Literatura romaneasca

Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac

”Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac Editura Cartier, Chișinău, 2017 Moto: ”De ce nu începuse mama să moară mai devreme?” (pag. 65) Un roman venit din Basarabia ar putea părea a fi o provocare și este, desigur, pentru cititorii care nu sunt obișnuiți nici măcar cu literatura română contemporană. Dar provocarea se dovedește a fi una plăcută, așa cum au fost pentru mine cam toate cărțile basarabenilor citite în ultimii ani. ”Vara în care mama a avut ochii verzi” este un roman neobișnuit, cu nuanțe suprarealiste și personaje puternice, deși la prima vedere ar putea părea tipologii obișnuite, fără să ofere altceva decât ceva rebeliune din partea copilului și clișee din partea tuturor. Dar doar la prima vedere. (mai mult…)

Legendele șefului de gară, de Adrian Petru Stepan

”Legendele șefului de gară”, de Adrian Petru Stepan Streamland (Editura Univers), 2017 Câteodată ai parte de cărți care conțin subiecte destul de incitante, cu elemente care pot trezi interesul oricărui cititor, dar care asamblate dau senzația de lucru nedus la capăt, de banalitate, de lipsa unei construcții sau a unei teme care să țintească un mesaj către potențialul cititor. Senzația aceasta s-a păstrat pe tot parcursul mini-romanului lui Adrian Petru Stepan, ”Legendele șefului de gară”, pe parcursul căruia am sperat la ceva neașteptat care să-l scoată din banalitate. Un final altfel, imprevizibil, nu e suficient. (mai mult…)

Între trecut și prezent: ”Nautilus”, de Ioana Bâldea Constantinescu

”Nautilus”, de Ioana Bâldea Constantinescu Editura Humanitas, București, 2017 Motto: ”Probabil pentru că au în ele un fel de disperare... sunt opera unor oameni obsedați de misterele lumii, de frumuseți, de grozăvii, de un ceva neînțeles, căruia încearcă să-i dea coerență. Sunt universuri în miniatură. Ipostaze ale necunoscutului. Îmi plac...” (pag. 30) După primele rânduri, te temi că ai putea fi în fața unui poem în proză, frazele fiind voit confuze și paginile trecând prea greu, măcar până ne obișnuim cu personajele și întâmplările trăite de acestea. De altfel, întreg romanul (căci roman este) este construit pe mai multe planuri, atât temporal – pendulăm mereu între un trecut istoric, medival și o Franță modernă, cât și din punct de vedere al personajelor, fiecare spunându-și propria versiune asupra evenimentelor. Putem spune, ca o analogie cu titlul volumului, dar și cu permanenta referire la acesta, că romanul are o structură spiralată, întocmai cum molusca numită ”nautil” își poartă frumoasa cochilie. (mai mult…)

Între teologie și filosofie: ”Lanțul de aur”, de Andrei Cornea

”Lanțul de aur”, de Andrei Cornea Editura Humanitas, București, 2017 Cât de curajos trebuie să fie gestul unui scriitor de a construi un roman în jurul Școlii filosofice de la Atena, cea fondată de Platon și închisă din ordinul împăratului Iustinian în anul 529, considerată fiind ca potrivnică și neconformă creștinismului! Romanul ”Lanțul de aur” ficționalizează cumva ultimul an de existență al acestei renumite școli, iar curajul pe care îl are Andrei Cornea vine tocmai din aparenta respingere pe care o stârnește folosofia, ideea, romanul filosofic în rândul cititorilor obișnuiți, care preferă acțiunea și adrenalina sau dragostea și sentimentul unui roman de idei. (mai mult…)

Anii frigului, de Dan Stanca

”Anii frigului”, de Dan Stanca Editura Humanitas, București, 2017 ”Știți, mă gândesc mereu la sensul vieții mele și pur și simplu rămân cu gura căscată. La urma urmei, pentru asta m-am zbătut tot timpul, să găsesc un sens, și constat că sunt la fel de neajutorat ca în prima zi...”  (pag. 5) Așa își începe discursul asupra nefericirii personajul Hector Noroaie, imaginat de Dan Stanca în ”Anii frigului”. Cel mai recent roman al unui autor foarte prolific în ultima perioadă este concentrat pe experiența nefericirii, sensul vieții pentru anumite personaje nedepărtându-se prea mult de acest sentiment foarte pregnant și dramatic, trist în esența sa, din care ele nu pot ieși decât atunci când... vor găsi un om la fel sau mai nefericit decât ele. (mai mult…)

Miere, de Tudor Ganea

”Miere”, de Tudor Ganea Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017 Despre Tudor Ganea am auzit cu toții atunci când ne-a surprins plăcut cu debutul său, ”Cazemata”, un roman aflat la granița dintre realitate și oniric, a cărui acțiune se petrece pe tărâmurile unei părți a copilăriei autorului, la Constanța. Scriam acum un an despre ”Cazemata” că ”descrierile sunt perfecte, personajele sunt fascinante, alunecoase, dialogurile pescărești și ”alcoolice” sunt vii, iar ansamblul construit este admirabil, mai ales dacă vorbim de un debutant. Este clar că Tudor Ganea are talent literar, are meștegușul unui povestitor și are vorbele la el, astfel încât cartea pe care a scris-o este antrenantă și curge firesc, fiind un roman foarte bun, neașteptat de bun.” (mai mult…)

Am fost cândva femeie de onoare, de Radu Paraschivescu

”Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri”, de Radu Paraschivescu Editura Humanitas, București, 2017 Pot spune cu sinceritate că Radu Paraschivescu este unul dintre autorii mei preferați din ultimii ani și, desigur, unul dintre primii scriitori români pe care îi recomand prietenilor atunci când discutăm de cărți de luat în concediu. Fiecare dintre cărțile sale sunt, în același timp, amuzante și pline de mesaje, ușurele și profunde, simpatice și triste, totul în funcție de unghiul din care privești cele citite. La fel poate fi considerată și această culegere de povestiri autobiografice, majoritatea publicate în diferite antologii, în care Radu Paraschivescu își povestește câteva dintre etapele formării sale ca adult, din momente mai mult sau mai puțin esențiale ale vieții. (mai mult…)

Arca lui Giorgio, de Marian Ilea

”Arca lui Giorgio”, de Marian Ilea Editura Tracus Arte, 2015 Guest post de Daniela Sitar-Tăut Ipostaza de dramaturg a lui Marian Ilea nu face decȃt să certifice brianţa componistică a nonconformistului autor şi a scenariilor sale teatrale, ale cărui piese au ajuns să fie montate atȃt pe scenele naţionale, cȃt şi pe cele pariziene. Volumul Arca lui Giorgio (Editura Tracus Arte, 2015) surprinde prin diversitate tematică şi stilistică, ȋntr-un creuzet eterogen de personaje, ȋn care un shemale stă ȋn proximitatea unei călugăriţe, pictorul comunist de pancarte se ȋnvecinează cu un gigolo-psiholog, generator de dependenţe muieretului cotizant, iar arheii şi nepoţii lor se ȋntrunesc la scenă deschisă, la o şuetă expresionist-fantomatică, pentru a-şi defini mai pregnant specificitatea. Prima piesă Transsexual, Transylvania, o reluare a prozei de succes Rodica e băiat bun, aduce, ȋn destul de pudibonda noastră literatură, problematica travestiului identitar, sexual, bine cotat ȋnsă la piaţa neagră a proxenetismului. Semidoctă, inocent-perversă, promovând o sinceritate deconcertantă, Rodica ne înfăţişează, prin anacoluturi şi repetiţii obsedante, itinerariul său biotic, peregrinările prin medii pitoreşti, recitalurile ethno, furnizate fidelilor clienţi ai barului borşan, evoluţia coregrafică „la ţavă”, într-un camuflat local de perdiţie, ucenicia exersantă a nurilor ambiguizaţi sexual în compania epicureicilor şoferi de TIR, practicarea comerţului carnal ȋntr-un stabiliment din Barcelona. (mai mult…)

Sînii verzi, de Florin Iaru

”Sînii verzi”, de Florin Iaru Editura Polirom, Colecția Fiction.LTD, Iași, 2017 Coperta interioară a volumului 'Sînii verzi', apărut la editura Polirom, 2017, îl descrie pe autorul ei, Florin Iaru ca fiind 'unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste'. Dacă ar fi să judecăm după acest volum, incursiunile sale în proză poartă şi ele amprenta tehnicilor poeziei. Ca gen ar aparţine categoriei povestirilor scurte sau a ceea ce în liceu erau numite 'schiţe'. Nu ştiu dacă termenul acesta mai este utilizat astăzi de critică literară 'profesionistă'. Fiecare din scurtele povestiri care alcătuiesc volumul (53 la număr plus încă 3 grupate separat, la sfârşit, sub titlul 'Amintiri') creionează din câteva fraze un mic univers, un personaj, relaţiile sale cu alte personaje şi cu lumea din jur, trăirile, visele, coşmarurile, acţiunile în lumea reală şi transbordările în cea imaginară. Totul cu o economie de mijloace (şi 'mijloacele' scriitorului sunt cuvintele) în care se simte mâna poetului, drămuirea fiecărui cuvânt şi mlăduirea fiecărei fraze. Majoritatea povestirilor au în jur de două pagini, câteva sunt mai scurte, câteva sunt mai lungi, dar fiecare dintre ele construieşte o lume sau înmagazinează în puţinele cuvinte o frântură din lumile noastre - reale şi imaginare. (mai mult…)

Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale

”Cartea pisicii”, de Cristian Teodorescu și Mardale Editura Polirom, Iași, 2017 Cristian Teodorescu nu încetează să mă surprindă. Am citit cele trei cărţi cele mai recente ale sale şi fiecare dintre ele este complet diferită de celelalte. 'Medgidia, oraşul de apoi', apărută în 2009, era un excelent roman compus din episoade distincte şi cu personaje diferite, un mozaic al căror elemente componente alcătuiau o imagine picareasca şi colorată a istoriei oraşului aproape anonim din Bărăgan de-a lungul secolului trecut. 'Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui' era centrată în jurul unui personaj principal a cărui biografie trasa istoria tranziţiei post-decembriste, iar tonalitatea era cea a realismului social, cu nuanţe subtile de pamflet. Acum am avut plăcerea să ţin în mâini vreme de câteva ore şi să mă delectez cu lectura şi ilustraţiile din 'Cartea pisicii' (Ed. Polirom, 2017) - o colecţie intimă de schiţe care nu depăşesc majoritatea 2-3 pagini, în care este relatată, precum sugerează titlul, povestea unei pisici. Originalitatea este că povestea este relatată de ea, de animalul domestic care este descoperit aproape mort şi salvat de Daniela, soţia scriitorului, undeva pe o şosea de ţară şi adus în apartamentul bucureştean al perechii, unde devine, ca în orice casă de iubitori de animale, locatar de drept şi de suflet. (mai mult…)