Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Hotel Pastis, de Peter Mayle

Articol publicat de Delia pe 29 Octombrie 2010
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Hotel Pastis, de Peter Mayle
Editura Rao International Publishing Company 2006
Traducere de Alexandra Popescu

M-am bucurat foarte mult cand am reusit sa gasesc la Biblioteca Metropolitana Mihail Sadoveanu acest volum, dupa placerea pe care am avut-o citind “Din nou in Provence”, de acelasi autor (si despre care mi-am impartasit impresiile pe blog). M-am bucurat de promisiunea unor ceasuri de lectura placuta. Ceea ce – cu siguranta – s-a si intamplat!

Am citit de curand niste insemnari ale lui Andrei Strihan in care facea apel la obiectivitatea spiritului critic in prezentarile si recenziile de carte, aceasta pentru ca de multe ori « subiectivitatea aprecierilor depaseste decenta, masura, adevarul, plonjand autorul analizat cu o inocenta dezarmanta in zona sublima a genialitatii creatoare”.

Dat fiind faptul ca eu nu am formatia unui critic profesionist, ca sunt doar un cititor la mintea si sufletul caruia ajunge cuvantul scris, imi permit luxul de a fi subiectiva :), adica de a-mi spune sincer impresia pe care mi-a lasat-o lectura unui volum, chiar daca aceasta impresie este subiectiva pentru ca ea se creaza pe fondul educatiei, culturii si experientei personale. Si mi se pare bine asta, vis-a-vis de ideea emiterii unor idei scortoase, uscate, reci, dar…obiective. Nu cred in obiectivitate atunci cand iti comunici sincer impresiile!

Spre deosebire de “Din nou in Provence”, Hotel Pastis nu mai tasneste ca o spuma, este mai “asezat” construita si desi cocheteaza cu aceeasi idee a relocarii englezilor in insoritul Provence, planul principal al cartii – un plan foarte interesant si bogat articulat, il reprezinta pasiunea si dependenta de un anume fel de munca pentru care eroul principal este construit, pregatit si dedicat. Caci Simon Shaw, personajul lui Peter Mayle este trup si suflet “un om de publicitate”, obisnuit sa munceasca zi-lumina, sa zboare intempestiv mii de kilometri din Londra catre New York, sau Paris, sau Dusseldorf, sa-si coordoneze cu inteligenta si profesionalism agentia si oamenii din subordine… totul pentru a transforma cate o idee buna de publicitate in campanii de succes menite sa sporeasca prestigiul firmei, propriul cont bancar, dar si pozitia pe piata a clientilor.

Umorul tipic britanic acompaniaza si de aceasta data peripetiile prin care trec personajele cartii, cu acelasi fin, dar ascutit simt critic care acopera domeniile social, economic, ba chiar si politic.

Peter Mayle

Proaspat divortat, fost posesor al unei neveste snoabe, superficiale, mondene si cheltuitoare si fost incartiruit intr-o “casa de revista” dintr-un “scuar linistit din Kensington”, impacat repede cu ideea desfacerii mariajului “gresit”, Simon Shaw se refugiaza acum, dupa iuresul zilnic al industriei de advertising, intr-un apartament inchiriat in Rutland Gate, alaturi de colaboratorul si prietenul sau Ernest, un “indispensabil manager al existentei sale”.

Insa are nevoie de o vacanta, pentru ca asa cum il sfatuieste Ernest “doar stii ce se spune de cei care muncesc, muncesc si uita sa se mai si distreze, nu?” Iar sudul Frantei “e tentant”!!!

