Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.9/10 (9 votes cast)

Lucian Vasile - Orasul sacrificat Al Doilea Razboi Mondial   la Ploiesti coperta (1)”Oraşul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploieşti”, de Lucian Vasile

AEDU, Bucureşti, 2014

Lucian Vasile oferă în volumul său de debut[1] nu numai o istorie a bombardamentelor teribile care au afectat oraşul Ploieşti (şi, prin extensie, întregul judeţ Prahova), cât şi o imagine a vieţii cotidiene a unui oraş românesc implicat, fără voie, în vâltoarea celui de al Doilea Război Mondial. Studierea presei anilor 1940-44 permite reconstituirea unor detalii simpatice, care fac şi lectura plăcută, permiţând reconstituirea vieţii de dinainte de 1945, punctul de hotar al istoriei noastre contemporane. Din lectura cărţii, se pare că Ploieştiul a fost cel mai grav afectat oraş din graniţele României (luând în considerare hotarele României Mari) în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Sunt mai puţin cunoscute atacurile aeriene sovietice, destul de anemice, din vara anului 1941, după intrarea în război a României, avand în vedere apropierea frontului din Basarabia, atacată de trupele româno-germane, dar şi pentru că Basarabia a fost eliberată după aproximativ o lună de la începutul ostilităţilor. Alte atacuri sporadice au avut loc în 1942 [2], dar atât sovieticii, cât şi anglo-americanii se aflau încă departe, iar forţele Axei păreau a ieşi victorioase, chiar dacă entuziasmul germanilor fusese domolit în iarna lui 1941 în faţa porţilor Moscovei. Interesant este că încă nu este clar cine au fost autorii raidului din noaptea de 13 septembrie 1942. Avioanele par a fi venit din direcţia Iaşi-Tecuci, deci se poate presupune că a fost vorba de un raid al aviaţiei sovietice ale cărei aerodromuri se aflau totuşi la mare distanţă de graniţele României. Se ştie, bombardierele sovietice nu aveau o rază atât de mare de acţiune. Ne întrebăm dacă nu este vorba de bombardiere americane sau britanice care au decolat din URSS (având în vedere că ele aveau o rază de acţiune superioară celor sovietice şi ar fi putut atinge Prahova).

800px-Ploiesti_1943_bombardamentPrima încercare serioasă de distrugere a zonei petrolifere din Prahova a avut loc la 1 august 1943 (într-o zi de duminică), când celebrul Tidal Wave a atins Ploieştiul şi Câmpina. Bombardamentul american este relativ bine cunoscut poate tocmai pentru că 36 din cele 170 de bombardiere au fost doborâte de apărarea antiaeriană. Faţă de pierderile avute în timpul raidurilor din 1944, acestea au fost însemnate. Dramele adevărate au avut loc însă în 1944. Deja aviaţia americană îşi avea bazele în Italia, la jumătatea distanţei faţă de Libia, de unde porniseră fortăreţele zburătoare în august 1943. Fiind mult mai aproape, concentrarea aeriană a fost mult mai importantă, iar pierderile aliate mult mai reduse decât în 1943. Efectele acestor bombardamente din 1944 au fost devastatoare.

4 aprilie 1944 a fost prima dată nefastă din teribilul an 1944, primul bombardat fiind Bucureştiul, însă a două zi, la 5 aprilie 1944, Ploieştiul nu mai avea să scape, fiind grav lovite Gara de Sud, Rafinăria Astra Română (107 bombe fiind lansate doar deasupra ei), iar la Standard şi Unirea 300 de vagoane pline de petrol ardeau. Celalalte rafinării au scăpat (de data aceasta) puţin mai uşor, grav afectat fiind centrul comercial al oraşului. „Peste 700 de clădiri fuseseră aduse la stadiul de ruină, alte 450 fuseseră grav afectate, iar 2200 de case suferiseră şi ele avarii. În total, 3350 de construcţii au fost devastate, ceea ce înseamnă că mai bine de 20% din imobilele din Ploieşti au avut de suferit numai de pe urmă bombardamentului de la 5 aprilie.” Şi numărul pierderilor umane a fost însemnat, 380 de ploieşteni pierzându-şi viaţa, alţii 361 fiind răniţi. Primul bombardament masiv a terorizat populaţia care „este într-o stare de groază” cum consemna un document al Prefecturii. Lumea se temea, pe bună dreptate, de repetarea atacului.

1024px-Ploesti_Columbia_Aquila_Refinery_LOC_fsa_8e01665uLa 15 aprilie 1944 a avut loc cel de al doilea bombardament masiv asupra Ploieştilor, alte 1000 de imobile fiind afectate, dintre care 250 complet distruse, 25 de străzi blocate. În apropierea Haleleor şi-au găsit sfârşitul 20 de oameni pentru că adăposturile improvizate nu ofereau deloc protecţie împotriva bombelor, ci doar evetual al schijelor şi gloanţelor (nu erau din beton armat, ci doar nişte gropi). La 22 aprilie aproape 85% din populaţia oraşului a părăsit oraşul: „Multe familii erau rupte, deoarece bărbaţii trebuiau să rămână în oraş, fiind mobilizaţi la rafinăriile unde lucrau, iar femeile şi copii erau trimişi în refugiu în comunele din judeţul Prahova.[3] Societatea încerca totuşi să facă faţă.„În fiecare mahala a oraşului se constituise câte o comisie formată din preotul paroh, un magistrat, un delegat al parohiei şi un profesor, fiecare echipă având obligaţia să îşi înceapă activitatea după fiecare atac aerian, fiind primele care urmau să acorde ajutor sinistraţilor. Membrii trebuiau în primul rând să cerceteze fiecare casă din zona şi să stabilească cine a fost afectat de bombardament, iar dacă victimele nu aveau posibilităţi financiare de existenţa, să primească 3000 de lei.” Muncitorii rafinăriilor nu mai avea deloc încredere în adăposturile antiaeriene, având în vedere că ele nu oferea nici o protecţie în faţa unor bombe de 500 de kilograme, astfel încât fugeau pe câmpurile din apropiere atunci când se dădea vreo alarmă, chiar dacă acestea se dovedea false. Afectată era producţia.

Un al treilea bombardament masiv a avut loc la 24 aprilie 1944, când trei valuri de avioane au lansat 100 de bombe (doar 55 de morţi, dintre care 27 soldaţi germani). Un alt bombardament necruţător a avut loc la 5 mai 1944 şi a durat o oră. A fost efectuat de 600 de avioane care au venit deasupra oraşului în cinci valuri succesive, deversând nu mai puţin de 5000 de bombe. Acum a fost făcută praf şi faţada monumentală a Liceului de băieţi Sfinţii Petru şi Pavel, rămânând în moloz numai statuile apostolilor şi cei doi lei. Pierderile umane au fost relativ modeste (167 morţi şi 165 răniţi), având în vedere amploarea bombardamentului, aceasta explicându-se numai pentru că populatia fusese evacuată în proprtie de 85% în alte localităţi din judeţ.[4] În schimb, industria petroliferă era la pământ, la fel şi gările vitale pentru a transporta petrolul către Germania nazistă. Din 16.488 de clădiri ale oraşului, doar un sfert mai erau utilizabile, restul fiind fie părăsite, fie distruse sau avariate. Al cincilea bombardament masiv a avut loc la 18 mai 1944, fiind format din cinci valuri, însumând 200-300 de bombardiere care erau însoţite acum, dată fiind distanţă mai mică între România şi Foggia, de avioane de vânătoare. „Bombardierele inamice căutaseră rafinăriile Vega, Astra Română, Româno-Americană şi Redevenţa, însă nici măcar un proiectil nu atinsese aceste obiective.[5]

646x404Frecvenţa bombardamentelor în intervalul aprilie-iunie 1944 a fost dramatică. Alte bombardamente au avut loc la 31 mai (1500 de case avariate, 10% din fondul locativ), 6 iunie, 10 iunie, 23 iunie, 24 iunie, 9 iulie (400 de avioane, 11 morţi, 19 răniţi, 260 case distruse), 15 iulie (alte 500 de aparate, 600 de bombe au fost aruncate din greaseala în comuna Bucov în lanuri de porumb şi livezi, 100 de vagoane de făină arse, spre disperarea populaţiei care suferea de lipsuri alimentare, 6 morţi şi 7 răniţi), 22 iulie (opt valuri succesive), noaptea de 26 iulie (bombadiere britanice), 28 iulie, 31 iulie (15 morţi şi 5 răniţi, 7 din victime având ghinionul să stea într-un „adăpost AA’ peste care căzuse o bombă chiar şi cimitirele fiind atinse), noaptea de 9 spre 10 august (bombardament britanic), 10 august ( 700 de bombardiere şi 300 de avioane de vânătoare atacând atât Ploieştiul, cât şi Câmpina[6]), 17 august (al 20-lea bombardament din 1944!), 17/18 august (executat de aviaţia regală britanică), 18 august şi, ultimul bombard american, cel din 19 august.

În luna august 1944, multe din bombele aruncate asupra oraşului nu mai aveau nici un efect, explodând în zone deja bombardate şi distruse de raiduri precedente. Iar cum populaţia evacuase oraşul, nici pierderile umane nu au mai fost ridicate. Autorul explică destul de convingător şi pierderile civile care nouă, acum, ni se pot părea deosebit de mari şi inutile, chiar voite însă în cadrul unui război total, din nefericire, cum a fost cel de al Doilea Război Mondial, ele au fost regula. De altfel, nu trebuie să uităm că în perioada 1939-45 pierderile populaţiei civile au fost mult mai mari decât cele militare: „Avioanele aliate aruncau bombele de la 4000-6000 de metri înălţime, astfel că nu se puteau distruge doar obiectivul vizat. Cu toate că greutatea bombelor varia de la câteva zeci de kilograme la câteva sute, mişcarea imprimată de viteză avionului, dar şi forţa vântului aveau ca rezultat schimbarea traiectoriei proiectilului. Şi, paradoxal, tocmai apărarea antiaeriană foarte bună a contribuit la distrugerea oraşului.”[7]Majoritatea celor 250 de aeronave anglo-americane prăbuşite în spaţiul aerian românesc în cel de al Doilea Război Mondial au fost doborâte deasupra regiunii petrolifere prahovene. În plus, şi ceaţa artificiala folosită de apărarea antiaeriană pentru a masca obiectivele industriale a facilitat distrugerea oraşului, fapt ce a stârnit nemulţumirea ploieştenilor care observau cum casele lor erau făcute una cu pământul pentru a salva rafinăriile care pompau petrol în maşinăria de război germană. Care dădea deja rateuri pe toate fronturile.

1157472_494286270656557_424302111_nLăsând la o parte micile greşeli de tehnoredactare şi corectură, inerente şi prea lipsite de importanţă în ansamblul cărţii (pentru că o carte de isorie trebuie citită mai degrabă pentru a descoperi trecutul, pentru a putea explica prezentul şi nu doar pentru a contabiliza virgulele şi semnele de exclamaţie), volumul de debut al tânărului istoric ar trebui citit de toţi ploieştenii pentru că impactul bombardamentelor din cel de al Doilea Război Mondial explică în bună măsură de ce reşedinţa judeţului Prahova arată aşa şi nu altfel. Interesantă, pentru cineva care cunoaşte oraşul doar de 11 ani, ar fi analizarea proporţiei distrugerilor arhitectonice din perioada 1941-44 şi sistematizarea ceauşistă. Am fi interesaţi să ştim cât au distrus din vechiul Ploieşti anglo-americanii şi cât Ceauşescu. Cert este că aceste rămăşiţe arhitecturale care au rezistat stoic sunt singurele care mai salvează onoarea şi aspectul arhitectonic al unui oraş peste care comunismul şi-a pus amprenta în mod regretabil, criminal şi inestetic.


[1] Oraşul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploieşti, AEDU, 2014, Bucureşti.

[2] Doi morţi şi cinci răniţi la Puchenii Moşneni, unde primarul a fost ucis în casa lui de o bombă.

[3] Op. cit., pag. 194.

[4] Daca in 1943 populaţia Ploiestiului era de 100.000 de locuitori până la sfarsitul lui aprilie, Ploiestiul mai era locuit doar de 9.000 de oameni, în mare măsură muncitori industriali, aparatul administrativ, militari.

[5] Op. cit. pag. 222.

[6] Nemţii ridicaseră 20 de avioane de vânătoare. din care doar 2 s-au mai şi întors la baze. în schimb românii stăteau mai bine doar un avion pierdut din 33!

[7] Pag. 291.

58488_438143822937469_1318203353_n


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium