Memorii jurnale

Amintiri din pribegie, de Neagu Djuvara

“Amintiri din pribegie”, de Neagu Djuvara Editura Humanitas, Bucuresti, 2005 Cu o indamisibilă întârziere am reuşit să lecturăm memoriile deja celebrului istoric şi, mai cu seamă, scriitor Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie. [1]Teoretic şi proletar, orice viaţă ar merita a fi povestită însă practic doar puţine au un conţinut demn de a fi transcris şi mai puţine vieţi fiind memorabile. Aceasta depinde, evident, şi de talentul de povestitor pe care îl are memorialistul. “Ce urâtă trebuie să fie viaţa ălora care n-au, ca noi, oameni care să vorbească, cugetă. Dacă povesteşti, e ca şi când ce s-a întâmplat se petrece de mai multe ori.”[2] Povestaşul este cel ce spune deapănă ficţiunea însă, de multe ori realitatea, ştim bine, bate ficţiunea. Memoriile lui Neagu Djuvara sunt decupate în patru mari capitole, criteriul fiind cel cronologic şi, geografico-politic, în funcţie de cele trăite de autor : Refugiat politic în Apus 1948-1961, În Africa subsahariană 1961-1984, Intermezzo la Paris 1984-89, Şocul întoarcerii în ţară (după 1990). (mai mult…)

Calatorul de serviciu, de Radu-Ilarion Munteanu

“Calatorul de serviciu”, de Radu-Ilarion Munteanu Editura Semne, Editura MNLR, 2007 Prefatatorul cartii prietenului meu Radu-Ilarion Munteanu scrie despre a lui ‘Calator de serviciu’: ‘Cand veti face o calatorie mai lunga, luati cu voi aceasta carte. N-o lasati cu bagajele mari din cala, ci aduceti-o sus, impreuna cu banii si lucurile strict necesare, ca s-o puteti citi. N-o sa regretati’. Este exact ceea ce am facut. Drumul cel lung in care am facut-o a fost cel spre si dinspre Japonia. Acum, la intoarcere, pe aeroportul din Viena, imi iau ragazul sa scriu pe scurt despre capitolul sau dedicat Japoniei. Mai pe indelete despre carte voi scrie in continuare. (mai mult…)

Jurnal II, de Mircea Cărtărescu

“Jurnal II. 1997-2003″, de Mircea Cărtărescu Editura Humanitas, Bucureşti, 2005 Cel de al doilea volum al jurnalului lui Mircea Cartarescu acopera o perioada temporala generoasa, de exact sase ani din viata scriitorului (1997-2003) ani punctati de o serie de evenimente atat in spatiul privat-personal pe care el le consemneaza succint, printre picaturi (desparirea de prima sotie, casatoria cu a doua sotie, nasterea celui de al doilea copil, Gabriel etc.) cat si din viata sa profesionala (acest cuvant destul de tehnic aplicat lui Mircea Cartrescu nu are sensul obisnuit caci pentru el viata profesionala inseamna mult mai mult decat procesul elaborarii unor carti). Din aceasta perspectiva perioada a fost rodnica in ciuda constantelor perdele de fum pe care Cartarescu le arunca de-a lungul paginilor Jurnalului 2 si care ar dori sa autominimizeze  performantele sale litarare, remarcabile in sine. In acest interval de sase ani i-au aparut Postmodernismul romanesc (editarea tezei sale de doctorat) Jurnal 1, Orbitor vol. II, Enciclopedia zmeilor, Pururi tanar, infasurat in pixeli precum si cateva volume de poezii. Nu mentionez diversele traduceri ale volumelor sale in alte limbi, una din temele care il pasioneaza constant de-a lungul paginilor jurnalului. In acest interval de sase ani a trait atata la Bucuresti, cat si perioade lungi la Berlin si Budapesta (in urma castigarii unor burse generoase). (mai mult…)

Jurnal, de Sorin Stoica

“Jurnal”, de Sorin Stoica Editura Polirom, Colectia Ego-grafii, Iasi, 2006 Sorin Stoica, tânărul prozator născut în Băneşti, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român şi preparator asociat la Facultatea de Jurnalism si Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti ne-a părasit la 6 ianuarie 2006 dupa nici 28 de ani de viata. Talentul său literar însă nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a se impune pe turbulenta scena literara românesca, atat de refractara in promovarea (până recent) a tinerelor scriitori. Editura Polirom, unde Sorin Stoica a publicat ultimul său roman, “O limbă comună” a tipărit jurnalul său din ultimul an de viaţă. Remarcam faptul ca editorul volumului a uitat sau a eludat voit faptul că Sorin Stoica si-a facut debutul publicistic si a colaborat ani de-a rândul la ziarul campinean Partener, fapt mentionat de către Sorin Stoica in volum. Ne intrebam daca gestul editorului a fost premeditat, ziarul campinean neavand statura celebrelor Vatra, Dilema Veche, Formula As, Cultura sau Ultimul Atu (?) sau a fost doar o scăpare regretabilă. De asemenea observăm că este ignorată orice referire la judeţul Prahova, chiar si la locul de nastere si locul mortii care, după modesta noastră părere, ar trebui să însoteasca data de nastere si cea a decesului. (mai mult…)

Grand Bazar România sau Călător străin updated, de Mike Ormsby

“Grand Bazar România sau Călător străin updated”, de Mike Ormsby Editura Compania, Bucureşti, 2008 Traducere de Vlad A. Arghir Nu vreau sa scriu prea multe despre o carte, care ne dezvăluie aşa de multe dintre caracteristicile românilor. Mike Ormsby ăsta ne cunoaşte de ceva timp, trăieşte în mijlocul nostru şi, de aceea, se simte ca un român şi ne zugrăveşte într-o serie de portrete memorabile: al taximetristului rasist, al ciobanului din munţi, al manelistului, al birocratului, al barmanului fericit etc. Ce putem să aflăm despre autor? Englez autentic, ziarist, a ajuns prima dată în România după evenimentele din 1989 şi anume în 1994, ca reporter BBC, când ţara noastră intrase deja într-o tranziţie care parcă nu se mai termină. A rămas până în 1997, ca apoi în ultimii ani, să se instaleze în România. În ciuda personajelor colorate şi a situaţiilor ciudate (mai ales, pentru un englez) cu care s-a confruntat pe meleagurile noastre, a ajuns să iubească această ţară şi să caute în orice lucru frumosul, care există, până şi aici. (mai mult…)

Amintiri, de Alexis de Tocqueville

“Amintiri”, de Alexis de Tocqueville Editura Nemira, Colecţia Idei Politice Fundamentale, Bucureşti, 2007 Traducere din limba franceză de Cristian Preda Moto: «Cel mai bun mod de a-mi umple timpul este acela de a schiţa derularea acestor evenimente, de a zugrăvi chipurile celor pe care i-am vazut luând parte la ele şi de a reţine şi grava în acest fel în propria memorie, atât cât îmi stă în putinţă trăsăturile confuze care alcătuiesc fizionomia agitată a vremii mele.» (Alexis de Tocqueville) Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville (1805-1859), este considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori politici ai secolului al XIX-lea, mai cu seamă pentru lucrările lui asupra Statelor Unite ale Americii, care au răspindit forţa democraţiei americane în Europa. Petrecând un timp îndelungat în această ţară (1831-1832) pentru a afla tot ceea ce trebuie aflat în legătură cu sistemul insituţional de aici, a scris apoi două eseuri politice care au făcut senzaţie în epocă şi încă sunt citate drept cele mai bune scrieri despre democraţia americană. Acestea sunt: Despre sistemul penitenciar din Statele Unite şi aplicarea lui în Franţa (Du système pénitentiaire aux États-Unis et de son application en France, publicată în 1833, în colaborare cu Gustave de Beaumont) şi, mai cu seamă, Despre democraţie în America (De la démocratie en Amérique-1835 şi 1840). (mai mult…)

Rapporteur de guerre, de Patrick Chauvel

“Rapporteur de guerre”, de Patrick Chauvel Oh! Editions, Paris, 2003 Patrick Chauvel este unul din fotoreporterii de elită ai Franţei, unul dintre cei care ne aduc imaginile fără de care articolele referitoare la tot felul de conflicte din întreaga lume ar fi fade sau aride. Fotografia reliefează uneori, cred mult mai elocvent decât o relatare jurnalistica banală evenimentele istorice si oricât de mult s-ar dezvolta televiziunea si internetul vreau sa cred ca fotografia bruta, neretuşată nu va fi abandonata. Patrick Chauvel, fiul unui mare reporter al ziarului conservator Le Figaro, Jean-Francois Chauvel si al unei corsicane, crescut mai mult de către bunicii din partea tatălui, petrecându-si o buna perioada din copilărie la Londra unde bunicul sau era ambasadorul Frantei devine pasionat de fotografie la numai 17 ani când, ajutat de tatăl sau extrem de exigent, pleacă cu un aparat de fotografiat Leika şi zece filme sa acopere războiul din 1967 dintre Israel si statele arabe. Chauvel nu isi începe insa naraţiunea in ordine cronologica ci începe brusc tocmai cu cea din Panama din 1989 când a fost grav rănit încercând sa fotografieze ostilitatile dintre fidelii dictatorului Orriega si trupele americane. (mai mult…)

Cele mai frumoase amintiri, de Françoise Sagan

“Cele mai frumoase amintiri”, de Françoise Sagan Editura Nemira, colecţia Babel, Bucureşti, 2009 Traducere din limba franceză de Ion Doru Brana Moto : «Am descoperit că darul scrisului era un cadou al sorţii, făcut foarte puţinor oameni, şi că sărmanii neghiobi care voiau să facă din el o carieră sau un divertisment nu erau decât nişte mizerabili profanatori.» Explozia adusă de Françoise Sagan a venit de timpuriu, pe când scriitoarea nici nu împlinise nouăsprezece ani şi a publicat romanul care a consacrat-o şi pe care nu l-a egalat din punct de vedere al rezonanţei niciodată, respectiv „Bonjour Tristesse”, apărut în 1954. A devenit aproape instantaneu un best-seller, nu neapărat din cauza valorii sale literare, de netăgăduit totuşi, ci din cauza faptului că a dărâmat miturile sexualităţii şi intimităţii franceze, atât în ochii propriilor concetăţeni, dar şi în ai altor popoare. Dintr-o dată, Sagan, încă o adolescentă, a şocat contemporanii prin părerile reci şi pline de judecată profundă cu privire la sex şi la relaţiile dintre oameni. (mai mult…)