In biroul sau personal, despre care Simon Shaw ne relateaza: “Un vizitator din America ii spusese odata ca acesta era biroul unui om puternic si asta pentru ca ocupa un colt al cladirii, deci avea o priveliste dubla fata de oricare alt angajat, mai mic in rang. In plus – si aceasta era o chestie de mare subtilitate, asa spusese americanul – nuexista nicio masa de lucru, nimic atat de banal in toata incaperea. Canapele luxoase din piele, masute joase, un perete intreg acoperit cu ecrane TV si monitoare de calculator, plante evident mai bogate si luxuriante decat cele care impodobeau restul agentiei. Raiul unui MOGUL”, ia hotararea decisiva pe care i-o comunica apoi secretarei sale: “Imi iau cateva zile libere. M-am gandit ca nu mi-ar strica sa vizitez putin sudul Frantei, sa vad daca e adevarat ce se spune despre Saint-Tropez.”.Aceasta hotarare ii este amplificata si de insistentele costisitoare ale fostei sotii si de amenintarile ei deloc subtile privind interventia avocatilor care ii reglementau angajamentele financiare, neplaceri care conduc la fraza plina de umor negru si adevarat a autorului: “ (Shaw) puse receptorul in furca si reflecta daca uciderea unui avocat ar putea fi motivata drept un crime pasionnel”. Dumnezeule, cat de mult il inteleg! 🙂

Prin urmare, Simon Shaw porneste la drum la volanul masinii sale Porsche, face o escala la Paris unde are o intalnire cu vechiul lui amic Murat – unde altundeva decat intr-un pitoresc bistrou in fata unui dejun la care “chelnerul sosi cu o farfurie de midi, aburinde si inmiresmate cu usturoi, acel foie gras caruia Simon nu reusea sa-i reziste si un platou incarcat cu baguette,… o sticla de vin de Burgundia, maturata de colb fu lasata de o parte a mesei ca sa rasufle” si primeste numai sfaturi si urari de bine: “Bonnes vacances, draga prietene! Sunt cat se poate de serios in privinta Luberonului: e un loc foarte special. Ar trebui sa ajungi acolo.” Si intradevar, Simon Shaw ajunge la poalele “dealurilor rubensiene ale provinciei Burgundia”, se apropie de Avignon, coteste spre Cavaillon, cand…soferul unui tractor ii atine calea si il trimite in camp, unde “un pietroi pe jumatate ascuns in iarba” ii prapadeste teava de esapament. Un accident providential as zice, pentru viitorul parcurs al vietii lui Simon. Caci in felul acesta ajunge in satucul Brassière-les-Deux-Églises (« populatie pe timp de iarna :702, populatie pe timp de vara : aproximativ 2000 »). Pentru ca repunerea in stare de functionare a masinii cere timp, Simon Shaw se cazeaza in camera libera de deasupra cafenelei Le Sporting si face cunostinta cu “Instalatiile sanitare ale francezilor, de altfel o natiune dotata cu multa ingeniozitate si stil, (care) adesea constituie un real soc pentru strainii care sunt obisnuiti poate cu tevi ascunse in zidarie, vase de toaleta silentioase si robinete bine prinse de chiuveta. Simon petrecu minute bune incercand sa dea de capat modului de functionare a ranjamentului complicat de tevi si armaturi. Reusi pana la urma sa fac dus in reprize, cu ajutorul unei improvizatii din cauciuc, care alterna intre apa rece ca gheata si apa fiarta, in acompaniamentul ecourilor galgaitoare provocate de tevarie. ». Apoi are « prima lunga si obositoare experienta intr-ale ospitalitatii provensale » : « Maman le puse dinainte un platouas cu felii de carnati si cornichons, carnatii fura urmati de pizza, apoi friptura cu ardei copti, salata, branzeturi si de o tarte au citron preparata in casa ; toate acestea stropite bine cu trei litri din vinul rosu nou… , apoi o sticla de marc, un lichid vascos de un galbui-auriu… »

Hotel Pastis

Din nou – ca si in precedentul volum, si din Hotel Pastis aflat o multime de lucruri noi si interesante: cum arata societatea si traiul relativ patriarhal din Provence, o enclava in isteria vietii contemporane, care este specificul gastronomic al zonei, cum trebuie sa mananci, cum trebuie sa bei, ce este absintul, ce este pastis-ul, marc-ul, soiurile locale de vin, cum iti faci prieteni, cum te porti cu ei, etc, etc.

Pentru ca Simon Show o cunoaste pe frumoasa, inteligenta si atragatoarea Nicole Bouvier, incepe sa se simta tracasat de solicitarile muncii sale de ocnas, „de bizonii corporatisti …care il plateau”, incepe „sa deteste starea sa” si mai mult decat orice – in timp ce exploreaza satele din zona isi da seama de „diferenta dintre tihna acestor locuri si rapoartele triviale legate de activitatea agentiei, exagerate si ridicate la rang de criza….Sa traiesti pur si simplu, in loc sa te prefaci ca traiesti in lumea afacerilor”.

Pas cu pas, viata lui Simon cunoaste o noua traiectorie benefica datorita lui Nicole Bouvier, localnicilor inimosi si neobositului si inventivului sau „locotenent” Ernest, alaturi de care porneste sa transforme vechea cladire a gendarmerie, intr-un luxos hotel, botezat in acordul unanim al „vinovatilor” – Hotel PASTIS, in cinstea renumitei licori provensale.

Si urmeaza pagini savuroase care ne prezinta eforturile celor doi – Simon si Ernest de a se retrage din agentie in cele mai favorabile conditii, pentru ca apoi, alaturi de Nicole, arhitectul Blanc, madame Pons – sefa bucatariei si multi alti devotati cauzei, sa puna bazele unei afaceri reusite si profitabile. Cu toate piedicile puse de ecologisti care vegheaza la „puritatea naturala” a zonei, cu toate neplacerile provocate de condeiul plin de venin al lui Ambrose Crouch – ziarist englez alcoolic, invidios si venal, marea deschidere programata pentru prima zi de sambata din iunie este un mare succes al prezentului si o responsabilitate constanta pentru viitor.

In paralel cu aceasta constructie frumoasa apartinand „fortelor binelui”, are loc actiunea unei „trupe” de jefuitori, unii fosti puscariasi si vechi amici intru rele, altii prieteni din prezent, La initiativa unui spargator de banci – Jojo si sub conducerea „Generalului”, banda se pregateste asiduu vreme de cateva luni, pentru a duce la indeplinire ingeniosul plan de jefuire a tezaurului din subsolul celei mai pitoresti banci din Provence, Caisse d’Epargne din oraselul Isle-sur-Sorgue, din vecinatatea Brassière-les-Deux-Églises.

Si ultimul parcurs al romanului amesteca si intersecteaza exploziv personajele bune cu cele rele, acestora din urma alaturandu-se si figura intunecata a lui Enrico – gangster din Marsilia. Si fiecare – buni sau rai – isi primeste de la viata exact ceeace merita!

Surpriza cititorului – sau poate nu este chiar o surpriza – este atitudinea lui Simon Shaw, caci „Totul era asa cum isi imaginase el cu cateva luni in urma: vreme perfecta, oameni fericiti, cina sub cerul liber, ideal pentru a conduce un hotel. Nu ar fi anticipat niciodata ca era nevoie de mult mai mult decat de bani – rezistenta fizica, rabdare, tact, atentie infinita la detalii, pasiune pentru ospitalitate, toate calitatile de care daduse Ernest dovada de cand deschisesera hotelul.” Si Simon ii declara lui Nicole (cu care o frumoasa relatie de dragoste): „Este ciudat, cand m-am trezit in dupa-amiaza asta, am recunoscut in final ceva. Sunt un musafir al vietii. Sunt un musafir perfect. Dar nu cred ca voi face mare scofala ca gazda”. Simon Shaw raspunde formatiei sale interioare, cedeaza inegalabilului sau prieten Ernest o cota din proprietatea Hotelului pe care i-l incredinteaza spre conducere si accepta oferta magnatului american Parker, de a se reinhama la caruta advertisingului (il are in sange, deh:) ), diriguind un buget de jumatate de miliard de dolari. Precum pestele in apa 🙂

Intotdeauna, insa, pe Simon si pe Nicole ii va astepta cea mai frumoasa camera a Hotelului Pastis,cu vedere spre Grand Luberon

O lectura extrem de placuta, planuri paralele pline de personaje veridice, pitoresti, cu bune si cu rele, retete sociale, profesionale, culinare, culoare, mirosuri, umor sanatos, dragoste si cautare si incredere in faptul ca merita sa muncesti si sa lupti pentru ceea ce iti doresti sa fi in viata. Pentru ca sa te simti implinit.

Site-ul lui Peter Mayle


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium