Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Firmanul orb, de Ismail Kadare

Articol publicat de Jovi pe 16 Februarie 2017
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

”Firmanul orb”, de Ismail Kadare

Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere din albaneză de Marius Dobrescu

L-am descoperit pe Kadare în romanele sale fundamentale, multe dintre ele recenzate în ultimii ani pe Filme-cărți.ro. Într-un interviu de anul trecut al lui Marius Dobrescu, traducătorul lui Ismail Kadare, acesta mărturisea că nu a mai rămas mare lucru de transpus în limba română dintre operele scriitorului albanez, poate cu excepția câtorva dintre eseurile sale. Nu rămăsese decât să îi caut o parte dintre romanele apărute cu ani în urmă, pe care să le citesc sau recitesc. Editura Humanitas Fiction ne face, la acest început de an, surpriza unui volum care reunește cinci nuvele istorice scrise între 1977-1995, aflate la prima apariție în limba română.

Toate cele cinci nuvele, de dimensiuni diferite, ne poartă prin lumea preferată, recreată și ficționalizată de către Kadare, respectiv Albania și lupta ei pentru supraviețuire, precum și Imperiul Otoman, care subjugă țara natală a autorului și o păstrează în cadrul imperiului, de-a lungul a sute de ani, ca pe o relicvă scumpă, tocmai pentru că o mare parte a populației sale este musulmană. Desigur, așa cum spuneam, temele principale ale lui Kadare se regăsesc și aici, fie că vorbim despre cruzimea otomanilor, despre caracterul puternic al albanezilor, despre aroganța și viclenia conducătorilor impuși de la Istanbul sau de rezistența importantă a națiunilor din imperiu față de megalomania conducătorilor centrali și locali.

Piesa centrală a volumului este, desigur, cea care dă titlul acestuia, Firmanul orb. Aici, Albania este abia pomenită și în centrul poveștii se află modul în care este organizat și legiferat sistemul imperial otoman în perioada decăderii sale, în ultimii zeci de ani înainte de destrămare, când autoritățile nu mai pot lua tortura oamenii fără să existe legislație aferentă, când încercarea de trecere spre modernitate și în care drepturile omului se fac simțite pe plan european determină mici șocuri în societatea otomană. Aparent, anumiți oameni produc catastrofe cu ajutorul ochilor, printr-o privire atentă și profundă, identică sau asemănătoare deochiului, cel care este atât de utilizat încă în lumea rurală de la noi. De altfel, chiar Kadare spune că ”în tradiția populară se spune din cele mai vechi timpuri ”lovi-te-ar ochiul rău”. Pentru contracararea efectelor aduse de acești ochi, de aceste persoane, sultanul dă ”firmanul orb”, un decret prin care toți cei vinovați de acest delict vor fi orbiți prin mijloace clasice sau moderne:

”Deoarece în ultima vreme se înmulțiseră cazurile de ”crimă cauzată de ochiul rău” și pentru că deochiul (cuvântul fusese găsit într-un vechi dicționar din secolul al XVI-lea) avea tendința de a se transforma într-un pericol veritabil, statul, ca să se apere pe sine, dar și pe cetățenii săi de acest flagel, era dator să intervină cu o serie de măsuri. Făptașii nu erau condamnați la moarte, ca odinioară, ci li se lua doar posibilitatea de a face rău. Se decretase, așadar, să li se scoată ochii vinovați tuturor celor care se dovedeau a avea așa ceva.” (pag. 75)

Numai că acest lucru nu este simplu, nu știi care e vinovatul și care nu, unii consideră că se pot recunoaște după culoarea ochilor, alții după privirile crucișe, sunt persoane care consideră că o privire continuă asupra unui punct este indiciu sigur. Ajungem astfel într-un moment în care toată lumea se teme și toată lumea denunță, cetățenii se închid în case și doar anumite familii, care au prieteni în conducerea statului, sunt oarecum liniștite. Atmosfera este întunecată, iar statul otoman devine cumva asemănător celui descris de George Orwell în ”1984”, în vreme ce Kadare schimbă registrul, mutând accentul pe viața unui cuplu tânăr, dornic de iubire și fericire, de sex (foarte erotic Kadare în acest volum) și zburdălnicie, fără să realizeze efectele cumplitului firman asupra lor înșiși:

”Doar ochii îi avea vii, fără a-și lepăda lumina aceea bolnavă pe care ea o cunoștea deja. Își pironi privirea flămândă asupra sânilor ei, a vânătăilor de pe coapse și asupra pântecului, apoi îi privi pulpele, pe care ea și le depărtă puțin pentru ca el să-i vadă mai bine calda intimitate.” (pag. 124)

Ismail Kadare

Tot despre Imperiul Otoman, dar despre începuturile lui, este, în esență, și prima nuvelă din volum, Biserica Sfânta Sofia murală, care se concentrează asupra momentele imediat următoare cuceririi Constantinopolului din 1453 și felul în care sultanul și arhitectul Kaur doresc și reușesc să transforme Sf. Sofia în Haghia Sophia de astăzi, rămân impresionați de imensitatea și puterea de transfigurare a monumentului creștin (”Îi mulțumi lui Dumnezeu că-i dăduse prilejul să vadă cea mai frumoasă construcție a lumii, înainte de a fi dărâmată.”) și instaurează primele legende legate de această catedrală, precum încercarea de ștergere a icoanelor creștine cu vopseluri diluate sau cunoscuta Coloană care transpiră. La fel, Furtul somnului imperial tratează un obicei existent la curtea otomană, dar despre care se știa prea puțin, respectiv un Palat al viselor, unde se arhivau toate visele sultanilor, pentru a fi apoi interpretate sau reinterpretate de oameni din domeniu, dar de care se puteau folosi și dușmanii, dacă ar fi ajuns în posesia acestora, inclusiv prin furt.

Albania este centrul celorlalte două nuvele ale volumului. În Adio trecutului, un dregător mărunt, Beqir Ali, este pus în încurcătură de sosirea unui funcționar guvernamental, pentru că îl bănuiește pe acesta că a venit pentru a-l înlocui din funcție, pentru a-l mazili, în vreme ce acesta cunoaște faptul că Albania va ieși în curând din sfera otomană și vrea să ”planteze” acolo un viitor conducător filo-turc. Este începutul secolului al XX-lea și asemenea mașinațiuni politice vor fi la ordinea zilei în lumea ce va veni.

Neamul Hankonaților. Cronică de familie conține chiar ceea ce îi spune și numele: o istorie de familie foarte amănunțită și cu încrengături complexe a neamului Hankonaților, coborâți din munți și stabiliți, inițial ca negustori de sare, în orașul Gjirokastra (centrul mai multor romane ale lui Kadare, orașul său natal, dar și al liderului comunist albanez Enver Hoxha). Cronica este plină de informații clare și detaliate din ultimele două secole ale stăpânirii otomane, de la liste de provizii care se regăseau în pivnița familiei în timpul iernii până la evenimentele care au zdruncinat societatea, fie că vorbim despre chemările în armata otomană, felul în care puteai ajunge funcționar al statului (un Hankonat a ajuns în funcție numai după ce a trimis un vis la Palatul Viselor, ce aparent a prevestit un act de trădare împotriva statului) sau primul act de îndrăgostire cunoscut în orașul istoric. Ce rămâne din această nuvelă este tocmai efectul uneori amuzant, alteori amar al transformării societății tradiționale. Atunci apare petrolul ca sursă de înavuțire, dispar meșteșugurile și negustoriile din vechime, apar meserii noi și scade puterea Imperiului Otoman, același imperiu se destramă încet-încet, începând cu vecine Grecie, puterea se mută de la stăpânitorii ereditari la noii funcționari ai statului sau la bancheri:

”În anul al doilea al noului secol s-a răspândit boala banului. Era mai rea decât frigurile sau vărsatul de vânt. Oamenii erau bine, sănătoși, însă banul era bolnav rău. Slăbise și nu avea putere de cumpărare. Nu mai fusese de mult o asemenea boală. Era cumplită, pentru că nu se cunoșteau cauzele. Se zvonea că piețele se golesc în toată împărăția. De unde o fi venit și epidemia asta? se minunau toți. Se spunea că ar fi fost niște savanți ghiauri sau ovrei care-i cunoșteau secretele. Numai că doctori de felul ăsta nu erau prea mulți. Chiar și numele îl aveau oribil: economiști. (Așa le spune socotitorilor în țările creștine.) În pașalâcurile din jur nu se auzise niciodată de ei. Și nici în partea asta a statului.” (pag. 196)

În plus, printre rânduri, ca de obicei la Kadare, se întrevăd analogiile între scenele puse în pagină și comunismul albanez din perioada în care au fost scrise o parte dintre ele. Nu lipsesc însă paralelele cu prezentul pe care îl trăim, ceea ce îmi întărește concluzia la care am ajuns acum ceva timp și anume că Ismail Kadare este mereu actual, mereu aproape de cititorul modern. Nuvelele de aici mi-au dovedit încă o dată că autorul albanez este unul dintre marii autori contemporani, poate și pentru că Albania a fost mereu o soră mai mică a României, și în perioada otomană, și în perioada comunistă, de aici similitudinile și impresia generală că Ismail Kadare povestește nu numai despre țara natală, ci și despre noi, despre tărâmurile mioritice.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium