Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Fiica papei, de Dario Fo

Articol publicat de Jovi pe 4 Noiembrie 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

fiica-papei”Fiica papei”, de Dario Fo

Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere din italiană de Vlad Russo

Moto: ”Mai bine ești viu când ești viu decât frumos când ești mort!” (pag. 140)

În 1997, dramaturgul Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru Literatură, iar motivația juriului suedez a fost următoarea: ”Urmând tradiția saltimbancilor medievali, batjocorește puterea, redându-le celor asupriți demnitatea.” Nu i-am citit piesele de teatru, dar am fost extrem de interesant de primul său roman, ”Fiica papei”, publicat inițial în 2014 și tradus acum în limba română la Editura Humanitas Fiction, pe de o parte, pentru că sunt mereu interesat de felul în care scrie un laureat al Nobelului, pe de altă parte, pentru că Lucrezia Borgia este un personaj controversat și complex, care a născut multă literatură, care a ajuns subiectul mai multor filme.

Dacă nu știați multe lucruri despre Lucrezia Borgia și vreți să treceți dincolo de Wikipedia sau de cărți și filme romanțioase, ”Fiica papei” este cea mai frumoasă călătorie spre viața acestei femei neobișnuite, pe care Dario Fo a zugrăvit-o în culori sincere și suficient de obiectiv, spre deosebire de cuvintele care s-au spus de-a lungul secolelor despre ea, cu epitete de la ”amantă desfrânată” până la ”curvă”, trecând, desigur, prin tipicul ”ucigătoare de soți frumoși și iubitori”. Povestea ei este spusă în paralel cu două personaje mult mai nocive și mult mai radicale și anume Papa Alexandru al VI-lea, tatăl Lucreziei, care avea numele laic de Rodrigo Borgia, dar și fratele ei, crudul și doricul de sânge cardinal Cesare Borgia.

Dacă despre cei trei se poate scrie o întreagă istorie, mă mărginesc să aduc unele considerații despre Italia acelor timpuri și despre ”moda” ce guverna personajele acestei lumi. Suntem așadar în plină perioadă a Renașterii italiene, în care orașele-stat erau adevăratele forțe, teritoriul era foarte fărâmițat și marii oameni de știință, despre care acum știm mult mai multe, își scriau lucrările, își realizau marile experimente în câteva dintre aceste orașe, unii aduși de către conducătorii laici, alții de către cei religioși. Ceea ce poate uimi este diferența totală față de prezent, mai ales când vorbim de moravurile conducătorilor bisericii catolice: era ceva obișnuit pentru papă sau pentru cardinali să aibă mai multe ibovnice, să le părăsească pentru unele mai tinere, să ucidă din pasiune și din iubire trecătoare, fără ca populația orașelor să se scandalizeze, ba dimpotrivă, era anormal să nu ai cel puțin o amantă:

”Era un obicei larg acceptat să te arăți lipsit de prejudecăți cu orice prilej, să socotești poveștile de alcov, de multe ori scandaloase, ale înalților prelați, și chiar ale suveranului pontif însuși și ale rudelor sale drept lucruri absolut obișnuite. În fond, acela ce trăiește fără false pudori, și ca atare inspiră mai multă încredere. Într-adevăr, cronicile vremii vorbeau despre evenimente lumești, petrecute chiar în ambianța Vaticanului, cu detașare și fără intenția de a stârni scandal. Dar odată cu apariția pe scena istoriei Renașterii a membrilor familiei Borgia, aplaudați de o avalanșă de susținători, începând cu rudele cele mai apropiate, interesul publicului, italian și străin, sporește brusc.” (pag. 29)

Dario Fo

Dario Fo

De aceea, într-o astfel de mare de oameni care nu își găsesc menirea, dacă apare o dorință de schimbare, cei din jur fac totul ca să revină la starea inițială. Într-o lume de păcat și tenebre, parcă ne și mirăm de schimbarea pe care o încearcă la un moment dată Papa Alexandru al VI-lea, și el cu multe păcate, care încearcă să convingă lumea bisericească de faptul că o schimbare este posibilă și cea mai ușoară cale este să renunțe la beneficiile materiale, la amante și ibovnice, la copiii din flori și la războaie, pentru a instaura o nouă ordine:

”Vă întreb așadar: cum putem noi, care ne socotim trimișii Domnului însărcinați să împărțim dreptatea printre supuși, să beneficiem de câștiguri care se ridică până la de o sută de ori suma primită de servitorii noștri, începând cu preoții din parohii? Vă amintiți de pilda în care fiul bogatului destrăbălat îl întreabă pe Isus: ”Învățătorule, ce trebuie să fac ca să merg cu tine în Împărăția cerurilor?”, și vă amintiți ce i-a răspuns Învățătorul? Închipuiți-vă atunci că astăzi același tânăr i-ar pune lui Mesia aceeași întrebare; ce i-ar răspunde Fiul Domnului? S-ar mărgini oare să-i spună: ”Leapădă-te de bogățiile tale”? Nu. Ar adăuga: ”Leapădă-te de toate privilegiile învestiturii tale, de prebende, de donații, de adjudecări, de foloasele corupției, ca să nu mai vorbim de hoțiile pe care oricine din clica ta le poate pune la cale fără teama de a fi descoperit și pedepsit”. Iar aici trebuie să avem curajul să dăm în vileag întreaga curie, căzută cu totul pradă corupției și împilării. Mirenii din toate provinciile sunt supuși birurilor și asupriți de administratorii ecleziastici, iar dacă încearcă să se răzvrătească, sunt imediat victimele altui jaf.” (pag. 55)

Pe undeva, este normal să eșueze, totul îi este împotrivă, chiar și fiul său care l-a susținut întotdeauna, Cesare Borgia și, de altfel, este singurul moment în care Lucrezia îl vede pe tatăl său într-o altă lumină, cea a iluminării, el fiind cel care a dezamăgit-o mereu, începând cu zilele copilăriei în care se dădea drept unchiul său și până în zilele prezentului, când i-a îndepărtat, rând pe rând, pe toți cei pe care îi iubea. Așa cum spuneam, toată lumea a strâmbat nasul și nu mi-am putut ascunde dorința de a-mi reaminti că această încercare nu a reușit niciodată, iar prelații din toată lumea, inclusiv cei de la noi, nu au putut să renunțe niciodată la foloasele bănești, chiar și le-au sporit mereu.

Așa cum spuneam, acestea sunt considerații personale. Cartea urmărește pas cu pas viața Lucreziei Borgia, pe care o analizează amănunțit din perspectivă istorică. Nu am găsit niciun cusur acestui roman, dar este evident că nu este o lectură pentru oricine, ci cu precădere pentru cei care apreciază romanele istorice, cei care sunt interesanți de Italia Renașterii, fie că vorbim despre artă, cultură, istorie sau religie. Dario Fo scrie însă parcă un alt tip de roman istoric (spre deosebire de Philippa Gregory, de pildă), aducând în fața cititorului multe fațete ale arhivelor scrise păstrate, bibliografia romanului este bogată, iar ficționalizarea evenimentelor se întâmplă în puține cazuri, doar atunci când este neapărat necesar. Prin urmare, ”Fiica Papei” este cu precădere o carte de istorie ușor romanțată și nu o carte de ficțiune bazată oarecum pe fapte istorice reale. Poate că și Lucrezia Borgia merita ca viața să-i fie cumva reabilitată.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium