”Panteonul negru”, de Fahri Balliu
Editura Vremea, București, 2009
Traducere de Mircea Dobrescu
Lumea pe care o descrie Fahri Balliu in ”Panteonul negru” este bine cunoscuta celor care au trait perioada comunista in Romania sau macar au citit carti precum ”Lumea secreta a nomenclaturii” a lui Vladimir Tismaneanu despre care am scris aici acum cateva luni. De fapt, dupa anii ’70, Albania ramasese (poate) singurul loc in Europa Rasariteana care era inca fidel doctrinelor staliniste in starea lor cea mai pura si isi disputa cu Romania dubioasele titluri de cea mai izolata, cea mai paupera, cea mai indoctrinata tara a ‘lagarului’. Cei care au trait epoca isi amintesc cum ziarele (toate inregimentate) ale epocii pastrau cu grija ordinea enumerarii numelor membrilor Biroului Politic si o schimbare a acestei ordini sau o disparitie a unor nume era uneori semnul prevestitor, sau chiar singurul semn al luptelor interne de la varfurile nomenclaturii, al epurarilor urmate uneori de procese publice si de disparitia fizica a celor cazuti in dizgratie.
In Albania descrisa de Balliu, aceste tehnici sunt aduse la un stadiu si mai avansat de rafinament. Conducatorii ajung sa fie pur si simplu desemnati prin numere scrise cu litere majuscule. Cand eroina cartii, Kalina cea frumoasa dar nascuta intr-o familie simpla se marita cu una dintre odraslele nomenclaturii, schimbarea de statut nu inseamna numai mutarea in Bllok (echivalentul albanez al Cartierului Primaverii), accesul la vilele partidului, la mancare din belsug, ba chiar si la calatorii in strainatate, ci si accesul in lumea numerelor: ‘Intrase in lumea cifrelor. Se casatorise cu fiul lui Cinci, care avea si un alt numar inregistrat la politie, numarul masinii, saizecisipatru. Si iata ca astfel Kalina si-a pierdut calitatea de individ; ea era nora lui Cinci si a lui Saizecisipatru.’ (pag. 14)
Ceva mai tarziu, unul dintre conducatori ii va explica tinerei devenita, datorita frumusetii ei, un fel de trofeu disputat de nomenclaturisti si de copii lor mai multe despre mecanismele din spatele numerelor: ‘La noi nimeni nu e invincibil. Numerele astea pe care le stim noi sunt pentru public; unu, doi, trei, patru si asa mai departe. Ele au o valoare doar printre noi, pentru ca Unu are pentru ei o alta ierarhie. El poate daca vrea sa le si schimbe intre ele si, in plus, unul dintre ei sa stie ca e Patru dar in realitate sa fie Sapte.’ (pag. 135-136)
Jocul aparentelor la curtea lui Unu (dictatorul Enver Hoxha), precum cea din Birourile Politice ale lui Stalin sau Ceausescu, ascunde o permanenta frica, folosirea continua a limbajului de lemn, coruptia si decaderea morala. Pana si relatiile de familie cad victima intereselor ‘cauzei’ si permanentei frici de a nu fi considerat ‘deviant’ de cel care se afla in varful piramidei. Cinci, socrul Kalinei, isi dezvaluie in mod brutal fanatismul intr-un moment de cumpana al actiunii: ‘-Si apoi, cine esti tu? Cine este barbatul tau si fiul meu in fata a ceea ce reprezint eu, a misiunii mele? Amandoi sunteti pretul pe care-l platesc eu pentru triumful ideilor comuniste. Cine sunteti voi si eu impreuna cu voi, in fata oranduirii eroice construite prin jertfa a milioane de oameni? Tu nu poti pricepe ca eu, chiar condamnat pe nedrept de partid, accept, da, accept, pentru ca asta este un fel de jertfa pe care o datorez partidului, si voi iesi in fata oricarui tribunal, oricarui acuzator, sa spun: daca partidul ma vrea erou sunt erou. Daca ma vrea dusman, accept si asta!’ (pag. 158)
Daca pare patetic sau absurd sau chiar eroic, aceasta frazeologie trebuie pusa in contextul situatiei Albaniei sub Hoxha, asa cum este ea descrisa in restul cartii – marea majoritate a poporului traieste in saracie lucie, demagogia si propaganda ascund foametea si accidentele de munca, Securitatea este omniprezenta, reprimand orice miscare de protest, orice tendinta de a trai o viata normala in afara controlului aparatului, pana si traditiile cele mai simple sau cantecele de dragoste sunt considerate acte dusmanoase.
In acest context isi traieste destinul dramatic eroina cartii. Ravnita si disputata pentru frumusetea ei, se simte instrainata in acest mediu inchis si ipocrit, dar nici nu poate sau nu vrea sa renunte la avantajele materiale. Cand iubitul ei dinainte de casatorie, un cantaret cu faima, este arestat sub acuzatii absurde (in parte cauzate de relatia cu ea), incercarea ei de a interveni in favoarea lui o face subiectul santajelor si victima abuzurilor celor din varful nomenclaturii. Experienta traumatizanta a violului este un moment de soc, dar si de transformare. De aici incolo Kalina se hotaraste sa devina o parte din mecanism, foloseste incidentul pentru a ajunge la varful piramidei si a se razbuna pe cei care o facusera sa sufere. Pretul platit insa este pierderea legaturii cu viata adevarata, cu iubirea, cu prietena cea mai buna.
Tematica interesanta a cartii nu este din pacate dublata si de o scriere suficient de cursiva, de constructia rabdatoare a personajelor, de evolutia gradata a caracterelor acestora. Ca roman documentar si ca marturie epica a lumii absurde si corupte a nomenclaturii comuniste, ‘Panteonul negru’ are destule momente interesante. Eroina principala este un personaj feminin fascinant, care ramane in memorie. Tocmai destinul ei este insa descris cu unelte scriitoricesti rudimentare, povestea de dragoste si de tradare, intrigile si dilemele Kalinei sunt relatate schematic, cu o scriere grabita si uneori chiar neglijenta. ‘Panteonul negru’ este o drama a secolului 20 scrisa cu uneltele telenovelei secolului 21. Unul dintre acele cazuri in care descrierea fundalului este mai reusita decat insasi intriga principala a cartii.
