Literatura romaneasca

Micul Chagall, de Renata Carageani

”Micul Chagall”, de Renata Carageani Editura Allfa, Colecția Strada Ficțiunii, București, 2013 Am observat că oamenii serioși nu citesc romane polițiste decât în adolescență sau în convalescență (...). De ce? Până la urmă, diferența dintre un roman bun și un roman polițist o face doar cadavrul...[1] Ceea ce mă clasifică drept om neserios. Prea bine. Parcă Brâncuși spunea că, atunci când încetăm să fim copii, am murit deja. Eu pot să subscriu la spusele autoarei, fiindcă știu multă lume care strâmba mai demult din nas când descoperea în lista mea de preferințe literare nume precum Agatha Christie sau P. D. James. Nu pricepeam de ce. Pe lângă logica inegalabilă și gândirea ireproșabilă, marea doamnă a literaturii polițiste a scris fraze savuroase și a creat portrete nemuritoare, descriind o anumită categorie a societății rurale englezești ca nimeni altul. (mai mult…)

Partea dreaptă a capului, de Dragoș Ghițulete

”Partea dreaptă a capului”, de Dragoș Ghițulete Editura Cartea Românească, București, 2014 ”Arta de a ierta, căci e o artă, dragul meu, se dobândește cu greu. Trebuie voință și înțelegere pentru că albul nu e întotdeauna alb și nici negrul, negru. Depinde în ce perioadă a istoriei ești. Depinde cum te prinde istoria și cum te joacă. Uneori te lasă, alteori te întoarce pe toate părțile.” Durerile de cap sunt îngrozitoare. Ai o menghină care îți strânge craniul și te eliberează fix înainte să îți pârâie oasele. De obicei, un antinevralgic te salvează. Ce faci însă când durerea este incurabilă? (mai mult…)

Smintiții, de Dan Bălănescu

”Smintiții”, de Dan Bălănescu Editura Allfa, Colecția Strada Ficțiunii Contemporan, București, 2012 219 pagini – 21 capitole :) Ori la bal, ori la spital. Era o sintagmă des folosită pe când mă jucam încă ”în fața blocului” cu alții de seama mea, făcând săgeți de hârtie cărora le umezeam vârful, le vâram în tuburi de plastic și le suflam în direcția inamicilor, fie ei alți puști, vecini de la alte scări, sau pisici naive. Pare să fie un comentariu potrivit și pentru cartea lui Dan Bălănescu; o carte despre – citez din titlu! – smintiți. Aici se cade, consider eu, o scurtă deviere de la subiect. Întrebarea mea nu este ”Cine sunt smintiții?”, ci ce sunt ei. Fiindcă sminteală nu înseamnă, neapărat, nebunie. Nici măcar aiureală. În trecut, un lucru smintit era un lucru greșit, făcut anapoda. - Unde-i ciubărul cu lapte? – Nu știi că l-a smintit vaca acu-s două seri?! Cam așa. (mai mult…)

Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel, de Marilena Dumitrescu

”Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel”, de Marilena Dumitrescu Editura Zip, Colecția Tact, București, 2012 Moto: ”Atunci, mă duc să-l prinz. Vede el pe dracu’ când o să dea ochii cu mine. Pă ce, are el dreptul să-și bată joc de banii poporului? Doar poporul are dreptul să aleagă cine-și bate joc de banii lui, că d-aia se duce la vot.” (Pristanda) V-ați imaginat vreodată cum ar fi sunat ”sequel”-ul (că tot e un cuvânt la modă) capodoperei lui I.L.Caragiale, ”O scrisoare pierdută”? Ce au mai făcut personajele dramaturgului român peste 10 ani de la pierderea celebrei scrisori? Dacă scriitorul nu a mai făcut-o, poate pentru că atunci nu era la modă să învii personajele și situațiile, comercialul nu era în floare și vindea noul, a făcut-o de curând Marilena Dumitrescu într-o cărțulie apărută la Editura Zip, plăcută și inedită și, spun eu, nemeritat necunoscută. (mai mult…)

Câteva lucruri despre tine, de Florin Irimia

”Câteva lucruri despre tine”, de Florin Irimia Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2014 Moto: ”Ce experimentez eu e indiferența. O indiferență imensă față de tot ce se întâmplă în univers. La ce bun? E întrebarea dominantă. La ce bun să mă implic? De exemplu: la ce bun să-mi pară rău și să sufăr? La ce bun să iubesc, la ce bun să-mi pese de cineva, la ce bun să vreau ceva mai bun de la viață?” Ciudat este că am terminat această carte tocmai în dimineața în care Internetul vuia cu știrea sinuciderii lui Robin Williams, suferind, se pare, de depresie. Iată o paralelă interesantă, m-am gândit, cu personajul principal al cărții lui Florin Irimia, care este un bolnav depresiv, pus în fața unui doctor psihiatru (imaginar sau nu), pentru a-i povesti și a ne povesti viața, pentru a ne dezvăluie care este cauza pentru care el nu mai este un om normal, ci unul bântuit de angoase și care, cu inteligență, încearcă să supraviețuiască povestind. (mai mult…)

Laptele negru al mamei, de Cosmin Leucuța

”Laptele negru al mamei”, de Cosmin Leucuța Editura Adenium, Seria Punct RO Debut, Iași, 2013 Laptele negru al mamei sau o formă a lucrurilor ce vor veni, după ce au mai fost odată, dar noi eram prea proști să le observăm Așa își intitulează Cosmin Leucuța romanul său de debut, apărut la Editura Adenium în 2013, și sincer nu cred că ar fi putut sintetiza mai bine de atât cele 390 de pagini de plictiseală, mândrie, egoism, căutare, iubire, sex, luptă în zadar și din nou plictiseală. Cartea reprezintă când un strigăt dureros după o perioadă îndelungată de înăbușire a sentimentelor reale despre viață și despre natura umană, când o resemnare în fața circuitului de nepătruns a ceea ce reprezintă însăși viața. (mai mult…)

Abandonul calului negru, de Victor Alartes

”Abandonul calului negru”, de Victor Alartes Editura Aldo Press, București, 2011 Trebuie refăcut totul. Trebuie reorganizat totul în societatea asta. În ziua de azi, cei care au bani n-au timp și cei care au timp n-au bani. (Frédéric Beigbeder, Dragostea durează trei ani). Nu ar fi primul ce-și imaginează o societate utopică în care totul trebuie reorganizat pentru o mai bună conviețuire și de asemenea, nici ultimul căruia i s-ar demonstra că acesta reprezintă un demers irealizabil pentru că natura omenească nu poate fi combătută. Calul negru este de data aceasta personajul principal. Care este semnificația acestei piese strategice pe tabla jocului minții, și ce caută el pe arena luptelor politice, acolo unde se desfășoară acțiunea cărții intitulate romantic Abandonul calului negru? Autorul argumentează alegerea sa: (mai mult…)

Zaraza, de Andrei Ruse

”Zaraza”, de Andrei Ruse Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2014 Moto: ”Pentru ca zâmbetele și chiotele din sală să se estompeze și să le poată da mai ușor la o parte, pentru o judecată clară, spera el, o judecată care nu a venit de fapt niciodată, pentru că nu există putere a rațiunii atunci când sufletul unui om geme și dansează de o bucurie inexplicabilă, când pielea toată i se face ace și-l înțeapă până la măduvă, iar un fior cald învăluie mintea și stomacul, amorțindu-le, ca pe ale unui îndrăgostit.” ”Zaraza” lui Andrei Ruse este o carte care impresionează. Nu are cum să te lase indiferent, chiar dacă ești cititorul care preferă cărțile clasice sau dacă, dimpotrivă, ești cel care își îndreaptă atenția mai mult spre cărțile comerciale. Asta pentru că ”Zaraza” le are pe amândouă, fiind în același timp o carte puternică de autor, dar și de popularizare a unei epoci pe care o dorim mereu mai aproape – interbelicul – și a unui cântăreț de tangouri care, surprinzător, la aproape 100 de ani de la cele mai importante succese ale sale, este încă ascultat (chiar și de tineri). (mai mult…)

Combinația, de Dan Sociu

”Combinația”, de Dan Sociu Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2012 Moto: ”E o mare eleganță în orice escrocherie deșteaptă. Ca unul care a luat multe țepe în viața lui, dar nu și-a pierdut respectul pentru inteligență, recunosc că sunt topit după combinații. Ce e frumos, e frumos – tunurile date de artiștii contemporani, care-și fac imperii financiare dintr-un rechin mort expus într-un acvariu cu formol, țiganii care se mută din cartier în cartier, fac scandaluri și scad prețul zonei, mafioții le cumpără, țiganii pleacă, mafioții le țin, organizațiile de educație creștină pentru tineret și taberele lor sportive din care pleacă în fiecare an câte un educator de 35, un teolog veșted, cu o mielușea de 16 ani la braț.” De dimensiuni reduse (100 de pagini), romanul lui Dan Sociu, publicat în anul 2012 la Editura Casa de Pariuri Literare, este extrem de actual. Chiar dacă aparent acțiunea acestuia se desfășoară în viitor (un viitor apropiat, totuși), multe similitudini putem face cu prezentul pe care îl trăim cu toții, de la taximetriști care par să știe totul și toate până la evenimente cu tentă xenofobă, ce au început să împânzească de pe acum străzile orașelor noastre (ca să nu mai vorbim de accesiunea la putere, în multe state europene, a unor partide și grupări extremiste). (mai mult…)

Sebastian, ceilalti si-un ciine

Sebastian, ceilalți și-un câine, de Mihai Radu

”Sebastian, ceilalți și-un câine”, de Mihai Radu Editura Polirom, Colecția ”Ego.Proză”, Iași, 2014 Moto: ”Până la urmă, fericirea care nu mai este ar fi bine să poți s-o uiți.” Romanul lui Mihai Radu pornește greu, dar devine cu fiecare pagină ce trece spre finalul cărții din ce în ce mai interesantă și captivează cititorul treptat, până la momentul în care nu mai poate lăsa cartea din mână. Chiar dacă este o abordare în stilul filmului românesc minimalist, chiar dacă înfățișează o Românie reală, fără a marja niciun moment pe planul fantasticului, chiar dacă este un roman citadin, forța personajelor te atrage imediat și ajungi să simpatizezi cu ele, indiferent de defectele acestora. (mai mult…)