Carti

Istanbul Istanbul, de Burhan Sönmez

”Istanbul Istanbul”, de Burhan Sönmez Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2016 Traducere din limba turcă de Leila Ünal Un zguduitor poem de dragoste închinat Istanbulului, apreciază John Ralston Saul (scriitor și eseist canadian) cea de-a treia carte a scriitorului turc Burhan Sönmez, o carte dedicată orașului Istanbul și creată după modelul Decameronului, în fiecare zi unul dintre personajele cărții preluând rolul de narator. Studentul Demirtay, doctorul, frizerul Kamo și unchiul Küheylan devin povestitori în neîncăpătoarea celulă a închisorii, fiecare dintre ei reprezentând o suferință ascunsă, suferință universală în înțelesul ei, dar atât de singulară în durerea pe care o provoacă individului. Nu degeaba autorul conchide romanul folosindu-se de cuvintele lui Mansur al- Hallaj:  Iadul nu este locul unde suferim,  Ci locul unde nimeni nu știe că suferim.  Putem spune, prin urmare, că romanul este închinat suferinței adânc ascunsă în sufletele noastre, suferință ce nu transcede la suprafață, dar care își lasă amprenta asupra acțiunile noastre. (mai mult…)

Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise, de Marian Ilea

”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea Editura Cartea Românească, București, 2017 Guest post de Monica D. Cândea Scriitorul Marian Ilea se dovedește încă o dată a fi preocupat de soarta propriei ficțiuni și a lumii din Medio Monte, a cărei istorie începe încă din anii ’90. După apariția romanului Herina, anul acesta scriitorul aduce în fața publicului o altă carte cu un titlu incitant - Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise, ca să nu zicem din start scandalos, mai ales pentru acea categorie pudibondă sau pseudopudibondă a cititorilor rafinați. Într-un inteviu cu Călin Vlasie, autorul mărturisește că alegerea titlului este și de natură comercială, deci are intenția vădită de a provoca publicul, oarecum în stilul presei mondene, pentru a-l întoarce înapoi la lectură. (mai mult…)

Revista presei culturale (mai 2017)

În această lună, am citit revista România literară. -”România literară” nr. 16-17/14 aprilie 2017. Din fericire, mai există cronicari de la această revistă literară care apreciază eforturile unor editori mici, care mizează pe literatura românească. Unul dintre aceste cazuri este Un cristian, despre care scrie Răzvan Voncu, în legătură cu cartea ”Ca motorul unui Ford din 1931”, de Nora Iuga: ”E bună și intuiția lui un cristian de a relua, în discuțiile din 2010 și 2016, subiecte abordate în cel din 2007. În 2007, poeta miza, de exemplu, pe anumiți tineri (susținerea începătorilor fiind o convingere profundă), iar alegerile ei erau atât de anapoda, încât numai desăvârșita candoare le salva de ridicol. În 2016, însă, continuând să-și declare solidaritatea cu cei care acum pășesc în literatură, e mai degrabă rezervată cu privire la „tinerii” din urmă cu câțiva ani. Cu discreție, fără să încrimineze, Nora Iuga constată, in petto, că s-a înșelat, uman și literar... Eșecul nu o dezarmează, totuși, nici nu-i alterează umoarea: poeta rămâne senină, candidă, mai tânără spiritual decât „tinerii” care nu au confirmat.” Despre volumul ”Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu”, de Mihail Sebastian, apărut la Editura Vremea, scris Sorin Lavric: ”Nae Ionescu, dîndu-i prilejul să se afirme, l-a molipsit totodată cu puterea modelului pe care îl întruchipa în ochii lui. Și dacă ziarul avea un pronunțat accent ortodox, promonarhic și antiliberal, nici Sebastian nu putea face notă discordantă, cîntînd separat o altă psalmodie. Cînd exaporitul îți dă șansa de a fi citit săptămînal de protipendada intelectuală, lași la o parte ifosele atavice și îți intri în rol, iar Sebastian chiar asta a făcut, scriind o gazetărie de dreapta, al cărei miez stă în pînza personală a tabloului, nu în rama lui. Însuși detaliul că Nae i-a dat sarcina ca, în numărul aniversînd zece ani de existență a „Cuvântului“, să facă o istorie detaliată a ziarului, dovedește spiritul de echipă pe care Sebastian și-l însușise.” Mircea V. Ciobanu alege să se ocupe despre ultimii câștigători ai Premiului Nobel pentru literatură, cu referire directă la poetul/cântărețul Bob Dylan: ”După criteriile poeziei antice, Bob Dylan este chiar poetul autentic. Rapsodul. Aedul. Menestrelul de mai târziu. Or, dacă textul e alcătuit din versuri ritmate și rimate, nu avem deja un prim indiciu, fie și formal, al poeziei? De ce se mai scriu azi versuri (și) cu rimă, de vreme ce poeziile nu-s nici cântate, nici declamate, ci sunt pentru lecturi intime?” -”România literară” nr. 18/21 aprilie 2017. Recenzia la o carte care mi-a atras atenția de mai mult timp - ”Doamna Ataturk”, de Ipek Calislar, Editura Univers - este semnată de Simona Drăgan: ”În urmă cu vreo zece ani, o ziaristă a cercetat mai îndeaproape rolul unei femei insuficient cunoscute turcilor moderni, pe care istoria oficială a denigrat-o, a exclus-o sau a marginalizat-o. A studiat toate biografiile, mărturiile, i-a cercetat și interogat pe urmași, pe puținii martori istorici rămași și a recurs la o critică internă a surselor, care au scos la iveală un destin trist, confiscat și nedrept. Prima Doamnă a…

Cu și despre Wolinski și Charlie Hebdo: desene și mărturii

Moto: ”Au reușit să omoare omul, dar nu și ideile” (Elsa Wolinski, fiica desenatorului) ”Dragoste cu năbădăi”, de Wolinski Editura All, București, 2017 Prefață de Maryse Wolinski Traducere și adaptare în limba română de Tudorel Urian Despre desenatorul George Wolinski (1934-2015), unul dintre cei care au murit în atacul de la Charlie Hebdo, s-a scris și s-a spus mult. Așa cum spune un bun prieten de-al meu, atunci când un om de cultură moare, cel mai bine îl celebrăm citindu-l, ascultându-l, privind opera sa. Așa că zilele astea am pornit la a afla câte ceva despre Wolinski, iar primul prilej a fost această carte de desene, apărută recent la Editura All, ce cuprinde o parte însemnată dintre ultimele sale lucrări, lăsate în manuscris, reașezate într-o formă mai unitară de soția sa, Maryse Wolinski. (mai mult…)

Hanul lui Manuc, de Simona Antonescu

”Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd, Iași, 2017 Lectura acestui cel de-al treilea roman al Simonei Antonescu a fost pentru mine plina de incantare si de emotii. Folosindu-se de biografii reale ale unor personaje istorice, care  au modelat soarta Europei si si-au pus amprenta asupra mersului timpului, construind si impletindu-le psihologia si devenirea in ritmul naratiunii, cu personaje fictive incarcate de semnificatiile si simbolistica aceluiasi timp, autoarea  aduce  in atentia cititorului  lumea complexa a inceputului de secol XIX, Finalul cartii, limpezeste intentia autoarei, momindu-l o data in plus pe cititor, sa se intelega pe sine si sarcina sa in contextul vietii traite, orisicare ar fi acel timp istoric. (mai mult…)

Noua “nobilime”. Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB, de Andrei Soldatov si Irina Borogan

Noua “nobilime”. Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB, de Andrei Soldatov si Irina Borogan Editura Meteor Publishing, București, 2016 Traducere din limba engleză de Dan Criste Cartea scrisă de Andrei Soldatov și Irina Borogan constituie o disecție deopotrivă curajoasă și captivantă a FSB, urmașul KGB. Volumul se bazează pe ample investigații jurnalistice efectuate cu mult profesionalism în condiții cât se poate de vitrege, căci, după cum afirmă chiar autorii, “an de an, sursele dispar, iar oamenii din interior sunt tot mai puțin dispuși să vorbească.” (mai mult…)

Sexualitate şi societate, de Andrei Oișteanu

”Sexualitate şi societate”, de Andrei Oișteanu Editura Polirom, Seria de autor Andrei Oișteanu, Iași, 2016 Andrei Oisteanu nu evita subiectele controversate. In 2001, a publicat 'Imaginea evreului in cultura romana' - o carte care s-ar fi putut numi si 'O istorie a antisemitismului romanesc' - cea mai completa si mai bine alcatuita lucrare pe aceasta tema. Cartea s-a bucurat de inca doua editii succesive, de succes de public, si a devenit o lucrare de referinta. In 2011, a publicat prima editie a cartii 'Narcotice in cultura romana' - si ea bine primita de cititori si republicata de inca doua ori de atunci. Acum am avut placerea lecturii cartii sale despre 'Sexualitate si societate' al carei subtitlu - 'Istorie, religie si literatura' - indica ambitia lui Andrei Oisteanu de a incadra si in acest caz zemosul subiect in contextul sau cultural si istoric. Cartea a aparut in 2016 in seria de autor dedicata lui Oisteanu de Editura Polirom. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (15 – 21 mai 2017)

Radu Ilarion Munteanu (sau rim, cum il cunosc prietenii) scrie pe blogul sau despre cartea lui Stefan Cazimir 'Sabia şi imperiul; Militari la cârma statului' aparuta in colectia 'Istorie' a editurii Humanitas : 'Ce au comun cei 6 subiecţi ale căror nume sunt etalate pe copertă? În liniile cele mai mari, din militari au deveni oameni politici, pentru a ajunge să conducă statul. Dar mai ales au fost personalităţi de mare suprafaţă. Dar să vedem dacă aceste coordonate nu implică şi alte figuri instorice. Prima la care ne gândim e Hitler. Dar faza militară din biografia sa s-a limitat la gradul de caporal. Că după ce a devenit führer şi-a asumat, la un moment dat, funcţia de comandant suprem în timp de război ţine de atribuţiile uzuale ale unui şef de stat. El n-are ce căuta în carte nu pentru că e simbolul absolut al rălui, în fond i s-au dedicat destule anlize pe diferie planuri, ci deoarece nu se încadrează în model. Nu mai vorbm de omologul său  în materie de absolut al răului, Stalin, care nici măcar n-a fost militar, iar războiul l-a condus politic, uniforma şi gradul de generalissim fiind conjuncturale. Dar Napoleon? Faza militară a carierei sale a atins un rang superior lui De Gaulle, de pildă, care a fost doar general înainte de armistiţiu. Apoi şi-a asumat creerea Franţei libere, ulterior Franţa combatantă. Pe când generalul Bonaparte câştigase campania din Italia, comandând o armată. Lipsa lui din listă să fie motivată de faptul că a ajuns prim consul prin lovitura de stat de la 18 brumar? Sau de anvergura suprastatală, europeană, a personalităţii – şi a construcţiei sale politice? Mai degrabă. Toţi ceilalţi au luptat pentru ţara lor, toţi au încercat s-o salveze într-un fel sau altul. Şi mai ales toţi 6 au fost oameni ai secoluui XX. Simon Bolivar a devenit militar după implicarea în lupta politică de decolonizare, de nevoie. Cromwell nu şi-a salvat ţara ci a gestionat un război civil. Chiar Alexandru a întemeiat un imperiu, funcţia militară şi cea politică amestecându-se inextricabil. George Washington a devenit şi el militar de conjunctură în războiul de independenţă al unei naţiuni încă neconstituite. Iată, aşadar, că tocmai în analiza cazurilor care nu şi-au găsit locul în lista lui Cazimir găsim argumente care susţin coerenţa acesteia. Coerenţă care frizează chiar rigoarea.' (mai mult…)

O nouă carte scrisă de faimosul Bear Grylls

Editura Nemira lansează la Bookfest 2017 o nouă carte scrisă de faimosul Bear Grylls, Supraviețuitorii – care cuprinde poveștile de supraviețuire ale unor oameni ce au făcut istorie prin experiențele lor limită, printre care se numără Louis Zamperini, Bill Ash, sir John Franklin sau Nando Parrado. Lansarea are loc vineri, de la 18.30, la standul editurii, alături de alpinistul de altitudine Alex Găvan. Aventurieri, exploratori, soldați și spioni care au rezistat în condiții extreme – ei sunt protagoniștii poveștilor lui Bear Grylls. Întâmplările lor extraordinare nu sunt o lectură comodă – supraviețuirea e rareori o treabă plăcută. Toate sunt însă istorisiri ale unui curaj care te face să izbucnești în lacrimi. Rezistența care sfidează moartea, forța corpului, a sufletului și a minții, dorința de a învinge fac din personajele cărții lui Bear Grylls adevărați supraviețuitori. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (8 – 14 mai 2017)

Cu putina intarziere remarc o cronica a Catalinei Miciu la volumul de tinerete al lui George Orwell 'Fără un sfanț prin Paris și prin Londra' aparut la Polirom: 'Parisul în 1928 este un oraș murdar, în care restaurantele se deschid și se închid peste noapte, lumea mică și sărăcă a străzilor laturalnice trăiește în hoteluri insalubre (poveștile despre ploșnițele din fiecare pat sunt la ordinea zilei), restaurantele cu mâncare scumpă, dar nu neapărat de calitate, abundă de șobolani și mormane de gunoi. Nu e nimic glam în ceea ce prezintă Orwell despre Paris și tocmai asta face din relatările lui unele dintre cele mai faine pagini de jurnal ale anilor ăia. În plus, pentru că el doar pretinde că e din lumea asta, textul are tot felul de trimiteri literare, explicații de termeni și analize asupra lumii descrise.' (mai mult…)