Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Prietenie și curaj: Poezia, de Mircea Cărtărescu (II)

Articol publicat de Dan Gulea pe 17 August 2015
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Poezia”Poezia”, de Mircea Cărtărescu

Editura Humanitas, București, 2015, 784 p.

Prima parte aici.

II.

prietenia

O prezență mai importantă decât unul dintre autorii Aerului, Ion Statan (trei mențiuni) este cea a lui Ion Bogdan Lefter (cinci ocurențe). Cunoscut ca poet (autor al unui Glob de cristal și coautor al lui Cinci, volumul din 1983, alături de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Mariana Marin & Alexandru Mușina, cu prefața aceluiași Manolescu), Lefter este aici o expresie a confortului burghez (în paradigma vizite / tabieturi): „Doamne, dă-mi încă treizeci de ani cu Cri! / nu mai vreau să ajung un mare poet. / vreau să fii cu mine în pat iernile, Cri, / și mergem împreună la munte, să ne vizităm cu Bogdan & Simona” („Poem de citit la un Martini roșu, cu lămâie” în Dragostea). Dincolo, Ion Bogdan Lefter este cititorul, cel care face observații pe marginea manuscriptelor: „îți citeam jurnalul”, îi spune Bogdan lui „Mircione” (primul volum din Jurnalul lui Mircea Cărtărescu va apărea abia în 2001), conturând o definiție a prieteniei: a citi și a discuta, la modul amical, nu atât „opera”, cât „viața” – inclusiv în măsura în care ea devine operă. Cadrul discuției este unul cât se poate de gingaș: o familie face băiță copilașului, iar o alta e venită să vadă: „Fetele-s dincolo / Cri îi face baie-n cada de plastic roz / iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om / ca o maimuțică mirată bâțâie capul ud. Eu și Bogdan / stăm în bucătărie cu păhăruțele de havana club”.

Oricum, prietenia înseamnă reper; în momentul în care un autobuz se strică, iar o ea coboară, împreună cu toți călătorii, în lumea de afară un singur punct e sigur, este recognoscibil, „cam în dreptul părinților lui Bogdan”: „a trebuit să coborâm cu toții. m-am dat jos cu nasul / între omoplații tipului solid cu / AFTER MY WIFE RAN AWAY etcetera / cam în dreptul părinților lui Bogdan / m-am uitat după micuța blondă” („Lasă-mă în inima ta” din Nimic). Un reper este și „blocul lui Ghiu” (Bogdan Ghiu, coautor al Cinci-ului), de asemenea într-un context erotic, ce provoacă „rătăciri”: „Ningea ușurel, cu fulgi catifelați peste fabrica Stela / peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziți…” („Steluțe în genele ei”, în Dragostea).

Cu prietenii te mai și cerți; o recunoaște cu privire la Traian T. Coșovei („Viața mea se aglomerase”, în Dragostea) – dar ei rămân aceleași repere, evidente mai ales în situații dramatice sau principiale: „și când tu mi-ai spus ceva, la Casa scriitorilor, m-am uitat înspre Coșovei, fiindcă / știam că mi se va cere să te omor” („Semințe de floarea lunii, semințe de floarea stelelor”, tot în Dragostea). Cu prietenii concurezi: „Sunt gelos când bat la mașină, / sunt gelos când îl citesc pe Mușină” („Sunt gelos, lua-m-ar naiba…” în Nimic). Cu prietenii polemizezi, așa cum îi spune lui M[ihai] D[inu] G[heorghiu], cu convingerea unei „expuneri” ce conduce la lipsa de intimitate: „Dar sigur că totul de vânzare dacă ești profesionist”. De la „de vânzare” la stănescianul „nu are” (nu i s-a dat poetului o viață personală), o diferență de grad, nu de esență.

În fine, uneori, pe prieteni îi poți ironiza, precum în aceste comparații nobile sau enumerații homerice din „Zepeline peste Piața Bucur Obor” (Dragostea), unde Liviu Ioan Stoiciu apare fugitiv alături de ceva zeități: „și din pasajul puțind a urină se strecurară afară, cu glugi de vene pe țeastă, zeii infernului, decorativi, inofensivi, insolvabili, Gautama și Klimt și Zagreus și șopârlele și hienele și scorpionii și șobolanii și Miazănoaptea și Ernst și Seth și Stoiciu și Krishna”. Sau poți să îi incluzi într-un scenariu oniric (anagramă de la „ironic”): „de când sufli Circul de stat ca pe un balon de săpun / în barba lui Doru Mareș”.

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

Firește, prietenia are mai multe grade; unul dintre ele este gradul din armată, amiciția din vremea armatei: „Apoi am plecat în armată. / La Cristi Teodorescu venea aproape săptămânal Daniela. La Mera venea actuala lui soție. / Până și lui Romulus i-a venit odată cineva. / Natalie nu m-a vizitat niciodată” („Oh, Natalie…”, în Nimic).

Fundamental, în generația optzecistă se discută, se negociază, se râde, se glumește; este o generație a comunicării. Se discută în toate felurile; prin discursuri („hurezene, iată soarta extazelor: mozolite prin paturi / de hotel ierbivor, așteptându-și comorienții”; în „Dioramă”, din Faruri, vitrine, fotografii), prin scurte comunicări („să vorbesc un moment cu buduca”, în „Iarna cu tine” din Totul), prin confesiuni („i-am spus odată lui Emil la «Cartea românească»: «Știi / eu sufăr foarte mult de singurătate». A părut mirat”, în „Viața mea se aglomerează”, Dragostea), prin scrisori („când ne-am întors, am găsit o scrisoare în cutia poștală / lungă ca un Lincoln alb / am desfăcut-o-n lift/ și-am citit-o-n bucătărie. // era de la Volo, în „Ieșim la plimbare cu tricouri la fel”, Nimic). Îngrijorător este dacă nu se vorbește la telefon („Jebe nu dădea telefoane”). Oricum, se discută la cafenea sau la bar în jurul unor băuturi destul de capitaliste, de la Tuborg la Martini, dar și cu popularele vodcă sau rom cubanez; uneori cu pepsi (bun și pentru cuba libre), arareori cu coca-cola (la Chicago, pe terasa unui zgârie-nori „i-am zis Gabrielei, cum ne beam Coca-Cola, / că viața mea s-a sfârșit”, în „Occidentul” din Nimic).

Și cea mai bună comunicare este aceea prin citit, prin scris și citit, funcție primordială a cenaclului: „și generația mea tocmai se urnea încetul cu încetul: / Traian și Florin citeau poeme cu șine ferate și pietre tombale, / Cușnarencu citea poeme interminabile, Nino Stratan / citea poeme cu acțiunea pe Lună / Sandu Mușina citea poeme despre o mașină de spălat / Romulus citea niște chestii vizionare pe care le consideram pe atunci «proze»” („Am căpătat un exemplar…”).

În generația optzeciștilor, așa cum o vede Cărtărescu, nu doar se scrie; sunt artiști vizuali: Dan Stanciu din „Regele Soare” (volumul Totul), Tudor Jebeleanu (sau „Jebe”, cel care „venise c-un nikon” sau, în altă parte, cel care „scoate” imagini „din peniță”), pictorul Ion Dumitriu și obiectele sale cu alură suprarealistă („ieri am fost la Dumitriu să-i duc ferăstrăul (La Pénétrante)”, în „Lipton”, din volumul Nimic). Se discută în același context ironic despre ce înseamnă a fi: „ am stat puțin de vorbă: meditația / ca principala muncă a artistului”. O apariție este și Wanda (Mihuleac), cu „trabantul verde” cu care ajungeau în depourile unde făceau pozele Aerului; ea are dedicat un întreg poem, și un real portret: „zâmbetul tău de o veșnică ironie”; „microvampă”; „lumea cu baruri, tort-glacé-uri, brățări, discoteci, doi mai, martini, sala polivalentă, motociclete și stres”.

Uneori se și cântă (dincolo de Beatleși, Pink Floyd, BeeGees & Cia); este chipul fulgerător al lui Alexandru Andrieș, undeva pe Ștefan cel Mare, cartierul originii, al copilăriei și al mythosului cărtărescian; este un nou reper: „pe șoseaua Ștefan cel Mare (…) cam pe unde sta Andrieș, vizavi de Poliție” („A, la luna, la luna…”, în Nimic), unul deosebit de solid, ce sugerează cantabilitatea poemelor, evidentă de la poeme de tipul „Mulțumesc pentru muzică” din Poeme de amor, la ampla desfășurare de tip prozodic, din orice punct al operei.

(va urma)

Puteți cumpăra cartea: Iuppy.ro.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium