Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Hocus Pocus, de Kurt Vonnegut

Articol publicat de Andreea pe 22 Februarie 2017
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (3 votes cast)

”Hocus Pocus”, de Kurt Vonnegut

Editura Litera, Colecția Clasici Moderni Litera, București, 2015
Traducere din limba engleză Vali Florescu

Recunosc că nu sunt o mare cititoare/cunoscătoare a literaturii americane și a temelor analizate de către autorii americani în cărțile lor. Așadar, Kurt Vonnegut a fost o surpriză plăcută pentru mine. Stilul propriu, precum și vastitatea temelor abordate într-o singură carte își au originile în parcursul său biografic: născut la 11 noiembrie 1922 în Indianapolis, într‑o familie de origine germană, Vonnegut studiază la Cornell University, Carnegie Institute și University of Chicago. În 1942 se înrolează în armata Statelor Unite. Doi ani mai târziu, în urma bătăliei de la Bulge, este luat prizonier de război la Dresda, unde ajunge să fie martor al teribilului bombardament asupra orașului din februarie 1945. Este decorat cu Purple Heart, una dintre cele mai înalte distincții militare americane. În 1946 lucrează ca reporter la agenția de știri din Chicago. A scris 14 romane alături de 3 volume de povestiri, piese de teatru, eseuri și „colaje autobiografice”. Romanul Hocus Pocus care, precum spune și titlul, este un act de scamatorie plin de umor negru și satiră, apare în 1990, cu 17 ani înainte ca autorul să plece din lumea aceasta, la vârsta de 84 ani.

Întreaga operă îi este marcată de experiențele sale din timpul războiului, în acest sens romanul Abatorul cinci fiind de menționat, precum și de nedreptățile sociale, de problema războaielor, manipulare, arme nucleare și chimice. Vonnegut este cunoscut și pentru crearea Planetei Tralfamadore, sediul unei civilizații imaginate, ce se regăsește în mai multe opere, ce percepe existența ca pe un punct relativ insignifiant și ne-negociabil în cadrul formulei spațiu-timp.

Vonnegut este în primul rând un critic vocal al lumii în care a trăit. Un aspect important al operei sale, inclusiv al romanului Hocus Pocus, este dat de către avere și inegala ei distribuție în rândul populației. Chiar dacă  autorul afirmă la începutul romanului că povestea este ficțiune pură, și într-adevăr anumite nume, situații, locuri sunt inventate, pe parcursul povestirii se observă realitatea inspirației datorită comparațiilor și aluziilor cu privire la elemente din lumea reală. Eugene Debs Hartke, personajul principal al romanului, este o combinație între Eugene V. Debs, mare activist socialist pe care Vonnegut l-a admirat mult, și Vance Hartke, senator cu principii anti-război, ambii cu rădăcini în orașul natal al autorului, Indiana.

Personajele cărții par să fie urmărite de un anumit nivel de predestinare condusă fie de voința divină, fie de cea a societății și deci, a unei structuri foarte bine sedimentate, căreia nu i te poți împotrivi. În acest sens, studiile autorului de antropologie, domeniu în care are și un master (Universitatea din Chicago avea să-i ofere o diplomă Master of Arts pentru romanul Leagănul pisicii la 25 de ani după ce prima teză nu i-a fost acceptată de către universitate), sunt observabile în romanul Hocus Pocus în special prin cel mai popular joc pe computer, GRIOT, un joc care pe baza unor unor informații introduse de către jucători oferea jucătorului o imagine asupra viitorului, toate acestea pe baza unor date și statistici introduse în prealabil în memoria jocului. Ironia jocului consta în predictibilitatea acestuia; indiferent de cât de multă dorință de evadare din propria traiectorie are personajul, jocul și deci societatea americană demonstrează că nu există cale de scăpare. Prin urmare, o persoană cu trecutul lui Eugene Debs Hartke, cu o copilărie mai zbuciumată și cu o participare în războiul din Vietnam (experiența de război a autorului este transpusă prin imaginea unui alt război, cel din Vietnam), avea să devină un alcoolic care-și bătea nevasta și, în cele din urmă, rămânea să locuiască singur în vreun ghetou insalubru.

Ateu declarat, Eugene Debs Hartke amintește de mai multe ori pe parcursul cărții despre dispozitivele-capcană pe care Soarta le-a pregătit personajului și despre ideile total eronate pe care personajul, și inclusiv restul populației, și le creează, idei aflate în totală opoziție cu ceea ce soarta le pregătește. Personajul-narator, Eugene Debs Hartke, este un pesimist ce zugrăvește realitatea într-o manieră sumbră:

Biblioteca asta e plină de istorii despre așa-zise triumfuri, ceea ce îmi trezește mari suspiciuni. E extrem de periculos să-i lași pe oameni să citească despre mari succese, pentru că, din experiența mea, chiar și pentru albii din clasa de mijloc sau din clasa de sus, norma este eșecul.

Întreaga carte este construită pe baza acestei idei, iar Eugene Debs Hartke se află la intersecția dintre ironia divină și cea a societății americane, în care diferențele sociale, genetice și cele rasiale fac front comun pentru a destabiliza individul, pentru a-l încarcera, la propriu sau figurat, și a-l aduce în stadiul de statistică. Și dacă toate acestea nu erau de ajuns, se găsesc și alte surprize de care individul poate beneficia, un exemplu fiind războiul, tratat cu aceeași ironie:

Să dansezi până cazi lat nu era nici pe departe o dovadă de demență la fel de clară ca bombardarea Vietnamului de Nord ca să-l întorci în Epoca Pietrei sau bombardarea oricărui alt loc ca să-l întorci în Epoca Pietrei.

Războiul aduce omul de rând și clasa politicienilor împreună:

Nu omorâse nici pe departe la fel de mulți oameni ca mine. Dar, e adevărat, nici nu avusese avantajul meu, și anume cooperarea totală a Guvernului.

Kurt Vonnegut

Pe principiul ființele umane sunt „cam de 1 000 de ori mai stupide și mai rele decât se cred”, personajele romanului arareori primesc însușiri pozitive; acestea se bucură totuși de prezumția de nevinovăție deoarece acțiunile negative sunt puse din nou pe seama unui destin nefavorabil.

Și dacă toate acestea nu sunt de ajuns, Vonnegut ne arată infinita lui imaginație și vastitatea intereselor proprii, prin introducerea în romanul Hocus Pocus a unui pseudo-personaj și anume, penitenciarul care este poziționat ironic în apropierea școlii de copii cu nevoi speciale. Însă, ironia este și mai mare deoarece acești copii nu vor ajunge în închisoare din cauza faptului că nu s-ar putea integra în societate. Nu! Acești copii vor avea parte de o viață frumoasă, oferită de statutul financiar al familiei; în schimb, cei din penitenciar sunt adunați sub stigmatul „Intră și rămâi aici, povară a Societății ce ești!”. Dacă la un moment dat închisoarea putea fi considerată o stratagemă pentru a priva clasele de jos de șansa de a prelua conducerea în Lupta de Clasă și pentru a le oferi o alternativă dezgustătoare la faptul că erau siliți să accepte condițiile de muncă și subzistență ale unor angajatori rapace, acum lucrurile s-au schimbat, fiindcă oamenii săraci și lipsiți de putere, oricât de docili ar fi fost, nu le mai erau de nici un folos investitorilor abili. Ceea ce în trecut obișnuiau să facă ei era acum făcut de mașinării eroice, care nu se plângeau niciodată. Automatizarea care în America și-a făcut simțită prezența ceva mai repede, începuse deja să omoare din oportunitățile pe care le aveau cei din clasele de jos.

Eugene Debs Hartke este observatorul critic al lumii în care trăiește, oferind o remarcă usturătoare pentru fiecare dintre capcanele în care este prins el însuși sau apropiații săi. Fire filosofică, acesta găsește „material” atât în timpul războiului, cât și în școala, respectiv penitenciarul în care petrece anumite perioade din viața sa. Concluziile nu sunt demne de un destin guvernat de hocus pocus-uri! Soluțiile sunt pentru cei care au putere, iar Eugene Debs Hartke nu face parte dintre ei, așa cum nici populația pe care o reprezintă nu se regăsește printre cei cu putere. Cât despre cartea în sine, să nu vă așteptați la un roman normal, cu fir narativ și idei cuminți aliniate în pagină. Nici pe departe!

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Pentru mine cărțile și filmele reprezintă o a doua realitate. Precum Proust, în opera ”În căutarea timpului pierdut”, reconstitui mereu imaginile, ideile, întâmplările întâlnite în timpul zilei. Noaptea este dedicată fantasmelor, dar și visurilor ce par să nu aibă bază în realitate.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium