Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Cărți pentru copii: ”Krabat”, de Otfried Preußler

Articol publicat de Jovi pe 28 Martie 2017
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

”Krabat”, de Otfried Preußler

Editura Univers Enciclopedic Junior, București, 2016
Traducere de Gertrud Nicolae

Din profesia mea de părinte, am tot citit în ultimii ani cărți pentru copii, începând de la cele elementare, doar cu fotografii și puțin text, până la cicluri întregi din Young Adult, cele care îi stârnesc acum, cel mai mult, spre lectură pe adolescenți. Cele din urmă merg mai mult spre fantasy decât spre basm și folclor, fiind pline de personaje cu totul inventate, neverosimile chiar, de vampiri și monștri, de posesori de puteri malefice sau supranaturale, foarte apropiate de probabil inspirația lor, respectiv supereroii din benzile desenate. Frumoase și acestea, antrenante, însă am rămas mereu cu sufletul aproape de ceea ce am citit în copilărie, când basmele erau culese din folclor și erau pline de legende din negura timpului și de învățăminte.

Germanul Otfried Preußler (1923-2013) este un autor cunoscut de cărți pentru copii, ”Krabat” (în unele traduceri din străinătate sub numele de ”Moara satanică”) fiind cel mai cunoscut volum al său, premiat de altfel în 1972 cu un premiu important precum Deutscher Jugendliteraturpreis. De altfel, am citit pe Internet că volumele sale au avut peste 50 de milioane de vânzări în întreaga lume. Trecând peste amănuntele vieții sale (a luptat în al doilea război mondial, a fost luat prizonier în 1944, a fost prizonier timp de 5 ani, profesor după aceea), după citirea acestui volum, mi se pare evident că Preußler a utilizat în mod eficient basmele populare germane pentru a crea o carte pentru copii pe calapod clasic, asemănătoare unui basm autentic.

La vârsta de 14 ani, Krabat pare a nu-și fi găsit locul în această lume, colindând satele din Saxonia germană pentru câțiva bani, alături de doi prieteni. Însă un vis ciudat i se repetă în mai multe nopți, un glas răgușit din apropierea a unsprezece corbi cerându-i să se prezinte la o moară de apă, cea din Mlaștina Scroafei, temută de toți localnicii. Krabat îndrăznește însă să facă asta și atmosfera magică, dar și de suspans, se instaurează de la începutul poveștii:

”Văzu o încăpere neagră, luminată de o singură lumânare. Lumânarea era roșie. Era lipită de o hârcă așezată pe masa care ocupa mijlocul încăperii. La masă ședea un bărbat gras, îmbrăcat în negru, foarte palid, alb la față, ca dat cu var. Ochiul stâng îi era acoperit cu un petec negru. În fața lui, pe masă, era o carte groasă, îmbrăcată în piele, legată cu un lanț. Bărbatul citea din ea.” (pag. 15)

Otfried Preußler

Această moară era condusă de un meșter bătrân, cel care în același timp îi muncea puternic pe cei 12 ucenici-calfe, dar le și preda forme avansate de magie neagră, în timp ce-i transforma în corbi. Munca devenea astfel cu timpul mai ușoară, tocmai datorită noilor puteri ale ucenicilor, care scăpau atunci când doreau de corvoadă, dar în același timp meșterul îi ține în permanență într-o stare de tensiune. Pe lângă transporturile dubioase din nopțile cu lună plină, avem parte de o îndepărtare aproape totală de comunitățile umane, de o calfă care dispare la fiecare sfârșit de an (fiind înlocuit imediat de un tânăr ucenic necunoscutor precum era și Krabat la început). Dar, pentru un om deprins cu societatea umană și cu apropierea unei ființe, cea mai grea corvoadă pare a fi cea privind interdicția de a se îndrăgosti:

”Trebuie să știi că nici unul dintre noi, cei de la moară, nu poartă noroc fetelor. Nu știu de ce și nici nu vreau să bag frica în tine. Dar, Krabat, în caz că o să-ți fie vreodată dragă o fată, caută să nu afle nimeni. Ai grijă să nu afle meșterul și nici Lyschko, fiindcă el îi spune tot.” (pag. 50)

Numai că apare Kantorka, solista sătucului din apropiere, iar Krabat se îndrăgostește iremediabil și, în acest loc plin de vrăji, dar foarte periculos, misiunea lui devine înțelegerea modului în care poate să se salveze, prin învățarea tuturor formulelor magice și împotrivirea latentă față de orice făcea meșterului. De altfel, această împotrivire, în forma sa finală, înseamnă, pe de o parte, salvarea celor care mor de fiecare An Nou, dar și ajutorul nemijlocit de care are nevoie de la iubita sa.

Spuneam mai devreme câteva vorbe despre felul în care autorul german a utilizat tradiția basmelor populare pentru a-și construi acest roman. Acest lucru se vede atât din poveste, care are aroma basmelor locale germane, folosind în mod activ locurile cunoscute de public sau legendele străvechi ale locului, cât și din micile detalii care vin din înțelepciunea populară, din folclor sau din obiceiurile rostogolite din generație în generație (mori de apă, perioada uceniciei etc.) Iată o mostră care ne poate purta și spre tradițiile populare din România din preajma Paștilor:

”Băiatul știa că apa de Paști trebuie luată dintr-un izvor, pe tăcute, în dimineața Paștelui, înainte de răsăritul soarelui, și trebuie dusă acasă tot în tăcere. Dacă te speli cu ea, îți dă frumusețe și-ți poartă noroc un an întreg, cel puțin așa spuneau fetele. Pe lângă asta, când duci apa de Paști în sat, fără să te uiți în dreapta sau în stânga, poți să-ți întâlnești sortitul. Și asta o spuneau fetele și, cine știe, poate că era adevărat.” (pag. 52)

În această grămadă neordonată de traduceri din literatura mondială, din seria fantasy, young adult, romane istorice sau pe filieră medievală, ”Krabat” are o aromă, în același timp, proaspătă și romantică. Este un basm reinventat despre felul în care un suflet bun poate scăpa, prin iubire și muncă, din chingile magiei și misterului, salvându-se atât pe el, cât și pe cei din jur. Vi-l recomand.

Puteți cumpăra cartea: Editura Univers Enciclopedic/Libris.ro/Elefant.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium