Carti Eseuri

Ferigi și elefanți, de C.S. Lewis

”Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism”, de C.S. Lewis
Editura Humanitas, București, 2017
Traducere din engleză și note de Emanuel Conțac
Prefață de Walter Hooper

”De bună seamă, agnosticismul este, într-un anumit sens, ceea ce predic. Nu vreau să reduc elementul sceptic din mințile voastre. Doar sugerez că nu trebuie să-l rezervați exclusiv pentru Noul Testament și pentru Crezuri. Încercați să vă îndoiți de altceva.” (pag. 144)

Câteva cuvinte despre această carte, pe care am citit-o acum câteva săptămâni, atras fiind mai mult de titlu și de citatul de pe coperta întâi – ”Unii oameni au pretenția că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare” –, fără să fiu impresionat sau prea conștient de povestea vieții autorului, renumitul C.S. Lewis. Desigur, mulți dintre cititori îl cunosc din perspectiva faptului că a scris renumitele ”Cronici din Narnia” (materie obligatorie pentru preadolescenți, în aceste timpuri), dar el este faimos și pentru cele câteva cărți de filosofie religioasă și de eseuri, precum aceasta sau mai cunoscuta ”Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”.

”Ferigi și elefanți” cuprinde opt eseuri, discursuri și predici, scrise pe C.S. Lewis mult după perioada sa de ateism sau agnosticism (concepții sau idei despre ultimul dintre acestea se mai regăsesc în unele pasaje din carte), care abordează o serie întreagă de teme teologice, religioase, fie că vorbim despre teorii creștine sau despre explicații asupra unor dogme sau pasaje din Noul Testament. Eseurile se adresează în mod clar specialiștilor, teologi sau pasionați de teoria religiei, fiind stufoase și filosofice, aplecându-se asupra unor probleme de finețe, lipsite de spectaculozitate pentru cei care nu cunosc prea bine teoria biblică.

Desigur, putem găsi idei și afirmații care să suscite discuții indiferent de cititor, pentru că, indiferent dacă ești de acord sau nu cu autorul asupra unor pasaje, indiferent de formația ta religioasă sau de pregătirea teologică, explicațiile oferite asupra unor subiecte sensibile pot găsi mereu partizani sau adversari. Pentru mine, cel mai interesant eseu din acest punct de vedere mi s-a părut ”Despre iertare”, în care, în doar câteva pagini, C.S. Lewis discută despre credința creștină cu privire la iertarea păcatelor, existentă în multe locuri în Noul testament, în Crez, în ”Tatăl nostru”, dar și în absolut orice predică preoțească din spațiul public. Un adevăr recunoscut de biserică, inoculat în mintea creștinilor, dar despre care nu se știu prea multe lucruri, făcând parte din acele pasaje ale credinței creștine care se iau ca atare, fără să fie cunoscută explicația exactă a ceea ce reprezintă:

”Credem că Dumnezeu ne iartă păcatele; dar și că nu va face asta decât dacă iertăm altor oameni păcatele făcute împotriva noastră. Nu există nici o îndoială cu privire la partea a doua a acestei afirmații. Se găsește în rugăciunea Tatăl nostru; a fost rostită apăsat de Domnul nostru. Dacă nu ierți, nu vei fi iertat. Nici un aspect al învățăturii Sale nu este mai limpede; și nu există excepții. Isus nu spune că trebuie să iertăm păcatele altor oameni în cazul în care nu sunt prea groaznice, sau dacă există circumstanțe atenuante, sau altceva de genul acesta. Trebuie să le iertăm pe toate, oricât de resentimentar, de meschin sau de des sunt repetate. În caz contrar, nu ni se vor ierta nici nouă păcatele.” (pag. 49-50)

Este o discuție foarte interesantă aici, pe care C.S. Lewis o explică pe înțelesul tuturor (spre deosebire, să spunem, de alte eseuri din această carte): în primul rând, cei care se roagă, de fapt, în concret, nu cer neapărat iertarea de păcate, ci doar se scuză pentru ceea ce au făcut greșit, iar între aceste concepte este o diferență foarte mare (scuza presupune că greșeală nu a fost neapărat intenționată, iar unde nu există intenție, nu există păcat); în al doilea rând, cei care vor iertarea păcatelor trebuie să creadă cu adevărat în ea, să nu meargă în fața lui Dumnezeu doar pentru o mai bifa un pas obligatoriu și doar atunci când sunt astfel de adunări organizate (precum cele dinaintea Paștelui); apoi, în al treilea rând, iertarea păcatelor adusă în fața lui Dumnezeu trebuie să ducă la o iertare concomitentă pe care să o acordăm și noi, la rândul nostru, celor din jurul nostru care greșesc în fața noastră: ”A fi creștin înseamnă a ierta ceea ce nu poate fi scuzat, fiindcă Dumnezeu ți-a iertat ceea ce nu poate fi scuzat.”

Și în celelalte eseuri și predici conțin afirmații interesante, luate punctual, dar și discuții asupra unor teme sensibile, cum ar fi egalitatea oamenilor în fața religiei, Judecata de Apoi, A Doua Venire, eficacitatea rugăciunii, istoricismul, judecata istoriei, cultura și religia în timpul războiului. Desigur, nu sunt de acord cu toate afirmațiile, după cum nici volumul în întregul său nu este abordabil de către oricine, așa cum am mai spus. Dar trebuie să recunoaștem că uneori, creștinii sau adepții altor religii, care cred fără să știe în ce, care discută fără să cunoască amănuntele unor chestiuni religioase importante, trebuie să citească și astfel de cărți pentru a înțelege ceva mai mult din credința lor.

Este amăgitor să spunem că oamenii au valoare egală. Dacă înțelegem valoarea în sens lumesc – dacă vrem să spunem că toți oamenii sunt la fel de utili, de frumoși, de buni sau de amuzanți –, atunci afirmația este un nonsens. Dacă înseamnă că toți au valoare egală ca suflete nemuritoare, atunci cred că ea ascunde o eroare periculoasă. Valoarea infinită a fiecărui suflet omenesc nu este o doctrină creștină. Dumnezeu nu a murit pentru om datorită unei valori pe care a văzut-o în el. Valoarea fiecărui suflet judecată în sine, în afara relației cu Dumnezeu, este zero. După cum scrie Sf. Pavel, dacă ar fi murit pentru oameni de valoare nu ar fi fost divin, ci doar eroic; dar Dumnezeu a murit pentru păcătoși. Ne-a iubit nu pentru că eram vrednici să fim iubiți, ci pentru că El este Dragoste. Se prea poate să ne iubească pe toți în mod egal – cu siguranță ne-a iubit pe toți până la moarte –, și nu sunt sigur cu privire la înțelesul expresiei. Dacă există egalitate, ea este în dragostea lui, nu în noi.” (pag. 27)

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 martie 2016)

Jovi Ene

În parte tragedie, în parte comedie neagră: „Călătoria lui Walter Benjamin”, de Jay Parini

Carmen Florea

Lungul drum al strategiei de la calul troian la teoria jocurilor

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult