Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Open. Autobiografie, de Andre Agassi

Articol publicat de Jovi pe 10 Aprilie 2012
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

“Open. Autobiografie”, de Andre Agassi
Editura Publica, Colecţia Victoria Books, Bucureşti, 2011
Traducere din limba engleză de Paul Slayer Grigoriu

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Librăriei online Libris.ro.

Ca o coincidenţă, chiar în perioada în care citeam această carte, tenisul feminin românesc avea o ascensiune importantă şi chiar mă reîntorsesem la tenis, ca spectator de televiziune, una dintre pasiunile mele mai vechi. Avem câteva jucătoare importante aflate în primele 100 de jucătoare din lume, aşa că suntem „acolo”, chiar dacă rezultatele cu adevărat semnificative (finale şi titluri) lipsesc. Dar, să spunem, că suntem pe drumul cel bun.

Un aport la această reîntoarcere la tenis a avut, cu siguranţă, autobiografia lui Andre Agassi, un sportiv pe care l-am apreciat cu adevărat în perioada în care a jucat, de la timpul când era doar un adolescent rebel până la momentul în care, deja cu o chelie impresionantă, câştiga ultimele sale titluri, în calitate de lider mondial (şi, ca o curiozitate într-atâtea din cate, el este cel mai în vârstă jucător din lume care s-a situat pe poziţia numărul 1 în clasamentul ATP, la vârsta de 33 de ani).

Cartea este scrisă perfect, cu nerv, cu emoţii, este plină de sentimente (atât de iubire, pasiune, prietenie, dar şi de ură şi de dispreţ, în funcţie de persoana despre care vorbeşte sau de evenimentele la care este participant), poate aşa cum ar trebui să fie orice autobiografie, scrisă fără dorinţa de a epata, ci doar de a istorisi o poveste, propria poveste.

Ceea ce este impresionant, în primul rând, este că Agassi a urât toata viaţa ceea ce a făcut, cu atât mai important cu cât a reuşit în încercarea sa. Oare câţi dintre noi urâm slujbele (probabil destul de mulţi), ne dorim să scăpăm din această închistare deşi nu se poate şi, ceea ce este cel mai important, suntem cei mai buni în ceea ce facem, deşi suntem adversarii propriilor fapte. Agassi a reuşit, deşi efectele încrâncenării sale se resimt şi azi, când este cu adevărat fericit împreună cu familia sa.

Poate toate cuvintele la care se rezumă viaţa sa (nu şi cariera!) le regăsim în preambul, intitulat inspirat „Sfârşitul”: „Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi încă odată, deşi acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. (…) Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât.”

Împins de la spate de tatăl său, de origine iraniană, a cărui pasiune pentru tenis nu a dispărut niciodată şi, pentru că nu a avut la rândul său, succes în acest sport, a încercat să îşi ducă copiii spre acesta. Andre a fost cel care a devenit numărul unu, cu multe sacrificii, cu o copilărie aproape pierdută pe terenurile lui Nick Bollettieri, cu o educaţie şcolară pe care a evitat-o pentru simplul motiv că nu i-a plăcut şcoala şi cu o singurătate pe care nu a depăşit-o decât odată cu căsătoria cu Steffi Graf.

Cartea lui Andre Agassi nu este numai o istorie a tenisului pe care l-a practicat cu atât succes, impresionante fiind memoria şi inteligenţa lui în descrierea diferitelor faze ale jocului de peste fileu. Îşi aduce aminte perfect fiecare joc al carierei sale, de la disputele de antrenament din tinereţe (una dintre ele, cea cu Ilie Năstase, pe care îl menţionează de două ori în carte, fiind deosebit de savuroasă) până la meciurile din turnee (mi-am adus aminte, cu această ocazie, de „marele” jucător de tenis român Răzvan Sabău), dar şi puţinele momente când devenea cu adevărat fericit la victorii, cum ar fi aceea a realizării Marelui Şlem, prin victoria de la Roland Garros din 1999: „Mingea aterizează mult în spatele liniei de fund. Să o privesc cum cade e una din marile bucurii ale vieţii mele. Ridic braţele şi racheta îmi cade pe zgură. Lăcrimez. Îmi frec capul. Sunt îngrozit de cât de bine mă simt. Victoria nu ar trebui să fie atât de plăcută. Victoria n-ar trebui niciodată să conteze atât de mult. Dar contează, contează şi nu am ce face. Sunt copleşit de bucurie, le sunt recunoscător lui Brad, lui Gil, Parisului – chiar şi lui Brooke şi Nick. Fără Nick nu aş fi ajuns aici. Fără toate suişurile şi coborâşurile cu Brooke, chiar şi fără tristeţei ultimelor noastre zile, nu ar fi fost posibil. Îmi păstrez recunoştinţă chiar şi pentru mine însumi, pentru toate alegerile corecte şi greşite care au dus aici.”

Coperta editiei americane

Autobiografia lui Agassi este şi o istorisire a vieţii unui singuratic, un personaj care a încercat să stea departe de cei din jur nu din pricina unei „malformaţii” sufleteşti, ci din cauza unei simple nepotriviri cu cei din jur. Una dintre cauze este evident sportul pe care l-a practicat, pentru că, aşa cum spune chiar el, tenisul este un sport al singurătăţii: „În tenis eşti pe o insulă. Dintre toate jocurile jucate de bărbaţi şi femei, tenisul este cel mai apropiat de detenţia solitară, care duce inevitabil la vorbirea cu tine însuţi.” Un alt motiv este chiar felul în care a ales să apară în public, el fiind cel care a şocat lumea tenisului prin extravaganţa hainelor sale (să apari în bermude de blugi la un turneu al „sportului alb” era considerată o adevărată blasfemie în anii ’80) sau a înfăţişării şi atitudinii sale: cercei, păr lung, certuri cu arbitrii, înjurături.

Numai că el nu era aşa şi acum este, în sfârşit, momentul să se destăinuie şi să spună adevărul întregii lumi: „Dacă aş avea timp, dacă aş fi mai sigur pe mine, le-aş spune ziariştilor că încerc să aflu cine sunt, dar până atunci am o idee destul de clară ce anume nu sunt. Nu sunt hainele mele. Cu siguranţă nu sunt jocul meu. Nu sunt nimic din ceea ce publicul crede că aş fi. Nu sunt un circar doar pentru că vin din Las Vegas şi port haine ţipătoare. Nu sunt un enfant terrible, expresie care apare în fiecare articol despre mine. (Cred că nu poţi fi ceva ce nu poţi pronunţa.) Şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt un punker. Ascult pop moale, siropos, ca Barry Manilow şi Richard Marx.”

Nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult, însă pentru un fan al sportului, dar şi al biografiilor personalităţilor, cartea lui Andre Agassi mi-a mers direct la inimă. L-am iubit şi apreciat în anii de glorie (era favoritul meu de-a lungul mai multor generaţii de tenismeni, trecând prin Lendl, Edberg, Becker, Sampras sau Chang, până la apariţia lui Federer), îl respect pentru ceea ce realizează acum prin fundaţiile sale şi prin şcoala deschisă din fondurile strânse în oraşul natal, Las Vegas. Nu am terminat bine cartea şi am căutat imediat cele mai frumoase partide ale sale, cele mai frumoase momente din carierea celui care era considerat cel mai bun jucător la returul de serviciu, poreclit pentru acest motiv „The Punisher”. Cei care nu îi cunosc jocul, cu siguranţă au avut multe lucruri de pierdut din tenis. Poate acum vor avea ocazia să îl cunoască pe omul-Agassi, odată cu această autobiografie.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Librăriei online Libris.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

4 Raspunsuri la “Open. Autobiografie, de Andre Agassi”

  1. Am citit nişte pasaje geniale din carte, despre frică şi autodepăşire 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  2. […] anul 2012 două biografii excepţionale: cea a lui Rafael Nadal, despre care discutăm acum, şi cea a lui Andre Agassi, pe care am considerat-o una dintre cele mai bune şi inspiraţionale cărţi pe care am citit-o […]

  3. […] perioadă (s-a retras în 1995) și l-am redescoperit în cartea de memorii a lui Andre Agassi, ”Open”, cea mai bună carte din Colecția Victoria Books, din punctul meu de […]

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium