”Republica”, de Bogdan Suceavă
Editura Polirom, Colecția Fiction.Ltd, Iași, 2016
”Așadar, în secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. E vorba de Republica de la Ploiești, un stat care, deși a durat numai vreo cincisprezece ore, a marcat, desigur, o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiezi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal.” (pag. 316)
Fragmentul de mai sus este preluat de Bogdan Suceavă din proza scurtă ”Boborul”, ce îi aparține lui Ion Luca Caragiale și sintetizează ceea ce se întâmplă în volumul ”Republica”: un episod de doar câteva ore – cincisprezece, după cum spune Caragiale –, unul dintre cele mai cunoscute episoade republicate ale istoriei noastre (deși termenul de ”republică” nu a fost pronunțat aproape de nimeni) este reconstituit cu minuțiozitate de către Bogdan Suceavă într-o carte ce îmbină stilul clasic al prozei cu cel al dramaturgiei. Este vorba așadar despre marea istorie a Republicii de la Ploiești a lui Alexandru Candiano-Popescu, poveste ce s-a întâmplat pe 8 august 1870.
Având ca surse de inspirație nu numai ”Boborul” lui Caragiale, ci și cartea de memorii a lui Candiano-Popescu, ”Amintiri din viața-mi”, ”Republica” pornește la drum urmărind atât pregătirile din casele conspirative, iscate de pregătirile din toată țară, suprapuse peste probabila victorie a Franței în războiul cu Prusia, hotărâtor pentru viitoarea soartă a prințului străin de origine germană, care conducea țara noastră de doar 4 ani, cât și viața unor familii mai simple, cum ar fi cea a copistului de doar 18 ani, Iancu Caragiali. Întreaga carte este structurată sub forma unei piese de teatru clasice, cu prezentarea personajelor, cu prolog și epilog, cu mai multe acte, fiecare cu scenele proprii.
Ploieștiul era o urbe preponderent liberală, una care susținea aproape în totalitate cauza republicană. Tocmai de aceea, orașul în care se întrepătrundea cea mai importantă rețea de drumuri a țării a fost ales ca unul de la care pornea viitoarea revoluție care să răstoarne prințul străin, fiind cunoscută susținerea celor mai importanți cetățeni, fie că vorbim de primar, de politicieni, de cârciumarul Ghiță Calup, de ofițeri și de învățători. De la întrevederea de la Radu Stanian și până la sosirea soldaților trimiși de la București, evenimentele sunt urmărite pas cu pas, personaj cu personaj, fiind expuse dorințele și năzuințele fiecăruia, pasiunea românilor pentru treburile politice (doar ne pricepem la tot), dar și pentru chermezele gratuite oferite de politicieni și conducători (nu s-a schimbat nimic, nu-i așa?), implicarea mereu ”voluntară” a preoților în treburile cetății.
Istoria Republicii se suprapune cu sfârșitul adolescenței lui I.L. Caragiale, personaj de seamă în isteria revoluționară, fiind singurul care întreprinde o acțiune semi-violentă, dezarmându-l pe comisarul Ilarion Dumitriu, șeful poliției locale, aflat printre cei care se împotrivesc revoltei populare. Iancu Caragiale este urmărit atât din punct de vedere al relațiilor familiale (tatăl său este suferind, în ultimele luni de viață, familia este sărmană, singurul venit fiind cel al lui Iancu, copist la Tribunalul Prahova), cât și al viitoarei sale relații cu artele cu literatura. Ambiția sa este o reușită în domeniul teatrului, atras de cariera unchiului său, iar literatura nu se întrevede deocamdată la orizont. Dar este un exaltat, un inconștient, așa cum sunt toți tinerii la 18 ani (nici măcar vârsta nu și-o recunoaște) și într-o situație în care toată lumea petrece, doar el are curajul să fac un pas înainte în cursa revoluției, luând arma din mâna reacțiunii. Mai târziu însă, se ascunde chiar în postul de copist și stenograf al dușmanilor, sperând să nu fie recunoscut.
Pe lângă faptele propriu-zise, ceea ce conferă farmec acestei cărți este similitudinea evenimentelor istorice de atunci cu ceea ce se întâmplă acum în politica și societatea românească. Se amintește deseori că, în nicio clipă, Caragiale nu a căzut în desuetudine, că ceea ce a povestit el în comedii, în nuvele, în momente și schițe, este o caracterizare generală a metehnelor politicii românești, iar tipologiile nu au dispărut niciodată, dimpotrivă, au prosperat. Împrumutând din mica proză ”Boborul” a lui Caragiale câteva fraze, dar și din memoriile lui Candiano-Popescu, Bogdan Suceavă a făcut ceva în plus, construind dialoguri și imaginând felul în care au gândit în acele zile personajele isprăvii de la Ploiești, iar imaginea de ansamblu este aceea că politichia românească și defectele ei s-au propagat de-a lungul timpului, până azi, fără să reușim să eradicăm deloc problemele (incluzând aici corupția, rasismul, cameleonismul, traseismul). Poate și de aceea, consider că această carte, alături de cele ale lui Caragiale, ar trebui să reprezinte un exemplu, peste ani, despre uniformitatea românilor și despre imposibilitatea acestora, ca națiune, de a se schimba. Câteva exemple:
”Ei, acum și dumneata… Se mai schimbă omul în politică. Toți suntem oameni, azi avem o părere, mâine alta. Doar nu vrei să stea omul țeapăn ca reteveiul la liturghie.” (pag. 20-21)
”Toți înjurau guvernul cum aveau ocazia, toți spuneau că era mai bine înainte, toți se arătau nemulțumiți și știau de unde li se trage nefericirea: de la stăpânie. Și toți, fără osebire, înjurau poliția. Comisarul știa foarte bine că tot românul crede sincer că ar fi fost mult mai fericit dacă stăpânirea ar fi fost alta. Lucrul de care nu-și dădea seama comisarul era dacă românii ar fi dispuși la efort ca să schimbe stăpânirea. Or, mulțimea aceasta venea spre el ca o surpriză: atât de mulți oameni, atât de hotărâți…” (pag. 92)
”Oamenii ăștia vorbesc ca și cum ar fi sinceri, dar ascund atât de multe lucruri, încât uneori nu poți să știi cine ți-e inamicul sau cine prietenul.” (pag. 257)
”Republica” lui Bogdan Suceavă mi s-a părut o carte atipică, foarte alertă, cu personaje celebre, ce readuce în atenția publicului o pagină importantă a istoriei României moderne. De altfel, după tentativa de răsturnare a prințului străin și după achitarea vinovaților după procesul de la Târgoviște, Carol I s-a gândit mult timp la abdicare făcând și câteva demersuri în acest sens. Cu toate acestea, ”Republica de la Ploiești” a întărit domnia lui Carol I, a adus calmul în politica românească la nivel de stat, iar Candiano-Popescu a fost, ani mai târziu, unul dintre eroii Războiului de Independență și adjutant al regelui. Un pasionat de cărți istorice nu poate rata această carte, dar nici ploieștenii și/sau cei care îl iubesc pe Caragiale.
