietii casnice, a obiceiurilor in familii de diferite ranguri, a inlesnirilor moderne aduse pas cu pas in viata citadina si toate acestea derulate cu o naturalete si o speciala si subtila si parfumata stiinta a povestirii. Care releveaza caractere, morale, etici, simboluri si modele de viata din ce in ce mai de negasit in zilele noastre. Si carora le simt lipsa. O lipsa pe care mi-o ostoiesc astfel de scrieri. De aceea caut cu lacomie fiecare volum de acest tip, care readuce valorile lumii din urma, dar si valorile lumii de azi. Caci mai exista valori, din pacate puse in plan secund de o mass-media avida preponderent de false modele si personalitati de mucava.

Va indemn sa cititi acasa in liniste acest Podul Mogosoaiei, al lui Gheorghe Crutzescu si apoi sa o luati sub brat, parcurgand Calea Victoriei la pas, oprindu-va din cand in cand, recitind cateva pagini, privind in jur si invatand sa cunoasteti, apreciati si iubiti Bucurestiul.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium