Carti Literatura romaneasca Recomandat

Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu -2-

“Medgidia, oraşul de apoi”, de Cristian Teodorescu
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Lectura cartii lui Cristian Teodorescu ‘Medgidia, orasul de apoi’ mi-a adus imediat in minte ‘Cartea soaptelor’ a lui Varujan Vosganian. Cele doua carti aparute in ultimul an au multe elemente comune. Ambele sunt intitulate ‘romane’, dar structurile lor epice sunt fiecare in felul ei diferite de cea a romanului clasic, si se aproprie mai mult de un mozaic social si istoric cu o puternica nuanta autobiografica. Ambele carti isi plaseaza actiunea (cartea lui Teodorescu exclusiv, cea a lui Vosganian  in parte) in epoca istorica a tranzitiei din anii 40-50 de la dictatura dreptei nationaliste spre dictatura stalinista cu specific romanesc instaurata dupa 23 august 1944. In ambele carti apar ca personaje principale la dimensiuni aproape mitologice figurile bunicilor autorilor,  si in ambele carti unul dintre orasele in care nu se intampla nimic ale Romaniei devine un univers in care se intampla totul, o combinatie intre un microcosmos etnic si tipologic reprezentativ pentru intreaga Romanie si un spatiu nostalgic si formativ, in care fiecare autor in parte se maturizeaza sascultand povestile batranilor si isi construieste romanul mai tarziu punand pe hartie tragediile si comediile mai mici si mai mari ale istoriei.

Sunt desigur si deosebiri, cea esentiala fiind ca saga de mai mari dimensiuni a lui Vosganian se ocupa cu prioritate de istoria comunitatii armene de-a lungul unui secol, in timp ce cartea lui Cristian Teodorescu acopera de intregul mozaic romanesc simbolizat de Medgidia, intr-ul stil mai concentrat, dar cu un rezultat similar in ceea ce proveste complexitatea imaginii si farmecul si satisfactia lecturii.

‘Medgidia, orasul de apoi’ este organizata ca o colectie de vreo suta de povestiri, aproape egale ca lungime, fiecare pretandu-se la o lectura individuala si avand in centrul ei fie un personaj din complexa istorie a urbei in tragicul deceniu de tranzitie, fie unul dintre episoadele care marcheaza aceasta perioada martora a catorva dintre cele mau dramatice schimbari si cele mai tragice momente ale istoriei nationale. Tipologia personajelor descrise in carte este remarcabila prin diversitatea ei, si prin tehnica concisa si impecabila folosita de Cristian Teodorescu pentru a le face reale in mintile si inimile cititorilor. Figuri cum sunt cele ale bunicului Stefan Theodorescu sau a chelnerului Ion/Ionica/Jean, a judecatorului neidentificat prin nume ca un simbol al conceptului de justitie indoit si ingropat de greutatea vremurilor, sau ale maiorului Scipion si doctoritei evreice Lea si povestea lor de dragoste sunt materiale pe care de obicei le denumim in mod apreciativ si in sensul cel mai pozitiv posibil ‘de roman’.

Cristian Teodorescu

Dar si multe dintre personajele ‘secundare’ sunt memorabile cum sunt cele ale mosierului Caludi, politistului Pomenea, ‘martirului’ comunist Paulica sau a bijutierului erou Marcel, precum si episoade si situatii care citite ca proza scurta reprezinta fiecare in sine un concentrat exercitiu de expresivitate virtuoasa (‘Vestitorii Apocalipsei’, ‘Bairam Ramadan’, ‘Poporul ales a doua oara’). ‘Dans pe linie moarta’ poate avea sansa sa devina una dintre schitele cel mai frumoase de inceput de dragoste din literatura romana. De retinut este si imaginea simbolica a carciumii de gara, o lume in sine si o poarta de legatura a orasului cu restul lumii. Satisfactia lecturii fiecarui episod individual este intensa, iar episoadele si personajele se leaga si se combina bine si intr-o citire continua (cum a fost a mea, prizonier vremelnic al unei curse de avion de lunga distanta cu aceasta carte si neputinta mea cronica de a dormi drept companioni de calatorie).

Am apreciat scrierea lui Cristian Teodorescu si pentru refuzul solutiilor usoare in abordarea istorica a materialului bogat cu care se ocupa romanul. Desi simpatiile sale sunt evidente din tonul aproape elegiac de plangere a pierderii aproape totala a unei lumi si a celor care au populat-o abordarea relatiei cu dusmanii care o vor distruge, fie ei huliganii criminali legionari, fie ocupantii sovietici nu este in niciun moment schematica, si autorul nu evita prezentarea aspectelor umane din caracterul acestora, acolo unde ele ele au existat. Postasul legionar si criminal Claudiu, primarul colaborationist si turnator Mitica sau plutonierul rus Zaharici devenit din preot raspopit propagandist de ‘ateism stiintific’ sunt personaje dincolo de schema maniheista pozitiv-negativ, complexe si integrate alaturi de ceilalti cetateni ai universului descris in carte.

Este prima carte a lui Cristian Teodorescu pe care am citit-o si lectura ei mi-a produs o mare placere si mi-a starnit interesul sa caut cartile mai vechi ale autorului si sa le astept cu nerabdare pe cele viitoare.

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 august 2013)

Jovi Ene

La capătul nopții, de Vartan Arachelian

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (3 – 9 iunie 2013)

Jovi Ene

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult