Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Dicţionar de civilizaţie greacă, de Guy Rachet

Articol publicat de Codrut pe 25 Ianuarie 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

dictionar-de-civilizatie-greaca_1_fullsize”Dicţionar de civilizaţie greacă”, de Guy Rachet

Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012
Traducere de C. Litman

Cât de mult datorează Europa elenilor? Iată o întrebare la care nu se poate răspunde decât printr-un singur cuvânt: enorm. Faptul că însuşi toponimul (topos=loc) care desemnează continentul nostru este de origine elenă spune foarte multe. Însă în mod ciudat, tocmai acesta este eludat de cercetătorul francez Guy Rachet în cartea sa Dicţionar de civilizaţie greacă[1]. Greu de găsit un domeniu în care vechii eleni să nu-şi fi adus vreo contribuţie, de la medicină, matematică, geografie, fizică până la cele mai cunoscute, fără de care disciplina respectivă nu se poate defini, precum filosofia (cu Socrate, Platon, Aristotel) sau istoriografie (Herodot, Tucidide, Xenofon etc.). În cele mai multe, ei au fost chiar întemeitorii diverselor câmpuri de cercetare. Lucrarea cercetătorului francez debutează cu un foarte bine-venit tabel cronologic (cronos-timp), menit a ajuta la plasarea în timp a unora din evenimentele prezentate în volum, precum războaiele, domniile (cu toate că acest termen este destul de greu de aplicat vechilor eleni), faptele politice, evenimentele edificatoare din economie şi comerţ, dar şi din vastele domenii al artelor şi ştiinţei.

Este imposibil să-i înţelegi pe elenii antici fără să încerci să desluşeşti ce i-a mânat pe aceşti oameni atât de departe, de ce s-au îmbarcat în atât de multe aventuri (în general maritime, dar uneori când erau bine conduşi şi terestre – a se vedea odiseea lui Alexandru cel Mare şi a greco-macedonenilor săi, care a dus la difuzarea civilizaţiei elene în Asia şi la apariţia fascinantei perioade a elenismului). „Grecii au fost totdeauna mari călători, mânaţi fiind atât de excepţionala lor curiozitate, cât şi de diferite nevoi. Motivele călătoriilor erau dintre cele mai diverse. (…) Dacă nu foloseau căile maritime, grecii călătoreau în general pe jos, uneori călare pe un cal sau un catâr, mai rar într-o căruţă. În Grecia propriu-zisă, raritatea drumurilor carosabile făcea imposibilă orice călătorie lungă cu un vehicul cu roţi. Grecul mergea singur, înarmat cu un pumnal, o bâtă solidă şi cu puţin bagaj adunat într-o boccea legată de un băţ purtat pe umăr, atunci când nu putea încredinţa unui sclav această greutate. (…) Izvoarele umbrite erau locul ideal de oprire, unde consumă mâncarea adusă cu sine, care constă din măsline, ceapă şi smochine, cu o bucată de maza (turtă din orez).”

Termenii care desemnează şi acum viaţa politică îşi au originea în antichitatea elena, iar ei sunt nenumăraţi, doar romanii putând rivaliza pe departe (de multe ori, şi ei au preluat şi îmbogăţit termenii eleni) cu elenii în această atracţie către politică, dezbatere, democraţie (~ demoskratos): „Cetăţile greceşti care avea democraţie au ajuns la această abia în urmă unei evoluţii mai mult sau mai puţin lente şi trecând prin regimul aristocratic şi prin tiranie. Atena rămâne modelul democraţiei greceşti, în opoziţie cu Sparta, modelul oligarhilor. Fundamentele democraţiei erau: isonomia, egalitate în faţă legii; isotimia, egalitate în ce priveşte opinia şi dreptul la aceleaşi onoruri conferite prin naştere; isogoria, dreptul egal la cuvânt în faţă tribunelor şi în faţă adunării poporului.”[2] Dar şi termenul de tiranie îşi are originea tot în Elada antică, pentru că primele tiranii au apărut în secolul al VII-lea I.Hr. la Corint şi la Sicion, chiar dacă, în mod evident, Egiptul faranilor nu prea era democraţie ca să nu mai vorbim de orice altă formă de guvernare din Orientul Mijlociu, Apropiat sau Extrem. „Ceea ce opunea tirania monarhiei este faptul că monarhia era socotită de origine divină, în timp ce tirania era o instituţie de provenineţa umană.[3] Un alt termen politic folosit în mod curent în zilele noastre şi care de multe ori se poate aplica şi României anului 2016 este cel de oligarhie: „guvernare de către un număr mic de oameni, în fapt clasa nobililor, adică aristocraţia războinică, instalată ca urmare a unei invazii- în general cea a dorinelor- cu excepţia oligariilor din Atica şi din Ionică; oligarhii stăpâneau şi pământurile cele mai fertile.”

O altă categorie de moşteniri – aceasta este o altă dovadă a imensei bogaţii spirituale, a inventivităţii şi creativităţii elene antice – se poate încadra în capitolul „elemente societale”, precum Jocurile Olimpice, la origine jocuri panelenice şi care s-au desfăşurat fără întrerupere din 776 i.Hr (când avem o dată sigură) până când împăratul roman creştin Teodosius le-a interzis, în 393 d. Hr., având loc o dată la patru ani, la sfârşitul verii. La ele puteau participa toţi grecii, însă cetăţile trimiteau numai sportivii cei mai puternici şi competitivi. Probele au fost reluate de Coubertain (alergatul, săritura, aruncarea suliţei şi discului etc.) „Învingătorii primeau ca răsplata o ramură de palmier sau o coroană de măslini”.

În zilele de azi se foloseşte până la saţietate termenul de azil sau azilanţi. Care, ca atâtea altele, îşi are originea în civilziaţia elenă: „La origine toate templele erau nişte asyloi, adică erau inviolabile, iar cei care veneau să se refugieze pentru a se ruga într-un templu se bucurau de această inviolabilitate.” Ulterior, acest drept a fost restrâns, dar nu a dispărut, anumite temple păstrându-l. Cei care îşi căutau scăparea în ele erau de regulă cei învinşi în diverse războie între polisuri (în concepţia noastră de acum, tot războaie civile) sau războaie civile (tabere din acelaşi polis), erau urmăriţi de învingători care fie aşteptau ca azilanţii să sufere de foame, să iasă din locul sacru pentru a-i ucide, fie îi ademeneau afară cu promisiuni deşarte, de împăcare şi reconciliere istorică pe care le încălcau, luându-le gâtul. Dar tot în afara asyloi-ului. Vorba vechiului proverb românesc care probabil îşi are originea în perioada fanariotă: Să nu îi crezi pe greci nici când îţi dau cadouri. Interesant este şi cum anumite noţiuni elene antice au perdurat în limbajul contemporan (cel puţin în limbile neo-latine), dar schimbându-şi sensul: exeget (călătorii dădeau acest nume călăuzelor care îi conduceau pe turişti la monumentele vechi, dar la Atena ar fi existat un funcţionar având sarcina să examineze trupul celor morţi, înainte de înmormântare), demiurg (oamenii care munceau pentru popor, magistraţi, medici etc.), aula – curte descoperită în interiorul unei case sau centrul scenei unui teatru.

Dicţionarul lui Guy Rachet este un instrument de lucru vital, indiferent aproape de interesul intelectual al fiecăruia, tocmai pentru că ajută la clarificarea originii civilizaţiei europene contemporane. Fără a îi idealiza, totuşi vechii eleni au reuşit să dezvolte una din cele mai interesante civilizaţii antice care a radiat şi continuă să o faca cu multă putere şi în momentul de faţă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Univers Enciclopedic Gold/Elefant.ro.


[1] Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012, traducere C. Litman.

[2] Pag. 97.

[3] Pag. 293.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium