Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Frumoasa adormita si fusul”Frumoasa adormită și fusul”, de Neil Gaiman

Editura Nemi, București, 2016
Ilustrații de Chris Riddell, traducere din limba engleză de Ruxandra Toma

Neil Gaiman nu scrie povești doar pentru copii, ci basmele sale sunt binevenite și într-o lume a adulților, prea încorsetați cu tot felul de probleme și responsabilități și prea puțin dornici de a evada din lumea pe care și-au ales-o. De aceea, cred că această carte a lui Gaiman este una care merită a fi considerată un remediu benefic de a evada, de a te întoarce fie și pentru o oră în lumea copilăriei. Nu înseamnă că nu este în primul rând o carte pentru copii, iar legenda de pe coperta a patra, ”10 ani +”, este extrem de potrivită, basmul clasic fiind aici suprapus peste o poveste fantasy cu accente horror.

Trei pitici trec pe sub galeriile întunecate de sub munți. Ei mergeau spre tânăra regină pentru a-i duce un dar frumos, un rubin brut, de mărimea unui ou de găină. Odată ce au trecut de munții cei înalți, care nu permiteau nimănui să treacă, au ajuns la primul han și au descoperit că lumea era îngrijorată de molima/somnul/vrăjitoarea (în funcție de vocea celui care pronunța sentința) ce bântuia regiunea: toată lumea atinsă de ea cădea într-un soi de somn magic, exact în poziția în care se afla înainte, iar această năpasta se abătea nu numai asupra oamenilor, ci și asupra lighioanelor.

Așadar, cineva trebuie să salveze lumea de această amenințare care se apropie din ce în ce mai mult de castelul regal, cu câțiva kilometri în fiecare zi. Soluția este chiar plecarea reginei:

”Își chemă logodnicul și îi spuse să nu se supere; îi mai spuse că tot se vor căsători, chiar dacă ea era regină iar el doar un prinț; și îl ciupi de bărbia lui drăgălașă și îl sărută până când îl făcu să zâmbească.
Ceru să i se aducă imediat cămașa de zale.
Ceru să i se aducă sabia.
Ceru să i se aducă merinde pentru drum; ceru să i se aducă și calul. Și apoi ieși călare din castel, îndreptându-se către soare-răsare.”

frumoasa-adormita-si-fusul_15_fullsize

Și adevăratele aventuri încep, pentru că nu este nici ușor să mergi prin regatul adormit, speri să poți găsi cheia pentru ”somnul” întregii lumi, iar regina are nevoie atât de sprijinul piticilor, cât și de propriile sale idei înțelepte și de un noroc chior. După trecerea prin sate și orașe adormite, vom ajunge la Castelul din Pădurea Acaire, unde totul este coperit de trandafiri cățărători, aproape imposibil de străbătut (iar oasele pretendenților anterior stau mărturie). Dar odată trecuți de această problemă, dacă vor trece vreodată, rămâne întrebarea: Oare cum se va trezi frumoasa adormită, de vreme ce nu este prezent niciun prinț care s-o sărute?

Puteți spune că sunteți în fața unor basme arhicunoscute, dar încă de la primele rânduri Neil Gaiman schimbă și inovează, astfel încât din ”Frumoasa adormită” sau din ”Albă-ca-Zăpada” mai rămân doar câteva iluzii și cursul poveștii se schimbă într-un fel greu de închipuit la prima vedere. Adăugați la aceasta și frumoasele ilustrații ale lui Chris Riddell și excepționalele (da!) condiții grafice și vă veți afla în fața unei cărți care merită a fi răsfoită, privită și citită cu atenție. Și nu numai de copii, cum spuneam mai sus!

Puteți cumpăra cartea: Editura Nemira/Libris.ro/Elefant.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium