Carti

Cărți pentru copii: Bondărel învață să zboare

”Bondărel învață să zboare”, de Britta Sabbag, Maite Kelly și Joelle Tourlonias Editura Corint Junior, Colecția Povești ilustrate, București, 2017 Traducere din limba germană de Teodora Nicolau Uite că am aflat un lucru nou: conform legilor naturii, bondarii au aripi prea mici ca să poată zbura. Cu toate acestea reușesc să zboare și, de multe ori, să sperie prin dimensiuni și bâzâit copiii și adulții. Bondărel are aproape aceeași problemă, fiind deseori ridiculizat de colegii săi de la grădinița gâzelor pe motivul că nu ar putea zbura niciodată. Chiar din primele pagini, Albinuța Bâz și viespea Viorela zboară pe lângă el, stârnind nori de praf, făcându-i în ciudă: (mai mult…)

Prin blogosfera literară (24 – 30 aprilie 2017)

[caption id="attachment_39198" align="alignleft" width="280"] Liviu Antonesei[/caption] Pe blogul lui Liviu Antonesei am gasit un articol al lui Al. Cistelecan dedicat aparitiei editoriale a poetului, scriitorului si publicistului prevazuta sa fie publicata de Paralela 45 si lansata la Bookfest: 'În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimbă lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filozofie sau critică literară imediată, fie amestecîndu-le cu artă într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. Aici el este, fără îndoială, un reper civic, nu atît prin scurta aventură politică (a dus PAC-ul la guvernarea Iașilor), cît prin scrupulosul său spirit democratic, în flagrantă opoziție cu elitismul quasi-rasist al intelectualilor care domină piața de atitudini. Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e, Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet.' (mai mult…)

Revista presei culturale (aprilie 2017)

În această lună, am citit revista România literară. -”România literară” nr. 15/7 aprilie 2017. Articolul lui Ștefan Cazimir mi-a adus aminte de unul dintre cele mai pitorești partide ale României postdecembriste și anume Partidul Liber-Schimbist, ale cărui precepte au fost împrumutate de la marele Caragiale. Vom descoperi în articol și alte partide asemănătoare, din alte țări, precum cel din Canada: ”Pachidermul fusese ales ca simbol, întrucât ”politicienii au pielea groasă și intelectul debil, se deplasează lent, dar pot fugi repede când se simt în pericol și le place să se bălăcească în noroi.” De-a lungul existenței sale, partidul a prezentat drept candidați în alegeri o seamă de personalități, îndeosebi artiști și scriitori, deși candidatura lor nu era luată în serios și nu prezenta nicio șansă de reușită. Partidul s-a bucurat totuși de o anume popularitate, fiind recunoscut oficial în 1979 și situându-se pe locul 4 în opțiunile electoratului. Cu privire la platforma formațiunii, unul dintre liderii săi a descris-o ca fiind construită din lemn și înaltă de două picioare. Din obiectivele cuprinse în ea, iată o sumară selecție: abolirea legii gravității, reducerea vitezei luminii, întrucât se deplasează mult prea repede; instituirea englezei, francezei și analfabetismului drept limbi oficiale ale Canadei; desființarea mediului ambiant, deoarece e greu să-l păstrezi curat și ocupă prea mult spațiu; anexarea la Canada a Statelor Unite, cu scopul de a ridica temperatura medie cu un grad Celsius; interzicerea iernilor aspre; acordarea dreptului la grevă șomerilor ș.a.m.d. Promisiunea, în fine, care le rezumă pe toate: a nu-și respecta nicio promisiune!” (mai mult…)

Cărți pentru copii: Pete Motanul. Ador tenișii albi

”Pete Motanul. Ador tenișii albi” Text de Eric Litwin Ilustrații de James Dean Editura Nemi, București, 2017 Traducere din limba engleză de Cristina Nan O carte recomandată copiilor de peste trei ani, deși sunt sigur că, cel puțin din punct de vedere vizual, toți copiii vor fi încântați. Cum nu știam nimic despre Pete Motanul, acum am aflat câteva lucruri despre el și despre autorii acestuia: Eric Litwin, cel care semnează textul (prima lui carte ilustrată), este un om amuzant și non-conformist (chitarist, solist, cântăreț la banjo și povestitor); James Dean - ilustratorul - pare seriosul dintre cei doi, fiind specializat în ingineria electrică, devenit însă artist-desenator. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (17 – 23 aprilie 2017)

Aflu de pe Facebook despre incetarea din viata a lui Oliver Lustig. Poate ca numele lui este putin cunoscut astazi, si asta este nemeritat. Oliver Lustig a fost unul dintre primii care au scris despre Holocaust inca din perioada comunista. Cartile sale si rubrica sa de la 'Flacara' din anii 70 au adus pentru prima data publicului larg din Romania informatii despre Holocaust, o pagina din istoria Europei, Ungariei si a Romaniei care era trecuta sub tacere in acea vreme. Fie-i amintirea binecuvantata.  (mai mult…)

Cărți pentru copii: Manșonica, de Dumitru Gâtlan-Peța

”Manșonica”, de Dumitru Gâtlan-Peța Ilustrațiile: Marius Nistor Editura Tipoalex, 2017 Literatura pentru copii este populată din belșug cu personaje înzestrate cu puteri supranaturale: zâne, vrăjitori, zmei, spiriduși... Există însă și cărți care nu se conformează acestei rețete de succes și mizează pe istorisirea unor întâmplări cât se poate de reale. Este cazul recent apărutei “Manșonica”, alcătuită din povestiri ordonate cronologic, care, pe măsură ce sunt parcurse, se transformă dintr-un atașant portret în mișcare al unei cățelușe  într-un mic bildungsroman. Dinamica relației speciale copil-cățel se situează tot timpul în prim-plan, chiar dacă la peripețiile care o marchează – și prin intermediul cărora cele două personaje descoperă împreună lumea, cu regulile, bucuriile, durerile, frământările și primejdiile ei – participă episodic și alți oameni și animale. (mai mult…)

Coach-ul, de Patrick Mouratoglou

”Coach-ul”, de Patrick Mouratoglou Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2017 Traducere din franceză și note de Valentin Protopopescu Nu îl cunoșteam pe Patrick Mouratoglou înainte de a o pregăti pe Serena Williams și a fi astfel foarte expus publicului pasionat de tenis, dar am aflat din acest volum apărut la Editura Publica faptul că are o academie de renume în țara sa natală, Franța, și a pregătit de-a lungul timpului mulți jucători de succes, precum Grigor Dimitrov, Marcos Baghdadis sau Yanina Wickmayer. Chiar dacă acum are un succes important, pentru că antrenează o jucătoare extraordinară, obiectivul său pare a nu fi neapărat titlurile, ci felul în care și-a organizat și impus propria muncă, aceea de nu fi un antrenor, ci un coach. (mai mult…)

Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989), de Bogdan Suditu

”Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989)”, de Bogdan Suditu Editura Compania, București, 2016 Daca veti merge la Casa Cesianu-Filipescu – la “Muzeul Varstelor”, este musai sa cititi si volumul de fata, conceput si scris de Bogdan Suditu. Si viceversa! Autorul, nascut in anul 1974, este conferentiar la Facultatea de Geografie, Departamentul de Geografie Umana si Economica, a Universitatii din Bucuresti, doctor al Universitatii din Bucuresti in contutela Universitatii din Angers, Franta (2006) si diplomat al Scolii Nationale de Administratie (ENA) de la Strasbourg, Franta (2010). In perioada 20116-2013 a lucrat in administratia publica centrala pe teme consecrate politicilor de locuire, urbanismului si amenajarii teritoriului. A revenit la catedra apoi, ceea ce, din punctul meu de vedere, ca simplu cetatean al Bucurestiului, poate fi o pierdere pentru oras, care are o mare nevoie de specialist de nivelul lui Bogdan Suditu. Acum, poate mai mult ca niciodata. (mai mult…)

Dilema omnivorului, de Michael Pollan

”Dilema omnivorului. Patru feluri de mâncare: o istorie naturală”, de Michael Pollan Editura Publica, București, 2017 Traducere din engleză de Dan Crăciun Specializat în alimentație și agricultură, autor a unor documentare interesante despre mâncare, participant chiar la cunoscutul film ”Food, Inc.”, jurnalistul Michael Pollan încearcă să descrifeze în acest tom masiv (aproape 600 de pagini) felul în care mâncarea noastră zilnică se transformă de la resursă naturală la ceea ce ajunge în farfuria noastră, un produs complet schimbat, de cele mai multe ori. Cu toate că, în unele părți, abundă în detalii tehnice sau în explicații savante împrumutate din cărțile sau revistele genului, volumul lui Pollan nu este greoi și se citește cu încântare de către cei care sunt pasionați de mâncare (de calitate sau nu), așa cum o mărturisește chiar autorul în Introducere: (mai mult…)

Prin blogosfera literară (10 – 16 aprilie 2017)

Nu am stiut ca Gabriel Garcia Marquez a calatorit in Europa de Est in perioada comunista si a si scris despre aceasta calatorie. Despre cartea aparuta la editura RAO scrie pentru blogul Carturesti Catalina Miciu: 'Socialismul german îl dezamăgește pe scriitor – oamenii îi par triști și nefericiți: “eu nu văzusem niciodată atâta patetism concentrat în actul cel mai simplu al vieții de zi cu zi, micul dejun. O sută de bărbați și de femei cu chipuri triste, prost îmbrăcați, mâncând cartofi, carne și ochiuri din belșug, într-un zgomot uman surd și într-o sală de mese plină de fum.” Nici despre Berlin nu are cuvinte de laudă – cel de pe partea occidentală îi pare copiat după New York, un “oraș fals, o absurditate, un laborator.” Descrie viața germanilor, așa cum se poate încropi din analizarea detaliilor la vedere, și explică uimit cum funcționează sistemul banilor – mărcile răsăritene nu valorează mare lucru dacă sunt cumpărate în vest, însă cu 20 de dolari schimbați în Berlinul Occidental, călătorii reușesc să străbată toată Germania de Est. Urmează Leipzig, unde Herr Wolf (în realitate Villar Borda) îi duce la un cabaret, care arată ca într-o pictură de Dali. Noaptea petrecută acolo e doar un preambul care explică de ce oamenii votează în continuare liderii socialiști, deși viața lor nu e cu nimic mai bună; García Márquez ajunge la concluzia că dictatura proletariatului nu există per se – “Ordinea publică din Germania de Est seamănă mult cu aceea din Columbia de pe vremea persecuției politice”.' (mai mult…)